Prolog
Este o binecuvântare ca omul să atingă paşii sfinţilor, să se sfinţească de harul lor şi să se cutremure de povestirile muceniciei lor. Această umblare pe urmele fraţilor misionari Chiril şi Metodie, luminătorii slavilor, dar şi ale continuatorilor lor de până acum, părinţi contemporani şi oameni simpli şi obişnuiţi, a durat mulţi ani. Ani plini de experienţe duhovniceşti, între oameni care trăiesc viaţa primilor creştini. Dar şi între oameni care nu L-au cunoscut încă pe Hristos, fie din încăpăţânare, fie din necunoaştere, fie din cauze politice, fie din prejudecată. Aceste şase istorisiri, care ar fi putut fi şaisprezece, o sută şase sau o mie şase, sunt izvorâte din „prisosul inimii,,, care a făcut gura să vorbească. Atât de multe sunt căile, atât de binecuvântată truda şi atât de mare pronia dumnezeiască pentru aceştia, încât cuvintele sunt neputincioase în a reda intervenţiile tainice care au mijlocit până când sufletul a putut să cunoască Iubirea.

Mă consider privilegiată că am participat la acest folositor şi plăcut lui Dumnezeu program al parohiei Maica Domnului Evanghelistria din Palouriotissa (Cipru), desfăşurat în Belarus. Principalul organizator şi călăuzitor a fost protopopul Gheorghios Antoniou, paroh al bisericii respective.

In anii '90, împreună cu un grup de oameni, am început să ajut, pe cât era cu putinţă, pe plan material şi duhovnicesc, socotind nevoile bisericilor şi ale tinerilor lucrători ai Evangheliei, ca şi chemarea prietenilor care cereau sprijin. Era perioada când se relaxaseră restricţiile şi interdicţiile din ţările lor şi nevoia de cuvânt duhovnicesc era mai mult decât necesară. Am lăsat iubirea lui Dumnezeu să ne călăuzească acolo unde niciodată nu ne-am închipuit. Am făcut multe conferinţe la universităţi, biserici, parohii şi congrese, am ascultat mărturii şi am aflat de martiraje, am împărţit material bisericesc şi în general am ascultat vibraţiile şi dorinţa tinerilor care erau însetaţi de cuvântul lui Hristos. Aceste vizite continuă, cu ajutorul lui Dumnezeu, printr-una sau două călătorii organizate în fiecare an.

In paralel a început un alt program. Sute de tineri şi tinere de la parohiile şi facultăţile pe care le-am vizitat sunt găzduiţi şi iniţiaţi în taberele noastre, în fiecare vară, pentru a putea organiza propriile lor activităţi tinereşti. Deschiderea inimii acestor tineri găzduiţi la noi, în atmosfera liniştită a taberei, mărturisirea lor despre cum L-au cunoscut pe Hristos în condiţii ostile, dar binecuvântate, a fost pricina scrierii acestor atât de cutremurătoare şi adevărate istorisiri ale lor, spre folosul duhovnicesc al multora şi spre slava lui Dumnezeu.

Noi, întregul grup al colaboratorilor, îi mulţumim părintelui Gheorghios pentru că ne-a dat ocazia să călătorim în ţările acestor tineri (Polonia, Rusia, Belarus, Lituania), să-i cunoaştem de aproape, să discutăm cu ei şi să consemnăm momentele de vârf ale chemării şi luptei lor.

Am sfidat temperaturile cumplite de -15 sau chiar -30 de grade Celsius, ne-am adaptat nemărginirii spaţiului nesfârşit de alb sau nesfârşit de verde, am împărţit mâncarea lor simplă, puţina lor pâine, lăcaşurile lor provizorii de oficiere a sfintelor slujbe, am plâns când ne povesteau de jafurile, confiscările, dispariţia odoarelor bisericeşti scumpe şi dărâmarea bisericilor... Dar mai presus de toate am trăit între ei transcenderea, jertfa şi minunea. Am intrat în facultăţile lor, în şcolile şi seminarele teologice, în mănăstiri, tabere, parohii, în case, peste tot. Am vorbit, am ascultat, am trăit, am împărţit, am plâns, am ajutat, am fost ajutaţi. Am botezat copii şi oameni mari în chip minunat, am participat la liturghii în catacombe, am fost părtaşi la bucuria restaurării lor.

Povestirile care urmează se referă la persoane reale, totul fiind prezentat într-o notă literară. Aceste persoane, împreună cu alte câteva sute (în jur de 1500), au fost găzduite în taberele creştine ale parohiilor din Potamitissa, în munţii Troodos, şi au trăit împreună cu noi câte cincisprezece-douăzeci de zile pline de experienţe duhovniceşti.

Acolo, în peisajul rustic, în liniştea nopţii şi a tăcerii grăitoare, sub pinii veşnici, în zumzete şi freamăte, inimile studenţilor găzduiţi de noi s-au deschis. Simplu, spontan, poate şi la un oarecare îndemn şi o curiozitate a noastră. Şi s-au auzit cu fior şi cutremur vibraţiile inimilor lor. Trăiau şi aşteptau minunea ca pe un fapt cotidian, obişnuit. Glumeau, dar nu se depărtau de realitatea de acum trei, cinci, opt sau câţi ani trecuseră de la botezul lor târziu. Am fost iniţiaţi şi noi în absoluta lor lipsă de griji, căci cuvintele „toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm" erau faptă trăită a vieţii lor.

Programul continuă, cu ajutorul lui Dumnezeu, şi deşi participă mai puţine persoane, există aceeaşi atmosferă caldă. Iar noi vizităm iarăşi ţările lor şi ne mândrim cu ei slăvind Cuvântul care a înmulţit sămânţa. Unii au devenit preoţi, au zidit biserici, au organizat mişcări duhovniceşti, tabere, centre duhovniceşti. Toţi cer sfat, sprijin, încredinţarea că înaintează bine... Trei dintre aceştia au devenit epi- scopi. Dintre fete, unele au urmat iconografia, muzica bisericească, mărturisirea lui Hristos în familie, la lucru, în activitatea bisericească. Alţii iarăşi, fermecaţi de limba noastră, au urmat studii de învăţare a acesteia în Grecia.

Le mulţumesc că ne-au încredinţat nouă vibraţiile sufletului lor şi ne rugăm ca Dumnezeu să dea continuitate sporirii lor duhovniceşti.

După trei decenii de mers printre ei, doar o scurtă rugăciune poate exprima bucuria şi fiorul care ne cuprind în faţa măreţiei credinţei lor reînviate.

„Iţi cer iertare, Dumnezeul meu, dacă i-am confundat de-a lungul vremii pe părinţii lor cu sfinţii Tăi, pe copiii lor slavi cu îngerii Tăi. Am nevoie de timp ca să vorbesc despre aceştia ca despre nişte simpli fraţi, am nevoie de multe inimi pentru a-i încăpea şi vreau mai multe guri pentru a-Ţi vorbi despre ei: despre Sviatoslav, Vitali, Oxana, Natalia, Alexandra, Alexandru, Serghei, Anastasia, Maxim".

Dumnezeu să-i întărească. Poate că n-am mers „până în cele mai de jos ale pământului", însă am auzit şi am trăit învierea mărturisită din cele mai de jos ale pământului.

Eleni Hatzimihail

Eleni Hatzimihail s-a născut în oraşul Akanthos din Cipru, astăzi sub ocupaţie turcă. A studiat la Academia de Pedagogie din Cipru şi a lucrat ca învăţătoare la şcoala primară. Apoi a luat diploma de pedagog de la Universitatea din Ioannina şi diploma de maşter în domeniul limbii şi culturii de la Universitatea din Salonic. A lucrat ca inspector şi consilier la şcolile primare. Se ocupă cu literatura, în special pentru copii, operele ei fiind premiate la multe concursuri patronate de diferite instituţii, precum: Ministerul învăţământului şi Culturii din Cipru, Asociaţia Cipriotă de Carte pentru Copii şi Tineri, Asociaţia Literară pentru Femei din Atena, Societatea Scrierilor Creştine din Atena, Uniunea Panelenă de Literatură, EPOK Cipru, PIK, SIMAE şi altele.

Colaborează cu PIK şi cu revista Paidiki Hara. A participat la multe misiuni religioase în ţări din Europa răsăriteană prin conferinţe la universităţi, omilii în parohii şi programe în şcoli. Pentru lucrarea ei a fost distinsă cu o medalie de către Arhiepiscopul Belarusului.

Fragment din cartea "De la Urali la ceruri. Povestiri adevarate din vremuri ateiste", Editura Egumenita

Cumpara cartea "De la Urali la ceruri. Povestiri adevarate din vremuri ateiste"

• Ateismul Axiologic
  Publicat in : Religie
• Ce este ateismul?
  Publicat in : Editoriale
• Duminica Sfintilor Romani
  Publicat in : Religie
• Exilul credintei
  Publicat in : Religie
• Ateismul mai bantuie pe la usile bisericilor?
  Publicat in : Editoriale

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: