MEMO ON - mentinerea memoriei cu Ayurveda

MEMO ON - mentinerea memoriei cu Ayurveda

Creierul uman este unul dintre cele mai sofisticate organe pe care natura le-a creat vreodată. Unul dintre cele mai intrigante aspecte ale creierului este puterea sa de a reţine informaţii, pe care o numim memorie. Când memoria funcţionează optim, omul are un simţ acut al gradului de conştientizare, claritate de focalizare şi atenţie.

Cu toate acestea, o bună memorie poate fi afectată datorită mai multor factorii, şi în acest caz o persoana nu este capabilă să utilizeze pe deplin potenţialului acesteia. Pierderea memoriei poate afecta pe oricine, dar este întalnită, cu consecințe deosebit de grave, în rândul persoanelor în vârstă.

Dacă memoria nu funcționează normal, o persoană ar putea suferi de stres psihologic sau tulburări ca anxietate, depresie și insomnie.

Există mai multe cauze ce pot sta la baza unui deficit de memorie. Cel mai frecvent, creierul nu primeşte substanţele nutritive necesare din sange. Alte cauze pot fi reprezentate de un dezechilibru chimic în neurochimia creierului sau a anumitor medicamente toxice care au afectat negativ creierul.

Ayurmed (Marcă reprezentată de Star Internațional Med Impex) vă oferă suplimentul alimentar MEMO ON, care este un stimulent al memoriei, conținând plante și extracte naturale din plante care, printr-o acțiune sinergica, protejează sistemul imunitar și procesele psihice, întarzie procesul de oboseală mentală, înlătură sau reduce anxietatea și stimulează încrederea și optimismul, fără a produce sindromul obisnuinței sau a avea efecte secundare nedorite.

Memo on conține plante conoscute în medicina ayurvedica : Bacopa monnieri extract, Convolvulus pluricaulis, Gumacacia, Glycyrrhiza glabra extract, Yashad bhasm, Piper longum, Emblica officinalis.

Memo on îmbunătățește circulația sangvină și stimulează funcțiile cerebrale.

Este un produs complex cu formula elaborată științific, garantată de cercetări riguroase făcute în India și recomandate de medicina ayurvedică.

În concepția acesteia, MEMO ON atinge toate punctele esențiale ale minții umane și anume capacitatea de acumulare , puterea de reținere și capacitatea de redare. Este eficient atat pentru memoria pe termen lung, cât și pentru memoria pe termen scurt, crește activitatea proteinkinazei, reduce stresul, întarzie procesul de oboseală mentală și reduce anxietatea. Este recomandat copiilor școlari, studenților și adulților cu fenomene evidente de scădere a performanțelor de memorie (acumularea, stocarea și redarea cunoștințelor și informațiilor), realizând o sinergie perfectâ între capacitățile fizice și mentale.

Bacopa monnieri conține principii active: saponine, alcaloizi (bacozide A si B), manitol, acid betulic, ß- sitosterol, stigmasterol, luteolin, aminoacizi (alfa-alanina, acid aspartic, acid glutamic, serina). Planta are proprietati ca: tonic nervos (prin stimularea activității sinaptice), tonic cerebral (îmbunătățește capacitatea de memorare, concentrare și atenție), revitalizant și antioxidant. Este eficient în tulburări de memorie, concentrare și atenție, anxietate, stres, insomnie.

Convulvulus pluricaulis este una dintre plantele medicinale cunoscute pentru vindecarea afecţiunilor de memorie. Foarte bogată în vitamina C, volbura mai conţine şi alte elemente utile organismului, printre care substanţe minerale, tanini, tanoizi, rezine, convolvulina, acidul convolvulinic, cristale de oxalat de calciu. Planta ajută la îmbunătățirea memoriei.

Celastrus paniculatus este folosit în medicina ayurvedică de mii de ani pentru proprietăţile sale medicinale puternice. În special, acesta a fost folosit ca un tonic al creierului, stimulator poftei de mâncare şi vomitiv. Acesta a fost prescris în cazurile de uitare, oboseală mentală și pierderi de memorie. Cealstrus paniculatus are proprietăți incredibile în sprijinirea funcțiilor mentale.

Emblica officinalis este cea mai bogată sursă de vitamina C naturală. Datorită conţinutului ridicat de vitamina C, planta are proprietăți anti-oxidante. Planta acționează ca tonic al creierului şi ajută la stimularea vigilenţei şi memoriei.

Ocimum sanctum este abundent în taninuri cum ar fi acidul galic, acid clorogenic, etc şi conţine, de asemenea, alcaloizi, glicozide, saponine şi ulei volatil. Principiul activ principal al acestei plante este acidul urosolic care este folosit ca un tonic nervos şi cu rolul de a îmbunătăți memoria.

Principiile active conținute în Glycyrrhiza glabra ajută în disfuncţii de memorie induse de stres.


Yashad bhasma
este sursa de zinc ajuta la sinteza enzimiilor care sunt esentiale pentru o bună funcțonare a memoriei.

.

05 Septembrie 2014

Vizualizari: 2987

Voteaza:

MEMO ON - mentinerea memoriei cu Ayurveda 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Anne. Familia din Ingleside. vol. 10
Anne. Familia din Ingleside. vol. 10 În volumul 10 al îndrăgitei serii, eroina noastră ni se dezvăluie, de data aceasta, în rolul de mamă. De la Green Gables, o regăsim acum pe Anne la Ingleside, în casa ei caldă unde împreună cu soțiorul ei drag, își crește proprii copii, care îi seamănă 40.00 Lei
Locul Fericitului Augustin in Biserica Ortodoxa
Locul Fericitului Augustin in Biserica Ortodoxa Pentru viața liturgică ortodoxă răsăriteană Fericitul Augustin și aproape toți ceilalți sfinți apuseni au rămas asemenea unor „dezmoșteniți”, fiind nevoie de deschiderea duhovnicească a unui sfânt precum Arhiepis­copul Ioan Maximovici spre a‑i introduce 16.00 Lei
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact