Era pe trecute luna iulie. Soarele ardea nemilos dar, Nicolae, gazarul, isi mana caii obositi si transpirati, pe dealul abrupt spre satul Rapele, unde nu mai fusese niodata.
In caruta avea cele doua bidoane mari, inchise bine, sa nu curga gazul, pe care de trei ori pe an il ducea prin satele saracacioase, aruncate pe delurile cu drumuri rupte de ploi, ale Moldovei.
Nu era curent electic si venirea carutei cu gaz era prilej de bucurie pentru taranii care il primeau intodeauna bine pe badea Nicolae, negustor cinstit si om credincios.
Ajus pe Rachita, un tufaris la intrarea in sat, deodata caruta s-a inclinat mai, mai, sa rastoarne bidoanele, iar una din rotile carutii a luat-o la vale spre sat. A dsehamat in graba caii, pe care i-a priponit de cate un tarus, ca sa pasca apoi tot in fuga, a prins roata pe drum si a mers sa caute un fierar sa i-o repare.
Constantin era un barbat aprig, avar, mare fumator si bautor de tarie. Tot satul il stia de hot.
Cu pusca de vanatoare pe care o tinea ilegal alerga toata ziua la branconaj, dupa iepuri prin tufaris, casa lui fiind aproape de acesta, o casa frumoasa, dar paraginita, caci femeia ii murise, iar Marioara, fiica sa, era prea mica ca sa poata tine gospodaria.
Vazand caruta fara o roata si caii priponiti, si -a spus bucuros:
- Iaca-ta ce impusca Culaita azi !
Fara a sta pe ganduri, a carat tot gazul acasa si l-a pus prin toate harburile si vasele frecandu-si palmele de bucurie, cand termina treaba si nimeni nu-l vazu.
Vasul cel mai mare il puse dupa soba si-l piti dupa un fuior mare de calti, furat si acesta.
Cu roata in spate, obosit si flamand, badia Nicolae, ajuns la caruta vede udeala pe jos si miros puternic de gaz. Cand se uita in bidoane ia gazul de unde nu-i !
Ochii i s-au umplut de lacrimi si ridicanu-i spre cer, a suspinat, facand semul crucii in cele patru zari:
- Arata-l Doamne pe cel care m-a furat, ca nu i-am gresit cu nimic.
Fara sa manance nimic, s-a cuibarit in suba de miel pe care o purta in caruta, ca sa se inveleasca cu ea, cand il prindea noaptea prin locuri departate de sat. Obosit, mahnit, cu gandul la cei doi copilasi de acasa si la femeia care sta sa nasca, cu lacrimi in ochi, adormi repede. Nu stie cat a dormit cand, deoadata, aude tipete si, deschizand ochii, vede foc mare in apropiere.
Intr-un suflet, alerga in dierctia focului si se mira, caci nu stiuse ca asa aproape este o casa.
Costica si copila lui ardeau in casa facuta scrum, iar satenii sopteau ca ar fi adormit cu tigara aprinsa.
Mirosea a gaz, a fum si a moarte.
Mahnit, Nicolae s-a intors la caruta, a inhamat caii si a facut cale intoarsa, fara a mai astepta dimineata.
Din cand in cand se oprea. Utase de necazul lui si, suspinand, soptea intr-una:
- Doamne, iarta-ma, ca nu am stiut ce sa cer de la Tine!
Dorina Stoica
Dorina Stoica
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.