In sinaxare sunt multe categorii de sfinti. Sunt unii care s-au botezat la o varsta adulta, altii care, desi botezati din frageda pruncie, dupa o viata plina de pacate, s-au pocait si au dobandit in partea a doua a vietii cununa sfinteniei. O categorie aparte de sfinti o reprezinta cei care inca de la nastere s-au aratat a fi plini de Duhul Sfant. Pentru unii (mai ales pentru cei sovaielnici in credinta) pare un lucru greu de crezut ca ar putea sa existe copii cu viata sfanta inca de la concepere. Ca un bebelus poate alege sa primeasca a fi alaptat doar din sanul drept al maicii sale.

Sau sa fie atat de postitor incat sa nu primeasca a fi alaptat nici macar din acest san daca mama a mancat carne sau a baut vin. Si totusi, asa a fost in cazul Sfantului Simeon (traitor in Antiohia veacului VI), ale carui moaste se afla in zilele acestea la Iasi, alaturi de cele ale Sfintei Cuvioase Parascheva. E un lucru greu de acceptat pentru mentalitatea omului de astazi faptul ca un copilas ar putea sa aiba un asemenea comportament. Asta pentru ca exista conceptia ca, pana nu incepe sa vorbeasca si sa aiba o comunicare rationala, un copil e un soi de "animalut de casa", complet neputincios. Mai exact, nu este tratat ca o persoana. (Ca o paranteza: deloc intamplator, traim in epoca in care doi specialisti in bioetica medicala au indraznit sa faca o propunere socanta, intr-o revista medicala prestigioasa, aceea de a se permite eutanasierea copiilor bolnavi in primele luni de dupa nastere, argumentand ca acestia n-ar fi inca persoane, dupa cum - in conceptia lor - nici fetusul nu este!).

Asadar, cum este posibil ca un bebelus de doar cateva zile sau luni sa poata face astfel de alegeri? De ce nu au totii copiii nascuti comportamente de genul acesta, ci doar unii? Pentru a raspunde la aceste intrebari, este nevoie sa intelegem un lucru esential: exista o legatura extrem de stransa intre parinti si copii, cu mult peste ceea ce putem noi sesiza, chiar si cu mijloace stiintifice. Fiecare copil vine pe lume cu o mostenire anume. Putem spune despre un copil ca mosteneste ochii mamei sau nasul tatalui, un talent anume sau o predispozitie catre un tip de activitate, dar si ca tot ceea ce parintii au trait si le marcheaza existenta in momentul conceperii unui copil sau, mai ales, in perioada urmatoare, se "imprima" intr-un mod tainic in fiinta noului om. E, ca sa folosesc o imagine mai adecvata epocii informaticii, ca si cum ai darui un computer cuiva cu o serie de softuri instalate si cu altele care sunt doar depozitate pe hard, sub forma de kit sau de arhiva. Persoana care primeste computerul respectiv, la inceput utilizeaza softurile deja functionale si se limiteaza la ele. In timp, el poate opta, in anumite conditii, sa instaleze si alte softuri dintre cele stocate. Tot asa de bine insa "operatorul" nostru poate decide sa stearga tot de pe hard, sa-l formateze, apoi sa aleaga alte programe pe care sa si le instaleze, chiar cu totul diferite de cele primite odata cu acel computer.

Sigur ca analogia de mai sus nu poate acoperi cu totul realitatea acestor mosteniri pe care copilul le are de la parintii sai. Dar ne poate ajuta sa intelegem, pe cat ne este cu putinta, cum functioneaza acest mecanism. Am sa va dau doua exemple, unul despre ceea ce se poate transmite unui copil inainte de nastere, altul despre ce-i putem induce dupa ce s-a nascut deja. A facut valva, la un moment dat, un caz in Franta in care s-au constatat modificari ale ADN-ului la o tanara a carei bunica fusese violata. Modificarile puteau fi urmarite ca fiind transmise mai intai la mama (fiica femeii violate), apoi la tanara de care vorbim. Un alt caz, de data aceasta din Romania, il reprezinta o adolescenta care marturisea ca avea vise cu imagini ale unui act sexual explicit, desi nu vazuse niciodata astfel de secvente, nici nu avusese astfel de experiente si nici macar nu vorbise cu cineva despre asta. A ajuns sa descopere ca, atunci cand avea doar cateva luni, parintii sai obisnuiau sa aiba relatii intime in aceeasi camera cu ea, considerand ca, desi putea sa-i vada, copilul nu putea pricepe ce se intampla in jurul ei. Din perspectiva duhovniceasca, stim ca, in astfel de situatii, prin pocainta, prin spovedanie, prin impartasire, prin tot ceea ce ne aduce har dumnezeiesc curatitor, astfel de "informatii" nu se mai transmit copiilor.

"Am tata si nu am tata; am mama si nu am mama"
Dar genul acesta de "comunicare" de la parinti/bunici/inaintasi la copii functioneaza si in cazurile pozitive. Adica viata curata, de sfintenie a unui cuplu, isi pune amprenta asupra rodului iubirii lor. Asa se explica de ce s-au putut naste persoane ca Maica Domnului sau Sf. Ioan Botezatorul, ei fiind rod al rugaciunilor parintilor, dar si o incununare a unui lung sir de generatii din neamul lor care s-au straduit sa traiasca o viata cat mai curata, in comuniune cu Dumnezeu. Sfantul Simeon, de care aminteam la inceput, a avut o astfel de binecuvantata mostenire. Mama sa, Marta, nu ar fi dorit sa se casatoreasca, ci sa ramana in starea de feciorie (si trupeasca). A fost insa indemnata de Sf. Ioan Botezatorul sa se casatoreasca cu barbatul randuit, cu Ioan, fiind una dintre rarele situatii cand o tanara este incurajata sa accepte casatoria (literatura aghiografica este plina de situatii in care tineri sau tinere au fugit de casatorie spre a se putea dedica exclusiv relatiei cu Dumnezeu, voia divina intarind aceasta optiune a lor). Motivul pentru care acesti doi oameni cu viata curata, chiar de sfintenie, s-au casatorit, a fost in primul rand pentru ca, din trupurile lor curatite de harul dumnezeiesc, sa se poata naste un copil cu totul exceptional. Simeon nu doar ca a postit inca de la nastere, dar a tinut acest lucru toata viata, cu o asceza peste fire, intrand in manastire la varsta de doar sase ani! Practic, inca de la venirea sa pe lume, el nu a luat-o "de la zero" (cum, de altfel, nici un copil nu o ia), ci a continuat lucrarea parintilor sai, dedicandu-se unei vieti de continua apropiere de Dumnezeu.

Si Sfanta Parascheva a beneficiat de o mostenire binecuvantata, parintii sai fiind oameni deosebit de evlaviosi. Deloc intamplator, si Eftimie, un frate al Sfintei, s-a dedicat intrutotul vietii duhovnicesti, calugarindu-se si fiind, la un moment dat, hirotonit ierarh al Bisericii. De altfel, de mica, Sfanta Parascheva a dat dovada de o milostenie pe care rar o gasesti chiar la oameni maturi, cu viata imbunatatita. Faptul ca, dupa moartea parintilor sai, a impartit partea ei de avere la saraci si a ales o viata aspra, de rugaciune si asceza, nu ne mira deloc la o tanara care, inca din copilarie, a cautat sa nu se lipeasca de nimic din cele pamantesti.

Desi au beneficiat, cum spuneam, de binecuvintate mosteniri de la parintii lor, si copiii Simeon si Parascheva, ca persoane, au avut dreptul de a alege cum sa lucreze cu aceasta duhovniceasca avere. Asa cum tinerii mostenesc azi anumite averi materiale de la parinti, unii straduindu-se a le spori, altii cheltuind foarte repede cele dobandite, tot asa si in celelalte aspecte ale vietii noastre, putem alege ce sa facem cu mostenirile noastre. Asa cum nu e obligatoriu sa repetam experientele negative ale inaintasilor, tot asa nu este obligatoriu sa urmam o viata pilduitoare, nu suntem "condamnati" la sfintenie. Se pot vedea si azi situatii in care, desi nascuti si crescuti intr-o atmosfera duhovniceasca, unii copii aleg, mai tarziu, o viata de pacat.

Pruncii Simeon si Parascheva au ales o viata de sfintenie, intrecand cu mult pe parintii lor, iar aceasta alegere nu si-au schimbat-o pe parcursul intregii lor vieti. Au ales sa fie si fii ai Parintelui ceresc si ai Bisericii, dupa cuvantul care ne spune ca: "Nimeni nu-L poate avea pe Dumnezeu drept Tata, daca nu are Biserica drept Mama" (Sfantul Ciprian). Sf. Simeon a avut un acelasi gand, dar dintr-o alta perspectiva. Cand a fost botezat, a rostit aceste cuvinte (la varsta de numai doi ani): "Am tata si nu am tata; am mama si nu am mama". Cu alte cuvinte, invatam de aici ca avem parinti (mama si tata - fie si doar biologici), dar putem avea mai mult decat atat: Tata pe Dumnezeu Insusi, Mama pe Biserica Sa (cristelnita sau baptisteriul in care suntem botezati este uter matern pentru cei ce "se nasc din nou, din apa si din Duh"). Fara a renunta la parintii dupa trup (adica la identitatea noastra umana), suntem infiati si devenim fii ai lui Dumnezeu. Iar icoana Bisericii, chipul ei, este Maica Domnului. De aceea o si numim Maica a noastra, a crestinilor, a celor ce devenim frati intru Hristos, Fiul sau.

Pelerinii rabdatori se pot inchina, in aceste momente, la Iasi, sfintelor moaste ale celor doi copii bineplacuti Domnului - Simeon si Parascheva -, dar si icoanei Prodromita, cea care ne infatiseaza cel mai fidel chipul Maicii Domnului. E, in fapt, intalnirea cu o familie a sfinteniei, un indemn catre noi toti de a intari si proteja aceasta entitate, atat de atacata astazi. Caci doar in familia numita si "biserica de acasa" putem sa crestem prunci care sa devina, daca aleg sa creada, Simeoni si Paraschive.

pr. Constantin Sturzu
Sursa: