SĂPTĂMÂNA MARE1 - LUNI (DESPRE POST)2

In perioada primară, durata Postului Mare varia de la o zi (Vinerea Patimilor), la două zile (Vinerea şi Sâmbăta din Săptămâna Sfintelor Patimi), după care s-a trecut la trei, la şapte zile, ajungându-se până la şase săptămâni.

La Ierusalim, în secolul al IV-lea, se postea opt săptămâni. Iar în Apus, după mărturiile pelerinei Egeria (382-384), se postea patruzeci de zile. Deci, practica postului de 40 de zile înaintea Sfintelor Paşti a fost un proces de creştere graduală. La Sinodul I Ecumenic (Niceea 325), postul de 40 de zile era deja cunoscut.

In secolul al V-lea, Fericitul Augustin atribuie lungimea de 40 de zile a Postului Mare perioadelor de persecuţie (306-323). Alţii explică aceasta prin analogie cu postul lui Hristos din Pustia Carantaniei (Matei 4, 2). Sau, de multe ori, se face o paralelă cu postul pe care l-a ţinut Moise (Ieşirea 34, 28) şi Ilie (III Regi 19, 8). Probabil că perioada de 40 de zile de post a început să fie ţinută de creştini în timpul persecuţiilor, deoarece aceştia se refugiau în mănăstiri, urmând regulei de postire a călugărilor, care era foarte strictă. De asemenea, pustnicii şi creştinii evlavioşi ţineau, încă din timpul secolului al III-lea, tradiţia celor 40 de zile de post.

Astăzi Postul Sfintelor Paşti durează 7 săptămâni - 6 săptămâni (40 zile), de la Lăsatul secului de brânză până la sâmbăta Floriilor, iar din sâmbăta Floriilor până în sâmbăta Paştilor este postul Patimilor Domnului. La început, postul era deosebit de aspru. Sfântul Epifanie, în 403, spune că se mânca o singură dată în zi, spre seară, după apusul soarelui, şi atunci numai puţină pâine cu sare şi puţină apă.

Insă, dincolo de această latură istorică, postul are o motivaţie scripturistică. Lucrurile mari s-au făcut întotdeauna, atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament, cu post şi cu rugăciune. In Vechiul Testament, Moise, după patruzeci de zile de post, a primit teofania - arătarea lui Dumnezeu - pe Sinai şi Legea cea scrisă de degetul lui Dumnezeu; Ilie L-a văzut pe Dumnezeu în adiere de vânt subţire, iar Enoh s-a înălţat la cer.

Iată cum ţinea profetul Daniel postul: „în vremea aceea, eu, Daniel, am petrecut trei săptămâni în jale. Pâine bună n-am mâncat, carne şi vin n-am pus în gura mea şi cu miresme nu m-am uns, până nu s-au împlinit trei săptămâni de zile” (Daniel 10, 2-3). Profetul Iezechiel povesteşte motivul pentru care Dumnezeu a pedepsit pământul Sodomei şi Gomorei: „Iată care au fost fărădelegile Sodomei, sora ta, şi ale fiicelor ei: mândria, îmbuibarea şi trândăvia; iar mâinile săracului şi ale celui nevoiaş nu le-au spri-
jinit” (Iezechiel 16, 49).

In Noul Testament, temeiul postului este însuşi postul Mântuitorului Hristos. De aici şi dimensiunea hristologică a postului. Nu putem exclude nici celelalte dimensiuni ale postului, pnevmatologică şi ecleziologică, îndreptăţiţi fiind şi de faptul că Hristos, în timpul postului, a fost asistat de Duhul Sfânt, Care L-a şi însoţit în pustie. Cât priveşte dimensiunea ecleziologică, noi ţinem post pentru că împreună cu noi ţine post Biserica, dar şi din ascultare faţă de Biserică. Acest lucru se vede mai bine în cazul postului
rânduit de episcopul Bisericii locale pentru unele calamităţi sau epidemii. Deci, în asceza noastră materială şi spirituală nu suntem singuri. Noi nu parcurgem drumul postului ca indivizi izolaţi, ci ca membri ai Trupului tainic al lui Hristos, care este Biserica. Prin post, spune Sfântul Serafim de Sarov, trupul încheie un armistiţiu cu sufletul, ajutându-l pe acesta la împlinirea virtuţilor. Mărturie stau asceţii şi oamenii sfinţi care şi-au început drumul crucii cu rugăciune şi post.

Postul este un prilej de eliberare a noastră de robia cărnii şi a materiei care tinde să se manifeste asupra sufletului, fiind astfel un act de creştere spirituală, spune părintele Dumitru Stăniloae. In acest sens, el curăţă trupul şi sufletul3 şi, veştejindu-le poftele, le apropie de Dumnezeu. Sigur, nu poţi să îţi sfinţeşti viaţa fiind sclavul materiei, adică pierzând examenul înfrânării. Iată cum, cultivarea virtuţilor depinde şi de atenţia pe care o acordăm trupului.

Sfântul Apostol Pavel spunea corintenilor: „Nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt, Care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ!” (I Corinteni 6, 19-20). Prin post, cu mai mare înlesnire putem să ne descoperim identitatea spirituală, preţul nostru; să ne descoperim ca fii ai lui Dumnezeu, ca temple ale Duhului Sfânt. De aceea, postul ar trebui să nu ocolească pe niciunul dintre fiii Bisericii, decât pe cei care nu-l pot ţine din motive obiective. Când Biserica recomandă postul nu este absurdă, ci îl vrea pe om sub control duhovnicesc în viaţa de zi cu zi. în Biserică nu există reguli absurde sau rigide.

Canoanele care vizează postul au fost făcute de Biserică, în Biserică şi pentru Biserică, însă pe un fundament scripturistic. De aici şi flexibilitatea Bisericii de a dezlega posturile în anumite cazuri: pentru copii, pentru femeile însărcinate, pentru bolnavi, pentru cei săraci şi, uneori, pentru situaţii mai aparte, cum ar fi cazul în care o ţară sau un ţinut trece prin secetă, război sau alte calamităţi. Dar de la principiul scripturistic al postului nu are dreptul nimeni să se abată.

Când Scriptura spune: „Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om” (Matei 15, 11), nu îndreptăţeşte nepostirea şi nu se referă - spun Sfinţii Părinţi - la rodul unui pom care a adus căderea strămoşilor, ci la ceea ce a însoţit rodul, adică pofta nestăpânită, care fără îndoială l-a spurcat pe om, îndepărtându-l de Dumnezeu. Consecinţa lăcomiei lui Adam i-a adus izgonire şi moarte, care au necesitat intervenţia lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat. Aşadar, refuzul postului naşte căderea.

Sfântul Apostol Pavel face o afirmaţie cu un înţeles pe muchie de cuţit: „Nu mâncarea ne va pune înaintea lui Dumnezeu. Căci nici dacă vom mânca nu ne prisoseşte, nici dacă nu vom mânca nu ne lipseşte. Dar vedeţi - Atenţie! - ca nu cumva această libertate a voastră să ajungă poticnire pentru cei slabi” (I Corinteni 8, 8-9), adică această libertate să ne arate împotrivitori voii iui Dumnezeu - Care este sfinţirea noastră. Sunt două condiţii inseparabile postului: iertarea şi rugăciunea. Nu poţi să te angajezi într-o luptă având, deodată, mai mulţi duşmani. Intr-o astfel de luptă trebuie să fii un foarte bun strateg; a ierta înseamnă a aşeza între tine şi adversarul tău iertarea ca pe o rază a împărăţiei cerurilor: „Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc” (Matei 6, 14). Un post fără o iertare prealabilă a semenului este un post al demonilor. De aceea strigă profetul către noi: „Postiţi post sfânt...” (Ioil 1, 14). Sfânta Scriptură spune: „Când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală” (Matei 6,17), adică încearcă să-ţi curăţeşti viaţa (faţa) ta de toată pata păcatului, iar mintea (capul) unge-o ca să o faci să strălucească de cunoaşterea lui Dumnezeu, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul.

Eficienţa postului presupune evlavie şi discreţie: „Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti” (Matei 6, 18). Dacă postul se ţine căutând slava cuiva, asemenea fariseilor, el face scârbă lui Dumnezeu: „Voi postiţi ca să vă certaţi... nu postiţi cum se cuvine zilei aceleia, ca glasul vostru să se audă sus. Este oare acesta un post care îmi place?...” (Isaia 58, 4-5). Pentru ca postul să-şi atingă scopul scontat, trebuie să fie însoţit de smerenie, de rugăciune şi iertare. Un post însoţit de mândrie şi slavă deşartă este un post păgubos sufletului.

Aşadar, stăruind în rugăciune, post şi smerenie, Dumnezeu ne va împlini nenumăratele promisiuni făcute nouă!

Numai un astfel de post ne mai poate întoarce în Rai!

Fragment din cartea "Triodul - Golgota pocăinţei", Editura Doxologia

Cumpara cartea "Triodul - Golgota pocăinţei"

Note:

1 Prima săptămână din Postul Mare mai este numită şi Săptămâna Mare datorită intensităţii ei în rugăciune.
2 întrucât Canonul cei mare se citeşte integral miercuri în Săptămâna a cincea din Post, informaţii legate de acesta sunt prezentate în ziua aferentă.
3 Postul este recomandat şi de medici. Din punct de vedere ştiinţific, organismul uman are nevoie, atât pentru creştere, cât şi pentru buna funcţionare a organelor sale, de proteine (cu rol în construcţia structurii organelor şi corpului), glucide şi lipide (cu rol de a furniza energia necesară organismului şi cu rol secundar în structurarea şi în schimbul de funcţii între organe), de săruri minerale, apă şi vitamine. Ori de câte ori se produc dezechilibre în asimilarea acestor substanţe sau în utilizarea lor deficitară de
către organism, se pot produce tulburări (numite tulburări de nutriţie), ce pot merge până la grave boli. Astfel, lipsa sau excesul de proteine produce starea de denutriţie, până la caşexie (topirea maselor musculare şi aspectul scheletic), iar lipsa sau excesul de glucide cauzează hipoglicemia (cu stări de leşin) sau hiperglicemia (diabetul), sau obezitatea şi mai ales ateroscleroza, cu depunerea grăsimilor în vasele ce transportă sângele, grăsimi depuse pe vasele cerebrale sau ale cordului, determinând cea mai frecventă cauză de mortalitate la om (hemoragii cerebrale, infarcte de miocard).

Tulburările de nutriţie se produc prin două cauze generale: lipsa de aport (ca în cazul regimurilor alimentare unilaterale şi dezechilibrate sau de imposibilitatea pătrunderii lor în organism, cum ar fi în cancerul de esofag, de stomac etc.) şi lipsa de utilizare adecvată a alimentelor în organism, precum în stări diareice cronice, cancere, boli de ficat etc. De menţionat că alcoolismul cronic (repetat) perturbă amândouă aceste cauze de denutriţie, de aceea majoritatea alcoolicilor sunt denutriţi (slabi). Posturile scurte (de câteva zile) sau lungi (de câteva săptămâni) pot deseori corecta aceste dezechilibre de nutriţie, deoarece substanţele proteice se obţin şi din alimentele vegetale, iar în organism între proteine, lipide şi glucide se fac schimburi permanente, cu scopul de a asigura echilibrul acestor factori de nutriţie. Posturile sunt recomandate şi utile în foarte multe boli, iar experienţa milenară a dovedit utilitatea posturilor, care a avut tocmai rolul de a reechilibra unele regimuri unilaterale (I. Mincu, Boli de nutriţie şi metabolism, Ed. Medicală, Bucureşti, 1986; R. Păun, Medicina internă, Ed. Medicală, Bucureşti, 1994). 

• Postul Craciunului
  Publicat in : Post
• Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel
  Publicat in : Post
• Lasata Secului pentru Postul Sfintei Marii
  Publicat in : Viata liturgica
• Postul, intoarcere in rai
  Publicat in : Viata liturgica
• Lasata Secului pentru Postul Craciunului
  Publicat in : Viata liturgica

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: