Diavolul nu este o realitate impersonală; nu este o energie negativă care este prezentă în Univers. Diavolul este o realitate personală, adică este un înger, o persoană spirituală, care a devenit demon. Şi atunci diavolul când vine să-l ispitească pe tânăr, îl ia din mai multe părţi: încearcă cu răul; dacă nu reuşeşte cu răul, încearcă cu binele, să-l împingă în cealaltă extremă.
Diavolul nu are voie să-i facă rău omului; el este legat de Dumnezeu şi nu are voie să se apropie de om. Singurul care poate să-l dezlege pe diavol este însuși omul. Şi atunci, diavolul, ca să aibă acces la om, îl momeşte. Şi atunci îi propune plăceri. Îi propune plăceri gratuite, plăceri păcătoase – că există şi plăceri binecuvântate, bucurii binecuvântate de Dumnezeu. Dar îi propune plăceri şi, pe măsură ce omul muşcă momeala şi se împărtăşeşte de plăcere, încet-încet îl dezleagă pe diavol. Îl dezleagă asupra lui. Şi atunci diavolul, în momentul în care consideră că are suficientă putere ca să dea un atac decisiv, îl loveşte, îl izbeşte pe om.
În viaţa spirituală nu se merge de capul tău. Întotdeauna în viaţa spirituală trebuie să mergi cu povăţuitor. De-aia e bine să ai şi duhovnic, ca şi tânăr, pentru că diavolul, în primul rând, este mult mai inteligent decât tine, pentru că este o fiinţă superioară ţie, spirituală. El, chiar dacă este diavol, chiar dacă nu mai este înger, totuşi este o fiinţă mult mai inteligentă. Atunci, cu diavolul nu joci şah, că întotdeauna pierzi. Deci, întâi că este mult mai inteligent decât oricare om, iar în al doilea rând are mult mai multă experiență. Tu eşti un om, ai o experienţă limitată. Diavolul are toată experienţa de la întemeierea lumii până acum. Cunoaşte toate tipologiile umane, toate temperamentele, toate caracterele; deci, oricum e mult mai deştept decât tine. Şi atunci nu poţi să-l birui în luptă directă pe diavol. Şi atunci trebuie povăţuitor.
La spovedanie duhovnicul îl ajută pe om și să îndepărteze răul din viaţa lui, delictele, ca să spunem aşa, păcatele, să nu le mai facă, îl ajută, îl povăţuieşte pe calea aceasta, legat de ce trebuie să facă ca să nu mai ajungă la păcat; dar dincolo de asta e foarte importantă partea pozitivă, partea constructivă, de lucrare a binelui, de sfinţire. Pentru că poţi la un moment dat să nu mai faci păcate, să nu mai faci păcate din acestea majore. Mai ai neputinţe cu gândul, dar nu are numai caracter negativ, de a pedepsi şi de a condamna răul, ci de a construi, de a-l încuraja pe om pe calea sfinţeniei, de a-l duce la dumnezeire. Noi avem foarte, foarte mult în faţă de urcat în calea devenirii, foarte mult de dobândit. Păi nu numai aşa, să ajungi să nu mai faci păcate, cum spunea părintele Teofil, că cel care nu mai face păcate e la nivelul mortului. Nici mortul nu mai face păcate.
Dacă n-ar exista ispită, n-ar exista nici răsplată. Deci pentru noi nu este important să n-ai ispite, noi chiar accentuăm mult dimensiunea asta a luptei spirituale. Dacă nu există luptă, nu există nici cununa. Şi atunci există ispite în mănăstire, există greutăţi în mănăstire, şi unde nu există greutăţi îţi mai adaugi tu, îţi mai iei tu o greutate, ca nevoinţă. Noi apreciem foarte mult dimensiunea aceasta a jertfei, a jertfei personale și în slujba lui Dumnezeu, şi în slujba oamenilor, şi în slujba propriei noastre familii spirituale. Şi atunci nu ne este frică de încercări, de greutăţi, pentru că ştim că pe măsura încercărilor sunt şi răsplătirile. Dacă n-ar fi ispite, cum zicea un părinte, nimeni nu s-ar mai mântui.
De fapt, Dumnezeu vrea să-ţi facă un dar. Și, ca să-ţi facă un dar, trebuie să-l şi meriţi un pic. Şi atunci Dumnezeu îţi dă o încercare, să treci printr-o ispită, printr-o încercare, ca, biruind acea ispită, să poată să-ţi dea cadoul: Uite, ai făcut asta, uite-aici! Şi cadoul întotdeauna este covârşitor de mare în raport cu efortul sau cu greutatea pe care ai avut-o de înfruntat. Şi atunci, privind dincolo de greutăţi, nici nu mai vezi greutăţile.
Am găsit într-o carte o poveste. Zicea aşa: L-am căutat pe Dumnezeu şi nu l-am găsit. M-am căutat pe mine însumi şi nu m-am găsit. Şi când l-am căutat pe fratele meu, i-am găsit pe toţi trei.
Deci Dumnezeu, dacă îl cauţi, ţi Se descoperă, şi când ţi Se descoperă Dumnezeu nu există bucurie care să se poată compara cu bucuria pe care o ai din întâlnirea cu Dumnezeu. Şi atunci, dacă eşti sincer, Dumnezeu nu se joacă de-a v-aţi ascunselea, să Se tot ascundă de tine. Dacă Îl cauţi cu sinceritate pe Dumnezeu, Dumnezeu ţi Se descoperă“.
Parintele Pantelimon de la Oasa
-
Cum ne inseala diavolul
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Despre patimile dezordonate
Publicat in : Credinta -
Cele opt duhuri ale rautatii
Publicat in : Credinta -
Posesia demonica
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.