In tinutul Gherghesenilor, ca mereu de-atunci, Hristos vindeca astazi de indracire. Izbaveste sufletul de-acel soi de moarte care-i mai rea decat moartea. Pentru ca a te aseza, de bunavoie, de partea opusa lui Dumnezeu si in starea opusa minunilor Sale e mai rau decat a intra - fizic - in imparatia pe care El n-a creat-o. Caci Dumnezeu este Datatorul de Viata, Care, acceptand moartea, cu moartea pe moarte a calcat.
Glasul diavolului vorbind: "Ce-ai cu mine, Iisuse, Fiul Dumnezeului Celui Preainalt? Rogu-Te sa nu ma chinuiesti..." (Lc 8,29) m-a cutremurat intotdeauna. Cu parsivenia-i cunoscuta, exprimarea diavolului cuprinde un adevar si-o minciuna deopotriva. Ca Hristos era Fiul lui Dumnezeu Celui Preainalt nu se indoia diavolul, si aceasta pe cand multi din jurul Domnului o faceau. Era mai lucid diavolul decat multi din Israel, caci recunostea in Drumetul obosit si prafuit pe Acela Care era (este!) Calea, Care-l daramase pe el din stralucirile cerului in adancul pamantului, punitiv si definitiv. Dar, pe de alta parte, "pentru ce ma chinuiesti?..." era o constatare mincinoasa. Caci Hristos ii ceruse "sa iasa din om" (Lc 8,29 a). Si-acesta era chinul pentru diavol, ruperea din co-locuirea lui cu "purtatorul'' netrebniciei sale. Hristos isi apara chipul din omul acela, isi curata prin suflare de lumina icoana dumnezeirii din fibra de os si duh a omului aceluia. Ramas om cu toate distorsiunile fizice si spirituale la care-l supunea dusmanul linistii sale.
Chinuia Hristos? Nicidecum! Dar diavolul - plangaretul deplin - gemea din chiuietorile intunericului sau, caci Se ivise Lumina, putreziciunea lui fiind acum anulata prin lucrarea plina de putere a "Sarii", Care este Hristos. Mila sa-L fi cuprins pe Dumnezeu? Mila si intelepciune divina sa fi fost faptul ca da diavolului inca o sansa, lasandu-l sa locuiasca porcii? Nu stiu. Cert este ca sansa acordata dracilor spre pocaire acestia o folosesc, iarasi, a cata oara, impotriva smeririi, impotriva vindecarii de iad. Sf. Ioan de Kronstadt remarca: "Atunci cand un om rau vine cu o rugaminte la un om bun, bland si smerit, pentru mai buna reusita incearca sa se asemene acestuia" (capul 21 din meditatiile in lumina rugaciunii, Ed. Sofia, 2003, p. 15). Diavolul aceasta facuse. Mimase indreptarea, dar o data scapat din chingi, face ce stie a face el in prostia sa incurabila: omoara.
Oare doar in porci sa fi intrat diavolul? Fizic, desigur ca da. Nici n-ar fi ingaduit Dumnezeu altfel. Dar mental, spiritual, gestul disperat al diavolului atinge pe oamenii Gadarei, care, vazandu-si periclitata "recolta" de unsoare, alunga pe Hristos din hotarele in care-si tineau viata. Ca oricum nu erau ei prea evlaviosi o arata insasi existenta porcilor in preocuparile lor (cu toate ca Legea prevedea porcul intre animalele "spurcate"!). Prin aceasta fisura - a nepostirii si nerespectarii Legamantului celui Vechi - diavolul nu umple neaparat turma de dragul izbavirii din om, cat mai ales ca sa zadarniceasca planul mantuitor al lui Dumnezeu in lumea Sa. Si pare ca reuseste.
Ramanerea in luciditate a celui proaspat izbavit din lucrarea satanei este insa fundamentala. Acesta ia ungere de Apostol (Lc 8, 38-39), spre disperarea diavolului, care stia, de acum, ca unde ramane in mijlocul poporului unul singur izbavit din robia lui, ruginesc si cad si lanturile celorlalti, caci cel ramas in numele lui Hristos are puterea lui Hristos in a zdrobi pe zdrobitorul vietii, pe furatorul bucuriei.
De-aici si tonalitatea bucuroasa a pericopei, cu toata reactia, oarecum penibila, a gherghesenilor, care au constatat - poate - cat de putin valora un om in ochii lor. Mai putin ca o nenorocita de turma de porci.
Daca aceasta-i de iertat la ghergheseni, noua, celor din morminte si din moarte scosi, ne mai e ingaduita confuzia de valori? Sa luam aminte la drama gherghesenilor, pe care o realcatuim cu fiecare inconstanta pe care o aratam in dragoste fata de aproapele si, prin aceasta, fata de Hristos.
De cate ori scoaterea din pacat, din moarte, ne bucura? De cate ori nu cartim auzind ca Dumnezeu S-a milostivit de un betiv si l-a eliberat din patima dureroasa ce-l ucidea incet? De cate ori intoarcerea unei desfranate in normalitatea sfinteniei casatoriei ne-a bucurat inima si luminat sufletul? De cate ori bucuria dez-flamanzirii unui sarac ne-a imbogatit?
Parintele Constantin Necula
-
Vindecarea demonizatului
Publicat in : Duminica a 10-a dupa Rusalii
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.