Sfantul Antonie de la Iezerul Valcea

Sfantul Antonie de la Iezerul Valcea

Sfantul Cuvios Antonie, pustnicul de la Iezerul Vâlcea, ale carui Sfinte Moaste sunt cinstite in biserica Schitului Iezer, este unul dintre sfintii romani care s-au nevoit si s-au sfintit pe pamantul natal. Parintele Ghelasie de la Frasinei l-a asemanat pe Cuviosul Antonie cu un "MARGARITAR de mult PRET, al plaiurilor VALCENE."

Locul in care s-a sfintit Cuviosul Antonie se afla la poalele Muntilor Capatanii, la cativa kilometri de statiunea Olanesti, langa Schitul Iezer, in judetul Valcea. Pe malul stang al paraului Cheia, se afla aceasta oaza binecuvantata, unde s-a nevoit si Cuviosul Antonie.

Sfantul Antonie, monahul din Schitul Iezer

Sfantul Antonie a trait in vremea domniei voievodului Matei Basarab si a Sfantului voievod Constantin Brancoveanu. Desi s-a spus despre el ca ar fi un aroman, originar din orasul grecesc Ianina, potrivit cercetarile facute pana acum, se crede ca acesta provenea dintr-o familie de crestini din satele Olteniei.

Nascut intr-unul din satele invecinate pesterii in care s-a nevoit, Cuviosul Antonie a crescut inca de mic in dragoste de Dumnezeu, inconjurat de manastiri, schituri si sihastri. Cand a ajuns la varsta potrivita, sfantul a intrat in obstea Schitului Iezer, unde s-a nevoit vreme de mai multi ani.

Dorind sa sporeasca nevointele duhovnicesti, sfantul a cerut binecuvantare, de la episcopului Ilarion, spre a mearge in Sfantul Munte Athos. Acesta din urma nu i-a dat binecuvantarea dorita, intuind folosul pe care il vor avea monahii din zona de pe urma vietuirii sale sfinte.

Cuviosul Antonie, pustnicul din Muntele Iezerul

In anul 1690, insa, dorind a petrece in desavarsita liniste, pentru o neincetata rugaciune, Sfantul Antonie a luat binecuvantare de la staretul schitului si s-a retras intr-o pestera din Muntele Iezerul. Deoarece nu avea un locas de rugaciune, cuviosul a primit binecuvantarea de a-si sape in stanca un modest paraclis, la care a sapat vreme de trei ani. Cand a fost gata, paraclisul cuviosului a fost sfintit de catre episcopul Ilarion de Ramnic.

Pentru o si mai aspra nevointa, sfantul purta un brau format din lanturi de fier. Hrana sa era dupa ceasul al noualea, doar paine si apa; vin si alte bauturi nu folosea niciodata. Nu dormea pe pat, ci rezemat putin, ca odihna a multor osteneli. Tot timpul, el petrecea in Rugaciune, cu lacrimi fierbinti, iar imbracamintea o avea simpla si doar pe cea de trebuinta.

Petrecand intr-o aspra nevointa, cu metanii, slujbe neincetate si rugaciuni de toata vremea, vestea despre Cuviosul Antonie s-a raspandit rapid intre credinciosii din zona. Pe poteci de munte, veneau numeroşi ucenici, călugări, preoţi şi credincioşi, spre a se ruga impreuna cu sfantul si spre a-i cere binecuvantarea sau sfatul. El cobora la schit doar in duminici si sarbatori, pentru a participa la Sfanta Liturghie si a se impartasi cu Sfintele Taine.

Cuviosul Antonie era la statura maruntel si putin garbov, spre batranete. Barba ii era deasa si alba, fiind vesel la cautatura si iute la fire, dar grabnic iertator. Cu harul lui Dumnezeu, cunoscandu-si sfarsitul vietii acesteia, Sfantul Antonie a chemat la sine pe ucenicul sau, ieromonahul Nicolae, cu patruzeci de zile mai inainte, spunandu-I, in taina: "Sfarsitul mi s-a apropiat. Dupa mutarea mea la cele vesnice, sa pui trupul meu in groapa ce am sapat-o la usa Pesterii."

In ceasul al noulea, in ziua de 23 noiembrie 1719, la varsta de 92 de ani, dupa 28 de ani de nevointe pustnicesti, Sfantul Antonie de la Iezer a trecut la cele vesnice, fiind inmormantat langa paraclisul sapat de el insusi. Acest paraclis, numit astazi "Pestera Sfantului Antonie", este vizitat si astazi de pelerinii care urca muntele aspru al Iezerului.

Moastele Sfantului Antonie de la Iezerul Valcea

Dupa ingroparea sa, Cuviosul s-a aratat de mai multe ori in vis ucenicilor sai, ca fiind in Biserica si avand o Cruce stralucitoare la piept. Ucenicului sau apropiat i s-a aratat, de asemenea, zicandu-i: "Nu te intrista pentru ducerea mea din aceasta lume, ci mai mult bucura-te, ca sunt la odihna vesnica. De aici ma voi ruga pururea pentru voi."

In anul 1812, cronicarul Chiriac Ramniceanu, stranepot al Cuviosului Antonie, cercetand Pestera de la Schitul Iezer, a mai gasit acolo pe un sihastru, anume ieroschimonahul Stefan, "sezand acolo de 50 de ani". Cu aceasta ocazie, stranepotul sfantului a dorit sa caute Moastele Cuviosului, dar l-a oprit pustnicul Stefan, zicandu-i ca s-au aratat semne infricosate celor care, de asemenea, au vrut aceasta.

Sfantul Calinic de la Cernica, fiind episcop la Valcea, a vrut si el sa-i dezgroape Moastele, dar semn s-a aratat si a renuntat, surpandu-se malul direct pe mormantul sfantului. Mult mai tarziu a binevoit Sfantul Antonie sa fie scos din mormant, spre inchinare, milostivindu-se de cei care aveau nevoie de el.

Tinand seama de viata si nevointele sale, in sedinta din 20 iunie 1992, Sfantul Sinod a hotarat canonizarea acestuia, randuind, astfel, cultul public si zugravirea de icoane. Sfintele Moaste ale Cuviosului Antonie au fost asezate in biserica Schitului Iezer, particele din acestea aflandu-se si in alte biserici din tara, precum Schitul Darvari si Biserica Sfantul Antonie cel Mare, din Bucuresti.

Smerita rugaciune catre Sfantul Antonie de la Iezer

"Iti multumim, Doamne, Iisuse Hristoase, ca ne-ai daruit pe Parintele nostru Antonie de la Iezer, ca sa ne fie mijlocitor si ajutator in neputintele noastre. Daca nu am avea pe Sfintii Tai Rugatori, ce ne-am face noi? Sfinte Parinte Antonie, toata viata ta ai inchinat-o Iubirii de Dumnezeu. Coboara o picatura de Iubire si pentru noi. Suntem rai si cu pacate de moarte, dar nu deznadajduim de mantuirea noastra, alergand si la sprijinul tau. Roaga-te, Sfinte Parinte Noule Antonie, si pentru noi, impreuna cu Preacurata Nascatoarea de Dumnezeu, Mijlocitoarea Lumii catre Hristos. Amin."

"Ravnitor al Iubirii de Dumnezeu si invapaiat de Dumnezeiescul Dor, te-ai aratat un Nou Antonie, cu nevointele si luptele duhovnicesti, impodobitor al Chipului monahicesc, te-ai facut Parinte al multora si grabnic ajutator, pentru care si noi, cu cinstire, iti cantam: Bucura-te, Sfinte Preacuvioase Parinte Noule Antonie."

"O Sfinte Noule Antonie, Parintele nostru, cu Rugaciunile tale neincetate si pe noi ne ajuta sa putem duce Crucea noastra pana la Invierea Sufletului, ca sa fim si noi Fii imparatiei Lui Hristos, unde sa cantam vesnic Aliluia!"

Teodor Danalache

Despre autor

Teodor Danalache Teodor Danalache

Senior editor
718 articole postate
Publica din 30 Iulie 2009

22 Noiembrie 2017

Vizualizari: 15507

Voteaza:

Sfantul Antonie de la Iezerul Valcea 5.00 / 5 din 5 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Mirela TPostat la 2015-11-23 10:17

    M-am bucurat mult sa citesc acest articol frumos si documentat despre Sfantul Antonie, de la Iezerul Valcii. Am si primit ajutorul Sfantului, instantaneu!! :) Asa sunt sfintii, se aseamana lui Dumnezeu, ei in instare sa ne trimita ajutorul potrivit, chiar inainte sa il cerem noi. Asa s-a intamplat si cu mine, si multumesc acestui Sfant din Oltenia mea, pentru toata grija si dragostea. Sfinte Parinte Antonie de la Iezerul Valcii, am primit ajutorul cuviosiei voastre, tocmai aici in America. Sa fie spre marturie si altora. :)

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact