Sfintii Apostoli Petru si Pavel sunt pomeniti de Biserica noastra in fiecare an, la 29 iunie, dupa o perioada de pregatire, prin post, care variaza ca durata, in functie de data Pastilor. Sunt praznuiti in aceeasi zi, deoarece, potrivit traditiei, amandoi si-ar fi incheiat viata muceniceste, la Roma, in acelasi an.
Sfantul Petru, numit la nastere Simon sau Simeon, era din orasul Betsaida (situat pe malul nordic al lacului Ghenizaret, astazi localitatea El Aradsch in Siria), fiind fratele mai mic al Apostolului Andrei.
Din pescar, Apostol
Sfantul Ioan Evanghelistul spune ca Andrei a fost cel care l-a adus la Hristos, dupa ce se convinsese ca L-a aflat pe Mesia. Cu acest prilej, Mantuitorul i-a schimbat numele din Simon in Chefa („piatra“ in aramaica), de unde numele de Petru in greaca si latina.
Potrivit Evanghelistului Luca, Sfantul Petru a devenit efectiv ucenicul Mantuitorului dupa ce a fost martorul unei minuni: intr-o dimineata, Hristos a vorbit multimii la tarmul lacului Ghenizaret. Pentru a fi mai bine auzit, s-a urcat in corabia lui Simon Petru, pe care l-a rugat sa o departeze putin de la tarm. Dupa ce a terminat de vorbit, i-a spus lui Simon sa pescuiasca. Acesta, neincrezator, intrucat se ostenise in zadar toata noaptea, asculta de Invatator si arunca mrejele. Multimea pestilor prinsi il va infricosa: „Iesi de la mine, Doamne, ca sunt om pacatos“, va spune el. Hristos i-a raspuns insa: „Nu te teme; de acum inainte vei fi pescar de oameni“. Petru, impreuna cu ceilalti tovarasi de pescuit ai lui, va lasa totul si va urma Mantuitorului.
"Stalpul Bisericii"
Sfantul Petru s-a bucurat de respect din partea celorlalti Apostoli. In multe situatii, el lua cuvantul in numele tuturor. De pilda, in Cezareea lui Filip, atunci cand Mantuitorul i-a intrebat pe ucenici cine cred ca este El, Simon-Petru a raspuns prompt: „Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Cel viu“. Alaturi de fratii Iacob si Ioan, a fost martorul minunilor si momentelor mai importante din viata lui Hristos: invierea fiicei lui Iair, la Schimbarea la Fata si la rugaciunea din gradina Ghetsimani. Dupa Cincizecime, Apostolul Pavel il numeste, impreuna cu Iacob si Ioan, „stalp“ al Bisericii.
Prea increzator in sine (la Cina cea de Taina jurase ca „daca toti se vor sminti intru Tine, eu niciodata nu ma voi sminti“), se va lepada de Hristos de trei ori in timpul Patimilor. Realizand tradarea savarsita fata de Invatatorul sau, s-a cait si „a plans cu amar“. Iertarea i-a acordat-o Mantuitorul dupa invierea Sa din morti, cand l-a intrebat de trei ori daca Il iubeste.
A stat ascuns, impreuna cu ceilalti Apostoli, de teama iudeilor pana in ziua Invierii. Convins de realitatea Invierii Domnului si primind Duhul Sfant la Cincizecime, Apostolul Petru a devenit un marturisitor al lui Hristos, fara a se mai teme de nici o amenintare din partea iudeilor sau a autoritatilor. In anul 44, regele Irod Agripa, voind sa faca pe placul iudeilor, l-a ucis pe Apostolul Iacob si l-a inchis intr-o temnita bine pazita pe Sfantul Petru, gandind sa il omoare si pe el. Printr-o minune insa, un inger trimis de Dumnezeu l-a scos din temnita. Dupa acest eveniment, Petru a parasit Iudeea si a mers la Roma. Aici si-a petrecut ultimii ani ai vietii intarind Biserica. Potrivit traditiei, pe 29 iunie 67 a fost crucificat din porunca imparatului Nero († 68). La cererea lui, Apostolul Petru a fost rastignit cu capul in jos.
Sfantul Petru este autorul celor doua epistole sobornicesti din Noul Testament.
In basmele populare romanesti, Sfantul Petru este cel care il insoteste pe Dumnezeu in calatoriile Sale pe pamant, petrecute, candva, la inceputurile lumii.
Cuceritorul Mediteranei
Apostolul Pavel s-a nascut in Tarsul Ciliciei in jurul anului 7, intr-o familie de evrei cu buna stare materiala, care apartineau tribului lui Veniamin. La nastere a primit numele de Saul. Prin parintii sai a mostenit cetatenia romana. A dobandit o educatie aleasa, spre deosebire de ceilalti Apostoli. Aceasta ii va fi de ajutor in activitatea sa de mai tarziu, desi Pavel nu si-a pus niciodata nadejdea in cunostintele sau in darurile sale, ci in Dumnezeu: „eu pe toate le socotesc ca sunt paguba, fata de inaltimea cunoasterii lui Hristos Iisus, Domnul meu, pentru Care m-am lipsit de toate si le privesc drept gunoaie, ca pe Hristos sa dobandesc“.
De foarte tanar, Saul a mers la Ierusalim, unde avea o sora. Aici a studiat legea mozaica la scoala rabinului Gamaliel, unul dintre fariseii cei mai invatati si mai respectati ai vremii. Nu L-a intalnit pe Mantuitorul Hristos in timpul activitatii Sale pamantesti, deoarece, in aceasta perioada, se intorsese in Tars, unde activa ca rabin. Intoarcerea lui la Ierusalim a fost determinata de vestile care ajunsesera pana in Tars despre lucrarea Apostolilor de dupa Cincizecime. A venit la Ierusalim cu gandul de a apara puritatea legii mozaice. In acest scop, s-a alaturat cu multa ravna celor care incepusera sa persecute Biserica. A participat la uciderea lui Stefan, pazind hainele celor care il ucideau cu pietre.
"Saule, Saule, pentru ce Ma prigonesti?"
Afland apoi ca si in Damasc sunt crestini, a luat scrisori de imputernicire de la marele preot si, insotit de o garda data de Sinedriu, a pornit spre acest oras. Cu putin inainte de a ajunge a avut loc insa intalnirea cu Hristos, care i-a schimbat viata: ziua, in amiaza mare, i-a aparut Mantuitorul, intr-o lumina stralucitoare, si i-a zis: „Saule, Saule, pentru ce Ma prigonesti?“. Ramas orb, a intrat in Damasc, nu cum isi propusese, ca cel care inspira teama crestinilor acelor vremuri, ci smerit si tacut, petrecand trei zile si trei nopti fara sa manance ceva. Dupa aceea, prin preotul Anania din Damasc, Dumnezeu ii reda vederea. Primeste botezul si, fostul mare prigonitor a inceput acum sa vorbeasca in sinagoga despre Cel pe care, cu putin timp inainte, Il prigonea. Pentru a scapa de iudeii care cautau sa-l ucida, paraseste orasul si se intoarce in Tars.
Peste ani, este chemat la Antiohia de catre Barnaba. De aici a plecat in cele trei calatorii misionare, intre anii 45-58, prin care a adus la Hristos mai mult de 30 de cetati importante din bazinul Marii Mediterane. Cu ocazia primei calatorii, in Cipru, l-a adus la credinta pe proconsulul roman Sergius Paulus, guvernatorul insulei. De la acesta si-a luat numele de Pavel, nume pe care il va purta pana la sfarsitul vietii.
Cetatenia romana il salveaza de pedeapsa iudeilor
Activitatea sa misionara a fost de multe ori insotita de primejdii, asa dupa cum marturiseste insusi Apostolul: „De la iudei, de cinci ori am luat patruzeci de lovituri de bici fara una. De trei ori am fost batut cu vergi; o data am fost batut cu pietre; de trei ori s-a sfaramat corabia cu mine; o noapte si o zi am petrecut in largul marii. In calatorii adeseori, in primejdii de rauri, in primejdii de la talhari, in primejdii de la neamul meu, in primejdii de la pagani; in primejdii in cetati, in primejdii in pustie, in primejdii pe mare, in primejdii intre fratii cei mincinosi; In osteneala si in truda, in privegheri adeseori, in foame si in sete, in posturi de multe ori, in frig si in lipsa de haine.“
In lucrarea sa de vestire a Evangheliei, Apostolul Pavel i-a vizat pe cei de un neam cu el, dar mai ales pe cei de alte neamuri. De aici si ura iudeilor care pretutindeni i se opuneau. In anul 58 a fost prins de iudei in Ierusalim. Tinut in temnita doi ani in Cezareea Palestinei, in final va fi dus pe mare la Roma pentru a fi judecat de imparat, intrucat poseda cetatenie romana. Aici a petrecut alti doi ani intr-o casa inchiriata, fiind pazit de un ostas roman. Dupa judecata, in anul 63, a fost eliberat.
Imprejurarile sfarsitului sau sunt necunoscute. Se crede ca, ajuns din nou la Roma, a fost inchis si omorat din porunca imparatului Nero, in anul 67, prin taierea capului. A fost ingropat pe Calea Ostia de langa Roma, unde mai tarziu s-a ridicat biserica „San Paolo fuori le Mura“ (Sfantul Pavel din afara zidurilor).
pr.
Sursa:ziarullumina.ro
.
Pe aceeaşi temă
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.