Cuviosul Antonie Sihastrul de la Schitul lezeru - In codrii si in pesterile Carpatilor au trait, in curgerea veacurilor, numerosi sihastri de neam roman, departe de lume si cunoscuti de prea putini, fapt pentru care numele celor mai multi dintre ei n-au ajuns pana la noi. Intre acesti putini cunoscuti se numara si cuviosul sihastru Antonie de la schitul Iezeru din partile Valcei, unul din marii parinti cu viata aleasa pe care i-a odraslit neamul nostru.

S-a spus despre el ca ar fi un aroman, originar din orasul Ianina, din Grecia. Socotim, totusi, ca se tragea dintr-o familie de buni crestini din satele de sub munte ale Olteniei, regiune cu multe manastiri si schituri, ctitorite de domnii, boierii si calugarii romani din veacurile trecute. Cunoscand aceste vetre stravechi de evlavie crestineasca, a dorit inca de tanar sa imbrace ingerescul chip al calugariei. Impresionat in mod deosebit de viata aleasa pe care o duceau calugarii de la Iezeru (ctitoria lui Mircea Voda Ciobanul, pe la mijlocul veacului al XVI-lea) a intrat frate in acest schit. La vremea randuita de pravila calugareasca, a fost tuns in monahism, primind numele marelui Antonie indrumatorul pustiurilor din Egipt, la inceputul veacului al IV-lea. Aici a deprins toate randuielile vietii calugaresti, cu rugaciune, cu post, cu privegheri si cu alte nevointe duhovnicesti.

Cunoscand insa si viata mult mai induhovnicita pe care o duceau sihastrii retrasi cu totul de lume in muntii din preajma schitului, cuviosul monah s-a aprins de ravna sfanta de a le urma pilda vietii.

Drept aceea, in jurul anului 1690 s-a retras si el la cativa kilometri de schitul Iezeru, in muntele cu acelasi nume, unde si-a gasit adapost intr-o pestera. Aceasta i-a devenit chilie si loc de reculegere. Nemultumit ca nu avea un loc anume randuit pentru rugaciune, a inceput sa sape alaturi un mic paraclis in stanca, largind stanca in asa fel incat sa poata face din ea un lacas de inchinare si de preamarire a lui Dumnezeu. Terminand aceasta bisericuta, i-a pus o catapeteasma si icoane, inzestrand-o cu cele trebuitoare savarsirii dumnezeiestilor slujbe. A rugat apoi pe episcopul Ilarion al Ramnicului, care pastorea atunci, sa o sfinteasca. Trei ani de zile a lucrat singur, cu dalta si cu ciocanul. In aceasta bisericuta s-a rugat mereu cuviosul Antonie sihastrul, pana la sfarsitul vietii, impreunand rugaciunea cu postul si cu munca in gradina pe care o avea in jurul pesterii lui. Cobora la schit doar in duminici si sarbatori pentru a asculta Sfanta Liturghie si a primi Trupul si Sangele Domnului.

La indemnul sau, prin anii 1700-1705, episcopul Ilarion a refacut biserica si chiliile schitului Iezeru, ctitorite de domnitorul Mircea Ciobanul, dupa cum ne incredinteaza si noua pisania care a fost pusa atunci. Traditia populara stie ca insusi schimonahul Antonie cobora mereu de la pestera lui si ajuta la refacerea schitului.

Vestea despre traiul si nevointele Cuviosului Antonie s-au raspandit curand in toate satele si targurile Olteniei, ajungand pana si dincolo de munti, in Transilvania. Calugarii si credinciosii care auzeau de sfintenia vietii lui, se indreptau spre schitul Iezeru sau spre pestera lui, pentru a-i cere cuvant de invatatura si de mangaiere.

Asa si-a petrecut viata, in post, in rugaciune si in aspre nevointe duhovnicesti, cuviosul Antonie de la pestera din Muntele Iezeru, timp de 28 de ani. Traise, deci, in timpul domniei lui Constantin Voda Brancoveanu si a pastoririi lui Antim Ivireanu, ca episcop de Ramnic si apoi ca mitropolit al intregii Tari Romanesti.

Dumnezeu l-a chemat la Sine cu putin inainte de anul 1714. Unul din fiii sai duhovnicesti, ieromonahul transilvanean Nicolae din Teius (jud. Alba), i-a purtat de grija in ultimele zile ale vietii si l-a impartasit cu Sfintele Taine. Plans de intreaga obste a schitului Iezeru, ca si de credinciosii din imprejurimi, a fost asezat spre vesnica odihna in apropiere de intrarea in paraclisul pe care si-l sapase el insusi in stanca. Multa vreme credinciosii care l-au cunoscut sau care auzisera de el urcau la chilia si la paraclisul lui, unde se rugau si isi pomeneau mortii, punand apoi lumanari pe mormantul cuviosului Antonie, pe care-l cinsteau ca pe un adevarat sfant. Ieromonahul Nicolae duhovnicul, de care pomeneam mai sus, i-a scris "Viata" pe scurt, asa cum am aratat-o aici. Dar mormantul sau nu se mai cunoaste, caci o stanca pravalita din munte a acoperit locul in care se gasea. Totusi, amintirea lui printre localnici nu s-a stins niciodata, ci credinciosii olteni il cinstesc neincetat pe acest Cuvios Sihastru Antonie, ca pe un adevarat sfant odraslit din neamul lor.

Tinand seama de viata si nevointele sale, Sfantul Sinod al Bisericii noastre, in sedinta din 20 iunie 1992, a hotarat ca el sa fie asezat in randul sfintilor, urmand ca numele lui sa fie trecut in sinaxar, in cartile de slujba si in calendarele bisericesti.

Pomenirea lui cu lauda se face in fiecare an la 23 noiembrie.

"Prea Cuvioase Parinte Antonie, luminatorul credinciosilor si al calugarilor, roaga-te lui Hristos-Dumnezeu, sa mantuiasca sufletele noastre."

Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu

• Sfantul Cuvios Antonie de la Iezeru Valcea
  Publicat in : Vietile sfintilor

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: