"Duh mut si surd, Eu iti poruncesc: Iesi din el si niciodata sa nu mai intri in el!" (Mc. 9:25)
Cata putere! Ce cuvinte mai presus de fire! Ce mareata indraznire! Ce inseninata expresie sau ilustrare a caracterului ei dumnezeiesc! Eu iti poruncesc tie! (Mc. 9:25)
Cine altul afara de Dumnezeu putea sa isi impuna cu atata autoritate propriul eu in fata unui duh mut si surd? Cine altul ar putea, ca unul care are putere, sa ceara unui duh mut si surd sa iasa din locasul lui si sa nu mai intre in el niciodata, daca nu ar avea putere absoluta asupra duhurilor necurate?
"Iesi din el si sa nu mai intri in el!”
Cum deci ar putea un duh mut si surd sa auda glasul Domnului, daca sunetul lui nu ar misca si nu ar infricosa toata firea? Daca toate, cele vazute si cele nevazute, nu ar simti puterea care zace in glasul Mantuitorului?
Cuvintele Acestuia sunt atat de puternice, atat de mari si atat de straine iesite din comun si rostite cu atata autoritate stapaneasca, incat puteau iesi numai din buzele Dumnezeului - om. Caracterul, inaltimea cuvintelor sunt astfel, incat se potrivesc numai lui Dumnezeu.
Prin aceste cuvinte Domnul nostru Iisus Hristos a aratat in mod deosebit dumnezeirea Sa tainuita in El si adescoperit limpede dumnezeiasca atotputernicie si atotcunostinta.
Prin aceste cuvinte Mantuitorul a descoperit trei proprietati dumnezeiesti:
Mai intai, atotcunostinta, fiindca a recunoscut duhul mut si surd si il numeste dupa caracteristicile lui: Duh Mut si surd.
In al doilea rand, domnia sau stapania Lui, fiindca porunceste ca un stapan cu putere si autoritate: Eu iti poruncesc tie.
Si in al treilea rand, atotputernicia Lui: Iesi din el si niciodata sa nu mai intri in el!
Il recunoaste, il cheama pe nume, ii porunceste si ii interzice si indata vorbelor le urmeaza faptele. Iar "duhul mut si surd” aude cuvintele Domnului si Stapanului, recunoaste glasul cel stapanesc, se infricoseaza si se cutremura, asculta si iese afara si fuge pentru a nu se mai intoarce la locul salasluirii lui niciodata.
Ce fapta iesita din comun! Ce lucrare intemeietoare! Fapta cu adevarat dumnezeiasca! Oare ce impresie a facut pentru iudeii adunati acolo, pentru multimea ce alerga de pretutindeni? Se vede ca nici una! Fiindca impotriva acestei stari de lucruri mai cu seama Domnul a mustrat pe iudei ca neam necredincios si desfranat si a amenintat ca nu ii va rabda mai mult pe ei: O, neam necredincios si desfranat, pana cand voi fi cu voi, pana cand va voi rabda? (Mt. 17:17)
Da, nu a facut nici o impresie, ca si cu celelalte semne si minuni, cum istoriseste Sfantul Evanghelist Ioan: Dupa ce a facut atat de multe semne inaintea lor, nu au crezut in El, ca sa se implineasca cuvantul lui Isaia, care zice: "Cine va crede ceea ce noi am auzit si bratul Domnului cui se va descoperi? (Is. 53:1)
Pentru aceea nu puteau crede, fiindca iarasi zice Isaia: A orbit ochii lor si a impietrit inimile lor ca sa nu vada cu ochii lor si cu inima sa inteleaga, ca nu cumva sa se intoarca ei si Eu sa ii vindec (Is. 6:9-10). Acestea le-a zis Isaia cand a vazut slava Lui (Is. 6:1) si cand a grait despre El (In 12:37-41), fiindca pacatul a orbit ochii lor si a impietrit inima lor ca sa nu vada si sa nu inteleaga, sa se intoarca si sa se vindece.
Cu adevarat, ce infricosata auzire! Dumnezeu pentru pacate a urgisit pe poporul Lui iubit si a orbit ochii cugetului si a impietrit inimile pacatosilor, ca sa nu fie auzit glasul Lui, care de multe ori i-a chemat, ca sa ramana pana in sfarsit in rautatile lor si sa nu se vindece prin recunoasterea Mantuitorului, ca sa primeasca pedeapsa cuvenita pentru faptele lor.
Domnul i-a rabdat, i-a cercetat, i-a rugat, iar ei au auzit, s-au departat de El si auramas in pacatele lor. Asadar tot in pacate vor muri. Cu adevarat, frati crestini, de vreme ce nu l-a crutat pe poporul Lui ales, care nu a ascultat, pe noi cum ne vacruta? Daca nu a crutat maslinul cel bun (Rom. 11:24), care n-a reusit sa dea roada, cum va cruta pe maslinul salbatic (Rom. 11:17,24.), altoit, daca el nu isi va da rodul lui?
Daca un asemenea pericol ii ameninta pe toti cei ce lucreaza pacatul, sa patimeasca orbirea mintii si sa isi impietreasca mintea si inima, astfel incat nici caracterul dumnezeiesc al faptelor Mantuitorului sa nu ii indrepte, nici sa inteleaga puterea si dumnezeiasca energie, care ii cheama pe ei, si sa ramana nevindecati suferind si fiind condamnati la moarte, pentru aceasta voi vorbi despre necesitatea absoluta a marturisirii, ca singurul mijloc de vinde care si de mantuire a sufletului bolnav.
Sfantul Nectarie din Eghina
Duminica a 10-a după Rusalii (Vindecarea lunaticului)
În vremea aceea s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Doamne, miluiește pe fiul meu că este lunatic și pătimește rău, căci adesea cade în foc și adesea cade în apă. Și l-am adus la ucenicii Tăi, însă ei n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios și îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceți-l aici la Mine! Și Iisus l-a certat și demonul a ieșit din el și copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem? Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puțina voastră credință. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veți avea credință cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, și se va muta; și nimic nu va fi vouă cu neputință. Dar acest neam de diavoli nu iese decât numai cu rugăciune și cu post. Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor și-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Matei 17, 14-23
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.