Scrierile sacre in Islamism

Scrierile sacre in Islamism

ISLAMISMUL

Coranul este cuvantul lui Dumnezeu, cuvant vesnic. In cer exista Cartea pe care ingerul Gabriel a facut-o cunoscuta lui Mahomed.

Cartea sacra a islamului este cunoscuta sub denumirea de Coran. Aceasta reprezinta pentru musulmani Cuvantul lui Allah (kalam Allah), intrucat Allah a fost cel care a dat-o.

Intrucat vine de la Allah, Coranul este necreat, iar autoritatea lui este ab­soluta nu numai in probleme religioase ci si politice, etice si chiar stiintifice. Dupa conceptia islamica, fiind un instrument al revelatiei divine, Coranul ramane dupa moartea lui Mohamed legatura unificatoare a celor credinciosi si nu o simpla amin­tire a personalitatii profetului si nici a Bisericii.

Cuvantul lui Dumnezeu, asa cum il avem consemnat in Coran, a fost pur si simplu dictat. Acest lucru este revelat chiar in textul Coranului unde ni se spune ca a fost revelat verbal si nu numai in semnificatia lui generala sau in idei ci in ama­nunt.

Potrivit traditiei islamice, Coranul a fost revelat lui Mohamed intr-un rastimp care a inceput aproximativ la anul 609 si a durat pana la moartea acestuia (632). Aceasta perioada de descoperire a suferit o intrerupere de 6 luni pana la trei ani, cunoscuta sub numele de ialmh - pauza, intrerupere. Deoarece surele (capitolele) descoperite catre sfarsitul acestei perioade poarta amprenta vizibila a unor influente iudeo-crestine se presupune ca Mohamed a folosit acest interval pentru a studia mai bine Biblia. Acest lucru nu a fost insa pe deplin stabilit. Avem totusi certitudinea ca idei crestine circulau deja in lumea araba, in special printre triburile siriene, ba mai mult decat atat, ca au existat chiar cateva comunitati crestine in inima Arabiei. In astfel de imprejurari nu se poate nega ca Mohamed ar fi fost in intregime strain de ideile mesajului crestin si de continutul Sfintei Scripturi. Prezenta atator episoade si idei biblice in Coran clarifica de altfel aceasta situatie.

In timpul vietii lui Mohamed nu a existat o aranjare sistematica a Coranului. Acesta era scris fie pe frunze de palmier, bucati de piele sau chiar bucati de piatra. Situatia aceasta a dainuit pana dupa moartea Profetului, in urma bataliei de la Ye-mama, in timpul careia multi dintre recitatorii Coranului au fost ucisi, Omar temandu-se ca nu cumva toti recitatorii sa fie exterminati intr-o alta batalie si astfel reve­latiile Profetului sa se piarda, sugereaza califului Abu Bekr punerea acestora in scris. Astfel, Zeid este insarcinat sa duca la indeplinire aceasta sarcina. Manuscrisul Cora­nului compilat de Zeid a fost dat in pastrare vaduvei lui Mohamed, Hafsa. Acest text a fost considerat normativ in timpul califatului lui Omar.

Inaintea editarii definitive a textului Coranului au mai existat inca patru ver­siuni rivale. Uthman numeste din nou o comisie care sa se ocupe de redactarea unei versiuni autorizate. Coranul de astazi este rezultatul muncii acestei comisii.

Pe aceeaşi temă

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 10088

Voteaza:

Scrierile sacre in Islamism 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Atingand cerul. Cum am descoperit Ortodoxia pe insula Valaam
Atingand cerul. Cum am descoperit Ortodoxia pe insula Valaam „În adâncurile unei păduri din nordul Rusiei, în nuanțe de jad și ambră, departe de orice urmă de civilizație, mănăstirea Valaam se contopește cu anotimpurile așa cum o face de o mie de ani…” Așa începe povestea lui John Oliver, un tânăr american aflat 33.83 Lei
Scrieri in apararea Sinodului de la Niceea
Scrieri in apararea Sinodului de la Niceea Volumul de față reunește trei opuscule apologetice pro-niceene ale Sfântului Atanasie al Alexandriei, unele inedite în limba română sau disponibile doar incomplet până acum: Către Serapion, despre moartea lui Arie (Ad Serapionem, de morte Arii), Despre 60.26 Lei
Izbavitorul de frica. Prietenul nostru, Sfantul Vasile de la Ostrog
Izbavitorul de frica. Prietenul nostru, Sfantul Vasile de la Ostrog Vreau să am noroc în viață... Sper să am un destin cât mai fericit... Îmi doresc ca soarta să fie de partea mea... Astfel de afirmații auzim des în jurul nostru. De fapt, noroc și soartă nu există. Viitorul îl alegem noi, prin modul în care trăim în 28.54 Lei
Marele exterminator
Marele exterminator Părăsind Bucureștiul, unde poliția comunistă îl hăituia ca pe o fiară, Traian Roman, un tânăr seminarist, se refugiază la Paris, cu convingerea că de aici înainte se va afla la adăpost de urmăritorii săi – fără a ține seama însă de îndârjirea partidului 26.43 Lei
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2 Arhimandritul Athanasie Mytilineos (1927‑2006), starețul Mă­năstirii Ador­mi­rea Maicii Domnului şi Sfântul Dimitrie din Larisa, Grecia, a fost un predicator lu­minat, care s‑a dedicat încă din tinerețe catehizării poporului lui Dumnezeu – slujire pentru 50.74 Lei
Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 31.71 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 26.43 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 50.74 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact