Dacă privim viața din punctul de vedere al mass-mediei, atunci viața s-ar reduce doar la o mulțime de aspecte conflictuale ori de plăceri și bucurii trecătoare, care trezesc în noi cele mai contradictorii simțiri și reacții: de la consternare, aprobare, compasiune..., până la revoltă, ură, violență...
La acest nivel, viața e doar o înșiruire de evenimente și de trăiri interioare, fără nicio perspectivă izbăvitoare și fără vreun sens mântuitor, ci doar o pemanentă stare de nemulțumire și o luptă „oarbă” pentru a supraviețui și a ne realiza în această „junglă”, în care nedreptățile de tot felul par să domine o existență „fatidică”.
Oare ne dăm seama în ce ne-au transformat viața, prin acest „dopaj mediac” la care suntem supuși zilnic, prin reclame, prin emisiuni informative, de divertisment...?
Am ajuns să ne temem de ploi, de ninsori, de boli, de calamități naturale..., să reacționăm fără discernământ și necontrolat la orice stimul exterior, să apreciem ceea ce nu e de niciun folos și nu are nicio valoare, doar pentru că așa ni s-a „recomandat” de către „specialiști”.
Toate acestea arată cât de superficiali am devenit și cât de puțini dintre noi mai avem doruri „dumnezeieşti și atemporale”.
Părintele Arsenie Kotsopoulos observa că ne-am legat viața de „dorințe mărunte”, crezând că așa vom găsi fericirea. Și, cu toate că dispunem de tehnologii de ultimă generație, noi nu mai simțim Lumina lui Dumnezeu, ca prezență vie și personală, în inima și în viaţa noastră.
Această criză existențială, ce se manifestă la toate nivelele, poate fi depășită doar dacă dorim din toată inima să ne unim cu Dumnezeu și cu toți oamenii, pe care să-i simțim ca pe niște frați întru Hristos. În felul acesta nu vom fi amăgiți și nu vom risca să ne pierdem în lucruri deșarte.
Din fericire, viața înseamnă mult mai mult decât un șir de neîmpliniri personale și sociale, ce par că nu se vor termina niciodată.
În esența ei, viața este expresia iubirii noastre față de Dumnezeu și față de aproapele. Asta se traduce în practică, prin efortul permanent de a ne apropia mai mult de Dumnezeu şi de semeni.
Despre aceste aspecte concrete de trăire în Adevăr și Iubire, Părintele Arsenie Kotsopoulos ne adresează câteva întrebări simple:
Cel care vrea să-şi întemeieze o familie, o face pentru propria lui „desfătare”, ca să fie în rând cu lumea, din interese financiare, sau pentru a-și deschide sufletul iubirii lui Dumnezeu şi aproapelui?
Acela care dorește să ajungă într-o funcție importantă, o face ca să ajute semenii sau pentru a-și satisface propriile interese?
Mulți oameni identifică sensul vieții cu nașterea de copii. De aici decurge încă o întrebare: Dacă ne dorim copii, o facem pentru a ne mândri cu ei, pentru a avea un sprijin la bătrânețe, pentru a avea moștenitori, sau pentru a deveni „părtași” ai Împărăției lui Dumnezeu?
Tuturor li se dă posibilitatea, și celor căsătoriţi care au copii, și celor fără copii, și celor necăsătoriţi, de a lucra din iubire și de a-i ajuta şi pe alţi oameni, ca împreună să fim mântuiți întru Hristos Dumnezeu.
Nu viața este „dușmanul” nostru, fiindcă viaţa este „scopul existenţei noastre”, ci viaţa „rău înţeleasă şi egoistă” (Valeriu Gafencu).
Egoismul, patimile și păcatele sunt principalul motiv pentru care mulți oameni trăiesc cu „impresia că au naufragiat, că şi-au ratat viaţa, că au trăit o viaţă idioată, absurdă - o viaţă care nu putea fi a lor, care nu putea fi decât viaţa altuia” (Mircea Eliade).
Viața aceasta, ca dar al lui Dumnezeu, indiferent cât de nedreaptă pare, ori de dureroasă, este „prea scumpă pentru a o petrece numai în deșertăciuni”.
De aceea, nu este permis să fim „nepăsători faţă de viaţa noastră, care e dată de Dumnezeu, numai pentru Dumnezeu” (Părintele Arsenie Papacioc).
Când ajungi să simți viața ca un „dans în nemurire”, atunci cu adevărat este o „slavă să trăieşti..., să mori, să înviezi, să treci de la trupul morţii la trupul slavei” (Olivier Clement, „Trupul morții și al slavei”, Asociaţia Filantropică Medicală Creştină Christiana, București, 1996).
De multe ori ne întrebăm ce este viața și care este sensul ei. Sf. Ev. Ioan ne răspunde simplu: Iisus este Viața (cf. Ioan 14, 6).
Și așa cum „Tatăl are viaţă în Sine, aşa I-a dat şi Fiului să aibă viaţă în Sine” (Ioan 5, 26), iar „cel ce crede în Fiul are viaţă veşnică” (Ioan 3, 36).
Iisus este „pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci” (Ioan 6, 51).
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Viata religioasa in satul romanesc stravechi
Publicat in : Datini, obiceiuri si superstitii -
Diferente confesionale cu privire la viata dupa moarte
Publicat in : Dogma
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.