Ispita in rugaciune

Rugaciunea este cea mai inalta lucrare a mintii, de aceea si cea mai primejduita de ispita diavoleasca. Evagrie Ponticul, scriitorul filocalic ce a descris cel mai clar si in detaliu lupta din rugaciune, spune ca "tot razboiul ce se aprinde intre noi si dracii necurati nu se poarta pentru altceva decat pentru rugaciunea duhovniceasca. Caci lor le este foarte potrivnica si urata, iar noua foarte mantuitoare si placuta" sau, cum spune Ioan Carpatinul, noua ea ne este "aparatoare" a mintii, iar vrajmasului "vatamatoare". Acelasi lucru il exprima si Sfantul Ioan Scararul, atunci cand spune ca "scopul furilor e sa fure rugaciunea, ceas de ceas, de la noi".

Sfantul Grigorie Sinaitul ne avertizeaza ca sunt doua feluri de razboaie in vremea rugaciunii: unul al harului dumnezeiesc si altul al inselaciunii diavolesti.

Dintre semnele inselaciunii de la diavoli, Sfantul Grigorie enumera: impietrirea inimii cea lipsita de umilinta, impreunata in unii cu lacrimi intunecate, inaltarea semeata, imbuibarea pantecelui, multa vorbire, trandavia, inchipuirea de sine si lauda pentru lucrare, caldura fara dulceata, umeda, starnirea salbatica a trupului, nalucirea chipurilor care imping spre impreunarea trupurilor. Prin toate aceste ispite, diavolul incearca sa indeparteze de la noi rugaciunea curata.

Rugaciunea, fiind o lucrare spirituala, interioara si ispita diavolului este, in principal, de ordin interior, chiar daca adesea, prin intermediul lucrarilor externe. "Sufletul - spune Filotei Sinaitul - e imprejmuit si ingradit de catre duhurile rautatii si legat cu lanturile intunericului, neputand, din pricina intunericului din jurul sau, sa se roage cum vrea. Caci este legat intru ascuns, fiind orb cu ochii dinauntru. Deci, cand va incepe sa se roage lui Dumnezeu si sa vegheze prin rugaciune, se va izbavi prin rugaciune de intuneric, caci altfel nu poate cunoaste ca inauntru, in inima, este o alta lupta si o alta impotrivire ascunsa si un alt razboi, al gandurilor rautatii". Aceasta lupta interioara din rugaciune, ce se poarta la nivelul constiintei, a mintii si a inimii, este un adevarat razboi impotriva gandurilor ispititoare, care cauta imprastierea mintii. Navalirea diavolilor are intensitatea si rautatea fiarelor salbatice. "Daca te ingrijesti de rugaciune - spune Evagrie - pregateste-te impotriva navalirii dracilor si rabda, cu barbatie biciuirile lor. Caci vor veni asupra ta ca fiarele salbatice si tot trupul ti-l vor chinui".

Potrivit invataturii ascetice a Sfintilor Parinti, puterea diavolului se restrange, insa, numai la trup. Chinurile pe care le poate aduce el se rasfrang mai ales asupra trupului, desi si sufletul sufera odata cu el. El nu are putere de constrangere asupra vointei omului, pe care de altfel nici macar nu o cunoste, dar o banuie, prin panda lui. El banuie doar intentiile si gandurile noastre, dupa manifestarile noastre externe, din cuvintele, faptele, gesturile noastre. Neputand sa patrunda gandurile noastre cele mai adanci, el incearca sa introduca in planul mintii naluciri din exterior, pentru a o risipi, a o imprastia din concentrarea pe care o implica rugaciunea. De aceea, lupta pe care o da rugatorul, in planul constiintei sale, impotriva momelilor sau atacurilor diavolului, se refera, in principal, la inchipuirile si gandurile ratacitoare.

Rodul inchipuirilor sau al imaginatiei il constituie inchipuirile, fanteziile, lucrari ale mintii cazute in pacat, lipsita de darul discernamantului spiritual. Sfintii Calist si Ignatie invata ca lucrarea imaginatiei are forme variate: reprezentarea, prin care da imagine lucrarilor percepute prin simturi si imaginatia in sens propriu, o imprastiere si ratacire a mintii. Aceste inchipuiri pot izvori din propria noastra minte sau pot fi provocate de diavol.

Cand insa nu izbuteste sa nascoceasca, in mintea celui ce se roaga, imagini sau inchipuiri care sa-l indeparteze de rugaciunea curata, atunci diavolul provoaca mecanismul amintirii. "Amintirea - spune Evagrie - iti aduce in vremea rugaciunii sau inchipuiri de ale lucrurilor de odinioara, sau griji noi sau fata celui ce te-a suparat (.). El nu inceteaza prin urmare, sa puna in miscare icoanele lucrurilor prin amintire si sa rascoleasca toate patimile prin trup, ca sa-l poata impiedica din drumul sau mai bun si din calatoria catre Dumnezeu".

Gandurile pacatoase sunt o alta forma de ispita, pe care diavolul incearca sa o strecoare in mintea celui ce se roaga. Impotriva ei, Petru Damaschinul recomanda ca, in vremea rugaciunii, sa ne facem mintea fara forma, fara chip, fara culoare, neprimind nimic, fie ca e lumina, fie foc, fie altceva si sa ne inchidem cugetul, sa ne pazim mintea si gandurile si sa le punem in legatura cu Dumnezeu, sa i le jertfim Lui. Acelasi lucru il cere si Sfantul Marcu Ascetul, atunci cand ne spune sa toate gandurile noastre trebuie inchinate lui Hristos, inca din faza lor de geneza sau de "gand intai nascut". Cand ne rugam, sa nu ingaduim nicidecum nici unui gand sa intre, nici alb, nici negru, nici din dreapta, nici din stanga, nici scris, nici nescris, afara de cererea catre Dumnezeu si de iluminarea si de raza de lumina ce-i vine partii conducatoare a sufletului din cer".

Lupta aceasta, pe care o da diavolul cu scopul de a ne sustrage rugaciunii adevarate, neimprastiate, are forme multiple. Aceste "carduri de draci" se arata rugatorului deodata, din vazduh si incearca sa-l inspaimante si sa-i rapeasca mintea. Acestea, insa, sunt simple stratageme, pentru ca ele se tem de contemplativ, dar incearca sa vada daca acesta le da atentie sau ii dispretuieste cu desavarsire. Diavolul ia diferite infatisari, strecoara vedenii si lumini, atrage sufletul slab intr-o stare de fals extaz, dar toate acestea sunt amagiri, naluciri, inselari, false vedenii si tulburari dracesti, de care Parintii ne avertizeaza, cerandu-ne sa ne ferim de ele si sa nu le primim. Simeon Metafrastul ne spune ca potrivnicul incearca sa zadarniceasca eforturile de staruinta ale rugatorului, cautand sa strecoare in sufletul acestuia piedici precum: somn, trandavie, greutatea trupului, abaterea gandurilor, nestatornicia mintii, moleseala si celelalte iscodiri ale pacatului; necazuri si navaliri ale duhurilor rele care ni se impotrivesc si se ridica cu manie impotriva sufletului care cauta cu adevarat sa se apropie de Dumnezeu.

Ispitele pe care le aduc ei asupra celui ce se roaga sunt "infricosatoare si salbatice" si tulbura mai ales pe cei ce se roaga staruitor. Asupra acestora, ispita sau navalirea lor ia, cel mai adesea forme si mai grele, mergand pana la vederea de "forme uracioase si sangeroase", de ocari, loviri, strigate, vatamari, de sabie scoasa impotriva celui ce se roaga sau de lampa navalind spre vederea lui.

El se poate strecura in simtirea sufletului, chiar cand ne rugam, zadarnicind eforturile noastre. O astfel de ispita ne descrie Cuviosul Nichita Stithatul: "Rugandu-te si cantand psalmi Domnului, ia aminte la viclenie. Caci dracii sau ne inseala, furisandu-ne in simtirea sufletului sa spunem unele in locul altora, abatand stihurile psalmilor spre hulire, ca sa zicem cu gura cele ce nu se cuvin; sau, facand noi inceputul psalmilor, pun sfarsit cuvantului nostru, risipindu-le pe celelalte din minte; sau ne intorc mereu la acelasi stih, nelasandu-ne, din pricina uitarii, sa gasim stihul urmator al psalmului, sau, aflandu-ne la mijlocul psalmului, iau deodata din mintea noastra toata amintirea stihurilor rostite, incat nici nu ne mai aducem aminte ce stihuri aducem iarasi pe limba. Iar aceasta o fac ca sa ne arunce in negrija si in trandavie si ca sa zadarniceasca roadele rugaciunii noastre, punandu-ne in minte ca s-a facut tarziu.".

La fel si Sfintii Varsanufie si Ioan, ne recomanda ca, daca ne-am imprastiat cu mintea in rostirea psalmilor, sa-i reluam, pana cand vom trai sensul lor. Scopul vrajmasului este de a imprastia slavirea lui Dumnezeu. Ori, a spune psalmii in continuare inseamna tocmai a slavi pe Dumnezeu.

Impotriva acestei lucrari diavolesti, Sfantul Maxim Marturisitorul ne recomanda sa ne pazim simturile, sa inchidem poarta oricarei ispite si sa ne rugam si mai intens, sa ne adunam in noi insine, pentru ca pe diavoli ii bate, nu multimea psalmilor, ci unirea mintii cu ratiunea si cu simtirea.

Parintii filocalici, adevaratii cunoscatori si lucratori ai rugaciunii desavarsite, ne avertizeaza si asupra unei forme si mai viclene de lupta a diavolului - "parasirea draceasca". Exista si o parasire iconomica din partea lui Dumnezeu, insa, spre deosebire de aceasta, care are un scop pedagogic, mantuitor, "parasirea draceasca" cauta indepartarea nostra de rugaciune si, prin acesta, moartea noastra sufleteasca. Viclesugul acesta consta in faptul ca "pentru o vreme se despart dracii intre ei insisi. Si daca vrei sa

ceri ajutor impotriva unora, vin ceilalti in chipuri ingeresti si alunga pe cei dintai, ca tu sa fii inselat de ei, parandu-ti ca sunt ingeri". Parasirea din partea diavolului este de scurta durata si are ca scop alcatuirea de noi si mai puternice curse, prin care sa ne instraineze de virtutea rugaciunii.

Pe cei incepatori pe calea catre rugaciunea curata, ii ispitesc mai ales dracii de-a stanga, insa, atunci cand mintea a ajuns sa se roage in mod nepatimitor, neimprastiat, vin asupra ei dracii de-a dreapta. Acestia il ispitesc pe contemplativ cu slava desarta, facandu-l sa se increada in eforturile proprii si sa creada ca a ajuns la scopul rugaciunii.

Si, ca o forma dezlantuita de tulburare, diavolul - aflam de la Evagrie - atunci cand nu poate misca memoria in vremea rugaciunii, sileste starea humorala (hormonala) a trupului sa aduca vreo nalucire ciudata inaintea mintii si sa o faca pe aceasta sa primeasca o anumita forma.

Daca am rezistat acestor ispite si ne-am facut rugaciunea noastra curat, trebuie sa ne pazim si dupa aceasta de ispita diavolului, pentru ca, dupa cum ne spune Sfantul Ioan Scararul, diavolii nu ne lasa nici dupa rugaciune, ci incearca sa ne supere cu "naluciri necuvenite", cautand sa ne prade "parga sufletului".

Parintii filocalici subliniaza adeseori ideea ca, in efortul nostru de a dobandi adevarata rugaciune, omul are ca ajutor impotriva diavolilor, ingerii buni, care ii dau intarire si incredintare si ii lumineaza intelesurile celor ce i se intampla. Ingerii buni stau de fata impreuna cu noi in rugaciune si ne indeamna sa staruim in ea, bucurandu-se si rugandu-se cu noi. "Daca suntem, prin urmare, cu nepasare si primim ganduri potrivnice, ii amaram foarte tare, dat fiind ca ei se lupta atata pentru noi, iar noi nu vrem sa ne rugam lui Dumnezeu nici pentru noi insine, ci, dispretuind slujba nostra si parasind pe Stapanul si Dumnezeul nostru, petrecem cu necuratii draci".

Pr. Prof. Dr. Ioan Tesu

.