Iubiti frati si surori intru Domnul

In tacerea padurilor de campie, in scobituri adanci, oamenii descopera uneori cuiburi de albine salbatice. Bucuria lor iese din faptul ca in acele camari tainuite ale naturii dau peste faguri de miere tot asa de deliciosi ca si cei mesteriti in stupi, ba chiar mai gustosi, deoarece sunt curati si aflati cu surpriza.

Daca cautam in tezaurul Sfintei Scripturi, in istoria sfanta gasim de multe ori chipuri de oameni atat de desavarsiti, personalitati atat de generoase si puternice, inchat ne uimesc, ne smulg admiratia. Nu ne gandim la patriarhi, la profeti sau Apostoli, ci vorbim de oameni de rand, care au dat dovada de atata credinta si eroism sufletesc, puritate si devotement, incat pildele lor, pastrate in paginile Scripturii, indulcesc, ca niste faguri de miere, generatii de credinciosi.

Astazi, vom privi si vom admira chipul luminat de o mare frumusete morala al sutasului de care ne vorbeste Sfantul Apostol si Evanghelist Matei in textul citit si de noi in Evanghelia de astazi:

"Pe cand intra in Capernaum, s-a apropiat de El un sutas, rugandu-L, Si zicand: Doamne, sluga mea zace in casa, slabanog, chinuindu-se cumplit. Si i-a zis Iisus: Venind, il voi vindeca. Dar sutasul, raspunzand, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic sa intri sub acoperisul meu, ci numai zi cu cuvantul si se va vindeca sluga mea. Ca si eu sunt om sub stapanirea altora si am sub mine ostasi si-i spun acestuia: Du-te, si se duce; si celuilalt: Vino, si vine; si slugii mele: Fa aceasta, si face. Auzind, Iisus S-a minunat si a zis celor ce veneau dupa El: Adevarat graiesc voua: la nimeni, in Israel, n-am gasit atata credinta. Si zic voua ca multi de la rasarit si de la apus vor veni si vor sta la masa cu Avraam, cu Isaac si cu Iacov in imparatia cerurilor. Iar fiii imparatiei vor fi aruncati in intunericul cel mai din afara; acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor. Si a zis Iisus sutasului: Du-te, fie tie dupa cum ai crezut. Si s-a insanatosit sluga lui in ceasul acela.” (Matei 8; 5-13)

Drept maritori crestini,

Dupa cum vedem evenimentul are loc in Capernaum , o cetate a Tarii Sfinte, care in acea vreme se afla sub ocupatie romana, imediat dupa Predica de pe Munte. Cand Mantuitorul Se cobora de pe Muntele Fericirilor, a intalnit mai intai pe un lepros, pe care l-a vindecat, iar, cand sa intre in Capernaum, S-a intalnit cu sutasul.

Acest sutas este persoana cea mai insemnata, in jurul caruia se invarte relatarea si explicarea acestei minuni. Neindoit, acest sutas era dintre neamuri (pagani), in ceea ce priveste religia lui. El era nascut si crescut in idolatrie. Isi petrecuse o mare parte a vietii sale in randurile armatei romane si acum se afla in suita lui Irod, avandu-si garnizoana in imprejurimile orasului Capernaum. Numele de SUTAS provine de la o suta, adica era comandantul la 100 de militari, echivalentul in zilele noastre si in armata romana cu capitanul, care indeplineste functia de comandant de companie.

Sutasul din Capernaum era un suflet bun, gata sa primeasca adevarul si sa lucreze virtutea. Mai inainte de a-L cunoaste pe Hristos, sutasul primise in sufletul sau invatatura iudeilor despre un singur Dumnezeu adevarat. Cu autoritatea pe care o avea ca ofiter al armatei romane, el intarea pe iudei si devenise un binefacator deosebit al lor. Lucru acesta l-au marturisit chiar evreii, astfel: “ca iubeste neamul nostru si sinagoga el ne-a zidit-o” (Luca 7; 5).

Ce putem invata de la acest sutas? In primul rand, sutasul s-a apropiat de Hristos, rugandu-se. S-a apropiat de Domnul, nu ca unul care are stapanire si din pricina pozitiei inalte, manifesta acea mandrie si trufie pe care o dau de obicei dregatoriile inalte. S-a apropiat, nu in felul lui Neeman Sirianul “cu cal si trasura” (4 REGI 5,9), ca sa-si afle tamaduire. Sutasul s-a apropiat de Iisus rugandu-se. El a venit fara pompa, fara fala, cu toata simplitatea, cu infatisarea si aparenta de rugator, care simte in adancul sufletului sau nevoia de a se smeri in fata Aceluia Caruia I Se adreseaza; aceasta findca si cei mai de frunte oameni, conducatorii cei mai puternici si mai slaviti, aristocratii cei putrezi de bogati, cand se adreseaza lui Hristos, nu sunt decat niste cersetori umili.

Asadar, sutasul, atat prin infatisarea lui smerita, cat si prin cuvantul DOAMNE, cu care I Se adreseaza lui Hristos, recunoaste in Domnul Stapanirea cea mai presus de toate. Sutasul avea in strafundul sufletului sau convingerea formata, ca este de-ajuns sa-I spuna lui Iisus nevoia pentru care a venit sa-L roage. Insa pentru cine se ruga sutasul? Nu cumva pentru sotia sa? Nu. Nu cumva pentru fiul sau precum a facut un slujitor imparatesc? Nu. Nu cumva pentru o rudenie de-a sa? Nu. Sutasul se roaga pentru robul sau, desi in vremea aceea, boala sau moartea unui rob nu era considerata ca un eveniment care sa provoace nici cea mai mica miscare sufleteasca in familia care avea robi. Sclavii nu erau nici ca servitorii zilelor noastre, care, in familiile de crestini autentici, sunt considerati ca membrii familiei. Robii erau considerati mai prejos decat vitele. Stapanii lor aveau dreptul sa-i foloseasca dupa bunul lor plac: sa-i omoare cand vor, sa-i puna sa se omoare intre ei cum era in luptele de gladiatori, sa-i taie in bucati si sa-i dea mancare pestilor.

Romanii aveau dreptul sa-i duca pe robii batrani si bolnavi intr-o mica insula a Tibrului, ca sa moara acolo flamanzi si netratati. Tocmai datorita acestui fapt milostivirea sutasului pentru robul sau apare, nu numai neobisnuita pentru acea vreme, ci si foarte asemanatoare cu iubirea de oameni crestina, iubire pe care o putem constata ca in zilele noastre s-a racit foarte tare, noi fiind crestini, mai mult cu numele, decat cu fapta. Este un lucru de o importanta strategica in aceasta pericopa evanghelica.

Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca sutasul are o credinta mult mai mare decat cei care au coborat paraliticul prin acoperisul casei (Matei 2;4). Smerit si credincios, sutasul - care la randu-i avea si el stapanire peste cel putin 100 de soldati - nu se imbata cu puterea sa omeneasca, putere care este una pamanteasca. Sutasul stie mai bine decat multi dintre contemporanii sai ca doar puterea cuvantului Fiului lui Dumnezeu este de ajuns pentru a fi vindecata sluga sa. Chiar mai bine decat iudeii, sutasul stia ca Iisus Hristos are puterea sa invinga moartea, sa dezrobeasca iadul. Sutasul socotea ca era de prisos sa-si aduca sluga la Hristos, fiindca stia ca era de ajuns numai porunca lui Hristos, ca sa vindece pe cel bolnav.

Vedeti credinta la un om pagin? Vedeti cit poate credinta curata unita cu smerenia? Amindoua la un loc fac adevarate minuni. Credinta pogoara harul asupra aceluia ce se roaga si smerenia ii deschide inima. Vedeti leacul prin care se poate vindeca lumea? Credinta si smerenia. Ca daca omul a decazut moral atat de mult, este numai din cauza ca s-a departat de Dumnezeu si de smerenie. Necredinta in Dumnezeu si mindria au adus fiinta umana in starea in care se gaseste astazi. Vedeti care este calea cea scurta si mai sigura a mintuirii noastre?

Credinta si smerenia! Credinta ca Dumnezeu exista si are mila de lumea pe care a creat-o, de fiecare dintre noi, si in acelasi timp, smerenia sincera, marturisita ca nu suntem vrednici sa intre Hristos in casa si in inima noastra din cauza multimii pacatelor pe care le-am facut. Iata leacul care poate vindeca omul de astazi. Sa creada cu tarie si dreapta credinta in Iisus Hristos si sa se socoteasca cel mai pacatos de pe pamant.

Zicea sutasul roman catre Hristos: Nu sunt vrednic sa intri sub acoperisul meu, ca sa ne invete si pe noi crestinii de azi cum sa ne apropiem de El. Cum sa ne apropiem de rugaciune, de Sfinta Biserica, de cele sfinte din Altar, de Sfanta Scriptura si mai ales de Sfanta Impartasanie. Caci daca ne rugam lui Dumnezeu fara frica si cutremur, daca intram in biserica cu nepasare si rautate in inima, daca citim Sfanta Scriptura cu mindrie si cu duh de iscodire, toate ne sint spre pacat; caci ne lipsesc cele doua virtuti amintite mai sus – credinta tare si smerenia. Aceeasi osinda ne asteapta daca ne apropiem de Trupul si Singele lui Hristos nevrednici, nepocaiti, cu pacate nespovedite, certati cu aproapele nostru sau cu canonul neimplinit.

Vedeti ca acest om, pagin dupa credinta, avea inima de crestin dupa fapta. Necrestin fiind, era mai credincios ca iudeii de odinioara si ca multi crestini din zilele noastre. De aceea Mintuitorul il lauda in public, zicind: Adevar graiesc voua, ca nici in Israel n-am gasit atata credinta! Nu numai intre evrei, dar nici intre crestinii de astazi nu se gasesc oameni cu mai multa credinta ca acest sutas. Credinta si smerenia lui l-a mantuit si i-a vindecat sluga.

Iubiti credinciosi,

In Legea Noua, Mantuitorul nostru Iisus Hristos a facut multe si mari minuni prin credinta unora asupra altora. Asa vedem minunea pe care ne-o arata Sfinta Evanghelie de azi, cum Mintuitorul, prin credinta cea mare si tare a sutasului, a vindecat de la distanta pe sluga sa (Matei 8; 13). Alta data prin credinta neindoielnica a patru oameni ce purtau pe slabanogul din Capernaum, Hristos a vindecat si a iertat pacatele celui purtat de ei, poruncindu-i sa-si ia patul si sa mearga la casa sa (Matei 9; 2-6). Prin credinta lui Iair, Mintuitorul a inviat pe fiica sa (Marcu 5; 36-43). Prin credinta femeii Cananeence, Domnul a vindecat de duh necurat pe fiica sa (Matei 15; 22-28). Prin credinta Martei si Mariei, surorile lui Lazar, Mantuitorul a inviat pe fratele lor mort de patru zile, caci ziceau cu credinta: Doamne, daca ai fi fost aici, nu ar fi murit fratele nostru (Ioan 11; 21). Iarasi, vedem ca pentru credinta tatalui sau, Mantuitorul a vindecat pe tanarul lunatic (Matei 17; 18). Dar nu numai vindecare si inviere din morti poate face cineva prin credinta altora, ci si sfintire, dupa marturia marelui Apostol Pavel care a zis: Se sfinteste barbatul necredincios prin femeia credincioasa (I Corinteni 7; 14). Cat despre vindecarea bolnavilor si pocainta multor pacatosi prin credinta si staruinta rudelor, este de ajuns sa ne gandim la atatea fapte minunate din zilele noastre. Cati crestini nu se roaga acasa si la biserica pentru cei dragi ai lor stapaniti de betie, desfrau si necredinta? Dumnezeu vazind lacrimile, rugaciunea si credinta lor, intoarce la credinta si pocainta pe sotii si fiii stapaniti de pacate. Aceleasi minuni se savirsesc si cu rudele care fac Sfantul Maslu pentru bolnavii lor din spitale, ce nu pot fi de fata si cu darul lui Hristos li se usureaza durerea sau se vindeca deplin. Cati nu se roaga lui Dumnezeu pentru cei din calatorii, pentru cei din primejdie, pentru cei amenintati cu moartea si pentru cei din examen? Datorita credintei, rugaciunilor, Mantuitorul ajuta si salveaza pe cei din primejdie si implineste cererea credinciosilor nostri.

Dar si slujitorii Bisericii noastre se roaga la Sfantul Altar pentru vii si morti, pentru tot felul de necazuri, boli, seceta si neintelegeri de familie. Credinta lor si harul Duhului Sfant, pe multi bolnavi ii vindeca, pe cei certati ii impaca, ploile adapa pamantul lovit de seceta, cei robiti de patimi se intorc la pocainta si multe suflete ale celor raposati in pacate sunt salvate din muncile iadului. Toate acestea sunt adevarate minuni ale credintei slujitorilor si credinciosilor nostri, care, in numele dragostei crestine, se roaga lui Dumnezeu pentru fiii sufletesti ai Bisericii Ortodoxe, pentru ajutorul si mantuirea tuturor.

Sa cerem de la Bunul nostru Mantuitor sa ne dea si noua credinta sutasului roman din Evanghelia de astazi. Credinta si smerenia lui, ca si dragostea lui pentru sluga bolnava, sunt virtuti care lipsesc multor crestini din zilele noastre. Sa cerem de la Dumnezeu in rugaciunile noastre mai multa credinta si toate virtutile parintilor nostri, care ne-au nascut si crescut. Oare de cate ori s-au rugat si s-au jertfit pentru noi tata si mama? Oare nu credinta lor curata si lacrimile lor ne-au facut de atatea ori sanatosi, ne-au ajutat in necazurile vietii, ne-au intarit in credinta si ne-au tinut aproape de Hristos?

Sa facem deci si noi ce au facut parintii si sfintii nostri. Sa le imitam viata, credinta, smerenia, rabdarea si jertfa lor. Sa ne rugam cu credinta tare in Dumnezeu pentru toata lumea, incepind cu cei din casa noastra. Sa ne rugam lui Dumnezeu pentru ca fiii si rudele noastre sa aiba credinta tare si curata, sa vina la biserica regulat, sa se fereasca de secte si pacate, sa se vindece de boli sufletesti si trupesti si sa urmeze in toate lui Hristos.

Sa ne rugam pentru intarirea dreptei credinte si a unitatii crestine in lume. Sa ne rugam cu credinta pentru cei bolnavi care sufera greu si asteapta rugaciunea si mangiierea noastra. Sa ne rugam pentru saraci, pentru orfani, pentru toti oamenii si pentru credinta si dragostea noastra ii va milui Dumnezeu. Iar Dumnezeul dragostei, al milostivirii si al iubirii de oameni va primi rugaciunea si credinta noastra, va intra in casele si inimile noastre, va intari credinta si pacea in lume, va vindeca si va alina suferintele noastre sufletesti si trupesti, va binecuvanta pamantul cu ploaie timpurie si tarzie, va ajuta pe cei pentru care ne rugam, ne va ierta si noua pacatele si va mantui in dar sufletele noastre. Amin.

Preot David Marian, parohia Nuntasi, Constanta

• Vindecarea slugii sutasului - Duminica a patra dupa Rusalii
  Publicat in : Duminica a 4-a dupa Rusalii
• Sutasul care L-a uimit pe Hristos
  Publicat in : Duminica a 4-a dupa Rusalii
• Vindecarea slugii sutasului - Evanghelia credintei
  Publicat in : Duminica a 4-a dupa Rusalii