Rugaciune pentru izbavire din patima desfranarii

Rugaciune pentru izbavire din patima desfranarii

Rugăciune către Sfintele Maria Magdalena, Maria Egipteanca, Pelaghia şi Taisia, pentru izbăvire din patima desfrânării (a Episcopului Macarie Drăgoi)

Sfintelor Maria Magdalena, Maria Egipteanca, Pelaghia şi Taisia, care din patima desfrânării si din ruşinea lumii v-ati ridicat la părtăşia cu Dumnezeu şi la preaînalte şi greu de cuprins măsuri duhovniceşti, cu grabire ajutaţi şi pe cei care rău s-au încurcat in patimi trupeşti grele şi urâte. Mărturisim cu umilinţă noi, păcătoşii, că de prea multe ori am făcut din trupul nostru, care este templu al Duhului Sfânt, locaş al stricăciunii şi prilej de pierzare pentru noi şi pentru aproapele.

De aceea, vouă, care v-aţi ridicat din mocirla păcatului, vă cerem ajutorul pentru fraţii şi surorile noastre cuprinşi de patima curviei (N). O, Sfintelor Femei, cele ce ne-aţi învatat că nu putem sta împotriva duhului desfranării fără păzirea simţurilor, suntem prinsi de pângărire şi am tras şi pe ceilalţi în păcat, înmulţind răutatea. Robi ai plăcerilor, din paharul acestor urâciuni fără de oprire am băut, până la primejdia pieirii sufleteşti şi trupeşti. Din această rea şi grea robie, Sfintelor Maria Magdalena, Maria Egipteanca, Pelaghia şi
Taisia, ajutaţi-ne să ne ridicăm atât noi, cât şi cei căzuţi în acest mare păcat care se săvârşeşte în trup.

Ca unele care aţi fost răscumpărate de Hristos si vieţii duhovniceşti redate, dati-ne prilej şi ajutor de a birui acest păcat şi prearău obicei. Inceput al pocăinţei ajutaţi-ne să punem noi şi toţi cei care au alunecat în desfranare, fraţii şi surorile noastre (N). Cu toţii să punem început bun pentru o viaţă nouă si curată în Hristos. Prindem curaj, sfintelor cuvioase, văzând măsurile la care v-ati ridicat prin pocăinţă, nevoinţă şi dragoste pentru Dumnezeu. Acestea să le râvnim şi noi, insuflaţi-ne! Acestea să ne fie pâine, apă, caştig şi temelie a noului început! Ca şi noi, impreună cu voi, să moştenim împărăţia lui Dumnezeu. Amin.

Fragment din cartea "Carte de rugaciuni pentru trebuintele si folosul crestinului ortodox", Editura Felicitas

 

Pe aceeaşi temă

17 Iunie 2022

Vizualizari: 10206

Voteaza:

Rugaciune pentru izbavire din patima desfranarii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact