Linistea copiilor se sprijină pe neliniştea părinţilor, de aceea sfaturile celor bătrâni se transformă în armele celor tineri, iar greşelile celor tineri - în lacrimile celor bătrâni.

Oamenii, după cum se ştie, nu se nasc nici răi, nici buni, dar învaţă sa devină răi sau buni de la cei din jurul lor.

„Bunele semănături, spunea Confucius, sunt înăbuşite nu de ierburile rele, ci de neglijenţa grădinarului'”.

Tot aşa si bunele intenţii sunt primejduite mai cu seamă de indiferentă.

O mamă mi-a mărturisit odată că fiul ei, după ce a fost bătut în mijlocul unei mulţimi de oameni, pe peronul gării, numai pentru faptul că s-a încumetat să-i facă observaţie unui nesimţit care înjura de mama focului, a mai fost supus şi dezaprobării generale, chipurile „aşa îţi trebuie, dacă te bagi unde nu-ti fierbe oala”...

Şi maică-sa se întreba:

- Să fie, oare, indiferenţa o garanţie a confortului personal?

- Doamne fereşte! ea şi cum îi răspundea Cehov la întrebare. Indiferenta e o crimă, o moarte prematură!

In Complotul indiferenţilor, scriitorul B. lasenskii şi-a luat drept epigraf următoarele cuvinte: „Nu va temeti de duşmani - ei, în cel mai rău caz, vă pot omorî. Nu vă temeti de prieteni - ei, în cel mai rău caz, vă pot trăda. Temeţi- vă de cei indiferenţi. Ei nu omoară şi nu trădează, dar, numai datorită aprobării lor tacite, pe pământ exista si trădarea, şi omorul!”.

Vrând parcă să-l completeze, Henrik Borovik scria în una din piesele sale:

„Nu e înspăimântător când oamenii răi împuşcă si omoară. E înspăimântător când oamenii buni rabdă si tac!”.

A fi nepăsător înseamnă a-ţi călca în picioare propriul suflet...

In timpul unei epidemii de ciumă, mai mulţi nobili, temându-se de moarte, s-au izolat într-un castel, au baricadat intrările şi s-au dedat la cele mai josnice orgii.

Ciuma a văzut că nu poate intra la ei si s-a dus la Moarte, să-i ceară ajutorul. Aceasta s-a uitat cu coada ochiului la destrăbălării din castel si i-a răspuns:

- Nu am nimic cu ei.

- Cum aşa? s-a mirat Ciuma. Nu dumneata îi duci la Judecata de Apoi pe cei răniţi de colţii mei ucigători?

- Ba da - pe cei cu suflet, a precizat bătrâna Moarte. Pe când aceştia... cu nepăsarea si dezmăţul lor, şi-au omorât sufletul cu mult înainte de venirea mea.

* * *
Refuz să cred că putem trece prin viată fără să ucidem un vis, o floare, o speranţă sau o dragoste nevinovată. Ne-am sinucide, dacă ne-am da seama cât de cruzi suntem.

Zilnic, indiferenţa muşcă din noi câte o fărâmă de suflet, până când îl mistuie aproape de tot. Atunci, fulgeraţi de adevăr, constatăm cu uimire că, fără suflet, nici moartea iau are nevoie de noi...

Aurelian Silvestru

Copiii Cerului, Editura Doxologia

Cumpara cartea "Copiii cerului"

 

• Indiferenta
  Publicat in : Editoriale
• Liturghia ca indiferenta
  Publicat in : Editoriale
• Indiferenta, mai rea decat ura
  Publicat in : Editoriale