Cine mai vrea, astazi, sa fie sfant? Aproape ca s-a perimat. Si totusi, realitatea functioneaza anormal, semn al faptului ca normalul este altcumva. Dar noi stim bine asta, in adancul sufletului nostru. Acolo incepe sfintenia.
Prima Duminica dupa Rusalii este inchinata cinstirii Tuturor Sfintilor. Anul acesta avem si o alaturare: sambata am cinstit pe doi Apostoli foarte importanti pentru misiunea Bisericii: Petru si Pavel. Si este logic sa se intample asa, cata vreme sfintenia nu este altceva decat rodirea Duhului Sfant, revenirea omului la o starea de normalitate in raport cu existenta sa in aceasta lume. Caci, care este scopul existentei umane? Scriptura o arata clar inca din Vechiul Testament: Sa-Mi fiti sfinti, ca Sfant sunt Eu, Domnul. Iar in Noul Testament, insusi Domnul defineste sfintenia, ca stare de cunoastere si comuniune cu Dumnezeu si cu semenii: Iar viata vesnica aceasta este: Sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis. Mai pe scurt spus, sfintenia este dragoste. De aceea, ea poate fi numita stare de normalitate, pentru ca nu cred ca exista om pe fata pamantului care sa nu doreasca dragostea, cu efectele ei primare: binele si frumosul. Am putea chiar spune ca dragostea este limba universala prin care omenirea isi cladeste un destin frumos si bun. Si atunci, de ce sfintenia pare, in zilele noastre, un ideal greu de atins? Sau de ce pare ca a devenit ceva invechit sau care tine de un univers paralel si care nu are ce cauta in discutiile "serioase“ dintre noi? Raspunsul il ofera Apostolul si Teologul Iubirii, Ioan Evanghelistul: Pentru ca tot ceea ce este in lume - pofta trupului si pofta ochilor si trufia vietii - nu sunt de la Tatal. Adica, cum spun mai toti cei ce au implinit sfintenia in viata lor, grija prea mare pentru cele ale lumii acesteia, in raport cu cele ale sufletului. Interesele puse mai presus de cel de langa noi. Sau, cum o spune mai dur Apostolul Pavel: dumnezeul lor este pantecele; iar slava lor, intru rusinea lor; ei pe cele pamantesti le cugeta. De aceea, cata vreme egoismul, interesul, placerea decadenta, lupta pentru putere sau avere, si altele asemenea lor, sunt coordonatele vietii noastre, sa nu ne asteptam la ceva bun. Aparent ele ne dau sens vietii si ne implinesc, dar de fapt ne golesc de viata si ne transforma in niste animale sociale, care lupta pentru existenta. Si asa ajungem la teoria ca "viata este ca o jungla“, care este opusa la extrem filosofiei crestine de viata. De aceea, faptele bune, care demonstreaza credinta, sunt vazute ca nebunie in aceasta lume. Din pacate insa, filosofia lumeasca de viata este cea defecta, care ne transforma viata in ceva anormal si nefiresc: inchinare la idoli. Ce folos din zbuciumul si lupta nefireasca dintre noi? Eventual unul de moment, care nu poate tine prea mult. Caci rautatea nu poate trai vesnic. Doar iubirea este cea care ne implineste cu adevarat si ne ofera o adevarata cunoastere. Omul sfinteste locul prin dragoste. Spunea Parintele Staniloae ca cel ce iubeste are sentimentul ca in cel iubit isi regaseste casa, dupa ce a ratacit pe dinafara (doxologia.ro) De aceea, sa nu deznadajduim. Necazurile si suferintele acestei vieti ne pun, uneori, probleme de constiinta si astfel, revenirea la normalitate devine posibila. In fond, puterea sfintitoare a Duhului cel Sfant nu ne paraseste nici o clipa, doar noi suntem cei care o parasim sau ignoram, mai mult sau mai putin voit. Si fiecare greseala aduce costul unei noi lupte duhovnicesti, pentru a redobandi credinta, nadejdea si dragostea. Asa incepe sfintenia. Sau, cum suntem invatati in Biserica: grija cea lumeasca sa o lepadam. Inclusiv noi, cei ce prin hirotonie, am primit o alta grija mult mai importanta: grija de chipurile lui Dumnezeu, sufletele semenilor nostri. De aceea, porunca noua si desavarsitoare a lui Dumnezeu vizeaza sufletul: Porunca noua dau voua: Sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe altul. Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii. Si ar fi bine sa incetam a ne mai plange ca nu este posibil, ca lumea ne obliga cumva la a ne comporta lumeste, ca nu avem ce face, ca e criza sau mai stiu eu ce alte motive. Acestea nu fac decat sa arate cat de indolenti suntem fata de dragostea sfinteniei si cat de preocupati suntem sa idolatrizam crizele din viata noastra.
Crizele umane, indiferent de natura lor, nu tin decat atat cat vrem noi.
(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)
.Despre autor
Parintele Eugen Tanasescu
Senior editor
184 articole postate
Publica din 06 Ianuarie 2026
-
Sfintenia lui Dumnezeu si sfintirea omului
Publicat in : Dogma -
Sfintenia, transparenta lui Dumnezeu in constiinta omului
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.