După Vecernie, când maica Efremia a ieşit pentru prima dată din biserica mănăstirii care urma să-i devină mănăstire de metanie, a simţit că i se înalţă inima spre ceruri, atât era de entuziasmată. Harul sfintei mănăstiri era atât de puternic, încât aproape o copleşise. S-a aşezat la umbră, lângă unul dintre zidurile bisericii, ferindu-se din calea mulţimii de oameni care ieşeau de la Vecernie si a început să plângă de emoţie: îi curgeau lacrimile din ochi aşa cum curgea apa din gura făpturii de piatră care străjuia fântâna din mijlocul curţii interioare a mănăstirii. Sufletul ei fusese plin de o emoţie atât de intensă încât, după ce se străduise să se stăpânească în tot timpul slujbei, se manifesta acum prin acel acces de plâns pe care nu-l mai putea opri. Plângea şi-I mulţumea Domnului Dumnezeu pentru că o adusese „acasă”, la mănăstire, în acel loc în care se simţea ca în rai. Inima ei se revărsa spre Hristos Domnul odată cu lacrimile care-i inundau obrajii, mărturisindu-I setea nestinsă de a trăi pentru El şi de a-I sluji.
Aşa cum descria Sfântul Siluan o astfel de chemare a inimii în cuvintele sale atât de frumoase, tot la fel îl invoca şi maica Efremia pe Domnul, cu aceeaşi înflăcărare, mulţumindu-I pentru „mila milostivirii” Lui şi pentru bunătatea Lui, şi rugându-L fierbinte să n-o părăsească niciodată:
„Inima mea tânjeşte după Domnul şi-L caut cu lacrimi. Cum aş putea să nu Te caut? Tu m-ai găsit, Tu, mai întâi. Tu mi-ai dat să trăiesc dulceaţa Sfântului Tău Duh şi sufletul meu Te-a iubit. Tu vezi, Doamne, chinul şi lacrimile mele. (…) Dacă nu m-ai fi atras prin iubirea Ta, nu Te-aş căuta aşa cum Te caut acum; dar duhul Tău mi-a dat să Te cunosc şi sufletul meu se bucură că Tu eşti Dumnezeul şi Domnul meu şi eu tânjesc după Tine până la lacrimi.“1
După ce maica Efremia mi-a relatat această trăire a ei, am rămas cu o puternică imagine întipărită în suflet - o imagine paradisiacă. Imaginea aceea îmi amintea de un citat referitor la „Noua Narnie” din ceruri, din cartea Cronicile din Narnia, pe care o citisem demult: „Am ajuns acasă, în sfârşit! Aceasta este adevărata mea patrie, căreia-i aparţin!
Acesta este ţinutul pe care l-am căutat toată viaţa, deşi n-am ştiut asta până acum.“2 Imaginea „întoarcerii acasă” este cea pe care o căutăm dintotdeauna, după care tânjeşte cu adevărat sufletul nostru. Sufletul tânjeşte să se sălăşluiască în Împărăţia lui Dumnezeu, să ajungă „acasă” şi să se odihnească, aşa cum ne încredinţează şi Fericitul Augustin: „Neliniştită este inima noastră până ce se va odihni întru Tine, Doamne!“3
Maica Efremia mi-a mai mărturisit că, după ce avut această experienţă, se străduia să retrăiască mereu puternicele sentimente care-o cuprinseseră în seara aceea, pentru a le pune în lucrare duhovnicească la fiecare pas. Întocmai lui Adam, care-şi amintea mereu cum fusese izgonit din rai şi cum se lamenta, strigând: „Vai, mie!” pentru că fusese alungat din rai, ea păstra în suflet acele momente atât de preţioase inimii ei, momente în care dorul de Dumnezeu o copleşise şi simţise că mănăstirea era raiul pe pământ. Dobândind atunci pentru câteva clipe gustul dulceţii paradisiace, al bucuriei şi dorului de Domnul, se gândea la familia ei şi la toţi prietenii pe care-i iubea şi care-o iubeau, la rândul lor, închipuindu-şi că toţi sălăşluiau în acea mănăstire ca într-un rai veşnic - şi că numai pentru ea se închiseseră porţile Împărăţiei cerurilor (Matei 23, 13).
Nutrea acest gând, mi-a spus ea, ca un permanent îndemn care s-o stimuleze să se nevoiască mai mult pentru a se feri de patimi şi a dobândi virtuţile. În acest fel, îşi manifesta recunoştinţa faţă de Dumnezeu Care o adusese în „acest loc de pocăinţă”, în acelaşi timp păstrându-şi vie în memorie acea experienţă plină de har, când simţise cât era de minunat să fii cu adevărat „acasă” - experienţă pe care se străduia să n-o uite niciodată!
Constantina Palmer
Fragment din cartea "Tot mai aproape de Dumnezeu", Editura Sophia
Cumpara cartea "Tot mai aproape de Dumnezeu"
Note:
1 Cuv. Siluan Athonitul, Intre iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 1994, p. 41.
2C.S. Lewis, The Last Battle, Harper Trophy, New York, 1994, p. 213.
3 Fer. Augustin, Confesiuni, cartea I, partea I, Editura Nemira, Bucureşti, 2010, p. 34.
-
Lucrarea harului
Publicat in : Religie -
Lucrarea harului
Publicat in : Pilda zilei
-
Harul deosebirii celor zidite de cele nezidite
Publicat in : Credinta -
Transfigurarea crestinului prin lucrarea harului Sfantului Duh
Publicat in : Dogma
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.