"Noi toti trebuie sa ne aratam inaintea scaunului Judecatii lui Hristos, ca sa ia fiecare dupa cele savarsite prin trup, ori bine ori rau" (II Cor. 5, 10).

Sa ne infatisam, rogu-va, inaintea scaunului Judecatii lui Dumnezeu, ca si cum El ar sta inaintea noastra, ca si cum Judecatorul ar fi asezat pe dansul si ca si cum toate faptele noastre ar fi descoperite. Asa, noi trebuie nu numai sa ne aratam inaintea acestui scaun de judecata, ci vom fi inaintea lui cu totul dezveliti. Nu rositi oare ? Adeseori am voit noi mai bucurosi sa murim decat unele fapte de rusine ale noastre sa fie cunoscute prietenilor nostri celor vrednici de cinste. Dar ce vom simti noi atunci cand pacatele noastre vor fi descoperite ingerilor si oamenilor, si noua insine ne vor fi tinute inaintea ochilor?

Dumnezeu chiar zice, prin Psalmistul: „Mustra-te-voi si voi pune inaintea fetei tale pacatele tale” (Ps. 49, 22). Deci noi chiar acum, cand Ziua Judecatii este inca departe si numai se vesteste, murim de groaza constiintei, ce va fi cu noi atunci cand toata lumea va fi adunata, cand toti ingerii si ostile ceresti vor fi de fata, cand trambitele vor suna, cand dreptii se vor rapi in nori si se va inalta un grozav tipat de tanguire al pacatosilor ? Ce groaza ne va cuprinde atunci ? „Unul – zice Domnul – se va lua, altul se va lasa” (Mt. 24, 40).

Ce vor simti ei, cand vor vedea ca unii s-au luat cu cinste mare, iar ei, dimpotriva, au fost respinsi cu multa rusine ? Aceasta durere, eu zic si ma jur, ca nu este cu putinta a se descrie prin cuvinte. Vazut-ati pe cineva care se duce la moarte ? Ce socotiti voi ca trebuie sa simta un astfel de biet pacatos cand face aceasta trista cale de pe urma ? Ce n-ar face si n-ar suferi el bucuros, numai sa scape de aceasta infricosata pedeapsa de moarte ?

Dar ce vorbesc eu despre cel osandit la moarte ? La o executie se aduna multime de popor, dintre care aproape nici unul nu cunoaste bine pe nenorocitul acela, insa daca ar putea cineva sa se uite in inimile acelor mii, ce stau imprejur, cu greu s-ar putea afla unul care sa fie asa de vartos la inima sau asa de crud si nesimtitor, incat duhul lui sa nu fie cuprins de frica, mahnit si zdrobit. Iara daca noi ne tulburam si ne miscam atata cand se duc la moarte altii, care nu sunt aproape de noi, ce vom simti oare noi atunci cand ne va ajunge pe noi insine o soarta cu mult mai infricosata, cand noi vom fi incuiati afara de bucuria cea negraita si osanditi la munca cea vesnica ?

Chiar daca n-ar fi iad, totusi ar fi o pedeapsa grozava de a fi scos afara din marirea aceea negraita. Sau credeti voi ca ar fi un chin mic aceste de a nu fi cineva in partea acelor fericiti si a nu se invrednici de acea marire negraita, a fi scos din acea ceata marita si din acele bucurii nesfarsite ? Dar daca la acestea se mai adauga inca intunericul, inca scrasnirea dintilor, inca lanturile cele nedezlegate, viermele care nu moare niciodata, focul cel nestins, spaima si chinurile de tot felul; daca limba arde ca la imbuibatul cel bogat, de pilda; daca noi tipam fara a fi auziti de cineva si suspinam de durere fara a fi bagati in seama, nefiind nimeni care sa ne mangaie - nu suntem noi oare atunci cei mai nenorociti si cei mai vrednici de plans dintre toate fapturile ?

Cand noi vizitam o temnita si vedem pe cei nenorociti, pe unii legati cu lanturi de fier, pe altii zacand in camere intunecoase, ne infioram si ne straduim sa facem totul ca sa nu ajungem si noi intr-o asemenea ticalosie. Daca la o astfel de privire noi ne cutremuram, ce se va intampla oare cu noi atunci cand, incatusati, ne vom arunca in prapastia iadului? Lanturile de acolo nu sunt de fier, ci de foc, care niciodata nu se stinge, iar capeteniile temnitei nu sunt din neamul nostru, ca poate li s-ar insufla compatimire si mila de noi, ci sunt duhurile cele rele, infricosate si nemilostive, care ne muncesc si ne chinuiesc pentru pacatele noastre.

La ele nu folosesc cu nimic banii si darurile si toate mituirile; inca sunt zadarnice si toate rugamintile si vorbele cele prietenesti, neputand aduce nici o usurare. Aici nu este iertare, nici pogoramant.

Chiar daca Noe, Iov si Daniil ar vedea pe rudele lor in acest loc de pedeapsa, nu ar cuteza sa mijloceasca pentru dansii, nici n-ar putea sa le intinda vreo mana de ajutor (Iez. 14, 14).

De aceea, nimeni, care nu este bun, nu poate nadajdui dupa moarte o soarta buna, chiar de ar numara mii de sfinti intre stramosii sai, caci fiecare, zice Apostolul, „va lua dupa cum a lucrat in viata cea trupeasca, ori bine, ori rau” (II Cor. 5, 10).

Aceste cuvinte, iubitilor, trebuie sa strabata in auzul nostru si sa ne faca mintosi.

De arde in tine focul poftelor celor pacatoase, gandeste la focul acelei pedepse, si focul cel dintai se va stinge in tine.

Gandesti tu sa spui vreun neadevar ? Adu-ti aminte de scrasnirea dintilor cea din iad, si frica de dansa va fi frau pentru gura ta.

Planuiesti tu sa savarsesti o rapire ? Asculta glasul Judecatorului, care zice: „Legati-i mainile si picioarele si-l aruncati intru intunericul cel mai dinafara” (Mt. 25, 40); daca gandesti la aceasta, indata vei goni de la tine pofta cea rea.

De esti impietrit si nemilostiv, adu-ti aminte de cele cinci fete nebune, care nu aveau untdelemnul faptelor celor bune si milostive, iar pentru aceea au fost incuiate in afara camarii mirelui; numai gandeste la aceasta, si tu indata te vei face bland si milostiv.

Sau daca tu esti dedat la betie si la imbuibare, o, atunci gandeste numai la imbuibatul cel bogat, cum zicea el: „Trimite pe Lazar, sa-si intinda varful degetului in apa si sa-mi racoreasca limba mea cea invapaiata” (Lc. 16, 24). Gandeste cum el nu si-a ajuns dorinta, si curand te vei lasa de aceasta patima, in acelasi chip vei putea tu sa implinesti si toate celelalte porunci ale lui Dumnezeu, caci Dumnezeu n-a poruncit nimica ce ar fi prea greu.

Pentru ce insa poruncile Lui par a fi asa grele ?

Aceasta provine de la lenevirea noastra si de la usuratatea mintii, adica, precum cele mai grele si ostenitoare sunt usoare cand noi avem ravna, asa pe de alta parte, cand noi ne lenevim, pana si cele usoare ni se par de tot grele si de neindurat.

Daca noi vom cumpani toate acestea, nu-i vom ferici pe cei ce duc o viata desfatata, tinand masa scumpa, ci vom privi numai spre sfarsit. Aici ei isi ung trupul cu mirodenii, dar acolo ii asteapta viermele si focul.

Tot asa de nenorociti sunt si aceia care se imbogatesc prin rapire. Caci care este sfarsitul lor ? Aici ei au truda si primejdia, iar dincolo ii asteapta inchisoarea cea vesnica si intunericul cel mai dinafara.

Dar nici cei ce cauta marirea nu sunt norociti. Aici ei traiesc in prefacatorie si in zgarcenie, caci pururea cauta la judecata altora, iara dincolo ii ajunge pedeapsa cea mare si nenorocirea cea vesnica.

Daca noi vom gandi si vom judeca asa, de-a pururea punand astfel de cugetari impotriva patimilor noastre celor rele, atunci noi degraba vom savarsi fapta cea buna, vom inabusi dragostea catre cele pamantesti si simtitoare si vom aprinde dorinta de cele viitoare si vesnice.

Sau oare viata cea de acum are ea ceva asa de statornic, asa de minunat, asa de rar, incat noi sa intoarcem spre ea toata ravna noastra ? Nu vedem noi oare cum toate in lume se invartesc, vin si se duc, schimbandu-se ca ziua si noaptea, ca vara si iarna ? De aceea noi totdeauna sa atatam in noi mai mult dorinta bunurilor celor viitoare si vesnice, caci pe cei drepti ii asteapta o mare marire, care nu se poate spune prin cuvant. Adica noi, la inviere, vom primi trupuri ce nu putrezesc si vom fi soti ai imparatiei si maririi lui Iisus Hristos.

Ce va sa zica aceasta puteti vedea din cele urmatoare. Negresit, noi nu putem cunoaste cu desavarsire marirea ce ne asteapta la inviere; eu insa ma voi incumeta, pe cat este cu putinta, a lamuri aceasta printr-un exemplu luat din viata cea pamanteasca, inchipuieste-ti ca tu ai fi batran si foarte sarac, si ca cineva ti-ar fagadui deodata a-ti da iarasi tineretea, a te face iarasi infloritor si puternic, ca oricine, ba inca a-ti da pe o mie de ani o imparatie mare si intinsa, care se va indulci de cea mai marita pace; ce nu ai face si ce nu ai suferi tu oare pentru ca sa dobandesti cu adevarat o asemenea fagaduinta ?

Dar, iata, Hristos iti fagaduieste nu numai atata, ci inca cu mult mai mult. Caci deosebirea intre tinerete si batranete nu este asa de mare, ca intre putreziciune si neputreziciune, iar departarea dintre imparatie si saracie nu este asa de mare ca intre viata cea de acum si marirea cea viitoare. Aseamana-le una cu alta si vei vedea ca ele stau una catre alta ca umbra si adevarul. Dar eu nicidecum n-am zis indeajuns, caci marea deosebire intre viata cea viitoare si aceasta de acum nu se poate rosti prin cuvinte.

Daca se uita cineva la deosebirea duratei timpului, deosebirea intre amandoua vietile este atat de mare ca nici o gandire nu o poate cuprinde; sau cum ar putea cineva sa puna in alaturare viata noastra cea scurta de acum cu cealalta, care nu are margine si care dureaza vesnic ? Ba inca orice ar voi cineva sa aduca, deosebirea intre amandoua vietile nu se poate descrie dupa cuviinta. Daca stralucirea trupului celui inviat as asemana-o cu razele soarelui, cu lumina fulgerului, totusi as zice prea putin. Si pentru o astfel de marire nu trebuie noi sa jertfim si bani, si viata si totul ? Daca un imparat pamantesc te-ar primi in palatul sau si te-ar face mai insemnat decat toti ceilalti, te-ar cinsti si te-ar darui, nu te-ai crede tu oare cel mai norocit?

Iara cand Dumnezeu voieste a te primi in palatul Sau cel imparatesc din cer, cand imparatul imparatilor voieste a te cinsti si a te face insemnat, cand tu ai sa stralucesti intre ingeri si ai sa te indulcesti de marirea cea negraita, tu te stanjenesti, pe cand ar trebui cu bucurie si saltand sa jertfesti insasi viata ta pentru aceasta.

Tu faci toate numai ca sa dobandesti o dregatorie, un post de cinste pe pamant; iara cand ti se fagaduieste imparatia cerului, o imparatie vesnica, atunci tu te lenevesti si te retragi.

O, inchipuie-ti in duhul tau cerul, aceasta inaltime nesfarsita, aceasta lumina stralucitoare, cetele ingerilor si ale arhanghelilor, si toate puterile ceresti si stapanirile, si totodata gandeste la Ziua Judecatii; atunci vei socoti mica toata marirea cea pamanteasca si vei vedea o priveliste care te va umple de fiori si de groaza! Tu vei vedea, cu duhul, cum cerul se deschide si Unul Nascut Fiul lui Dumnezeu, intru marirea Sa pogoara la Judecata, inconjurat nu de sute, ci de multe mii de ingeri. Toate se vor umple de groaza si de frica, pamantul se va despica si toti oamenii, de la Adam, vor iesi si vor invia.

Iar Hristos Insusi se va arata cu o marire care, prin stralucirea Sa, va intuneca lumina soarelui si a lunii. Ah, ce nepricepere ar fi, cand pe noi ne asteapta astfel de bucurii si marire, sa nu ne lipsim cu totul de acestea de acum si sa nu gandim la amagirea Satanei, care ne abate de la niste lucruri asa ele mari, dandu-ne pulbere si noroi pentru ca sa rapeasca cerul, aratandu-ne chipuri de umbre pentru ca sa ne smulga bunurile cele adevarate! Iar chipuri de umbra sunt bucuriile si bogatiile cele pamantesti. Cand va veni atunci lumina, se va arata ca cei ce adeseori pareau cei mai bogati, sunt intr-adevar cei mai saraci. Acum noi, iubitilor, stiind toate acestea, sa fugim de inselaciunea Satanei, ca sa nu ne osandim impreuna cu dansul si sa nu ne zica Judecatorul: „Duceti-va de la mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui” (Mt. 25, 41).

Asa, Insusi Domnul ne ingrozeste cu iadul. De aceea sa nu ne indoim de existenta iadului, ca sa nu ajungem intr-insul. Caci cine nu crede ca este iad, pururea va fi usuratic la minte si lenes, iara cel ce va fi asa, desigur va ajunge in iad. De aceea sa nu ne indoim de iad, ci foarte mult sa vorbim despre dansul, ca astfel cu atat mai putin sa pacatuim.

Amintirea acestor conversatii si grairi, daca ele sunt vii intre noi, ne vor putea curati de toata rautatea, ca o doctorie amara. Sa intrebuintam cu sarguinta aceasta doctorie, ca sa ne putem curati de pacate si invrednici sa vedem pe Dumnezeu, impartasindu-ne de fericirea cea cereasca, prin harul si iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, caruia se cuvine cinstea in vecii vecilor! Amin.

Sfantul Ioan Gura de Aur

Duminica Infricosatei Judecati - Parintele Constantin Galeriu - AUDIO

• Duminica Lasatului sec de carne
  Publicat in : Predici de duminica
• Duminica lasatului sec de carne - a infricosatei Judecati
  Publicat in : Duminica Infricosatei Judecati
• Predica la Duminica lasatului sec de carne
  Publicat in : Predici de duminica