Ce face un preot de Craciun, in afara de slujba de la Biserica? Este intrebarea pe care mi-au pus-o cativa colegi jurnalisti. Cum nu este nici un secret, ofer un raspuns lamuritor, atat lor, cat si celor care au, poate, aceasta curiozitate.Pentru mine, ca preot, Sarbatorile Craciunului (similar si cele ale Pastelui) se pot incadra in sintagma: misiune prin comuniune. Practic, ma intalnesc cu foarte multi crestini, motiv pentru care am un regret ca Sarbatorile Craciunului nu tin pana la Pasti. E drept ca ne intalnim si dupa Sarbatori, daca altfel nu reusim insa...nu este chiar la fel. intalnirile incep insa cu mult dinainte de Sarbatori, din Postul Craciunului, la scaunul Spovedaniei. Asta pe langa celelalte indatoriri zilnice legate de Biserica sau de presa. Zi de zi, dupa un program convenit, ma vad cu toti fii mei duhovnicesti, care m-au ales sa le fiu parinte intru Hristos. Copii, tineri, maturi, batrani, fiecare are nevoie de iertarea si sfatul lui Dumnezeu, asa ca trebuie sa le fiu alaturi. Uneori ma prinde seara tarziu, alteori ma trezesc dimineata devreme, in lamurirea chestiunilor sufletesti care ard. Pentru ca, sa recunoastem, daca interiorul nu este bine pus la punct, cele din exterior vor avea de suferit. si, de la an la an, constat ca framantarile si cautarile oamenilor se inmultesc, cauzele fiind diverse. Ceea ce inseamna mai multa nevoie de misiune si de pastoratie. Sarbatorile de iarna prilejuiesc insa si alte doua momente, foarte asemanatoare intre ele: vizitele pastorale pe la casele credinciosilor, odata cu Icoana Nasterii Domnului (la care o sa ma refer in continuare), iar a doua oara cu sfintirea caselor de Boboteaza.

Aici discutiile sunt intens polemizate de catre unii cetateni, care nu vad cu ochi buni aceasta practica. Sa lamurim un pic. Aceasta vizita are un rol dublu. Primul este cel misionar, pentru ca preotul, inchipuind pe ingerii si pastorii din Bethleem, merge si vesteste lumii intregi Nasterea Domnului, cantand un imn specific si aratand Icoana Nasterii, pe care credinciosii o cinstesc dupa traditia ortodoxa, prin sarutare. Al doilea rol este cel pastoral, pentru ca preotul interactioneaza cu credinciosii, avand ocazia sa-i evalueze „la ei acasa“. Din acest punct de vedere, preotul este probabil cel mai bun cunoscator al situatiei romanilor „din teritoriu“, deoarece este probabil singurul care mai periaza, periodic, societatea romaneasca in detaliul ei. Calduros recomand aceasta procedura tuturor reprezentantilor institutiilor publice, mai ales politicienilor. Poate asa isi vor cunoaste mai bine poporul pe care il conduc si administreaza si de care pretind ca le pasa. Sigur, nu toti oamenii cred ca prezenta preotului in casa lor este o binecuvantare.

Unii, putini la numar, doresc sa-si prezinte fatis adversitatea fata de preot, uitand principiul biblic al acestei vizite Iata, stau la usa si bat. Probabil felul lor de a fi a stat si la baza Nasterii pruncului Iisus in iesle, caci Fecioara n-a mai gasit loc potrivit sa nasca. De-a lungul slujirii mele preotesti am auzit si vazut multe. De la replici amuzante, gen „nu-i nimeni acasa“; „stiu si singur ca vine Craciunul“; „am si eu icoana“; „eu nu le am cu astea” sau „n-am marunt“ (cat de marunti suntem!) si pana la situatii inedite, in care unii membri ai familiei se ascund prin diverse incaperi (unul se ascunsese dupa o perdea scurta, uitand ca i se vad pantofii) sau stau si se uita la tine incremeniti sau mirati de imi vine sa intreb daca mai arat a om si nu a extraterestru (daca se vor descoperi oameni exact asemenea noua pe alte planete, ce sunt ei?). insa am avut parte si de situatii mai tensionate, in care unii cetateni se aratau violenti verbal sau gestual (aviz forumistilor care persifleaza, sunt calit la expresii deplasate). Daca tot e sa mi se arate ostilitate, prefer totusi trantitul usii sau ruperea afisului cu anuntul vizitei. Apropo, vad ca inca n-a murit manipularea comunistoida ca „popa vine sa ceara bani“. Nu stiu situatia fiecarui preot dar banuiesc o similitudine: credinciosul doneaza preotului cat doreste pentru aceasta vizita. stiu ca unora le e greu sa priceapa ca preotul se intretine din donatiile credinciosilor, dar vreau sa le explic limpede ca acei bani nu se duc aiurea, ci in salarii, taxe si impozite. Marota marxist-leninista ca preotul este un parazit social, scutit de taxe si impozite este o grosolana manipulare, care se hraneste dintr-un deficit de comunicare. Plus ca zambesc amar la auzul sumelor astronomice calculate pe genunchi de naivi sau rau-voitori. Dupa ei, poporul roman s-ar lafai in venituri exorbitante, din care ar indesa in buzunarele preotilor mega-donatii, cand, de fapt, realitatea este cea pe care o stim cu totii.

Personal, consider ca daca reusesc acoperirea salariilor si darilor aferente lunilor Decembrie si Ianuarie, cand merg in aceste vizite, inseamna ca parohienii mei inca mai fac fata crizei financiare. Dar lucrurile nu-s prea limpezi pentru viitor. Dar, dupa toata aceasta perioada de pregatire, vin si zilele Sarbatorilor. S-ar zice ca lucrurile se mai linistesc. Dar nu se intampla asa. Dimpotriva in fiecare dintre zilele Sarbatorilor, dupa cuvenita si necesara Sf. Liturghie, sunt invitat de credinciosi sa ne bucuram impreuna de Sarbatori. Lista este lunga si incerc sa o onorez cat pot. Daca prima zi o rezerv celor mai apropiati, celelalte zile sunt un tur de forta al comuniunii crestine. Ca preot niciodata n-am preferat sa stau de Craciun doar cu sotia (avem alte ocazii) pentru ca ar insemna sa ma dezic de misiunea de preot. Hristos se naste pentru toti, iar preotul este dator sa nu-L incuie in casa sa, prin izolare sociala. Nu conteaza atat mancarea de pe masa, ca tot un stomac am, ca orice muritor, cat bucuria starii dimpreuna cu altii si a povestirilor duhovnicesti. Un bun crestin are mai multa foame de duh, decat de carne. Acolo e de mine. De altfel, cand ma uit in jur, uneori ma sperii de cata foame avem inoculata in minte, noi, romanii, cand vad carucioare arhipline la hipermarket. Dar mi se face de-a dreptul frica atunci cand mai vad ca ne zgarcim in a oferi ceva si celui mai necajit de langa noi. Lipsa de dragoste crestina nu va putea fi niciodata mascata de abundenta din carucioare. De aceea, prefer sa fiu dimpreuna la masa cu cei ce asteapta sa se hraneasca nu numai cu mancaruri, ci si cu Cuvantul lui Dumnezeu.

(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)