Pentru a scădea cantitatea de zaharuri simple, ba chiar a o reduce la zero, trebuie să putem gestiona lipsa lui în decursul primelor săptămâni.
Pe măsură ce trec zilele şi săptămânile, îmi dau seama că această lipsă este multiformă.
Pe de-o parte, există o lipsă fizică. In unele momente, e ca şi cum în capul meu s-ar aprinde un bec roşu care îmi semnalizează: „vreau zahăr, am nevoie de el acum, imediat". Când se întâmplă asta? Cel mai adesea atunci când sunt supusă unui stres oarecare, profesional sau personal. In minutele ce urmează, dorinţa de a mâhca zahăr mă sfredeleşte. Ca să-i rezist, încerc mai întâi să reflectez, să simt, să evaluez cu calm această senzaţie.
De ce mi-e poftă acum de zahăr?
Ce anume a declanşat nevoia în acest moment?
Senzaţia de nevoie este fizică sau emoţională?
In general, aceste câteva clipe de gândire simt suficiente pentru a-mi răspunde la întrebările de mai sus; îmi dau seama atunci că aceste pofte de zahăr sunt perfect corelate cu nivelul maxim de stres, de iritare, de neputinţă, pe scurt, cu emoţii negative. De regulă, simpla conştientizare a acestora e îndeajuns pentru a le calma.
Există, de asemenea, o lipsă care ţine mai mult de intelect.
Fără zahăr înseamnă fără momente de indulgenţă, de plăcere de ordin instinctiv, aproape primar. Sau doar puţine astfel de momente. Când râvnesc la o pauză reconfortantă, apelez la ceai, dar, să fim cinstiţi, plăcerea procurată de ceai e departe de aceea pe care ne-o provoaca un patratel de cicolata sau o prajitura. Si cand incep sa ma gandesc la vechile mele carti gustative, gandul se transforma rapid in idee fixa.
- Mi-e pofta de ciocolata.
- Nu te mai gandi la asta.
- Da, dar mi-e pofta. Cu adevarat pofta.
- Stop.
- Incetează să mai spui stop. O simt topindu-mi-se în gură, îi simt onctuozitatea, rotunjimea, aromele... O vreau!
- Iţi faci singură rău!
Pe scurt, conversaţia între mine şi mine devine foarte curând un dialog al surzilor. Aplic atunci toate recomandările citite peste tot şi pe care eu însămi le-am preluat de atâtea ori în articolele mele: să te ridici, să te duci la plimbare, să-ţi schimbi activitatea, să-ţi faci un ceai... Doar că simt încontinuu prezenţa acelui drăcuşor de ciocolată cocoţat pe umărul meu stâng, care îmi şopteşte ispititor: „Haide, doar un pătrăţel, e insignifiant, dar va fi atât de bun!"
Oricâtă voinţă şi oricâtă determinare aş avea (şi vă imaginaţi, cred, că sunt enorme), îmi dau seama rapid că am nevoie de nişte „colaci de salvare" de care să mă agăţ în caz de pulsiune alimentară. Ceva de ronţăit care să-mi satisfacă nevoia de zahăr sau să-mi trezească amintiri gustative şi care să mă poată „păcăli" în mod inteligent.
Cum ne stimulăm memoria „zaharată"?
O modalitate bună de a lupta împotriva poftei de zahăr, în faza de „detox no sugar", constă în recurgerea la alimente şi condimente pe care mintea noastră le asociază în mod clar cu zahărul. Când consumăm un aliment, memoria noastră „dă sens" informaţiei senzoriale transmisă de organele corpului. Ea permite recunoaşterea alimentului respectiv prin reamintirea experienţelor anterioare trăite în legătură cu alimentul în cauză sau cu altul similar. Reactivarea amintirilor noastre „dulci", fără a recurge la zahăr ca atare, ne îngăduie să simţim plăcere.
„Indulcitorii" de alimente sunt:
- Vanilia pudră, adică păstăi de vanilie măcinate foarte fin. De presărat peste iaurturi, brânzeturi albe, în lapte cald...
- Nuca de cocos, a cărei savoare amplă şi dulce evocă în mod spontan Universul cofetăriei. O putem consuma sub formă de praf, lapte, cremă...
- Scorţişoara pudră, mai ales scorţişoara de Ceylan, cea mai dulce. Utilizată, aproape exclusiv, în cofetărie (crumble52 cu mere, turtă dulce, brioşe, orez cu lapte...), scorţişoara este sinonimă cu dulceaţa.
- Cacaua, foarte amară ca atare, dar care evocă în mod obligatoriu ciocolata. Unele persoane din anturajul meu, care sunt capabile să mănânce ciocolată conţinând 100% cacao sau să ronţăie boabe de cacao, afirmă că după aceea nu mai simt nevoia de ceva dulce timp de câteva ore... încerc să le cred. In ceea ce mă priveşte, mi-e greu să suport cacaua în stare pură, mai puţin atunci când e prezentă într-un desert sau într-o ciocolată caldă.
Daniele Gerkens
Zaharul mai periculos decat cocaina?, Editura PHILOBIA
Cumpara cartea "Zaharul mai periculos decat cocaina?"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.