Obsesia nesanatoasa pentru mancarea sanatoasa

Obsesia nesanatoasa pentru mancarea sanatoasa

Cei care au o obsesie nesănătoasă pentru o hrană de altfel sănătoasă ar putea să sufere de orthorexia nervosa, un termen care nu înseamnă decât „obsesie pentru o alimentaţie corectă”. Acest termen a fost inventat de Dr. Stexen Bratman şi se pare că este demn de a fi menţionat, întrucât poate deveni un obicei nesănătos. Am auzit cu toţii expresia „prea mult din ceva bun poate să devină dăunător”.

De multe ori, când întâlnesc oameni noi, descopăr în mine o dorinţă secretă: aceea ca oamenii noi pe care îi întâlnesc să nu ştie că sunt nutriţionistă, pentru că, dacă află, atunci conversaţiile noastre vor fi dominate de subiecte pe baza nutriţiei tot restul timpului petrecut împreună.

Iar conversaţia se va îndrepta în mod inevitabil către un moft de dietă de la ştiri, sau una despre care se vorbeşte în reviste, sau una care este promovată abuziv de către o vedetă de televiziune sau alta care circulă pe internet. Este greu, trăim într-o lume în care suntem bombardaţi în mod constant şi în care ni se vând chiar tot felul de diete ciudate.

Simplul act al alimentaţiei devine una dintre cele mai confuze sarcini zilnice de pe planetă. Gălbenuş, bleah; carbohidraţi - şi mai rău. Vreau să spun că mulţi dintre noi devin atât de obsedaţi de mâncarea sănătoasă, încât aceasta ajunge să devină un idol al vieţii noastre.

Obsesia excesivă pentru mâncarea sănătoasă nu ne lasă să permitem ca relaţia noastră cu mâncarea să fie un timp acordat grijii pentru trup şi suflet, un act de comuniune cu Dumnezeu. Obsesia pentru mâncarea sănătoasă ar putea deschide încet uşa către un stil de viaţă şi alimentaţie plin de mândrie, conducându-ne până la a judeca greşit modul în care trăiesc şi se hrănesc ceilalţi.

In acest context, ar fi înţelept să ţinem seama de vorbele înţelepte ale Sfântului Serafim de Sarov: „Stând la masă, nu privi şi nu judeca cât mănâncă unul sau altul, ci tu fii atent la tine, hrănindu-ţi sufletul cu rugăciunea”.

Dacă acest lucru ne descrie pe vreunul dintre noi - dacă simţim că sănătatea şi hrana au devenit nişte obsesii uşor nesănătoase -, este bine să ne oprim şi să băgăm de seamă. Da, un mod de viaţă şi de hrană sănătos sunt importante, însă trebuie să ne asigurăm că nu pierdem din vedere cel mai important lucru, şi anume, acela de a ne asigura că toate eforturile noastre îşi au rădăcina într-un context spiritual.

După cum a spus Sfântul Marcu Ascetul (secolul al V-lea): „Nu gândi şi nu fă ceva fără a avea un scop duhovnicesc, adică să o faci pentru Dumnezeu. Căci dacă vei călători fără rost, te vei strădui degeaba”.

Să păstrăm duhul potrivit
Faptele noastre, fie că este vorba despre mâncare, sport, desen sau muncă, trebuie să fie spre slava lui Dumnezeu. La I Corinteni 10, 31, Sfântul Pavel ne aminteşte că „ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi”. Trebuie să păstrăm duhul cuvenit atunci când alegem să facem ceva, chiar şi atunci când vine vorba despre grija pentru sănătate. Nu ar trebui să ne preocupăm de acest aspect doar pentru a arăta (sau chiar pentru a ne simţi) mai bine.

Ci mai curând ar trebui să vedem grija pentru sănătate drept o oportunitate, o disciplinare, o cale ce duce către comuniunea cu Divinitatea. O consecinţă fericită a acestui fapt ar putea foarte bine să fie pierderea a şapte kilograme, reducerea refluxului gastric sau normalizarea nivelului de zahăr din sânge sau a tensiunii etc.

La masă trebuie să punem în practică anumite lucruri care, cu voia Domnului, ar putea duce la cultivarea actului mâncării ca pe unul sacru. Mai întâi trebuie să începem prin a reflecta şi a acorda atenţie motivelor pentru care mâncăm. Când mâncăm? Unde mâncăm? De ce mâncăm? Aceste întrebări vor fi extrem de importante pe măsură ce înaintăm în următoarele zone ale schimbărilor ce duc către un comportament sănătos - pe măsură ce ne nevoim să practicăm nepsisul.

Hrana, credinta si postul. O calatorie sacra spre o sanatate mai buna; Editura Doxologia

Cumpara cartea "Hrana, credinta si postul. O calatorie sacra spre o sanatate mai buna"

Pe aceeaşi temă

09 Mai 2018

Vizualizari: 2023

Voteaza:

Obsesia nesanatoasa pentru mancarea sanatoasa 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

mancare sanatoasa

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact