Durerea lui Iair
Evanghelia Duminicii acesteia, a XXIV-a dupa Rusalii, acest miez de lectie divina tine intr-insa. Numita „Evanghelia Invierii fiicei lui Iair” (Lc 8, 41-56), Scriptura ce ne mangaie sufletul in aceasta Duminica poarta numele unui tata: Iair. Mai mare al sinagogii, omul intra in istoria mantuirii printr-o mare incercare: moartea fiicei sale. Smerit propovaduitor al Legii lui Dumnezeu, Iair iese din rigorismele functiei sale si declara deschis disperarea mortii fiicei sale. Dinaintea unei astfel de incercari orice ifose dispar, se dilueaza in taina lacrimii celei adevarate, conventiile sociale se arata goale si fara sens, moartea fiind cea mai adevarata dintre demascarile pe care le petrecem dinaintea lui Dumnezeu si a oamenilor. Cantecele de jale, jalea ca atare, durerea nespusa devin din obstacole medicamentele iesirii din formalism.

Paternitate
Iair dovedeste odata in plus ca functia de baza a unui om, a unui barbat este paternitatea, darul prin care Dumnezeu ne daruieste ceva din asemanarea cu Tatal Ceresc, darul care ne responsabilizeaza enorm in raport cu orice fel de alta functie am ocupa in viata. Ingenuncheati de copiii nostri, orgolile noastre se topesc in tandrete fara sfarsit, iar inima noastra nu ne mai apartine, ci le apartine, un suras umplandu-ne de cer, iar suspinul lor, o, suspinul lor de durere apropiindu-ne de iadul disperarii! Ce taina se ascunde in aceasta, care leaga pe tati de copiii lor? Niciodata prea legat prin gesturile unei tandreti calde, tata trebuie sa fie si cel care amendeaza limita de bun simt depasita, gestul lui de calda camaraderie ne insoteste ca un strigat de cocor peste toate gavanele de furtuna ale vietii, alaturi de susurul de plans al mamei si ganguritul de lumina al iubirii. Ei bine, taina aceasta o face vadita Iair. Smerindu-se pe sine de dragul fetei sale, cere ajutorul lui Hristos, neconventionalul propovaduitor.

Lectia Invierii
Domnul nu pregeta. Atat doar ca selecteza pe cei care sa fie martorii minunii. A invia, in momentul Iair al misiunii Sale, nu era identic cu a invia in momentul Nain, si aceasta fara sa punem la socoteala omeneasca invierea lui Lazar, care are momentul ei in planul mantuirii pe care Hristos l-a adus dinaintea omenirii. Toata constructia pedagogica a Lectiei Invierii este crescuta din aceste cresteri de sens in adancirea intelegerii Tainei, care ne-a destainuit nemurirea. Domnul nu pregeta si pentru aceea ca stie ce zbatere este in sufletul tatalui pentru fiica, pregustand astfel din durerea Lui pentru toti fii si fiicele Sale, care vor fi dati mortii, raniti de nedragostea lumii. Taina acestui simtamant este cu atat mai mare cu cat tine in ea dragostea Tatalui Ceresc pentru cei care gusta moartea ca pe o finalitate nedefinita, iar nu ca pe un dar din care te trezeste glasul Lui Hristos.

Dragostea
De cate ori n-ati auzit ca se trasmit condoleante „pentru trecerea intru nefiinta”, de cate ori n-ati simtit o durere de suflet cand ati vazut cum parastasele se transforma in sindrofii, mai mult sau mai putin simandicoase, cum milostenia se trambiteaza pe toate laturile socialului, intr-atat incat a disparut fara urma compasiunea reala, aceea care aduce Inviere! Pentru ca nu ne apropie de Dumnezeu decat dragostea, iubirea aceea care L-a facut pe Insusi Domnul sa Se intrupeze, de dragul tanarului din colbul Nainului, al fetitei acesteia, fiica lui Iair, de dragul prietenului Lazar. De dragul prieteniei si copilariei, al adolescentei care au nevoie mereu de Hristos ca sa-si recapete punctele cardinale ale existentei de dupa moarte.

Dar al lui Hristos
La minunea din casa mai marelui sinagogii participa, ca observatori ai neamului omenesc, oameni care vor avea nevoie de aducerea aminte a acestui moment pentru a rezista la toate momentele de cumpana si Cruce la care vor fi supusi. Mereu este asa cand Hristos vrea sa creasca marturisitori vrednici. Le ofera, ca un soi de vaccin, icoana deplina a puterii de a-i ridica din moarte. Moartea fiind astfel medicamentul care ne vindeca toate disperarile si angoasele. Doar s-o vedem ca dar al lui Hristos, Daruitorul vietii celei adevarate, Care cu moartea pe moarte a calcat.

Intai ai nostri
Lectie adanca pentru noi, tatii familiilor in Hristos. A lasa familia prada singuratatii, lipsei de sprijin, lipsei de comunicare, nu-i lucru dumnezeiesc. Cati dintre copii nu se pierd, ca noi, prea plini de functiile sau slujbele noastre mereu orientate spre altii, nu uitam ca ei, ai nostri, au dintai nevoie de noi. Ca a fi parinte sau frate celorlalti presupune sa fii tata si prieten mai intai alor tai. Eu cred ca aici se va juca „marea carte“ a jocului in care diavolul investeste efortul sau prostesc. In distrugerea familiei prin diluarea (uneori sub masca bunei intentii) functiei paternale a tatalui, transformat intr-un „functionar“ aducator de bani si bunuri, si nu in stalpul de foc care tine familia pe calea Canaanului ceresc in pustia canaanita a lumii pe care-o traim. Parafrazand, putem spune: „Fiti, dar, tati, precum si tatal fetei acesteia - dupa chipul Tatalui - tata este“. Adica purtator de rugaciune smerita inaintea lui Dumnezeu, de cugetare adanca la valoarea Celui Care Se afla pururea in fata noastra. Caci invatatorul din sinagoga stie - cu inima pe care doar un tata ranit de moartea copilului sau o are - ca in fata sa nu-i doar Invatatorul, cat, pentru el, mai ales, Invietorul.

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

• Invierea fiicei lui Iair
  Publicat in : Duminica a 24-a dupa Rusalii

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: