Mai inainte de a se face o impacare intre oameni pe pamant, a fost nevoie sa se aduca Marea Impacare din ceruri. Aceasta insa, nimeni dintre oameni nu putea sa o implineasca decat Acel ce a venit din ceruri sa fie si Fiul Omului pe pamant. Si pentru aceasta pace intre om si Dumnezeu, El Insusi S-a oferit pe Sine, "ca un miel spre junghiere, ca o oaie fara glas impotriva celui ce o tunde, ce si-a dat viata ca o jertfa pentru pacatele omenirii..." (Isaia 53).
Aceasta este jertfa nevinovata a Impacarii, a Sfintelor Patimi si a mortii Domnului Iisus Hristos pe Sfanta Cruce, cand S-a rugat si pentru cei ce-L rastigneau: "Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac" (Luca 23: 34). Si aceasta iertare, El a adus-o si mereu o imparte omenirii intregi, iertandu-le pacatele lor, caci "nu stiu ce fac". Aceasta-i Marea Impacare pe care Mantuitorul a facut-o si o face mai intai intre om si Dumnezeu.
La acest Dumnezeiesc dar al Marii Impacari, Mantuitorul a adaugat imediat un alt mare dar, pe acela al INVIERII. Cu primul ne-a daruit si noua oamenilor nevinovatia, iar cu al doilea nemurire. Si asa cu aceste indoite daruri, noi oamenii am dobandit viata cea vesnica, fiind de-a pururea cu Dumnezeu pe pamant si in ceruri! Iar intrarea in cerul eternitatii ne-a dovedit-o noua tuturor la Inaltarea Sa la ceruri si cu Sfantul Sau Trup. Cat priveste implinirea acestei fagaduinte pentru ucenicii Sai din toate veacurile si locurile, a facut-o mai inainte de Inaltarea Sa la ceruri: "In casa Tatalui Meu multe locasuri sunt... de aceea Ma duc sa va gatesc loc, si iarasi voi veni si va voi lua la Mine, ca sa fiti si voi unde sunt Eu" (Ioan 14: 2-3). Si asa, cu toate aceste Daruri mari ale Jertfei de pe Cruce, al Invierii si al Inaltarii la ceruri a Domnului nostru lisus Hristos, am dobandit si noi Marea Impacare cu Dumnezeu din ceruri.
Acuma, Cerul e acela care ne uneste pe noi toti oamenii. Dumnezeu Cel mai presus de ceruri este "Tatal nostru carele esti in ceruri". Si de la El se revarsa asupra noastra Harul Sau cel Sfant cu tot felul de daruri. Lumina Sa cereasca ne calauzeste la iubirea de Dumnezeu si de omenirea toata. Ceea ce continua sa ne desparta unii de altii e numai pamantul si gandurile de ambitii terestre ale oamenilor.
Pe acest glob pamantesc sunt atatea popoare si neamuri grupate pe imparatii si presidentii, pe tari si provincii, care se lupta unele cu altele pentru aceeasi veche mandrie de a fi unul mai mare decat altul. Si aceeasi desarta mandrie aduce ura si dusmanie chiar intre rude si in una si aceeasi familie. Ba ceva mai mult, insusi omul singurit nu e impacat cu el insusi adesea, fiind sub zbuciumul a multor vane ganduri si dorinte vatamatoare care se darama unele pe altele si, in cele din urma, pe omul insusi.
Ne impart pe noi oamenii chiar si religiile, apoi doctrinele politice, sistemele economice si sociale, care se confrunta unele cu altele, ducand pe oameni la invrajbiri si crunte razboiri. La fel diferitele crezuri de viata si filosofii, care apar si dispar, arunca si ele in omenire focul marilor dezbinari intre discipolii lor.
Literatura insasi, presa de asemenea, creeaza cercuri si tarcuri in care grupeaza pe oameni. De asemenea radio-ul si televiziunea cauta sa atraga pe oameni la tot felul de pacate pe care le infrumuseteaza cu tot felul de poleiri, ca sa le faca ispititoare pentru oameni. Si asa am ajuns sa ne aflam ca intr-o noua Sodoma si Gomora a timpurilor noastre, cu o lume cu totul impestritata si impartita dupa fel si fel de alergari vinovate ale vietii, spunand "binelui rau si raului bine". Desigur ca toate acestea ne fac sa nu avem pace pe pamant, ducandu-ne unii pe altii in robia diferitelor pacate si suferinte.
Impacarea intre oameni o poate aduce tot Bunul Dumnezeu, care a venit sa ofere "pace si buna invoire intre oameni". "Pace va las voua, pacea Mea o dau voua, nu precum da lumea va dau Eu" (Ioan 14: 27). El e Dumnezeul iubirii si la aceasta iubire de Dumnezeu si de oameni ne indeamna pe noi toti. Pocaiti-va, marturisiti-va pacatele, lepadati-le si ramaneti cu sufletele curate, ca sa primiti pe Dumnezeul sfinteniei. Si atuncea veti avea "raiul in inimile voastre". Caci raiul ca si iadul incepe de aicea de pe pamant. De veti alege pacea cu Dumnezeu si cu oamenii veti fi fericiti, o spune aceasta Insusi Domnul nostru Iisus Hristos: "Fericiti facatorii de pace, caci acestia fiii lui Dumnezeu se vor chema".
Ca fii ai oamenilor noi suntem indoctrinati cu terestre ganduri si impartiti, ba si invrajbiti unii cu altii, cu vederi intunecate de manii si cu inimi pline de salbatice ganduri si de sfasieri. Ca fiii lui Dumnezeu, noi toti avem un singur Tata in ceruri si omenirea toata ne e Frate si Sora. Rastignirea Domnului Iisus Hristos, Invierea si Inaltarea Sa au adus Marea impacare cu Dumnezeu si cu toata lumea. Dumnezeu Insusi ne-a scos din labirintul intunecos a tot felul de impartiri dusmanoase sub lumina stralucitoare a cerului deasupra caruia troneaza Tatal nostru Cel Ceresc. Ramane ca fiecare sa gandeasca cata lumina cereasca are in inima sa, cata iubire si cata iertare are pentru a aduce pacea cea sfanta in inima sa, in familia sa, in neamul sau, si in lumea toata.
Cu aceasta cereasca pace ne binecuvinteaza Domnul Iisus Hristos de Sfanta Inviere si anul acesta, spunandu-ne ca si dupa cea dintai Inviere: "PACE TUTUROR!" - nu numai unuia, ci tuturor romanilor si omenirii intregi de pe toate continentele. Abia atuncea va fi Cerul pe pamant, iar pamantul ca si un cer, Dumnezeu si Omul!
Parintele Vasile Vasilache
(din volumul "De la Antim la Pocrov - marturii si marturisiri”)
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.