Sarbatoarea Nasterii Domnului este praznuita pe 25 decembrie. Nasterea Domnului este primul praznic imparatesc cu data fixa, in ordinea cronologica a vietii Mantuitorului, numita in popor si Craciun. Din Sfanta Scriptura aflam ca Maica Domnului si batranul Iosif, logodnicul Fecioarei Maria, locuiau in Nazaret. Au fost nevoiti sa mearga in Betleem pentru ca trebuiau sa se inscrie la recensamantul organizat de Imperiul Roman. Nu gasesc adapost si se opresc pentru odihna intr-o pestera care slujea drept staul pentru vite. Este locul in care Maica Domnului Il naste pe Mantuitorul.
Intr-o predica inchinata acestui praznic, Preafericitul Parinte Daniel marturisea: "Mantuitorul Se naste sub pamant, in interiorul pamantului, ca sa sfinteasca pamantul din interior. Se naste din Fecioara Maria ca sa sfinteasca firea umana din interior. Este asezat in ieslea necuvantatoarelor pentru ca apoi El sa devina hrana pentru oameni. De aceea, aceasta punere in iesle a copilului era una de ordin practic, dar si simbolic pentru ca El Se va oferi pe Sine hrana pentru viata lumii".
Intreg universal participa la nasterea Domnului: pamantul ofera pestera, cerul steaua, magii daruri, iar noi oamenii pe Maica Domnului. Mantuitorul primeste ca daruri de la cei trei magi: aur, smirna si tamaie. Aurul ne descopera ca Cel nascut este Fiu de imparat, tamaia ca este mare preot, iar smirna ca Se va jertfi pentru neamul omenesc.
Nasterea Mantuitorului a avut loc catre sfarsitul domniei lui Irod cel Mare, numit si Idumeul (74-4 i.Hr.). Pe locul Nasterii Domnului din Betleem a fost ridicata o biserica, ctitorita de Sfanta Imparateasa Elena.
Sarbatoarea Nasterii Domnului nu este tot atat de veche ca Pastile sau Rusaliile. Mentionam ca in primele secole, accentul nu era pus pe ziua nasterii, ci pe cea a mortii si invierii. Din acest motiv, cultul Mantuitorului in Biserica primara era concentrat tot in jurul mortii si al invierii Sale. Astfel, Nasterea Domnului este considerata o sarbatoare de origine mai noua decat Pastile. Primele documente despre sarbatoarea Nasterii Domnului le avem din secolul al III-lea, in Istoria bisericeasca a lui Nichifor Calist.
In Rasarit, pana prin a doua jumatate a secolului IV, Nasterea Domnului era serbata in aceeasi zi cu Botezul Domnului, adica pe 6 ianuarie, in timp ce in Apus era praznuita pe 25 decembrie, cel putin de prin secolul al III lea. Sarbatoarea Nasterii Domnului s-a despartit pentru prima data de cea a Botezului, in Biserica din Antiohia, in jurul anului 375, apoi la Constantinopol in anul 379, cand Sfantul Grigorie de Nazianz a tinut celebra predica care va deveni mai tarziu izvor de inspiratie pentru imnograful Cosma de Maiuma la compunerea canonului Nasterii ("Hristos Se naste, slaviti-L! Hristos din ceruri, intampinati-L !…").
Prin stabilirea zilei de 25 decembrie ca zi a nasterii Domnului s-a dorit si indepartarea cultului inchinat lui Mitra, zeul soarelui. Zeul Soare era sarbatorit in jurul solstitiului de iarna (22-23 decembrie), cand zilele incepeau sa creasca si noptile sa scada.
In trecut, in ziua de dinaintea praznuirii Nasterii Domnului se ajuna si se facea slujba in cadrul careia erau botezati catehumenii. Era interzisa plecarea genunchilor si oprite prin legi civile spectacolele si jocurile de teatru.
Retineti, Fiul lui Dumnezeu din iubire pentru oameni si pentru mantuirea lor, S-a facut tocmai ceea ce iubea: Om. Asadar, sarbatoarea Nasterii Domnului este o sarbatoare a iubirii lui Dumnezeu fata de om.
Iulian Predescu
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.