Tabara de vara de la Manastirea Moisei, editia a IX a

Tabara de vara de la Manastirea Moisei, editia a IX a

TABĂRA DE VARĂ SFÂNTUL SAVA BRANCOVICI MĂNĂSTIREA MOISEI EDIȚIA A IX-A - COPIII, VIITORUL BISERICII ȘI AL ȚĂRII-

„Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, că a unora ca aceștia este Împărăția cerurilor!” – Matei 19, 14

Copiii sunt viitorul familiei, al neamului, dar și al Bisericii, ei asigurând continuitatea acestora și contribuind totodată la conturarea destinului pozitiv sau negativ al acestora.

Mântuitorul nostru Iisus Hristos a acordat o mare atentie în timpul vieții Sale pământești celor mici, văzând în acești prunci inocenți acele exemple de curăție sufletească și nevinovăție la care trebuie să ajungă orice om pentru a reuși să dobândească Împărăția cea cerească și veșnică.

Urmând îndemnului Marelui Învățător, și noi, dacălii de azi, alături de preoții Bisericii, prin intermediul Taberei de vară Sfântul Sava Brancovici, tabără organizată de către Mănăstirea Moisei în perioada 23-28 iulie 2018, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului și sub îndrumarea părintească a Preacuviosului Părinte Arhimandrit Teofil Pop, starețul Mănăstirii Moisei, care anul acesta a ajuns la a IX-a ediție, am încercat prin activitățile diverse desfășurate pe parcursul acestor zile, să pavăm calea vieții celor 30 de copii participanți din localitățile Vișeu de Sus, Moisei și Borșa, cu deprinderi de viață creștinească, cu învățăturile sfinte ale Mântuitorului Hristos, cu virtuțile credinței, ale dragostei, respectului, răbdării și ascultării și cu ale unui mod de viață sănătos și echilibrat, pentru a putea să pășească pe această cale a vieții lor ca niște adevărați creștini și Oameni de bază ai societății și ai neamului nostru românesc.

Anul acesta am avut onoarea și bucuria de a-l avea în mijlocul nostru și pe noul ales arhiereu-vicar al eparhiei noastre, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, care cu această ocazie a adresat copiilor prezenți un frumos și ziditor cuvânt de învățătură, a ascultat pricesnele învățate de aceștia pe parcursul taberei, a participat la unele activități, admirând și frumoasele icoane pe sticlă pictate de micuții iconari, primind chiar în dar din partea participanților la tabără, ca semn de amintire, o icoană pe sticlă cu chipul Mântuitorului.

Activitățile desfășurate au fost dintre cele mai diverse, amintind aici activitatea principală a taberei care a fost pictarea unei icoane pe sticlă pe care copiii au dus-o mai apoi la casele lor, participarea la sfintele slujbele și la Sfintele Taine săvârșite în biserica mănăstirii (Sfânta Liturghie, Vecernia cu Acatist, Miezonoptica, Sfânta Taină a Maslului, Sfânta Taină a Spovedaniei și Sfânta Taină a Împărtășaniei), convorbirea de seară pe teme religioase, învățarea de pricesne, jocuri de interior și exterior, competiții sportive, drumeții, hand-made, activități ecologice și de creație, focul de tabără, activități care i-au ajutat pe copii să se împrietenească, să comunice, să își cunoască mai bine și să își întărească credința, dar și să lucreze în echipă și să își descopere anumite aptitudini.

Cu această ocazie dorim să îndreptăm gândurile noastre de mulțumire spre Bunul și Milostivul Dumnezeu care ne-a ajutat și ne-a învrednicit ca și în acest an să putem desfășura această ziditoare activitate catehetică, dar și spre cei care au făcut posibilă desfășurarea în bune condiții a acesteia: Preacuviosului Părinte Arhimandrit Teofil Pop, starețul Mănăstirii Moisei, obștii mănăstirii, diaconului profesor Moldovan Emilian-Ioan, doamnelor profesoare Moldovan Raluca-Maria și Grec Claudia-Maria, doamnei Dana Barani, ieromonahului Filotei Cut, ieromonahului Nicodim Balea și părinților Grec Nicoară și Tomoiagă Vasile.

Diacon profesor Moldovan Emilian-Ioan – Mănăstirea Moisei
Profesor Moldovan Raluca-Maria – Clubul Copiilor Vișeu de Sus

Această tabără ținută într-un loc atât de binecuvântat ne ajută să ducem o viață plăcută lui Dumnezeu, dar ne și aduce mai aproape de El prin fiecare slujbă și activitate la care am participat. – Mădălina clasa a VIII-a

Mi-a plăcut în această tabără deoarece am învățat multe din această experiență, de la munca în echipă până la cum să facem față situațiilor dificile întâlnite într-un grup. Am venit în tabără cu dorința de a găsi aici o oază de liniște și fericire alături de prieteni și de Dumnezeu, și mă bucur că așteptările nu mi-au fost înșelate. – Raluca clasa a VI-a

În această tabără m-am simțit foarte bine, am reușit să învăț lucruri noi și am avut o experiență unică. M-aș reîntoarce în fiecare an aici, căci aici am trăit niște momente unice și mi-am reamintit de copilăria dată uitării, legând noi prietenii. – Ilary clasa a VI-a

Această ediție a taberei a fost una dintre cele mai reușite din edițiile la care am participat. Aici am învățat să pictăm icoane pe sticlă și să ne descurcăm singuri. De asemenea ne-am făcut noi prieteni și ne-am revăzut cu cei vechi. A fost foarte frumos și sper să mai vin. – Ștefan clasa a VI-a

Această experiență a fost una de neuitat. Pe lângă faptul că ne-am apropiat mai mult de Dumnezeu, că ne-am făcut noi prieteni, tabăra ne-a ajutat să fim și mai organizați, să respectăm un program și să muncim în echipă. Niciodată nu voi uita aceste clipe minunate petrecute în această tabără. – Maria-Otilia clasa a VII-a

Această experiență a fost de neuitat. Aici am întâlnit oameni minunați, am legat prietenii, m-am apropiat mai mult de Dumnezeu și am învățat multe lucruri noi printre care cel mai interesant a fost cum se pictează o icoană pe sticlă. Totul a fost minunat. – Adriana clasa a VI-a

Aceste zile petrecute la mănăstire au fost cu adevărat extraordinare. Aici am legat prietenii frumoase și am învățat lucruri pe care nu le voi uita. Tabăra ne-a ajutat să cunoaștem noi persoane, să ne descurcăm singuri, dar cel mai important a fost că ne-am și distrat alături de prietenii care ne vor lipsi până la următoarea întâlnire. – Alexandra clasa a VI-a

Mănăstirea Moisei, un loc minunat și binecuvântat, ne-a luat sub ocrotirea ei pentru a petrece o săptămână plină de bucurie și căldură sufletească, dăruindu-ne toată atenția și tot ce e mai bun și sfânt pentru ca toți participanții să simtă dragostea și bunătatea lui Dumnezeu dăruită tuturor celor care vor să Îl cunoască. Vă mulțumim din suflet. – Simina clasa a X-a

Această tabără ne-a făcut să înțelegem ce înseamnă o echipă cu adevărat, să ne respectăm unii pe alții, să fim mai aproape de Dumnezeu și să ne apropiem mai mult de credința cea adevărată.- Paula clasa a IX-a

Această experiență a fost una de neuitat, de la pictura pe sticlă și pe piatră, până la focul de tabără și excursiile făcute. Sincer eu m-am distrat în acestă tabără minunată care m-a învățat să fiu mult mai responsabilă și sociabilă. De aceea de pe acum de abia aștept să vin și anul viitor. – Roberta clasa a IV-a

Tabăra de vară a fost o experiență de neuitat mai ales că este prima tabără la care am participat. Mi-a plăcut mult să pictez icoane pe sticlă. Am legat noi prietenii care nu cred că se vor destrăma prea repede. – Ileana clasa a VII-a

Impresia mea despre această tabără este una foarte bună. Am învățat lucruri noi și frumoase. L-am simțit pe Iisus și pe Dumnezeu mai aproape decât de obicei. A fost o experiență de neuitat. – Fabiana clasa a IV-a

Cred că această tabără a fost o ocazie minunată pentru a-mi face prieteni noi, a învăța lucruri noi și a realiza o icoană specială pe sticlă. – Ștefan clasa a V-a
De fiecare dată e altfel… în aceasta constă frumusețea, că deși suntem aceeași echipă știm și simțim să aducem elemente noi care mențin interesul și au rolul de a păstra vie dorința de a rămâne, de a reveni. Am pictat pentru prima dată o icoană pe care o voi dărui împreună cu o parte din sufletul și toată dragostea mea. Mulțumim pentru întreaga bucurie dăruită zi de zi! – Dana- voluntar Timișoara

Iubesc acest loc și tot ce-mi aduce el în suflet. M-am apropiat de Dumnezeu mai mult aici datorită părintelui stareț Teofil care are un loc special în inima mea pentru tot restul vieții. –Edy clasa a VII-a

S-a așternut liniștea în sala de pictură… Deja mi-e dor! Slavă lui Dumnezeu pentru toate! – Claudia-educatoare

02 August 2018

Vizualizari: 2201

Voteaza:

Tabara de vara de la Manastirea Moisei, editia a IX a 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 75.00 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 50.00 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
Mistica ortodoxa. Stiinta indumnezeirii omului. Stiinta sfintilor
Mistica ortodoxa. Stiinta indumnezeirii omului. Stiinta sfintilor Acest curs de mistică ortodoxă a fost audiat de către unii sfinți canonizați de curând de către Biserica Ortodoxă Română, pe care i-a hrănit cu „jăratic ceresc”, deschizându-le calea către curățire, iluminare și îndumnezeire, deci către SINAXAR (a se 75.06 Lei
Fericirea altfel
Fericirea altfel „Această carte are cutezanța de a promite și de a oferi rețeta unei adevărate fericiri: Fericirea altfel. Dar pentru ca să descoperi această rețetă, mai întâi ea te cheamă într-o călătorie. Trebuie să parcurgi un drum lung dar spectaculos. Un drum cu 84.57 Lei
Sfantul Vasile al Ostrogului. Viata si minunile. Tamaduitorul celor cu mintile bolnave
Sfantul Vasile al Ostrogului. Viata si minunile. Tamaduitorul celor cu mintile bolnave La adăpostul culmilor nepătrunse ale Muntenegrului, departe de zgomotul şi vâltoarea marilor oraşe şi a staţiunilor turistice, se află Mănăstirea Sfântului Vasile al Ostrogului, un mărgăritar nepreţuit de credinţă vie, ortodoxă, în mijlocul lumii de 29.60 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact