Interesul pentru duhovnicie si Ortodoxie in Biserica a ajuns o noua moda. In anii '60 si '70, chiar si in decursul anilor '80, pentru a putea sa ai un loc sub soare trebuia sa te declari ateu, sa te inspiri din teologia mortii lui Dumnezeu, sa fii luptator pentru pace, de stanga, sa ironizezi...
In teologia şi lucrarea ascetică a Arhimandritului Sofronie, slujirea duhovnicului este legată de taina cuvântului lui Dumnezeu, care se naşte în inima omului prin rugăciune. Prorocul Isaia spune că atunci când un cuvânt purcede din gura lui Dumnezeu, nu-şi găseşte odihna nici se...
Niciun cleric (duhovnic) nu poate dezlega la Spovedanie pe cel legat de altul, decât numai dacă cel ce l-a legat a murit sau l-a legat pe nedrept şi este dezlegat de episcopul său. Altă învăţătură a Bisericii zice aşa: „Caută să găseşti un duhovnic bun, duhovnicesc, să fie înv...
Incep prin a spune ca duhovnicia, asa precum cred ca s-a mai spus, este centrul vietii bisericesti, iar viata bisericeasca nu este ceva deosebit, fiindca omul este prin fire bisericesc. Biserica este firea omului, este venirea intru fire a unui om, a unui Adam iesit din firea lui
Duhovnicia este una dintre comorile mântuirii. Ea a fost dăruită şi binecuvântată de Hristos prin Sfânta Sa Biserică. Eu sunt Păstorul cel bun şi cunosc pe ale Mele şi ale Mele Mă cunosc pe Mine. [...] şi vor auzi glasul Meu şi va fi o turmă şi un Păstor
Duhovnicia este una dintre cele mai dificile lucrări ale unui preot, constituind şi o responsabilitate uriaşă, dar şi cel mai adecvat mod de a modela sufletul unui om. Părintele Paisie Olaru, un duhovnic iscusit şi care era la dispoziţia ucenicilor zi şi noapte
Dupa cum pruncul nou-nascut nu poate trai fara mama sa, care se ingrijeste de el, il dezmiarda si il dadaceste, la fel si cel nou-nascut in duh, care s-a convertit, are mare trebuinta, pentru inceput, de o dadaca si de dadaceala, de o calauza si de calauzire
Relatia omului cu poruncile divine nu este insa una de natura livresca sau hermeneutica, ci o relatie personala, in care omul experiaza aceste porunci ca adresare a lui Dumnezeu catre el. In aceasta calitate a lor, poruncile ne patrund in inimi, ne privesc personal, ne provoaca. In ele descoperim...
Un duhovnic bun este cel care sta in pantofii tai acum.
Aparent, nu ai ce spovedi, cat timp nu ai savarsit inca pacatul. Nu trebuie sa uitam, insa, ca cele mai multe pacate se petrec mai inainte in gand, cu mintea, iar abia mai apoi, cu cuvantul si cu fapta. Spre exemplu, la aceasta s-a referit Mantuitorul Iisus Hristos, cand ne-a spus ca "oricine se...
"Un duhovnic harismatic in mijlocul unui neam este lumina acelui neam. Cata vreme cuvintele lui sunt primite de ucenici ca intr-o scoala, duhovnicul este lumina scolii aceleia. Cata vreme este intr-un loc, intr-o manastire, este lumina lucrarii duhovnicesti pentru monahi si mireni. Unde lipseste...
Se spunea pentru avva Ammoi, ca atunci cand se ducea la biserica, nu lasa pe ucenicul sau sa umble aproape de el, ci de departe. Şi de venea sa-l intrebe pentru ganduri, dupa ce-i spunea
Chemarea de la Dumnezeu se poate asculta fara sa te mai gandesti la consecinte. Daca sti ca-i de la Dumnezeu, este destul. Si aici incepe taina duhovniciei si a ascultarii. Ascultarea, nefiind o disciplina; ci o deschidere de inima, pana la urma devine deschidere de inima catre Dumnezeu
Cei nepovatuiti cad ca frunzele, spune Sfantul Efrem Sirul. Povatuirea duhovniceasca este esentiala pentru a duce o viata bineplacuta lui Dumnezeu. Chiar si pustnicii au un duhovnic la care alearga periodic, pentru Spovedanie si indrumare. Cu atat mai mult avem nevoie de indrumare noi, cei aflati...
Astazi in Romania exercitiul paternitatii duhovnicesti se reduce cel mai adesea la marturisirea pacatelor. Din nevoi practice, toti ieromonahii si toti preotii de parohie, cu foarte mici exceptii, sunt si duhovnici. Ceea ce nu este cazul Greciei unde dreptul de a spovedi il au numai unii preoti...
Ca intotdeauna cand vrea sa ne invete ceva, divina pedagogie a Bisercii ne pune dinaintea unui text evanghelic. Usor, o sa ziceti. Povestea spusa de Mantuitorul Ucenicilor Sai este simpla. Doi oameni urca la templu. Unul se lauda cu duhovnicia sa, altul se smereste in pacatele sale
Parintele Sofronie Saharov, ucenicul Sfantului Siluan, spunea ca cele duhovnicesti sunt asemeni undelor radio in viata practica. Daca esti posesorul unui aparat, gasesti pe diferite frecvente variate posturi de radio. Cel ce nu are aparat nu poate
Unul dintre cele dintai lucruri pe care le afla crestinul care intra in viata normala a Bisericii este acela ca trebuie sa aiba si, deci, sa-si gaseasca un duhovnic. Asistenta acestuia devine hotaratoare pentru intreaga sa viata.
"Inselarea vine de la calauzirea de sine", zice Sfantul Siluan Athonitul. Omul mandru se increde cu totul in propria minte. Unul ca acesta nu stie ca unele ganduri sunt de la Dumnezeu, iar altele sunt de la diavol. El se crede liber. Iar cand nu se cauta voia lui Dumnezeu, voia omului se face...
Opt preoti din Arhiepiscopia Craiovei au primit duhovnicia sub omoforul Inaltpreasfintitului Parinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei. Slujba hirotesiei s-a facut vineri, 13 decembrie, in Paraclisul mitropolitan
Cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Parinte Iosif,Departamentul Cultural al Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale continua zilele comemorative Mari Duhovnici dedicate marilor duhovnici contemporani noua, celor ce detin duhul si adevarul. Pentru ca, dupa cum spune...
Ieri, in Paraclisul istoric Sfantul Mare Mucenic Gheorghe din Resedinta patriarhala, Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane,a hirotesit intru duhovnic unsprezece preoti.
Arhiepiscopia Clujului va organiza in luna februarie, cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Arhiepiscop si Mitropolit Andrei, o noua serie de cursuri de duhovnicie pentru preotii clujeni si bistriteni. Cursurile se vor desfasura sub forma unor colocvii cu tematica practica si formativa si vor...
Cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Parinte Iosif, Departamentul Cultural al Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale continua zilele comemorative Mari Duhovnici dedicate marilor duhovnici contemporani noua, celor ce detin duhul si adevarul. Pentru ca, dupa cum spune...
Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Romaniei a hirotesit intru duhovnic, astazi, 20 iunie 2014, doi ieromonahi si noua preoti din Arhiepiscopia Bucurestilor. Slujba a fost savarsita in Paraclisul istoric al Resedintei Patriarhale cu hramul Sfantul Mare Mucenic Gheorghe.