Evanghelia Duminicii a 9-a dupa Rusalii (Umblarea pe mare - Potolirea furtunii): In vremea aceea Iisus a silit pe ucenici sa intre in corabie si sa treaca inaintea Lui pe tarmul celalalt, pana ce va da drumul multimilor. Iar El, dand drumul multimilor, S-a suit in munte, ca sa Se roage deosebi. Si facandu-se seara, era singur acolo.
Iar la a patra straja din noapte, a venit la ei Iisus, umbland pe mare. Vazandu-L umbland pe mare, ucenicii s-au inspaimantat, zicand ca e naluca, si de frica au strigat. Dar el le-a vorbit indata, zicandu-le: Indrazniti, Eu sunt; nu va temeti! Atunci Petru, raspunzand, a zis: Doamne, daca esti Tu, porunceste sa vin la Tine pe apa. El i-a zis: Vino! Iar Petru, coborandu-se din corabie, a mers pe apa si a venit catre Iisus. Dar vazand vantul, s-a temut si, incepand sa se scufunde, a strigat, zicand: Doamne, scapa-ma! Iar Iisus, intinzand indata mana, l-a apucat si i-a zis: Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit? Si suindu-se ei in corabie, s-a potolit vantul. Iar cei din corabie I s-au inchinat zicand: Cu adevarat, Tu esti Fiul lui Dumnezeu. Si, trecand marea, au venit in pamantul Ghenizaretului. (Matei 14, 22-34)
Fiecare nastere cred ca se caracterizeaza prin doua lucruri: noutate si bucurie. Bucurie pentru cei ce asteapta venirea pe lume a unui suflet, noutate pentru cel venit in aceasta lume. Dupa aceea insa, devenim dependenti de cel mai mare viciu: obisnuinta!
Incepem incet-incet sa ne obisnuim cu lumea, cu ceea ce trebuie sa facem, cu lucrurile pe care vom fi invatati sa le facem, cu situatii pe care le vom intampina in viata, cu felul in care trebuie sa traim, intr-un cuvant. Se transforma in viciu aceasta obisnuinta tocmai pentru faptul ca devine "a doua fire" a noastra, dupa cum o numesc Sfintii Parinti. Si greu este omului sa-si schimbe firea.
Dar nu este imposibil!. Cand am intrebat-o pe D-na Argentina Galeriu ce parere are, se poate schimba omul? Mi-a raspuns dupa o scurta clipa de gandire cu o bucurie in ochii ei pe care nu o pot descrie: "Da!. Dar depinde de vointa fiecaruia."
Si ma intreb adesea: "Oare mai avem vointa?". Ca de indrazneala nici nu incepe vorba!
Simt ca ar fi bine noua si sufletelor noastre sa stam cu mare atentie asupra acestui cuvant din Evanghelia de astazi: "Indrazniti, Eu sunt; nu va temeti!" (Vers. 27). Indrazniti!
Pe zi ce trece obisnuinta isi pune o amprenta din ce in ce mai mare asupra noastra si astfel libertatatea ne este anulata, sufletul ingradit si inima obosita sa mai iubeasca; ca un lat pe care il pui gatului animalului si ii marginalizezi dorinta de a se bucura. (Iertare de paradigma). Indrazneala de a face ceva, de a cere, de a visa devine umbra, nu lumina in vietile noastre. Iar umbra este un fel de orbire.
"Iar la a patra straja din noapte, a venit la ei Iisus.", caci aveau inca nevoie de povatuire si nu ii lasa singuri. Iisus vine la ei, vine si la noi. Avem pe de o parte pe Apostoli intr-o corabie, iar pe cealalta parte pe Iisus umbland pe marea infurtunata. Si se naste gandul in inima mea: avem doua cai, una ce se caracterizeaza prin siguranta -corabia- ce provine din obisnuinta, dintr-o viata petrecuta in certitudinea ca fac bine ceea ce fac pentru ca toata lumea o face asa; iar cealalta de "nesiguranta" -poti umbla si tu pe mare, este de ajuns sa ai credinta- in care suntem indemnati de catre Hristos sa pasim.
Prin insasi chemarea lui crestinul nu este un om obisnuit, ci un suflet revolutionar! Spune "nu!" obiceiurilor societatii fara Dumnezeu, se revolta impotriva oricarui lucru care nu este bineplacut Domnului. Insa va rog din suflet, nu faceti si din aceasta o obisnuinta! Caci astfel, mersul la Biserica va fi ca si mersul la serviciu. Si astfel, odata patrunsa obisnuinta si in viata duhovniceasca nu vom mai putea lasa sufletul sa se exprime liber in rugaciune, nu Il mai lasam pe Hristos sa fie carmuitorul vietii noastre.
Si iata ca pentru inca o data maretia acestui om, acestui suflet, ni se dezvaluie in toata splendoarea ei: Petru indrazneste sa mearga pe apa spre a ajunge la Hristos! Petru indrazneste sa se lepede de obisnuinta, de siguranta oferita de corabie; se lasa purtat pe ape raspunzand acestei chemari: "Indrazniti!".
INDRAZNITI!. Sa va incredintati mintea in chemarea si iubirea lui Hristos. Sa ganditi mai mereu ca mintea este in slujba simturilor, nu simturile in slujba mintii! Sa invatam mintea sa "descifreze" mesajele si indemnurile Domnului in viata noastra. Sa folosim aceasta "unealta" in folosul sufletului prin cautarea unei cai de a ne dezobisnui de firea noastra. Sa cautam modalitati prin care sa fim aproape de El. Sa cautam cai prin care sa ajungem sa ne tina de mana, oricat de neobisnuite ar fi pentru noi!
INDRAZNITI!. Sa va lasati inima sa iubeasca. Sa nu lasam frica sa ne paralizeze miscarile ei, ci sa avem credinta ca prin iubire ne vom mantui. Sa lasam libertatea ce caracterizeaza iubirea sa ne conduca spre asemanarea cu El. Sa uniti inima cu mintea prin a simti ceea ce mintea gandeste atunci cand prezenta lui Hristos este perceputa de credinta noastra. Sa lasam acest dumnezeiesc sentiment al iubirii sa patrunda in adancul sufletului ca lumina intr-o camera intunecata.
INDRAZNITI!. Sa va incredintati sufletul in mainile Lui Hristos. Oricat de furtunoasa v-ar fi viata, nu va indoiti nicio clipa ca El va va intinde o mana de ajutor. Lasati sufletul sa priveasca si sa intinda mainile sale catre Creatorul sau, caci intalnirea cu El este o vibratie ce darama obisnuinta, sau mai bine spus, ne renaste in Duh!
Stiu ca este nevoie ne mare curaj pentru aceasta. Dar cred si marturisesc ca "de vom avea credinta cat un graunte de mustar" tot muntele acesta al obiceiurilor poate fi daramat si aruncat in mare!
Inca ne aflam sub Harul si lumina Schimbarii la Fata a Mantuitorului, de aceea voi incheia cu un cuvant al Pr. Galeriu: "Pentru ca stralucirea Schimbarii la Fata este numai lumina, numai iubire divina si numai buna mireasma, de aceea in Liturghie ne impartasim de buna mireasma duhovniceasca "a Duhului Sfant" a Taborului. Aceasta ti-e dat tie de aici, din viata de acum. Si aceasta te scoate din frica mortii. Pentru ca, vedeti, cand ei -Apostolii- se temeau de cele ce le vestea Iisus cu privire la ce avea sa I se intample in Ierusalim, El le da aceasta arvuna a Invierii: Tranfigurarea!".
Atunci cand tie ti-e frica, Domnul iti da curaj; atunci cand tu iti pierzi credinta, El ti se arata; atunci cand tu intinzi mana cerandu-I ajutorul, El nu te dezamageste! ci te invata sa stai in picioare cand altii se pierd, se ineaca.
Arhim. Siluan Visan.
Arhim. Siluan Visan
-
Predica la Duminica a noua dupa Rusalii
Publicat in : Duminica a 9-a dupa Rusalii -
Prin credinta, poti merge pe apa ca pe uscat
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Prin credinta, putem invinge greutatea incercarilor
Publicat in : Duminica a 9-a dupa Rusalii
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.