Imi place sa cred ca am luat aminte la importanta clipelor ce le petrecem in post, rugaciune si toata nevointa pe care vrem sa o oferim ca o jertfa bineprimita Domnului. Nu cred ca Dumnezeu priveste nevointa noastra ca pe o stare impusa de a te chinui prin lipsuri, ci mai de graba se bucura de faptul ca invatam sa ne luptam cu noi, cu patimile, cu dorinta de a pacatui. Caci nu avem un Dumnezeu sadic, dornic de rau si suferinta, ci din contra, dornic sa ne invete tainele lumii nevazute, iar toate acestea ce alcatuiesc asceza duhovniceasca nu fac altceva decat sa ne antreneze in lupta cu diavolul.
Si pentru a ne da seama ce ne aduce necuratul in viata noastra, sa luam aminte la descrierea "bolii" unui copil stapanit de duhul necurat: “si l-au adus la El. Si vazandu-l pe Iisus, duhul indata a zguduit pe copil si, cazand la pamant, se zvarcolea spumegand. Si l-a intrebat pe tatal lui: "Cata vreme este de cand i-a venit aceasta?" iar el a raspuns: "din pruncie. Si de multe ori l-a aruncat si in foc, si in apa ca sa-l piarda. Dar de poti face ceva, ajuta-ne, fiindu-Ti mila de noi. Iar Iisus i-a zis: "De poti crede, toate sunt cu putinta celui ce crede. Si indata strigand tatal copilului, a zis cu lacrimi: Cred Doamne! Ajuta necredintei mele!" (Marcu 9, 20-24)
Doua sunt imaginile ce ne misca sufletul: starea de chin a copilului si strigatul inlacrimat al tatalui: "Cred Doamne! Ajuta necredintei mele!"… In acelasi timp, descoperirea “frumusetii si a binelui” pe care ni-l vrea necuratul: "de multe ori l-a aruncat in foc si in apa ca sa-l piarda!". Deci daca intr-adevar diavolul ne-ar vrea binele, atunci Mantuitorul nu mai trebuia sa faca minuni si sa ni-l descopere cu toata lucrarea lui impotriva noastra.
Stiti cum lucreaza "binele" nostru? Ca si intr-o reclama: ti se prezinta totul perfect, foarte frumos, esti indemnat sa cumperi, iar atunci cand ai obiectul respectiv, decoperi ca este plin de defecte, are termen de valabilitate, si singurul lucru pe care ai reusit sa-l obti este o pierdere de timp, de bani, de pace… Tot asa si cu pacatul, ai impresia ca o sa fii fericit daca-l faci, insa dupa aceea realizezi iadul in care te arunca necuratul cu toata ura ce-l caracterizeaza si cu deznadeajdea cu care te incarca!
Pentru ca nu toate duhurile necurate sunt slabe, ci "acest neam de demoni cu nimic nu poate iesi, decat cu rugaciune si cu post" dupa cum spune Mantuitorul ucenicilor Sai, si realizand faptul ca este nevoie de mare nevointa pentru a-ti invinge demonii care ne lupta, Sfintii Parinti se retrageau in pustii rugandu-se neincetat, postind pana la limita si luptandu-se continuu pentru a-si pastra libertatea si credinta curata.
Unul dintre cei mai mari Parinti duhovnicesti ai Bisericii, este si Sfantul Ioan Scararul (sau Sinaitul) pe care-l sarbatorim si astazi. Putine lucruri cunoastem despre viata lui care a fost topita in dragostea pentru Hristos, insa stim ca dupa moartea tatalui sau, inca de la varsta de 16 ani se retrage in pustie impreuna cu fratele sau Gheorghe. Nu numai ca isi insusise cultura timpului, cunoscand si framantarea gandirii umane de pana la el; dar datorita suferintelor oamenilor pe care-i iubea mult, se hotaraste sa se dedice artei vindecarii bolilor si alinarii suferintelor. Vazandu-i ravna si dragostea, Mantuitorul il calauzeste catre Muntele Sinai spre a-l invata care este cauza suferintei si cum poate invinge demonul care cauta ca toate sufletele sa se piarda.
Astfel, traind in mare asceza scrie un jurnal intim compus din treizeci de sfaturi, cuprinse in cincisprezece capitole, prin care crestinul sa poata deslusi capcanele diavolului si cum pot ele fi depasite in viata de zi cu zi, dar si care sunt cele treizeci de trepte ce te inalta la Cer. Toate acestea nefiind altceva decat descoperiri pe care le-a avut prin Harul Duhului Sfant care l-a povatuit si ne povatuieste. (imi pare rau ca nu se studiaza la scolile de psihologie "Scara Raiului", caci descrie sufletul omenesc si starile sufletesti - care este cauza si cum se poate vindeca- cum nu intalnesti in toate tratatele de psihologie existente! Si toate acestea sunt scrise in secolul al saselea…)
Inchei cu un mic cuvant de la Sfantul, dar sper cu o mare mangaiere: "Trei sunt gropile pe care ni le sapa demonii, cand voim sa ne ducem viata potrivit vointei lui Dumnezeu. In primul rand se lupta pentru a ne impiedica sa facem binele. Nereusind intr-acest chip, in cel de-al doilea rand ei se straduiesc sa ne determine ca tot ceea ce savarsim sa facem impotriva voii lui Dumnezeu. Iar cand furii nu si-au putut realiza nici acest plan, atunci se furiseaza in sufletul nostru, laudandu-ne pentru aceea ca toata viata noastra este dupa placul lui Dumnezeu. Vrajmasa celei dintai viclenii diavolesti este grija si amintirea mortii; a celei de-a doua, ascultarea si smerenia; a celei de-a treia, neincetata defaimare de sine. Aceasta este osteneala noastra pana ce focul dragostei dumnezeiesti va fi aprins pe altarul inimii noastre (Ps. 72,17). Atunci obisnuinta care o ia inaintea voii si a cunostintei nu va mai fi pentru noi ceva care sa ne impinga cu sila spre pacat; caci Dumnezeul nostru este foc ce mistuie toata infierbantarea si miscarea noastra spre pacat, deprinderile rele si invartosarea, cele ce sunt cu putinta sau cu neputinta de vazut si de inteles…"
Arhim. Siluan Visan
Arhim. Siluan Visan
-
Sfantul Ioan Scararul
Publicat in : Duminica Sfantului Ioan Scararul
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.