Duminica ce urmeaza, prima dupa Pogorarea Duhului Sfant, este inchinata tuturor sfintilor. Biserica a ales sa comunice si astfel, adica liturgic, faptul ca o conlucrare a Duhului Sfant cu omul are drept roada sfintenia. Omul isi sfinteste viata in masura in care intra in comuniune cu Dumnezeu. Sfintenia nu e incununarea unui proces ascetico-mistic, nu exista tehnici de dobandire a sfinteniei, ca atunci cand sportivul isi antreneaza corpul si obtine performante cuantificabile. Sfintenia este prezenta lui Dumnezeu in viata omului, este "efectul" firesc al relatiei vii, de iubire, dintre persoana umana si cea divina. Se spune - si am vazut si eu adesea acest lucru - ca doi soti care se iubesc ajung, dupa un numar consistent de ani de casnicie, sa se semene si fizic unul cu celalalt. Trasaturile celor doua chipuri incep a se modela in sensul asemanarii. Cam asa ceva se intampla in comuniunea permanenta a omului cu Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos: el seamana tot mai mult cu Cel dupa al Carui chip a fost creat.
***
Exista si situatii in care oamenii nu se straduiesc a se modela dupa Chipul desavarsit al lui Hristos, ci mai degraba vor a-L modela pe Dumnezeu dupa chipul si mintea lor. Am constatat, in ultimii ani de zile, adesea perplex, cum unii ce sunt (sau se declara a fi) din Biserica, isi tot cauta dreptatea prin mijloacele de comunicare in masa, mai ales pe internet. E unul mai prigonit decat altul, unul mai "ortodox" decat altul si fie sunt in puternice polemici, fie se sustin - se lauda - reciproc. Ar fi de ras si a-i putea sa-i privesti ca pe niste copii nestiutori si neastamparati, daca nu i-ai vedea cat de grav se pronunta in formule pe care nu si le pun absolut deloc la indoiala. Par a avea mandat direct de la Dumnezeu cand vorbesc. Tare mi-e ca, la o adica, nu vor accepta nici macar formula dupa care s-au pronuntat hotararile atator sinoade sfinte din Biserica - adica "parutu-s-a Duhului Sfant si noua" -, argumentand ca lor nu "li se pare"; ei sunt absolut siguri!
***
Prezenta lui Dumnezeu este una care hraneste si invioreaza fiinta noastra. De aceea, dupa ce se roaga sau participa la sfintele slujbe, omul simte ca s-a mai intremat nitel, ca starea sa sufleteasca (si chiar cea trupeasca) s-a schimbat in bine. Cand nu ne hranim cu viata lui Dumnezeu, cu ceva tot ne hranim, dar din cele create. Vedeta de pe scena se hraneste din ovatiile si aplauzele spectatorilor. Fotbalistul de la Cupa Mondiala - care a debutat in aceste zile -, din incurajarile tribunei. Posesorul unui cont de Facebook, adesea cade in ispita de a se hrani cu cate un "like" sau un "share". "Hrana" aceasta care nu e Dumnezeu se mai numeste si slava desarta. Slava - pentru ca e un soi de energie pe care o inmagazinezi. Desarta - pentru ca nu e o hrana consistenta, care da viata, ci care imbolnaveste fiinta omului (cam cum se intampla cand trupul mananca ceva artificial, plin de "E-uri", in loc sa manance natural). Mandria se poate manifesta si fara prezenta altora. Ea se poate hrani si numai din inchipuirea de sine a cuiva. Slava desarta cauta spre altii ca sa se "alimenteze".
***
Domnul a spus: "Slava de la oameni nu primesc" (Ioan 5, 41). Ca atare, nu de asta ne-a creat. Lui nu-i lipseste nimic, nu are nevoie de nimic, cu atat mai putin ca noi sa-i dam... slava! Adica El nu are nevoie de a se "energiza" cu ceva din ale creaturilor... Dar noi avem nevoiesa-L slavim, ca in felul acesta sa ne impartasim din slava Sa. Este vorba aici de harul Sau, de energiile necreate. In acelasi loc scripturistic, Domnul spune: "Dar v-am cunoscut ca n-aveti in voi dragostea lui Dumnezeu. Eu am venit in numele Tatalui Meu si voi nu Ma primiti; daca va veni altul in numele sau, pe acela il veti primi. Cum puteti voi sa credeti, cand primiti slava unii de la altii si slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o cautati" (Ioan 5, 42-44).
Nevoia de slava / har/ energie este una fundamentala pentru om. Cu ea se hraneste. Cand ne slavim pe noi insine, e ca un soi de autofagie. Cand cautam slava de la oameni, e un soi de canibalism spiritual. Cand, de obicei oarecum inconstient, o cerem de la diavol se cheama ca ne lasam posedati. Dar cand o primim de la Dumnezeu este indumnezeire.
***
Dumnezeu a creat persoane care-i sa fie parteneri egali in iubire, care sa fie impreuna creatori cu El. Noi ii spunem Stapan si ne facem robi ai Sai si asta ne ajuta sa ne "asezam" ontologic corect, sa ocupam pozitia care ni se cuvine. Caci din aceasta postura, in mod paradoxal, noi devenim dumnezei, primind "imparatia cea gatita pentru noi". Ne facem pe noi insine robi ca Dumnezeu sa ne faca fii ai Sai. Aceasta e miscarea duhovniceasca: te smeresti ca sa poti fi inaltat. Pentru ca numai Domnul stie cum sa ne inalte. Toata aceasta smerire, lepadare a noastra in fata Domnului, este spre a ne vindeca de ispita cautarii in alta parte a slavei. Imediat ce suntem restaurati, curatiti, indreptati, luminati, primim slava ce ne indumnezeieste si se face, la randu-i, in pantecele nostru (adica in centrul fiintei noastre), "izvor de apa vie" din care se adapa si altii. De aceea, simpla prezenta a unui om cu viata sfanta ii marcheaza si-i ajuta mult sa se schimbe pe cei de langa el.
***
Parintele Dumitru Staniloae comenteaza, in volumul 11 al Filocaliei romanesti: "Nu numai oamenii il slavesc pe Dumnezeu, ci si Dumnezeu slaveste pe sfintii Sai. Propriu-zis, toata slava vine de la Dumnezeu. Oamenii o recunosc numai. Dar I-o recunosc cand inteleg marimea iubitoare a faptelor Lui pentru noi, marime simtita in noi. Insa atunci ne-am deschis noi insine slavei Lui si asa I-o cunoastem. Tot cultul, in special cel ortodox este doxologic, este o lauda a slavei lui Dumnezeu traita de noi. Toate rugaciunile le sfarsim cu «Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh». In aceasta nu e o cunoastere rece, rationala, analogica a lui Dumnezeu, ci vibranta, simtita, traita. Simtim marirea tainica, negraita, infinita a lui Dumnezeu patrunsa in noi. Il traim ca Persoana iubitoare. Caci nu poti lauda o natura inconstienta de procesele ei involuntare. Il traim in prezenta Lui voita, cu credinta, cu frica, cu dragoste."
***
Domnul nu a primit "slava de la oameni" (Ioan 5, 41), dar totusi ceva a primit de la ei: a primit sa fie palmuit, batut, scuipat, rastignit... Exista un cuvant, pe care l-am auzit si eu la un ierarh al Bisericii noastre, care spune asa: "Nu faptul ca esti scuipat e o problema, ci in ce stare te gaseste acel scuipat. Daca scuipi peste o figurina de lut, cand dai sa stergi scuipatul vei produce noroi. Daca scuipatul cade peste un obiect de aur, cand il stergi, nu faci decat sa dai si mai multa stralucire acestui metal pretios. Incat problema nu e ca esti scuipat de lume, ci cum te gaseste scuipatul: de lut sau de aur?"
pr. Constantin Sturzu
Sursa: doxologia.ro
pr. Constantin Sturzu
-
Sfintenia lui Dumnezeu si sfintirea omului
Publicat in : Dogma -
Sfintenia, transparenta lui Dumnezeu in constiinta omului
Publicat in : Editoriale -
Sfintenia, nebunia normalului intr-o lume anormala
Publicat in : Duminica Tuturor Sfintilor
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.