Extrase din însemnările Jurnalului din anul 1871
Mulţumesc Domnului, Care, mi-a ascultat rugăciunile şi mi-a dăruit în timpul Privegherii foc ceresc în inimă şi lacrimi de umilinţă în rugăciunea pentru oameni. Am cerut fierbinte de la Domnul acest foc pentru toţi oamenii, pentru ca nimeni din biserică să nu rămână rece, să nu stea neputincios şi sărac, ci toţi să se aprindă de focul Harului. „Hristoase, Lumina..." am rostit tare şi din preaplinul inimii. Rugăciunea de iertare nu am mai spus-o.
După Priveghere, m-a luptat ispita din cauza cerşetorilor atât de numeroşi. I-am miluit însă pe toţi, deşi nu prea vroiam. îi miluiam şi-i mustram. Pe băieţi m-am supărat fiindcă cer întruna, nemulţumindu-se cu ce primesc. L-am tras puţin de păr pe unul pe care l-am prins că fura. I-am certat în inima mea şi am păcătuit! O, Doamne, dă-le tuturor săracilor şi cerşetorilor de curând aciuaţi în oraşul nostru pâine, îmbrăcăminte şi adăpost!
Celui Care S-a făcut sărac pentru noi, (II Corinteni 8, 9), adu-I ca jertfă sărăcia de bunăvoie şi o inimă blândă, milostivă şi darnică.
Seara, întorcându-mă acasă de la familia Caşino, după ce am dat milostenie la mai mulţi cerşetori, mi-au mai ieşit în cale câţiva. Unii dintre ei veniseră şi înainte la mine să-mi ceară. In gând, am aruncat în Filip, unul dintre băieţi, cu epitrahilul - simbolul Harului! - pe care-l purtam, netrebnicul de mine. O, câtă îndrăzneală! Câtă nerăbdare!
Câtă asprime! Câtă răutate! Câtă zgârcenie! O, iubire de argint acoperită cu masca milosteniei! Câtă nesăturată dragoste de plăceri! Nu crede! Nu crede, omule, gândului tău, când ţi se pare că dai prea mult săracilor, că prea mult timp pierzi cu milostenia! Nu uita că a-ţi aduce aminte de săraci este o obligaţie care te priveşte direct (Galateni 2, 10)! Fă lucrul Domnului cu bucurie şi alungă îndată din sufletul tău mâhnirea, răutatea şi cârtirea, ştiind că pe acestea le naşte pofta trupului şi a sângelui, căci trupul gata este mereu să mănânce şi să bea, să se desfăteze, să se gătească, să-şi împlinească patimile, să trăiască pentru sine şi nu pentru alţii.
Cu mila lui Dumnezeu, prin harul Sfinţilor şi prin dătătoarele de viaţă Taine, cu puterea rugăciunilor, duhurile întunericului au fost alungate de la făptura cea cuvântătoare: bolnavul Alexei Timofeevici Sidorov a primit tămăduirea. Despre aceasta am aflat astăzi, 24 decembrie, de la soţia lui.
Bolnava Alexandra, soţia ofiţerului Ivan Timofeevici Sidorov, de asemenea, s-a vindecat cu rugăciunile noastre, pe 24 decembrie. Mulţumiri Domnului Celui de viaţă dătător. Slavă milostivirii Sale!
Bătrânica familiei Muraşov, din mila lui Dumnezeu, s-a tămăduit de boala ei când a primit dumnezeieştile Taine din mâinile mele, ale nevrednicului. Slavă dumnezeieştilor Taine! Ei i-am făcut şi Sfântul Maslu.
Pe când mă aflam la Petersburg de Crăciun, am avut o ispită ce mi-a primejduit sănătatea şi însăşi viaţa. Pentru c-am mers mult pe jos prin centrul Petersburgului, am răcit foarte tare şi mă durea în gât. Ajuns la casa diaconului Nesviţcov, m-am aşezat la masă şi am luat o bucată de carne, care mi s-a oprit în gât. Era cât p-aci să mă înec! Cu mare greutate şi durere am reuşit să beau un ceai. Imediat ce mi s-a oprit carnea în gât, m-am sculat de la masă şi m-am aşezat pe brânci, dar fără rezultat. Am chemat medicul, dar n-a putut să-mi facă nimic. Mi-au dat vomitive şi tot n-au ajutat. Trei zile m-am chinuit în Petersburg! Ziua era ca noaptea, iar noaptea ca iadul. Nici să mănânc, nici să beau nu puteam. Nu puteam să fac aproape nimic. Cu mare greutate, abia înghiţeam lichide şi firimituri ude. S-a întâmplat năpasta aceasta pe data de 29 decembrie. Cu permisiunea medicului, am plecat acasă vineri, pe 1 ianuarie 1871. Greu mi-a fost pe drum! Acasă m-aştepta doctorul Beater. Mi-a spus cuvinte liniştitoare, însă mie tot nu mi-a fost mai bine. Noaptea mi-a fost agitată. Am avut coşmaruri îngrozitoare, infernale, chinuitoare... - un haos! Asta s-a întâmplat imediat după ce m-am întors. în nopţile ce-au urmat mi-a fost însă mai bine, din ce în ce mai bine. Acum, mulţumesc Domnului, Care m-a cercat, dar m-a şi scăpat de la moarte. Pe dreptate am fost pedepsit. Pentru lăcomia mea. Slavă Ţie, Doamne! 6 ianuarie 1871.
Visul din 11 ianuarie mi-a vădit slava deşartă. Se făcea că purtam o cruce de aur în faţa unor cinstiţi stareţi care nu aveau o astfel de cruce. Am greşit Domnului!
Mi-a fost vădită şi lăcomia. Am simţit tulburare în trup de la prea multa scrumbie de ieri şi de la frişcă-hrişcă.
Sfantul Ioan de Kronstadt
Calea pocaintei launtrice, Jurnal duhovnicesc needitat; Editura Evanghelismos
Cumpara cartea "Calea pocaintei launtrice, Jurnal duhovnicesc needitat"
-
Sfantul Ioan de Kronstadt - Despre biruirea trupului in rugaciune
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.