Omul este alcatuit din trup si suflet. Trupul din tarana preluat, peste care Dumnezeu a aruncat suflare divina, este supus dorintelor si patimilor pamantesti. Acest lucru s-a intamplat dupa ce Adam nu a putut pastra singura cerinta pe care Dumnezeu a dorit-o. Aceasta dorinta a Tatalui Ceresc, nici nu o putem numi cerinta in sensul de astazi, pentru ca i-a lasat lui Adam libertatea de a decide singur. Suntem convinsi cu totii ca Dumnezeu ar fi putut obtine prin atotputernicia Sa orice si astefl Adam nu ar fi cazut in pacat, dar Dumnezeu ne-a creat liberi, avand capacitatea de a decide, de a alege binele de rau.
De la caderea lui Adam, dar mai mult prin incapacitatea acestuia de a obtine iertarea Tatalui, omul a inceput sa devina incet sar sigur, robul trupului sau, robul patimilor sale bine glazurate intr-o dulceata ce inglobeaza amaraciunea iadului. Inceputul unei patimi este reprezentat de dorinta murdara a trupului de a-si satisface placerea carnala. De la aceasta idee, pe care daca nu o eliminam rapid, cadem in facerea patimii.
O data ce trupul a obtinut vremelnica placerea, va cere negresit repetarea viciului si cat mai curand diversificarea acestuia. Vrajmasul nevazut nu trebuie sa se osteneasca prea mult pentru a ne duce in ispite, pentru ca din momentul in care trupul a gustat patima, o va cere singur, in mod repetat , fara ca necuratul sa mai intervina. Patimile trupului vor transmite dulceata necurata si sufletului nostru, care va incepe sa guste si el din vremelnicele placeri/
Viata noastra pamanteasca zboara si ajungem in moemntul despartiri de temnita sufletului nostru, cand sufletul impovorat de patimile vietii noastre, patimi pe care nu le-am putut birui, in momentul cand nu mai are trupul material pentru a le obtine, incepe sa se chinuie.
Ganditi-va ce inseamna pentru un om supus patimei betiei, ca sufletul trecut in vesnicie sa doreasca savarsirea acestui viciu, dar sa nu mai aiba posibilitatea materiala sa il obtina. Cata tristete, durere si chin. De aceea aici, in aceasta viata trebuie sa inecrcam sa biruim cat mai multe din patimile pe care le intalnim, pentru ca in viata vesnica sa avem linistea sufleteasca. Sufletul nostru trebuie sa fie "impatimit" si sa tanjeasca dupa dragostea si iubirea lui Dumnezeu si trebuie sa fim constienti ca de aici decidem calea pe care o vom urma.
dr. Radu Tincu
Radu Tincu
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.