Avem sfinți, avem multe ajutoare pentru salvarea noastră, mulți gardieni. Doar să ne împrietenim cu ei, să nu îi hulim. Orice enumerare exclude pe cei omiși. Toți casnicii lui Dumnezeu sunt extrem de bucuroși, pentru că ei deja se bucură de starea de rai. Sfinții sunt vii! Sfinții din vechime se roagă alături de noi, ei sunt galeria care ne încurajează și – de multe ori – aleargă împreună cu noi.
Ca să aflăm cum ne mântuim, avem nevoie de cunoașterea Evangheliei, de pocăință sinceră și de un om duhovnicesc care să ne îndrume în diversificarea alimentară spirituală. Încă de la început, vom afla că nu noi ne mântuim pe noi înșine, ci că – de fapt – suntem mântuiți prin Hristos.
Sfinții ne ajută să înțelegem cât de păcătoși suntem. Să nu ne amăgim, să nu trăim în înșelare.
Betleemul ne așteaptă...
Să devenim rugăciune, trăind viața ca un psalm, nu ca o pradă. Omul peste care apune soarele cu Psaltirea în mână evită riscul banalizării. Domnul este aproape de cei umili și îi va mântui! Omul nu poate să trăiască cu adevărat decât participând la viața lui Dumnezeu. Așa cum suntem acum, încă nu ne-am pregătit suficient pentru o veșnicie cu El. În necaz, Domnul ne aude și ne izbăvește. Creația devine Biserică. Fiecare psalm este un exercițiu al dragostei. Din ascultare se naște smerenia, iar din smerenie nepătimirea.
Toate poruncile divine sunt clare, nu este loc de confuzii sau reinterpretări. Adevărata fericire este în noi înșine, dacă în noi sălășluiește Dumnezeu. Când se vorbește despre fericirea veșnică, nu toți sunt interesați de subiect (observă alt înțelept divin, sfântul Grigore Palama). Necredința înmulțește nebunia.
Dacă viața unui tânăr este condusă de Dumnezeu, păcatul nu are nici o putere asupra lui. Solomon este optimist: nu suntem trecuți cu vederea, dragostea divină nu ne ignoră. Condiția este simplă: puritatea, lipsa corupției morale. Sfaturi concrete:
1. Pe primul loc să fie iubirea lui Dumnezeu.
2. Tânărul de succes să își păstreze integritatea.
3. Anturajul dubios poate corupe pe orice și trebuie evitat.
4. Tot ce este lumesc este plin de deșertăciune (inutilitate, lipsire de substanță).
5. Adevărata valoare este loialitatea (fidelitatea, credincioșia, generozitatea, omenia).
Cu toții suntem conectați (mărgele pe aceeași ață) printr-un fir al dragostei. Actualizare: mixerul este eficient câtă vreme este conectat la sursa de curent! Doar înțelepciunea divină ne proniază, chit că uneori logica ne depășește, smerindu-ne. Adevărul se câștigă greu, dar eliberează tensiuni, frici, emoții, îndoieli și păreri. Fiecare om caută starea de eliberare, de conexiune cu sursa divină, chiar dacă temporar pare puțin rebel (neascultător).
Omul fericit este cel ce adună binecuvântările (la fel cum magnetul aduna pilitura de fier) și se umple de recunoștință. Asta uită adesea contemporanul: să fie recunoscător Cerului.
Fără o îndrumare adecvată, omul pierde ușor calea, se abate de pe cărare. Călăuzele noastre sunt sfinții, care au parcurs și ei acest drum și ne previn asupra obstacolelor. Ținta este clară: veșnicia alături de Doamne! Restul sunt mijloace pentru realizarea obiectivului, nu scopuri în sine.
Sufletul nu este un felinar stins, ci o instalație de Crăciun...
Lumina sărbătorii aduce multă bucurie celui ce știe să o primească, lărgindu-și inima.
Și atunci oamenii emigrau dinspre Africa și Orient spre Roma, sperând la un trai mai bun. Apostolul însă face referire la o altfel de emigrare, spre o altfel de Țară, spre o altfel de stare. Câtă vreme avem în fața noastră o icoană a Domnului Hristos, ne concentrăm pe imagine, nu pe ramă.
Vocația de a sluji lui Dumnezeu întărește credința și atrage harul. Omul pricepe că fiecare necaz ascunde o bucurie, că fiecare cruce este o poartă spre înviere. Dacă până și o lumânare risipește întunericul dintr-o cameră, cu atât mai mult lumina lui Hristos luminează tuturor. Iar icoanele praznicelor de pe iconostas sunt adevărate benzi desenate: prezintă lucrarea de mântuire de la Buna Vestire la Înălțare. Ultimul capitol încă se scrie, cu faptele sfinților de ieri (Elefterie, Spiridon, Sava, Gherasim) și de azi.
În optica evanghelică, Iisus trebuie să domnească în viața adolescenților, pentru ca aceștia să nu fie sclavi ai patimilor. Un tânăr devotat lui Iisus nu va trăi în concubinaj, nu va încuraja adulterul și va evita permanent anturajul infracțional. Pentru că el știe că există și o pedeapsă veșnică.
Un adolescent se îndrăgostește de Iisus și Îi dedică Lui întreaga viață. Nu mai îi e frică de iad, ci îi e dor de Cel iubit. Și Îi este fidel, nu Îi încalcă porunca, dorința Lui pentru el e lege. Prețuiește Căsătoria și luptă pentru mântuirea copiilor cu care va fi binecuvântat.
Cel mai mare har este iubirea, aceasta este definiția Nunții fiecărui tânăr, după modelul logodnei dintre Hristos și Biserică. Avem modelul celor șapte tineri din Efes, al celor trei tineri din Babilon (Anania, Azaria și Misail), al sfinților Eustație, Procopie, Tecla, Irina, Teofana, Adrian, Natalia și mulți alții, inclusiv miile de tineri martirizați azi în lumea ostilă adevărului.
Lumea trebuie privită cu ochii curați, fără să fie o țintă de cucerit în sine. Ea este doar locul unde omul își câștigă – sau își pierde – mântuirea. Patimile trebuie evitate total, deoarece agită, pierd liniștea, netulburarea, isihia. Pentru a fi liber, omul trebuie să scape de lanțuri. Pentru a profesa învierea, omul renunță la orice egoism. Pe măsură ce omul profesează învierea, se apropie de Dumnezeu, se aseamănă cu El și vede lumea prin ochii Lui.
Nu e greu (obositor) să vorbești despre iubire, deoarece mesajul acesta te odihnește, te înflăcărează, te transpune într-o stare inefabilă, în care simți prezența lui Dumnezeu în tine. Dar asta, abia după ce ai golit cu mare grijă toată ura, picătură cu picătură, până la ultima.
Nu poate fi obositor să vorbești despre Cel plin de har și de adevăr, ci epuizant ar fi să nu o faci. Nimeni nu este obligat să creadă. Asta este eliberarea prin credință. Nimic forțat, nefiresc, bizar. Iubirea este modul firesc de a comunica și de a realiza comuniunea.
De peste tot suntem criticați, dar din interior ni se spune că avem valoare în fața Lui. De peste tot din exterior sunt ispitiți cu mere putrede și otrăvite, frumos ambalate, dar din interior începe curăția noastră.
Glasul Bethleemului este chemarea Tatălui care tânjește de dor după copiii Lui și unii nu vor să se calmeze...
Continuă să se agite fără rost, să ucidă, să producă, să consume, să se consume, până la epuizare. Acest glas divin există în fiecare dintre noi. Un om duhovnicesc ne învață traducerea. Ca și cum te uiți la un film brazilian, dar nu știi portugheza.
Glasul plin de iubire ne cheamă, doar că urechile noastre sunt pline de ceara indiferenței. Doar pocăința ne destupă urechile, ca să ne bucurăm de simfonia îngerilor. Nu e o metaforă, e coloana sonoră a raiului.
Marius MATEI
Marius Matei
-
Nasterea Domnului Hristos
Publicat in : Predici - Predica -
Nasterea Domnului Hristos si fecioria Maicii Domnului
Publicat in : Nasterea Domnului -
Ganduri la Nasterea Domnului Hristos
Publicat in : Nasterea Domnului - Craciunul -
Nasterea Domnului Hristos - Bucuria care copleseste suferinta - IPS Iosif
Publicat in : Nasterea Domnului
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.