Smerenia nu inseamna ca un pacatos sa se socoteasca pe sine cu adevarat pacatos, ci aceea este smerenie, cand cineva se stie pe sine ca a facut multe si mari fapte bune, si totusi nu cugeta lucruri inalte despre sine, ci zice ca Pavel: "Cu nimica pe mine nu ma stiu vinovat, insa aceasta nu ma indrepteaza pe mine” (I Cor. 4, 4). Si iarasi: "Iisus Hristos a venit in lume ca sa mantuiasca pe cei pacatosi, dintre care cel dintai sunt eu” ( I Tim, l, 15).

Aceea este smerenie, cand cineva cu faptele cele bune ale sale este mai presus de toti, si totusi se injoseste inlauntrul sau. Iara pentru ca sa cunoasteti cat de bine este a nu gandi cineva lucruri inalte despre sine, inchipuiti-va doua trasuri care se intrec intre ele. Tragatorii uneia sa fie dreptatea cu mandria, iar tragatorii alteia - pacatul cu smerenia; si veti vedea ca trasura pacatului invinge pe cea a dreptatii; nu pentru ca pacatul ar fi avand asa de multa putere proprie, ci prin taria smereniei celei legate cu dansul. Si trasura dreptatii ramane in urma, nu pentru ca dreptatea ar fi foarte slaba, ci pentru greutatea si povara mandriei. Adica, precum smerenia, prin puterea ei cea insemnata, covarseste puterea pacatului si ne ridica pana la cer, asa pe de alta parte, mandria, prin greutatea si povara ei cea mare, pune stapanire pe dreptate si o doboara la pamant.

Si ca sa vezi ca un pacatos smerit intrece pe un drept mandru, adu-ti aminte ele fariseul si ele vamesul din Evanghelie. "Multumesc tie, Dumnezeule, ca nu sunt ca ceilalti oameni, rapitori, nedrepti, desfranati, sau ca si acest vames” (Lc. 18, 11). O, ce nebunie! Mandria acestui fariseu nu numai ca il facea sa se inalte pe sine mai presus de tot neamul omenesc, ci intr-un chip nebunesc batjocorea pe vamesul, care sta nu departe de dansul. Dar acesta ce a facut? El nu a rasplatit ocara cu ocara, nu s-a aprins prin batjocorire, ci a suferit totul cu ingaduinta, insa sageata vrajmasului a fost pentru el leac de vindecare, ocara i-a adus lui marire, para - cununa de cinste.

Astfel de bine este smerenia, astfel de castig urmeaza, cand cineva nu se tulbura de batjocoriri si nu se iuteste ele semetia altora. Caci noi si ele la cei ce ne batjocoresc putem sa tragem mare folos, precum aceasta s-a intamplat cu vamesul. Adica, pe cand el primea batjocura, s-a dezbracat de pacate, si dupa ce a strigat: "Milostiv fii mie, pacatosului”, el s-a intors miluit la casa sa, iara acela nu. De aceasta data cuvintele au biruit faptele.

Fariseul, adica, a numarat inaintea lui Dumnezeu dreptatea sa, postul sau si plata zeciuielilor, celalalt insa a grait cuvintele smereniei, si pacatele sale i s-au iertat. Cu toate acestea, Dumnezeu n-a ascultat numai cuvintele acelea, ci s-a uitat in inima din care ieseau, si afland-o smerita si infranta, s-a indurat de dansul, in a Sa iubire de oameni.

Totusi, in toate acestea nu se zice ca noi am putea pacatui ca vamesul, ci numai ca noi trebuie sa fim smeriti ca dansul. Caci daca vamesul, acest mare pacatos, a dobandit harul lui Dumnezeu, pentru ca a fost smerit, in ce treapta inalta trebuie sa dobandeasca bunavointa lui Dumnezeu aceia care totodata cu smerenia lor unesc fapte mari si imbunatatite ? De aceea, va rog, va indemn si va conjur sa marturisiti totdeauna cu smerenie pacatele voastre inaintea Domnului!

Asa, deschide constiinta ta inaintea lui Dumnezeu, arata-I lui ranile tale, si cere de la Dansul doctoria cea vindecatoare. El nu te va pedepsi pentru acestea, ci le va vindeca; si daca tu ai vrea sa le taci catre Dansul, El totusi stie totul. Spune-le dar pentru ca aceasta sa-ti foloseasca; spune-I Lui pacatele tale, pentru ca tu sa te eliberezi de ele, sa te duci de acolo curatit si sa scapi de scaunul cel infricosat al Judecatii.

Noi am si cunoscut in cele zise pana acum vrednicia cea inalta a smereniei, insa ea ni se arata mai marita in cele urmatoare. Caci cu adevarat smerenia sta mai sus chiar decat mucenicia. Cand fiii lui Zevedeu s-au rugat Domnului, ca sa le dea locurile cele mai dintai intru imparatia Sa, dupa povestirea Evanghelistului Marcu, Domnul le-a zis asa: "Desi veti bea paharul Meu si va veti boteza cu botezul Meu [adica veti fi munciti ca si Mine], insa a sedea de-a dreapta Mea si de-a stanga Mea, nu este al Meu a da, ci celor ce s-au gatit” (Mc. 10, 39-40).

Din acest raspuns noi invatam taina ca chiar moartea muceniceasca nu este de ajuns pentru cinstirea cea mai inalta si pentru locul cel mai de sus in cer. Caci vedeti, Domnul a zis catre dansii, ca macar de ar suferi ei moartea cea muceniceasca, prin aceasta totusi nu vor dobandi locurile cele dintai.

Asadar, trebuie sa fie altii, care vor putea sa arate inca si mai mare vrednicie. Aceasta a insemnat si Hristos prin cuvintele: "Puteti sa beti paharul pe care Eu il beau, si cu botezul, cu care Eu ma botez, sa va botezati; iara a sedea de-a dreapta Mea si de-a stanga Mea, nu este al Meu a da, ci celor ce s-au gatit’. El nu vorbeste numai de sedere, ci de sedere de-a dreapta si de-a stanga, spre a rosti indulcirea de cea mai inalta cinste, de posedarea locurilor celor mai de sus. El vrea sa zica prin aceasta: "Preotia de a fi mai cinstiti decat altii si de a fi ridicati peste toti, nu o puteti dobandi numai prin mucenicie. Desi voi veti rabda acestea, nu sta in puterea Mea de a va da voua cea mai inalta cinste,ci ea se cuvine acelora carora li s-a gatit”.

Dar care sunt acestia ? Voim sa vedem cine sunt acei fericiti si de trei ori fericiti, care vor dobandi aceste marite cununi. Cine sunt ei oare, si ce au facut ei oare ca sa se incununeze atat ele marit? Asculta ce zice Domnul! Cand ceilalti Apostoli s-au suparat pe cei doi fii ai lui Zevedeu, pentru ca acestia ar fi vrut sa aiba numai pentru dansii locurile cele dintai, iata cum Hristos aduce oranduiala patimii acelora si acestora. El a strigat catre dansii si a zis: "Capeteniile neamurilor le stapanesc pe ele, si cei mai mari ai lor peste ele domnesc. Iara intre voi nu va fi asa; ci care va vrea sa fie mai mare intre veri, sa fie voua sluga; si care va vrea sa fie mai intai, sa fie cel mai ele pe urma decat toti” (Mc. 10, 42-43).

Vezi, ei voiau sa fie cei dintai, cei mai mari, cei mai insemnati, asemenea principilor. Pentru aceasta a zis Iisus: "Care vrea sa fie cel mai mare, acela trebuie tuturor sluga sa fie. Daca voi voiti sa dobanditi locul cel dintai si cinstea cea mai inalta, sarguiti-va a fi cei mai de jos, cei mai smeriti, cei mai mici si mai ascultatori”.

Asadar, fapta buna a smereniei da cinstea cea mai inalta, precum si Fiul lui Dumnezeu S-a smerit pe Sine, spre a intemeia imparatia Sa cea mare si a dobandi milioane si milioane de slujitori. Iar tu, crestine, te vei teme oare ca nu cumva sa te injosesti prin smerenie ? Atunci vei fi tu mai mare si mai inalt decat altii, mai stralucit si mai marit, cand te vei injosi pe tine insuti, cand nu vei umbla dupa rangul cel dintai, cand vei rabda de buna voie umilinta, jertfirea de sine si primejdia, cand tu te vei sargui a fi sluga tuturor, gata a face si a suferi toate pentru aceasta.

Sa cumpanim acestea, iubitilor, si cu toata ravna sa ne sarguim la smerenie. De am fi tratati de altii cu semetie, de am fi batjocoriti, luati in ras si dispretuiti, sa le suferim toate cu rabdare! Caci nimica nu ne poate asa inalta, nici face asa de cinstiti si mari, ca fapta buna a smereniei. Daca noi vom intipari-o in viata noastra, atunci vom fi partasi tuturor bunatatilor, prin harul Domnului nostru Iisus Hristos, caruia impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant se cuvine lauda, marirea si inchinaciunea, acum si in vecii vecilor ! Amin.

Sfantul Ioan Gura de Aur

Ascultati: Predica la Duminica Vamesului si Fariseului AUDIO

                 Condac la Duminica Vamesului si a Fariseului AUDIO
 

• Mandria cea fara de minte
  Publicat in : Credinta
• Mandria
  Publicat in : Pilda zilei
• Smerenia si mandria
  Publicat in : Credinta

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: