Mladitele alese ale Sfantului Mare Mucenic Dimitrie
Domnul nostru Iisus Hristos a zis: "Alegeti Calea si Adevarul si astfel veti fi cu mine si Eu voi fi cu voi." In felul acesta cred ca prin cele scrise mai jos nu voi produce sminteala.
Sfantul Mare Mucenic Dimitrie - Voievodul Tesalonicului
Dumitru isi are radacina in termenul protodac "Dromichaete", ce deriva in Demeter, Demetrias, Daghimitir, care inseamna: Voievod, viteaz, “Pamantul -mama”, “Mama-poporului”, spicul Graului, cel harnic, darul soarelui, etc.
Sfantul Mare Mucenic Dimitrie - Izvoratorul de mir (Sa-Medru), s-a nascut in cetatea thraca Solun (Tesalonic) in sec. III d, Hr. Tatal sau era din stirpea aristocrata geto-daca si era Voievodul Tesalonicului. Ambii parinti erau crestini in taina. Asadar, abecedarul crestin l-a invatat tanarul print chiar in sanul princiar al familiei. Creste in spiritul traditiei strabune ca print mostenitor, imbratisand alaturi de cariera militara si pe cea de ostas al lui Hristos. ii urmeaza tatalui la tronul Voievodatului Tesalonic, ajungand repede in gratiile imparatului Diocletian. La scurt timp insa, cezarul a vizitat cetatea sa laudand si preamarind iscusinta vasalului sau. Voievodul nu s-a ferit sa-i spuna ca priceperea sa se datoreaza credintei neclintite in Dumnezeu. Se intelege ca imparatul care era un persecutor al crestinilor nu l-a iertat. Mai intai a incercat compromisul politic, promitandu-i inalte demnitati chiar cea de co-imparat. Tanarul Voievod Dimitrie n-a acceptat sa-L tradeze pe imparatul Vietii, Biruitorul- Iisus Hristos si a fost condamnat la moarte. Ca toti marii crestini a ales moartea pentru Viata intru Hristos, nu viata pentru moartea intru sine.
Daca Sfantul Mare Mucenic Gheorghe are binecuvantarea dumnezeiasca de a fi Solul divin al Primaverii, al revenirii la viata, al invierii, Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, inchide ciclul vietii naturii, dezgolind-o de frumusetea sa, doar pentru o clipa mai mare, spre a putea fi impodobita cu haina de nunta, gatita pentru venirea lui Andrei si a Nasterii Domnului. Totusi Sfantul Gheorghe- Purtatorul de Biruinta, isi pastreaza ca garantie a invierii, Brazii vesnic tineri.
Dimitrie cel Nou - Sfantul Cuvios din Basarabi
Aromanul Dimitrie s-a nascut in cetatea Basarabov, pe marginea apei Lomului. Era un mare traitor crestin in marele tarat (imperiu) valaho-bulgar al Asanestilor. Om simplu, sarac si smerit era vacarul satului, pentru asi castiga existenta, cu truda si umilinta spre batjocura celor avuti. Asa ca n-a stat mult pe ganduri si cumpanind saracia sa cu bogatia lui Dumnezeu s-a calugarit la o manastire din Pestera Basarabov. Aici si-a depus votul sau de post, osteneli, rugaciune si privegheri. Bunul Dumnezeu, la rugamintea Marelui Mucenic Dimitrie, protectorul sau l-a invrednicit cu darul facerii de minuni. Mantuitorul nostru Iisus Hristos a randuit prin tanarul hagi Dimitrie tot aroman, diacon-ofiter al armatei romane, care se bucura de pretuirea generalului rus Salticov (era in timpul razboiului ruso-turc si cu ajutor romanesc, dintre anii 1769-1774), ca moastele Cuviosului Dimitrie sa fie daruite tarii noastre in timpul mitropolitului Grigorie al Ungro-Vlahiei.
Numele Voievodului Mucenic a harazit Mladitele sale alese ale neamului sau strabun intru chemarea la misiunea, vocatia si pedagogia crestina: Dimitrie Cantemir, Dimitrie Bolintineanu, Dimitrie Anghel, Dumitru Staniloae, Dimitrie Bejan, Dumitru Balasa, Dimitrie Ghica, Dumitru Bordeianu, s.a.
Dimitire Bejan, preot, profesor, istoric, scriitor
“Biserica Ortodoxa Romana, in cei 50 de ani de comunism, a fost salvata de manastiri si si de femeile credincioase. Asta-i credinta romanilor, Ortodoxia. Romanii sunt prin definitie purtatorii steagului Ortodoxiei.” (Parintele Dimitrie Bejan)
“Nistrul merge la inceput tot spre rasarit, largind tara si apoi, cu ocolis spre sud, printre frumoase si inalte maluri de piatra acoperite de paduri. Sate mari, frumoase,suspendate pe mal, pe stanca, tocmai langa cer, razasiile dinspre Nistru.” (Parintele Dimitrie Bejan)
Dimitrie Bejan s-a nascut la 26 Octombrie, 1909, in orasul Harlau, judetul Iasi, in familia lui Ioan si Maria, razesi-ortodocsi, instariti, o familie cu sapte copii. Dupa finalizarea cursurile medii in orasul natal, urmeaza cursurile Seminarului Teologic “Veniamin Costachi”, din Iasi, pe care il absolva cu calificativul exceptional. Se inscrie apoi la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Bucuresti, unde l-a avut profesor pe Nichifor Crainic, si in paralel la Facultatea de Istorie din cadrul Universitatii Bucuresti, avandu-l ca indrumator pe Nicolae Iorga. Ambele facultati le-a absolvit cu “Magna cum laude”.
Devine asistent universitar la catedra lui Iorga, predand in acelasi timp istoria si la Liceul de fete “Carmen Silva” din capitala. La aceste activitati mai adauga si pe cea de cercetare sociologica, intr-o echipa a lui Dimitrie Gusti, cu care pleaca in Basarabia. Izbucnind al doilea razboi mondial, se inroleaza voluntar ca preot militar cu gradul de maior. Lupta pe frontul din Basarabia, unde cade prizonier la sovietici si este deportat cu toti ofiterii romani si germani, in stepele Siberiei, la fosta manastire imperiala Oranki, in perioada 1943-1948. Dupa 5 ani de foamete, de ger si de alte suferinte, este judecat de un tribunal militar din Moscova si este condamnat la moarte pentru faptul ca a sustinut ca Basarabia este pamant romanesc.
Cunoscand foarte bine Dreptul International, in speta drepturile omului, protesteaza fata de masura calailor si cere dreptul de a fi judecat de catre un tribunal din propria tara. Surprins si incurcat de o asemenea reactie, tribunalul bolsevic, decide repatrierea prizonierului Dimitrie Bejan, recomandandu-l securitatii din Romania, ca mare dusman al ateismului.
Venit in tara care a luptat pentru dezrobirea ei, un tribunal militar l-a condamnat pe viata, din care a executat 25 de ani, in temutele inchisori comuniste: Jilava, Vacaresti, Aiud, Canal, Minele de la Cavnic (1948-1956), Baragan, Rachitoasa (1956-1958) si din nou Aiud (1958-1964). in acest calvar al detentiei a avut mangaierea sufleteasca de a fi cunoscut marile personalitati ale culturii crestine romane: Petre tutea, Nichifor Crainic, Dumitru Staniloae, Radu Gyr, Mircea Vulcanescu, Arsenie Papacioc, Radu Sturdza, Dimitrie Ghica, Nicolae Mavrocordat, Paul Zarifopol, Benedict Ghius, Ion Popovici, Adrian Marino, s.a.
Este eliberat la 23 August 1964. I se ofera slujirea de preot in localitatea Ghindauani- Tirgu Neamt, cu conditia sa colaboreze cu cei care l-au tinut un sfert de secol in inchisoare. S-a impotrivit cu tarie in cei 5 ani de slujire si scapand catorva tentative de otravire din partea neadormitei securitati, i se retrage dreptul de a practica preotia, condsemnandu-l cu domiciliul fortat la Harlau, unde este pazit 24 de ore din 24, pana in 1989. Prinde o raza de speranta, intre 1990-1995, dar dezolat, se muta definitiv la Domnul, la 21 Septembrie 1995.
Parintele Dimitrie a fost hirotonit de marele Ierarh mitropolitul Tit Simedrea, in catedrala din Cernauti, cu care era bun prieten. Cand i-a pus mainile pe cap in Sfantul Altar, i-a zis :”in clipa aceasta sa ceri de la Dumnezeu o harisma: darul de a vorbi frumos, de a predica, de a scrie, darul de a vindeca bolnavii…” si tanarul Dimitrie a zis: ”Sunt la un moment crucial din viata mea. Da-mi, Doamne, sa slujesc frumos cu credinta si cu lacrimi, ca sa castig cat mai multe suflete.” si bunul Dumnezeu i-a daruit, darul de a vorbi frumos, de a predica placut, de a scrie fascinant, de a vindeca bolnavii, de a sluji frumos cu credinta, dar mai ales lacrimi, multe, foarte multe lacrimi cu care a castigat o multime de suflete.
Leaganul copilariei l-a alintat intr-o atmosfera profund religioasa. Parintii evlaviosi, se rugau amandoi deodata. “Se asezau in genunchi si se ridicau cu totul spre icoane. Tata a fost un crestin bun. Dar mama se ruga mai frumos! Ridica mainile in sus, punea mainile pe capetele a doi copii si spunea ce avea de spus lui Dumnezeu…Spunea asa, ca si cum ar sta de vorba cu un Bunic! Eu sunt sigur ca Dumnezeu o asculta si-i raspundea!
"Mamele crestine! Mamele ajung in Rai crescand copii buni! Ce mare rol au mamele!” (Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile Suferintei. Viata unui Preot Martir. Harlau, Iasi, 2002, p. 8).
Parintele Dimitrie era mandru de apartenenta sa divino-umana, daco-romano-ortodoxa. si-a iubit mai presus de orice pe Bunul Dumnezeu, Neamul si tara, care l-au invesnicit. “Stau aici de 2000 de ani! Sau poate mai de mult! Am aceasta constiinta ca apartin acestui loc si acestui neam!” (idem, p. 7).
“Noi datorita crestinismului nostru curat si omenia noastra recunoscute de toti, am tot primit la venetici, i-am oplosit, i-am hranit…Legea aproapelui, Legea lui Iisus, presupune obligatii morale: dragoste si omenie pentru cel necajit, dar numai cat este necajit si in primejdie. Dupa aceea tratezi problemele in spirit de dreptate, ca de la egal la egal. stim doar ca legea dragostei presupune obligatii si pentru musafirii nostri. si iata ca dupa bunatatea noastra, dupa atasamentul neconditionat la Evanghelie, noi am ajuns sa fim batuti, furati, un neam intreg cazut intre tilhari. Ce, Hristos da porunci valabile numai pentru romani? Ce, legea iubirii de aproapele nu are caracter universal?” (Preot Dimitrie Bejan, Satul blestemat. Ed. “Credinta stramoseasca”, p. 78).
“inteleg sa-i acord flamandului si dezbracatului crestinescul meu ajutor, din prisosul mesei romanului. Cand insa stau si vad ca tata, care produce graul, nu mananca paine- ci painea alba o mananca strainul, cand vad ca untul de la vaca noastra il intinde pe paine strainul, cand vad ca strainul oplosit a pus mana pe paine si cutit, calareste muntii cu comorile de aur si campurile cu granele de aur iar mie-roman-imi lasa ce cade printre degete, firimituri de mamaliga cu ceapa, sau castraveti murati, cand acest strain-hot si suprainbuibat-vantura idei umanitariste si-n numele acestor idei generoase, pe care el nu le traieste-il fura pe tata, aducandu-l pe stapanul tarii la sapa de lemn si punandu-l la jug ca pe animale, ei bine, eu atunci sunt dator sa ma ridic, in numele iubirii crestine active, si sa-mi dovedesc dragostea crestina, ajutandu-l pe romanul descult, impotriva strainului grasun si spoliator, asa cum a vorbit Iisus despre samarineanul cazut intre talhari.” (Preot Dimitrie Bejan, Vifornita cea mare, Ed. “Credinta stramoseasca”, p. 26).
“Am vazut ca neamtul-cand are-mananca paine si slanina; cel de la noi are din belsug. Am vazut ca ungurul si secuiul mananca paine buna si clisa; ba chiar ii prisoseste, de-si unge si mustatile. Am vazut ca grecul de langa Dunare nu se da plecat de la Braila; panea-i buna iar scrumbiile mai gustoase decat tarii cu masline. Am vazut ca bulgarul se ingrasa la ceafa si toamna trece in Bulgaria cu galbenii zimtuiti. Am vazut ca oamenii au uitat ca undeva pe pamant au o tara proprie, iar jidanii, veniti de o suta de ani la noi, mananca paine alba si unt proaspat, gospodarind economia tarii din poarta Resitei si pana la dugheana lui Naftule din Targul Cucului. Dar m-am uitat si la roman; el ara si culege rodul pentru altii; coace in cuptor doar la Paste si la Craciun.” (idem, p. 30).
Si in inchisori detinutii politici neromani erau privilegiati.
“Este aici (in inchisoarea Vacaresti), sus, la chirurgie, avocatul Chiva Ornstein, se pare seful sionistilor din tara. in fiecare zi vine, aici, o masina de la Interne, care-i aduce pe tava tot ce pofteste; paine alba, unt, fructe, prajituri, branzeturi, iar bucataria are ordin sa-i gateasca ceea ce el comanda. Medicul il vede de doua ori pe zi si la capataiul lui se gaseste remifon si streptomicina...
Chiva Ornstein, nu e orcine! Nu vinde mere murdare la Tg. Cucului, ci face avocatura cand la Iasi, cand la Bucuresti. El conduce si banci, cand la Iasi, cand la Bucuresti. E inalt, slab, negru, cu nasul coroiat si cu ochii purulenti. Mainile lungi, lungi, pana mai jos de genunchi si cu degetele aduse a pasare de prada. Face politica sionista.”(idem, p. 139, 161).
Al doilea razboi mondial, ca si primul, pentru noi romanii a avut o motivatie religioasa, spirituala, de reintregire national-crestina, prin provinciile smulse samavolnic de catre cei “mari”, ravnite la masa poftelor de inavutire. “Motivatia sta in aceea ca Mantuitorul a spus: “Nimeni nu daruieste mai multa dragoste, decat acela care-si sacrifica viata pentru aproapele. Pentru mine la ora aceea, bucovinenii si basarabenii erau omul cazut intre talhari, care trebuia miluit si dus la casa de oaspeti, la bolnita, la spital… Problema Basarabiei este problema tuturor romanilor. Pledez pentru romanitatea Basarabiei. Ea este pamant romanesc rupt din trupul tarii si al Moldovei. si-i sta bine sa fie in tara Romaneasca; au aceeasi istorie, aceeasi credinta, aceeasi limba.” (idem, p. 26).
Pentru aceasta ipostaza a Natiei, tribunalul militar bolsevic l-a condamnat la moarte. Dar Dumnezeu n-a ingaduit aceasta. Era de ajuns un martir din familie, fratele sau, pe care l-a inmormantat parintele la Odesa. Mana lui Dumnezeu l-a ocrotit cu harul Sau divin.
Era in Basarabia intr-un sat aproape de Orhei, Sambata in 1941. A bagat un batalion de ostasi in Biserica, a facut Vecernia, i-a spovedit si i-a impartasit. Rusii au tras in biserica, drept in altar. Jumatate au murit, jumatate s-au salvat. Parintele Dimitrie a fost ranit la Vadul Nistrului, in dreptul Chisinaului. Tot timpul pana a cadea prizonier, parintele a luptat in linia intaia. “Ca preot militar pe frontul de Est eram chemat si-i botezam pe cei nebotezati. Am botezat foarte multi rusi in urma frontului, care stiau ca nu sunt botezati- cred ca peste o suta de mii, incepand de la Prut pana la Stalingrad si pana in Siberia…Am cazut prizonier in Rusia, la Stalingrad, in iarna lui 1942, impreuna cu 17 000 de romani, unde am stat sase ani de zile…Eram muritori de foame. Luai bocancii, ii frigeai si-i rodeai…Trebuie sa accepti suferinta. Daca nu o accepti si murmuri, te impotrivesti lui Hristos si este inutila suferinta… Biserica Rusa este o Biserica in totalitate martira de la patriarh pana la ultimul dascal; zeci-sute de mii de oameni dusi in Siberia pentru credinta…Cum sunt sfintii martiri, preotii si calugarii de la Oranki, caci ei au preferat moartea, decat sa cada de la credinta. Martiri adevarati, ca in timpul persecutiilor romane. 11 000 de martiri, toti. in prizonierat am fost perfect sanatos. A fost mila lui Dumnezeu cu mine...
si a inceput o vifornita, ca nicaieri pe fata pamantului. Taigaua se framanta si fluiera serpeste, prin mii si mii de varfuri de copaci…Crivatul batea cu biciul maniei lui Dumnezeu, de-ti lua si rasuflarea. Pe la coturi se intindeau dune uriase de zapada, pe care napraznicul vant le aduna, le fixa cu o presiune de nu stiu cate sute de metri pe minut, formand la suprafata lor o scoarta tare, zgrunturoasa, peste care se putea trece fara ca piciorul sa se infunde…Iar noi infruntam vijelia stihiilor dezlantuite…inaintam unul dupa altul calcand pe aceleasi urme, o mie, doua, trei mii de oameni...
si crivatul chiuie nebun!
Purtam padurile de argint in spate asa cum caravanele poarta fildesul. Toata iarna aceea am carat cu spatele blestemand zapezi si oameni; un an, doi, trei, patru…si totusi simteam degetul lui Dumnezeu pe umarul meu drept.
A fost crucea bucuriei! Cine primeste suferinta ca din mana lui Dumnezeu, crucea vietii se transforma in bucurie. Bucuria mantuirii! (Preot Dimitrie Bejan, Oranki. Amintiri din captivitate. Manastirea “Sfintii Arhangheli mihail si Gavriil” Petru Voda, 2005, p. 46).
Mureau oamenii si nimanui din administratia lagarului nu-i pasa. Se adunau coline de morti inghetati. O imagine fidela de apocalipsa.
“Primavara, cand s-a dezmortit, am primit ordin sa-i ingropam pe cei morti in timpul iernii. si-am numarat noi atunci 19 312 morti din toate partile Europei…(idem, p. 196)
Dupa terminarea razboiului sovieticii au devenit mai umani, lasand preotii sa slujeasca in bordeie. Parintele Dimitrie a oficiat prima Liturghie in acel cumplit lagar. S-au adunat pana la 23 de preoti ortodocsi romani la Oranki, 1200 de preoti catolici si 1000 de pastori protestanti. “intr-un an de Pasti eu si cu cei 22 de preoti romani am impartasit, cu un litru de vin si o caldare cu apa 10 000 de prizonieri ortodocsi, toti ofiteri!” (Bucuriile Suferintei, op. cit. p. 55).
La Oranki, parintele Dimitrie Bejan si-a scris primul sau curs de istorie nationala. “Acolo m-am apucat de scris pe foi de mesteacan un fel de istorie a Basarabiei si a Bucovinei de Nord, intitulata Hotarul cu cetati, adica cetatile Basarabiei de pe Nistru, care a circulat in lagare si in puscarie, dar un evreu de la Cernauti, Terleschi, m-a reclamat la ofiterul politic. M-a chemat si mi-a facut proces pe tema aceasta, ca fiind sub guvernarea lor si acolo in lagar mi-am permis sa scriu ca Basarabia si Bucovina de Nord sunt tinuturi romanesti si ca noi avem drepturi asupra lor si n-aveau rusii. M-au trimis la o inchisoare din Moscova, Liublianka, unde am stat vreun an de zile. M-au judecat si m-au condamnat la moarte.” (idem, p. 58).
“Hotarul cu cetati” a fost scris in vremea tineretii sale, prigonite, torturate si inghetate in gulagul Siberian. Cu toate acestea seva tineretii crestine, i-a dat entuziasmul care i-a aurit sufletul in dorul si dragostea de tara. Noaptea necuprinzandu-l in scutecele ei catifelate, ci intr-o vifornita a incremenirii, i-a aprins totusi candela iubirii in care palpaia frumosul de Acasa, unde soarele rasarind poleia padurile si codrul cu Doinele si Baladele lor, cu haiducia si rezistenta lor in fata amenintarilor si invaziilor tot mai dese. in 1935, fiind student la Facultatea de Istorie, a facut parte din echipele de cercetare sociologica coordinate de profesorul Dimitrie Gusti, in Basarabia, redescoperind la est de Prut si de-a lungul Nistrului satele razasesti cu cetatile lor de aur. Totul era frumos si armonios in tara daruita Noua, Daco-romanilor de Atotputernicul Dumnezeu, dar zelul Parintelui Dimitrie lacrima la Icoana ciuntita a Natiei noastre preaalese. “La Ungheni- o data a fost hotar de tara. Moldova, rupta in doua la 1812 de lacomia moscovita, a sangerat si a pastrat amintirea unitatii la care a ajuns din nou acum. Aceiasi oameni cu aceeasi infatisare, cu acelasi grai, frati de-o mama si de-o lege. Vorba dulce romaneasca cu miros de paine proaspata…tara-i una in cuget si simtire; lacomia vecinilor ne-a imprastiat, pana cand bunul Dumnezeu ne-a adunat la un loc, dupa porunca Scripturii care zice ca: “nu e nimic mai bun si mai placut in lume, decat atunci cand fratii vietuiesc impreuna”. si daca Dumnezeu asa a hotarat, apoi asa-i necesar sa ramana lucrurile in veci”. (Preot Dimitrie Bejan, Hotarul cu peceti, Ed. “Credinta stramoseasca”, p. 10).
Parintele, profesorul, istoricul, scriitorul Dimitrie Bejan a fost un om al culturii, un smerit al duhovniciei, un chip bland, cinstit sufleteste, un patimas al dreptatii, al adevarului, al credintei strabune. Personalitate complexa, un om minunat, simplu la port, dar filosof in gandire, cu un destin unic, ca al turor marilor Romani, a avut doar cateva clipiri de libertate, restul vietii fiind suferinta si implinirea sa de mare traitor in care a sclipit genial. Pe front a fost un mare erou si un Parinte de suflet. in lagar a fost un model de virtute, “necooperant” cu Ana Pauker si cu cei ce faceau inrolari pentru Divizia “Tudor Vladimirescu”, asa cum s-a dovedit “necooperant” cu regele Carol al II-lea si cu cealalta evreica Elena Wollf-Lupescu, care au secatuit tara bogata, au necinstit credinta strabuna si au profanat frumusetea romanului.”Mama lui Mihai a plecat la Florenta (in exil), iar Elena Lupescu s-a asezat intr-o vila pe Aleea Vulpache si domnea alaturi de Carol. Acolo se puneau la cale schimbarile de guverne si tot acolo se petreceau marile afaceri industriale si bancare. Acolo, in fiecare noapte, oameni mari si tari jucau carti, fiind atenti ca regele sa castige intotdeauna. Pierderile acelea se recuperau inzecit din viitoarele afaceri la care partas era si regele.
Criza mondiala intrase in ce-a de-a doua faza si noi, tara, tot faceam imprumuturi la bancherii din Apus…Au urmat cativa ani grei. O tara secatuita, cu bogati, in marea lor masura, straini, care tocmai acum se imbogateau si cu un guvern, oricare a fost acela, care a prins a aplica vestitele curbe de sacrificiu, obligandu-i pe lefegiii cei din fabrici sa stranga cureau. taranul era intr-o situatie si mai grea. Ogoarele rodisera nespus de mult, dar nimeni nu cumpara graul si porumbul acestuia…, iar noi, ca studenti, (in 1932, cu guvernarea Iorga), in plina iarna ni s-au taiat bursele, in camine era frig, iar la cantina nu ni se servea masa si era tare greu. Am intrat in greva. in acel an scolar, 1931-1932, Universitatea din Bucuresti numara 2500 de sudenti. La celelalte Universitati din tara socotesc ca mai erau circa 5000 de studenti, in total, sau poate mai multi. Presedinte al studentilor pe tara era Traian Cotiga, doctorand la Drept. Uniunea Studentilor avea un comitet diriguitor, in care intrau de drept presedintii celorlalte centre universitare cu cativa delegati. Centrul universitar Bucuresti, il avea ca presedinte pe serban Milcoveanu, in ultimul an la medicina…Cred ca era pe 20 Februarie, cand am iesit in strada. Cred ca eram ca la zece, cinsprezece mii de tineri. Confruntarea. De partea guvernantilor, procurorul general, armata si politie, inarmati, cu casti pe cap si cu tancuri. Noi cu palmele goale. Ne spunem doleantele...
Mai intai se trage pe deasupra noastra cu cartuse de manevra, in pas vijelios, ne ataca jandarmii, iar politia, cu bastoanele de cauciuc, lovesc in noi cu sete. Multi cad pe caldaram, altii sunt capturati si dusi in arestul prefecturii de politie…N-am dezarmat. Recurgand la o stratagema foarte simpla, am prins a canta cu totii “Traiasca Regele”, motiv pentru care atacantii nostri au trebuit sa ia pozitie de drepti, si sa stea smirna”…La palat s-au aprins toate luminile si in balcon a aparut Carol al II-lea cu capul descoperit si ne-a salutat afectuos…Un aghiotant regal a venit pana la poarta si a spus: Domnilor, Majestatea Sa Regele asteapta sa vina cu mine, presedintele dumneavoastra si o mica delegatie. Din multimea noastra s-a desprind Traian Cotiga, apoi serban Milcoveanu, D.D. Barnovescu si eu…Regele ne priveste extrem de enervat de infatisarea noastra “neprotocolara”, rade chiar, si: De unde vin eroii nostri din balade? Ne ia in ras, dar, ca orice rege bonom, se opreste si catre Cotiga: stiu despre ce este vorba. Domnul Iorga m-a pus in tema. stiu si ce doleante aveti. Eu nu prea am timp, mai sunt si alte probleme de rezolvat in aceasta seara, incat va rog sa fiti foarte scurti. Eu sunt regele tineretului si vreau ca sa-l apropii de tron si sa colaborez cu el pe plan politic si cultural. Am de gand sa fac lucruri mari in tara mea(?) si cred ca voi, studentii tarii, ma veti urma, ma veti asculta si nu veti iesi din ordinele mele si va va fi bine si voua. Ai de spus ceva, Cotiga?
-Majestate, suntem intr-adevar reprezentantii tineretului, de aceea noi il reprezentam aici. Noi am venit la Majestatea voastra tocmai pentru ca sunteti tanarul nostru rege-avea 33 de ani regele- si credem tare ca ne veti intelege greutatile la care suntem supusi si care cu un mic efort banesc pot fi inlaturate. Cerem sa nu pierdem anul scolar, adica sa se redeschida cursurile universitare, sa avem camine incalzite si paine zilnica. Mai mult nu ne trebuie.
-Voi stiti ca aceasta criza pe plan mondial nu ne poate ocoli tocmai pe noi. Din acest motiv, ca toata lumea trece prin lipsuri grele, incat si voi trebuie sa acceptati aceste sacrificii inerente zilelor de acum. Ce ziceti? Va duceti acasa sa stati in satele voastre pana dupa Pasti. Pe urma vom restabili situatia. Poate ca nu veti pierde anul scolar.
-Majestate, nu ne putem intoarce la colegii nostri de afara cu mainile goale. Pentru ce am mai facut greva si pentru ce am mai iesit in strada cautand intelegere la guvern si la Majestatea voastra, daca porunca M.V. este sa plecam din Capitala si sa ne ducem pe la casele noastre. Majestate, ne pare rau, dar nu ne putem supune poruncii M.V. Ramanem pe la camine, pe la sedii, pe la Universitati sa asteptam mai multa bunavointa de la M.V.
-La ce v-am spus nu pot adauga nimic. Am hotarat sa plecati pe la casele voastre si hotararea este irevocabila. De unde sa va dau bani?
-Majestate, puteti face cu noi un act marinimos. De intelepciunea hotararii M.V. fata de tineretul pe care doriti sa vi-l apropiati, de aceasta hotarare depinde in buna parte colaborarea regelui cu tineretul de astazi si de maine.
-Cotiga, de unde sa va dea tara bani?
-Majestate, nu tara, ci Majestatea voastra. imi dati voie sa va vorbesc clar?
-Desigur!
-Obligatii pe Auschnit, pe Malaxa, pe Mociornita, dar si pe Mihai Manoilescu sa doneze pentru bursele studentesti castigurile de la pocker care se vor realiza in aceasta seara. Mai mult nu ne trebuie.
-Asa va sa zica, esti impertinent si obraznic…Iesiti afara huliganilor! Ma insultati chiar la Palat. Va legati, credeti ca eu nu stiu, si de viata mea particulara si insultati si pe toti cei ce colaboreaza cu mine. Afara cu voi, derbedeilor. Locul vostru este la Jilava.
-Majestate, noi ne ducem la Jilava. Divortul intre M.V. si tineret, tara de maine, s-a produs acum, aici, in sala tronului. Ati pierdut tara, Majestate.
-Afara cu voi marlanilor...
Cotiga s-a suit pe gard si atat a apucat sa strige: Mai, baieti, regele ne-a insultat si ne-a dat afara… imprastiati-va! Toti cei care am fost la rege am fost arestati intr-o ora si dusi la Jilava. Universitatea a ramas inchisa. Dupa Pasti am revenit la scoala. Cursurile s-au reluat, primeam bursele obisnuite si totul revenise la normal. Au urmat niste procese la tribunal. in apararea noastra au pledat sute de avocati. N-au mai fost condamnari, ci persecutii.
in 1934, Jilava a fost plina de studenti. Au stat unii acolo cate doua-trei luni de zile. Regele, in 1938, dupa guvernul Goga, a impus dictatura regala. Atunci multi au fost omorati fara judecata, iar printre cei ucisi, multi la numar, s-a numarat si avocatul Cotiga”. (Parintele Dimitrie Bejan, Simple povestiri, Trinitas, 2008, p. 144- 177).
Parintele Dimitrie Bejan ni se descopera intr-o reflectie teologica de profunzime, exprimata socratic in palpairile istorice si sclipirile gandirii sale filosofice. Crimelor savarsite de sovietici si de confratii lor bolsevizati, regimului de detentie si chinurilor indurate, le opune dimensiunea spirituala a istoriei, convertind astfel suferinta la experienta trairii crestine. Desi iertator cu cei care l-au chinuit personal, devine justitiar cand e vorba de raufacatorii, de jefuitorii, exploatatorii si tradatorii Natiunii noastre pentru care s-a jertit fara cartire.
Toate scrierile Parintelui Dimitrie Bejan emana o mireasma ce ne desfata sufletul cu frumusetea spiritului sau, cu caldura sa bucovineana, neegalata, cu intelepciunea sa eminesciana, profund ancorata in strabuni, cu misiunea netocmita a unui pedagog ales si cu daruirea totala a unui mare duhovnic.
Cinstire intru slava divina a Eroilor, Sfintilor si Mucenicilor nostri daco-romani Parinte Dimitrie!
Nicu Dan Petrescu
Nicu Dan Florin Petrescu
-
Acatistul Sfantului Dimitrie Izvoratorul de Mir
Publicat in : Acatiste
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.