Evanghelia lui Nicodim (Nasterea din apa si din Duh)
Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul
Fiecare duminică de peste an are pentru creştini un mesaj anume. Biserica rânduieşte în fiecare zi a Domnului o temă de învăţătură şi meditaţie pentru sufletele noastre. Duminca de dinaintea sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci (14 septembrie) ne readuce în memorie o întâlnire cu totul deosebită dintre Mântuitorul Iisus Hristos şi Nicodim – un fariseu care avea să-I urmeze Mântuitorului şi să-I devină ucenic. Apostolul Ioan este cel care relatează despre această întâlnire chiar la începutul Evangheliei sale:
,,Şi era un om dintre farisei, care se numea Nicodim şi care era fruntaş al iudeilor. Acesta a venit noaptea la Iisus şi I-a zis: Rabi, ştim că de la Dumnezeu ai venit Învăţător; că nimeni nu poate face aceste minuni, pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el. Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu. Iar Nicodim a zis către El: Cum poate omul să se nască, fiind bătrân? Oare, poate să intre a doua oară în pântecele mamei sale şi să se nască? Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, duh este. Nu te mira că ţi-am zis: Trebuie să vă naşteţi de sus. Vântul suflă unde voieşte şi tu auzi glasul lui, dar nu ştii de unde vine, nici încotro se duce. Astfel este cu oricine e născut din Duhul. A răspuns Nicodim şi i-a zis: Cum pot să fie acestea? Iisus a răspuns şi i-a zis: Tu eşti învăţătorul lui Israel şi nu cunoşti acestea? Adevărat, adevărat zic ţie, că noi ceea ce ştim vorbim şi ce am văzut mărturisim, dar mărturia noastră nu o primiţi. Dacă v-am spus cele pământeşti şi nu credeţi, cum veţi crede cele cereşti? Şi nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer. Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea” (Ioan 3,1-17).
Drept măritori creştini
Asistăm la o întâlnire de taină. Fariseul Nicodim vine la Mântuitorul Hristos la adăpostul nopţii. Era un fruntaş al iudeilor, deci un om de vază. Adică unul dintre aceia care nu Îl vedeau cu ochi buni pe Iisus. De ce se ferea Nicodim? Poate că nu dorea să fie văzut cu Acel Învăţător atât de iubit de mulţimile de oameni care Îl urmau peste tot. Poate că dorea să vorbească cu El în linişte, netulburat de îmbulzelile curioşilor din timpul zilei. Nicodim e cel care L-a căutat pe Domnul. A fost dorinţa lui fierbinte, voia să-L cunoască, să-I vorbească, să-I fie aproape. Îi auzise cuvintele, învăţăturile şi avea multe să-L întrebe. A venit la El în timpul nopţii, noaptea – simbol al întunericului spiritual, al neştiinţei, iar Mântuitorul Iisus – Lumina lumii… Calea, Adevărul şi Viaţa!
Spre deosebire de ceilalţi farisei, care cârcoteau pe faţă împotriva Mântuitorului, urându-L cu patimă, Nicodim a venit la Domnul nu ca să-L ispitească, ci cu toata sinceritatea, cu intenţiile cele mai bune. Erau însă multe amănunte pe care el nu le înţelegea. Auzise mulţi oameni vorbind cum că Rabi Iisus ar fi… Mesia! Nu ştia ce să creadă: ,,ştim că de la Dumnezeu ai venit învăţător; că nimeni nu poate face aceste minuni, pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el”. Cu alte cuvinte, voia să întrebe: ,,Cine eşti Tu, Doamne?”. Probabil că Îl vedea pe Domnul ca pe un învăţător înzestrat de Dumnezeu cu puteri miraculoase. Sau un profet. Dar dacă era mai mult de atât? Voia să ştie… Voia să se convingă. Iar Domnul ştia asta, văzuse asta în inima lui Nicodim. De aceea îi şi răspunde îndată, înainte ca Nicodim să termine de pus vreo întrebare: ,,De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu”. Pentru a putea vedea Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să te naşti de sus, trebuie să te naşti din nou, trebuie să re-naşti! Cuvinte greu de înţeles. Nicodim a rămas şi mai nedumerit decât venise. Era deja un om bătrân, cum să te mai naşti a doua oară? Să mai intri odată în pântecele mamei, cum poate să fie cu putinţă? Nu a înţeles sensul adânc al cuvintelor Mântuitorului şi despre ce fel de naştere era vorba. Mântuitorul a repetat, subliniind cele spuse: ,,De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu!”. Cuvintele cheie ale celor două fraze sunt ,,să vadă” şi ,,să intre”, cu alte cuvinte i-a vorbit lui Nicodim despre Împărăţia lui Dumnezeu. EL Însuşi era Împărăţia care venise în mijlocul oamenilor. Pentru că oamenii, decăzuţi prin păcat de la cunoaşterea Împărăţiei lui Dumnezeu, pierduseră posibilitatea cunoaşterii şi intrării în această Împărăţie, Dumnezeu a ales să vină Împărăţia la ei! Aceasta a fost mântuirea pe care ne-a adus-o în dar Fiul lui Dumnezeu! Ceea ce era de neajuns, de nepătruns, de necunoscut, a făcut posibil Domnul Iisus în modul cel mai minunat cu putinţă. A adus Împărăţia cea cerească aici, în mijlocul oamenilor, chiar lângă noi. Pentru a o vedea şi mai ales pentru a intra într-însa nu trebuie decât un lucru: ,,naşterea din apă şi din Duh”! O re-naştere spirituală, o intrare spirituală într-o altă dimensiune a existenţei, într-o altă lume, despre care Însuşi Domnul a spus: ,,Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta!” (Ioan 18; 36). De altfel, Apostolul Ioan repetă acest lucru de mai multe ori în Evanghelia sa, anume faptul că Iisus este venit de sus, Cuvântul cel veşnic, Logosul cel întrupat spre mântuirea noastră.
În timpul acestei convorbiri, Nicodim devine dintr-o dată ascultător, luând aminte la cele spuse de Domnul. Acesta a fost un pas foarte important pe drumul cunoaşterii. Să ştii să asculţi cuvântul Domnului este esenţial pentru paşii următori. A ascultat şi a învăţat un adevăr despre care nu ştia: că în lumea aceasta, pe lângă naşterea firească, trupească, mai este şi o naştere spirituală, mai presus de fire. O re-naştere spirituală fără de care nu se poate intra în Împărăţia cerurilor. Renaşterea prin Botez, prin care devenim fii ai Împărăţiei lui Dumnezeu, fii ai Harului. Prin afundarea în apa botezului murim pentru lumea păcatului, pentru a renaşte la o viaţă nouă, în Duh şi Adevăr.
Nicodim L-a ascultat pe Domnul în tăcere, copleşit de greutatea adevărurilor descoperite. Mai mult, Mântuitorul i-a arătat şi cum se vor împlini toate acestea: ,,după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”. Înălţarea pe Cruce - a fost aceea prin care a venit mântuirea lumii, a întregii omeniri. Moise i-a scăpat pe evrei de şerpii veninoşi în pustiu, Iisus Hristos a salvat pe toţi oamenii de robia diavolului, a morţii, a păcatului. A restaurat firea omenească rău deteriorată prin căderea în păcat a protopărinţilor, a refăcut legătura dintre om şi Creatorul său, a redat viaţa veşnică celor creaţi după ,,chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”.
Nicodim a înţeles imediat Cine este Acela în faţa căruia se afla. Avea să-I urmeze întru toate, şi, mai ales, avea să-I fie alături tocmai în momentul culminant al operei Sale mântuitoare: Jertfa de pe Cruce. Alături de Iosif din Arimateea, s-a ocupat de înmormântarea Mântuitorului. Pentru că a avut curajul să-I ia apărarea Mântuitorului în faţa Sinedriului, la judecata din Vinerea Mare, avea să sufere multe prigoniri din partea celor care L-au condamnat pe Domnul la moarte (Ioan 7;51). A rămas aproape de Domnul până la sfârşitul vieţii sale, încredinţat de adevărurile descoperite la acea întâlnire de taină. Dintr-un căutător al Adevărului, Nicodim a devenit un mărturisitor al lui Hristos!
Iubiţi credincioşi
Nicodim venise la Domnul cu gândul să aibă o convorbire obişnuită, dar Iisus i-a vorbit despre principiile fundamentale ale adevărului, spunându-i lui Nicodim că nu doar de cunoştinţe teoretice ai nevoie atât de mult, ci, de propria renaştere spirituală! Nu trebuie să-ţi satisfaci o curiozitate obsesivă, ci să ai o inimă nouă, curăţită de păcate. Trebuie să primeşti o viaţă nouă de sus, înainte de a putea aprecia lucrurile cereşti. Până când nu se produce această schimbare, care face ca toate cele să se înnoiască, nu-ţi va fi de nici un folos să discuţi autoritatea sau misiunea Mântutorului. Vorbirea figurată şi chiar metaforică despre naşterea din nou pe care o folosise Iisus, nu era cu totul străină pentru Nicodim. Cei convertiţi la credinţa nouă erau adesea asemănaţi cu nişte copii de curând născuţi. De aceea, el a înţeles că vorbele Lui Iisus nu trebuiau să fie luate ad litteram, fiind adesea chiar surprins de cuvintele Mântuitorului. Ba, mai mult, Nicodim chiar se simţea iritat de aplicarea lor la persoana sa, fiindcă îngâmfarea fariseului se lupta împotriva dorinţei sincere a căutătorului după adevăr. S-a mirat că Hristos îi vorbeşte în felul acesta, fără a respecta poziţia lui de demnitar al templului, iar în atare condiţii şi luat prin surprindere, el I-a răspuns Lui Hristos în cuvinte pline de ironie: „Cum se poate naşte un om bătrân”? Asemenea multora ca el, când li se prezintă adevăruri tăioase, Nicodim a dat pe faţă că omul firesc nu primeşte uşor lucrurile Duhului Sfânt. În el nu este ceva care să răspundă la lucrurile spirituale, pentru că lucrurile spirituale se judecă spiritual. Dar Mântuitorul n-a răspuns argumentelor lui prin explicaţii. Ridicându-şi mâna cu demnitate solemnă, El a rostit adevărul cu o siguranţă şi mai mare: „Adevărat, adevărat îţi spun, că dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu”. Desluşim faptul că acela care încearcă să ajungă la cer prin faptele lui obişnuite de păzire a legii, încearcă o imposibilitate, deoarece nu este nici o siguranţă pentru acela care are o religie a unei pretinse normalităţi, ca o formă de evlavie, mai ales că viaţa de creştin nu este doar o modificare sau o îmbunătăţire a celei vechi, ci o transformare esenţială a firii omeneşti. Episodul Nicodim se dovedeşte, probabil, dovada elocventă a imposibilităţii culturii şi a inteligenţei omeneşti de a constitui singure Calea către Hristos Dumnezeu. Da, iubiţi creştini, cultura, inteligenţa noastră sau ştiinta, nu sunt ca nişte obstacole sau frustrări, dar nici elemente ajutătoare ale sufletului nostru!
Poate că la fel ca Nicodim şi ca mulţi alţii asemenea lor, suntem şi noi, cei chemaţi a ne pregăti pentru asumarea Crucii Mântuitorului, spre a ne duce cu demnitate, apoi, propria cruce a vieţii, în sens de misiune creştină curajoasă şi jertfelnică înaintea Lui Dumnezeu şi a oamenilor. Mai ales părinţii şi educatorii suntem îndatoraţi a prelua rolul pregătitor la care ne cheamă Mântuitorul prin exemplul Său dumnezeiesc. Este firesc, atunci, să ne pregătim sufleteşte, în plan spiritual, având în vedere, mai ales generaţiile tinere, de care depinde nemijlocit viitorul, pentru a pregăti aceste vlăstare să profeseze un creştinism autentic şi să îmbrăţişeze o carieră utilă ţării, familiei, lor înşişi, în spirit de jertfă şi patriotism sincer!
Biserica îl cinsteşte pe acest Nicodim, ucenic al Domnului care rămâne un exemplu de fariseu convertit la Hristos. Lui avea să-I urmeze şi un alt fariseu – Saul - cel pe care lumea avea să-l cunoască cdrept marele Apostol Pavel.
Mesajul evanghelic este unul fără echivoc: Împărăţia lui Dumnezeu nu poate fi cunoscută şi nici nu se dobândeşte fără o re-naştere spirituală din apă şi din Duh! Urmarea lui Hristos nu este o simplă adeziune intelectuală la o idee sau teorie. Este moarte pentru lumea păcatului şi renaştere pentru veşnicia lui Dumnezeu. Nu există alternative convenabile. Decizia este numai a omului. Alegerea îi aparţine. Nicodim L-a ales pe Hristos! Amin
Preot David Marian, parohia Nuntasi, Constanta
preot Marian David
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.