Definirea ereditatii si a variabilitatii
Ereditatea si variabilitatea lumii vii sunt trasaturi inseparabile si definitorii ale vietuitoarelor, cu specificitate de specie, fiecare specie avand propriul sau patrimoniu ereditar sau propria sa zestre genetica si propria sa capacitate de variabilitate.
Fenomenul ereditatiii si variabilitatii lumii vii, inclusiv al speciei umane, a trezit interesul ganditorilor tuturor epocilor si el a fost interpretat diferit, in functie de nivelul de cunoastere atins de omenire, in diferitele epoci ale evolutiei sale.
Antichitatea greaca a produs primele interpretari coerente asupra fenomenului ereditatii. Prin analiza oualelor scoase de sub closca si sparte in diferite momente ale clocitului, Aristotel a demonstrat experimental ca dezvoltarea la gaina este un proces stadial si progresiv. El a enuntat teoria hematogena a ereditatii, considerand sangele ca element al transmiterii caracterelor ereditare.
Ideea s-a generalizat si a dainuit pana in zilele noastre: in folclorul romanesc exista expresia: "sangele apa nu se face", sugerand asemanarea - adica ereditatea comuna - intre rude. Anaxagora a ramas celebru, prin enuntarea teoriei transmiterii directe de caractere ereditare de la parinti la copii si o asemenea conceptie a generat ideea existentei unui organism preformat in celulele sexuale ale parintilor, cunoscut sub numele de "Homunculus", conceptie care a dominat epoca Evului Mediu.
Ereditatea este o proprietate definitorie a tuturor organismelor vii, reprezentand capacitatea acestora de a transmite trasaturile lor morfologice, fiziologice, biochimice si de comportament, de la parinti (genitori) la copii (urmasi). Aceasta a asigurat continuitatea caracteristicilor viului, in cursul evolutiei biologice, fiecare specie pastrandu-si caracteristicile sale, prin transmiterea lor mai mult sau mai putin neschimbata de la o generatie la alta. Trasaturile care se transmit cu mare fidelitate de-a lungul generatiilor se numesc caractere ereditare.
Asociata indisolubil ereditatii este variabilitatea care reprezinta proprietatea prin care, in cursul transmiterii fidele a caracterelor ereditare totusi, uneori, apar unele abateri, astfel ca la urmasi pot sa apara unele trasaturi care nu le-au avut genitorii.
Daca asemenea abateri manifesta tendinta de a se transmite, la randul lor, cu fidelitate, de-a lungul generatiilor, ele se numesc variatii ereditare sau mutatii ereditare. Mutatiile ereditare reprezinta sursa primara a variabilitatii lumii vii si ele apar spontan sau sunt produse artificial de catre om, sub actiunea unor factori fizici, chimici si biologici.
Variatiile ereditare trebuie deosebite de variatiile neereditare numite si modificatii prin care apar deosebiri aparente, exterioare, intre organisme, ca urmare a actiunii asupra acestora a unor conditii particulare de mediu, dar care dispar atunci cand organismele revin la mediul initial si asemenea conditii particulare nu mai actioneaza (daca plantele verzi sunt tinute la intuneric, ele nu mai sintetizeaza clorofila si se etioleaza; readuse la lumina, ele redevin verzi).
Exista si situatii in care descendentii manifesta nu caracterele unuia sau ale celuilalt dintre genitori, ci o combinatie a caracteristicilor acestora si, in acest caz, variabilitatea se ealizeaza prin recombinare genetica. Recombinarea genetica reprezinta cea de a doua sursa a variabilitatii lumii vii. Recombinarea genetica realizeaza o diversificare enorma genotipica si fenotipica a organismelor in lumea vie, diversitatea reprezentand sursa potentiala a supravietuirii, adaptarii si transformarii evolutive a organismelor si a speciilor. La eucariote, recombinarea genetica poate fi: intracromozomala si intercromozomala.
Recombinarea genetica este un fenomen universal in lumea vie, avand la baza principiul dualitatii, care se manifesta la toate nivelurile de organizare: la nivel molecular - perechile de baze azotate; la nivel macromolecular (ADN) - cate doua catene complementare pentru fiecare molecula de ADN; la nivel cromozomal - doua cromatide pentru fiecare cromozom pregatit pentru diviziunea celulara; la nivel celular - doua celule diferentiate cu potentialitati sexuale complementare - ovulul si spermatozoidul; la nivel de organism - dualitatea organelor care constituie simetria bilaterala, iar la nivel populational - diferentierea indivizilor de sex opus (mascul, femela). Diviziunea meiotica asigura formarea celulelor sexuale (gameti).
Recombinarea intracromozomala se realizeaza prin crossing-over - schimbul reciproc de segmente cromozomale (de gene) intre cromozomii omologi, care are loc in profaza primei diviziuni meiotice.
Recombinarea genetica intercromozomala se realizeaza prin disjunctia independenta a perechilor de cromozomi asociati in bivalenti, in fiecare dintre acestia existand cromozomi omologi, unul de origine materna, celalalt de origine paterna: Acest fenomen are loc la trecerea de la metafaza I la anafaza I a primei diviziuni nieiotice.
Datorita acestor recombinari genetice, copiii nu mostenesc programul genetic al mamei sau al tatalui, ci noi combinatii de gene, separarea cromozomilor materni si paterni spre poli facandu-se probabilistic, rezultand constelatii de gene de o mare diversitate.
Prof. Univ. Dr. Pavel Chirila
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.