Mult a iubit locaşurile Domnului Cuviosul de la Cernica! Până în ultimii ani ai vieţii, a zidit, a reparat, a împodobit sfintele biserici cu odoare, veşminte şi picturi alese, întru slava Celui de Sus. Dar sufletul său tânjea după pacea pe care numai un colţ retras de lume i-o putea da. De aceea, în urma unei vizite, îndrăgeşte locurile sălbatice de la Frăsinei, unde se găsea un schit părăginit, şi hotărăşte să ridice mănăstire nouă, cu viaţă de obşte aspră, după tradiţia athonită. Este ultima sa ctitorie şi foarte
dragă...

Mănăstirea Frăsinei este aşezată în munte, la şapte kilometri de satul Muereasca de Sus. După tradiţie, schitul iniţial fusese întemeiat de doi călugări bulgari, Ilarion şi Ştefan, în 1710. Prima biserică, cu hramul Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, şi chiliile au fost de lemn. Pentru că construcţiile s-au stricat, în 1763, Hagi Cârstea Iovipalli şi kir Damian Râmniceanu au ridicat o biserică de zid cu acelaşi hram. Au pictat-o, au înzestrat-o cu odoare şi i-au dăruit o moşie, ca venitul ei să-i fie spre întreţinere, iar sufletele lor să fie veşnic pomenite la slujbe. Au hotărât ca această mănăstire să fie chinovie de monahi de sine stătătoare.

Viaţa călugărilor a continuat liniştită până prin 1787-1788 când, din pricina trupelor austriece, în timpul războiului dintre ruşi, turci şi austrieci, călugării părăsesc locul.
Abia în 1845, cu învoirea lui Gheorghe Iovipalli, nepotul ctitorului, se aşază aici un monah de la Mănăstirea Cernica, Acachie, cu câţiva ucenici. Stareţul Acachie se osteneşte să repare şi să mărească biserica şi termină lucrările la 10 iunie 1848. După cum se vede, tot monahii cernicani seamănă şi aici sămânţa sfinţeniei.

In 1857, după cum precizează părintele Gabriel Cocora, care a dezgropat corespondenţa Sfântului Calinic din arhive52, Schitul Frăsinei este vizitat de Episcopul Calinic.

Mănăstirea i-a plăcut şi a hotărât să zidească alături o biserică mare, în stil bizantin, închinată Adormirii Maicii Domnului. A mai zidit chilii şi clopotniţă. Biserica a fost ridicată de meşterul Costache, cu care Sfântul colabora de ani de zile, începând din 1859. La 12 mai 1863, este sfinţită biserica nouă. Planul bisericii a fost conceput de el însuşi, iar pictura a fost realizată de către pictorul braşovean Mişu Popp.

Simţind lipsa unei mănăstiri cu rânduială athonită în ţară, Sfântul a hotărât ca, în această mănăstire, monahii să urmeze tipicul de vieţuire şi rugăciune practicat de veacuri în Sfântul Munte. Pentru aceasta, l-a chemat pe ucenicul său de la Cernica: Policarp Nisipeanu, care a venit cu doi ucenici, Silvestru şi Lavrentie. Se pare că ei, care fuseseră în Athos, i-au cerut să pună blestemul care să oprească intrarea femeilor şi să rânduiască să nu se mănânce carne. Pentru întreţinere, Sfântul i-a hărăzit mănăstirii jumătate din veniturile tipografiei de la Râmnic şi venitul fostului Schit Slătioarele.

Sub oblăduirea sa blândă şi totodată exigentă, monahii de aici duceau o viaţă de chinovie, fără avut personal şi facându-şi singuri toate muncile: cultivau, culegeau recolta, îşi spălau îmbrăcămintea. Sfântul Calinic venea la mănăstire şi locuia într-o casă din afara cetăţii chiliilor. Cu multă plăcere, îşi relua pentru scurtă vreme ocupaţiile monahale, pe care le iubea atât. Un monah îi citea rugăciunile zilnice. Se ducea la Sfânta Liturghie. Purta haine simple, călugăreşti, negre sau castanii. Ii uimea pe toţi cu seninătatea şi voioşia de pe chipul său, deşi nu râdea niciodată.

A interzis de asemenea intrarea femeilor, căci aceasta ar fi adus „scandal", adică tulburare vieţuitorilor. Pentru aceea, Sfântul a pus să se scrie pe un stâlp care există şi astăzi:

„Calinic, cu mila lui Dumnezeu episcop al Râmnicului -Nou Severin.

Acest sfânt lăcaş s-a clădit din temelie spre a fi chinovie de părinţi monahi. Şi fiindcă prin partea femeească putea să se aducă vre-un scandal monahilor vieţuitori de acolea, de aceea sub grea legătură s-a oprit ca de la acest loc să nu mai treacă înainte, sub niciun chip, parte femeească. Iar cele ce vor îndrăzni a trece să fie sub blestem şi toate nenorocirile să vie asupra lor, precum: sărăcia, gubăvia [lepra - n.a.] şi tot felul de pedepse. Şi iarăşi celor ce vor păzi această hotărâre să aibă blagoslovenia lui Dumnezeu şi a smereniei noastre, să vie asupra lor tot fericitul bine, amin. Calinic Episcopul Râmnicului Nou Severin, 1867, ianuarie 17."

Această aspră oprelişte a devenit pentru mulţi o piatră de încercare. Poate şi Sfântul s-a întrebat dacă e bine să interzică cu jurământ intrarea pe pământurile mănăstirii a femeilor. Dar o întâmplare dramatică l-a convins că Dumnezeu a acceptat interdicţia. In fond, aceeaşi oprelişte funcţionează şi în Muntele Athos.

O fetişcană din satul Muereasca, alergând după vite, a încălcat din greşeală hotarul protejat de blestem. Imediat s-a îmbolnăvit grav de epilepsie. Sfântul a venit şi i-a citit rugăciunea de vindecare, iar Domnul a vindecat-o. De atunci, se pare, multă lume a suferit încălcând interdicţia, dar cei ce se pocăiesc îşi găsesc alinare la rugăciunile monahilor de la Frăsinei...

Această ctitorie a trecut însă prin clipe grele. Fără ocrotirea Sfântului Calinic, ar fi suferit şi mai mult...

In 1864, ca preludiu al secularizării, guvernul Cuza, dată fiind politica sa de descurajare a vieţii monahale, ia măsuri mult exagerate de îngrădire a vieţii materiale a mănăstirilor. Astfel, Ministerul Finanţelor hotărăşte vânzarea vitelor Schitului Frăsinei, care abia îşi începuse viaţa de obşte. Sfântul Calinic trimite urgent o scrisoare ministrului cultelor, arătând lipsurile în care trăiau călugării:

„Prin urmare dar acest Schit după datinile celui vechi se administrează de sine fără vreun amestec de afară şi pentru că nu are niscaiva venituri având numai o mică părticică de pământ pe care se află situat n-am lipsit a contribui tot d-auna pentru întreţinerea părinţilor vieţuitori acolo, înlesnindu-le cele necesarii. Acum luarăm informaţie că Dnu Subprefect respectiv a pus în fapt ca să se vânză vitele aflate la acel schit şi care sânt concentrate prin cumpărătoare de noi. [...] Citata dispoziţiune în fond nu are alt efect decât că prin vânzarea acelor vite părinţii Schitului şi ceilalţi servitori ai săi rămân cu desăvârşire în lipsă despre mijloacele existenţii..."

Ministrul Creţulescu ia măsuri, vitele scapă de vânzare, dar, după o lună, Sfântul Calinic află că se ia măsura de a se arenda vatra schitului, un teren mic, de zece pogoane de arătură şi fâneţe, împărţit în bucăţi, mănăstirea fiind situată pe dealuri, în pădure, între văi prăpăstioase. Această măsură i-ar fi silit pe monahi să părăsească schitul, care s-ar fi ruinat. Şi de această dată, intervenţia Ierarhului la ministru este binevenită, dar, când se ia măsura de a prelua venitul Schitului Slătioarele, care fusese unit cu Schitul Frăsinei pentru a asigura subzistenţa minimă a monahilor, ministrul refuză să mai intervină.

Nu multă vreme după terminarea construcţiei bisericii, Cuza a dat legea secularizării averilor mănăstireşti. Imediat, Sfântul Calinic i-a scris, rugându-l să-i lase mănăstirea de sine stătătoare, exceptând-o de la secularizare. Din stimă pentru Cuvios, Cuza a răspuns favorabil:

„Prea Sfinte Părinte,
Am văzut cele ce-mi scriţi despre schitul Frăsineii, pe care mi-arătaţi că, dintr-un simţământ de religiozitate, din propriile Prea Sfinţiei Voastre mijloace, l-aţi ridicat din ruina în care se afla. Eu, lăudând o asemenea faptă de pietate, şi, spre a vă exprima mulţumirea mea, am ordonat ministrului meu de Culte a lua cuvenitele măsuri pentru a satisface dorinţa ce-mi exprimaţi în privinţa schitului Frăsinei.

Asupra acestora, rog pe Dumnezeu, Prea Sfinte Părinte, să vă ţie în sfânta şi buna sa pază.

A. I. Cuza"53

Cuza a precizat într-o hotărâre să nu se ia nimic de la Frăsinei, deoarece monahii de acolo au renunţat la bugetul de întreţinere de la stat, descurcându-se din mijloace proprii.

Nu este de mirare că Sfântul Episcop este neîncetat pomenit la Frăsinei. Pomelnicul său se păstrează şi azi în Altar: „Calinic arhiereu cu toată sinodia sa, Antonie, Filoteia monahia, Acachie ieromonah, Ioan, Grigorie. Agatanghel arhimandritul; Orest ieromonah, Mitrofan ieromonah, Conon monah, Teodor ieromonah, Gheorghe, Lixandra; 1863, mai 12"54

Ana Pascu

Sfântul Calinic şi alţi Părinţi de la Cernica, Editura METEOR PRESS

Cumpara cartea "Sfântul Calinic şi alţi Părinţi de la Cernica"

Note:

53 Apud pr. Niculae Şerbănescu, „O ctitorie a Sfântului Calinic: Schitul Frăsinei", în Glasul Bisericii, anul XIV, nr. 10-11, octombrie- noiembrie 1955, p. 602.
54 Ibidem, p. 603.
 

• Sfantul Calinic de la Cernica
  Publicat in : Vietile sfintilor
• Sfantul Calinic de la Cernica, un harismatic
  Publicat in : Sfantul Calinic de la Cernica

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: