Credinta in pocainta

 Credinta in pocainta Mareste imaginea.

In Biserica exista o continuitate vesnica. Totul participa la vesnicie si vesnicia ne este partasa in fiecare clipa, iar toti cei ce slujesc lui Dumnezeu sunt o continuare a lucrarii Lui pentru mantuirea noastra.

Noul Testament incepe cu nasterea Mantuitorului, dar in acelasi timp si cu predica sau strigatul Sf. Ioan Botezatorul pentru pocainta. "In zilele acelea, a venit Ioan Botezatorul si propovaduia in pustia Iudeii, spunand: "Pocaiti-va." (Matei 3, 1-2); dupa ce Hristos este botezat de catre Ioan se retrage in pustie pentru post, insa cand se intoarce in lume spune Evanghelistul ca: "de atunci a inceput Iisus sa propovaduiasca si sa spuna: Pocaiti-va." (Matei 4,17); iar Petru dupa Cincizecime ia cuvantul in fata multimii explicand de ce au crezut in Hristos si "a zis catre ei: Pocaiti-va.!" (Fapte 2,38)

Deci, Sf. Ioan striga si mustra poporul pentru pacate, Hristos continua aceeasi predica a pocaintei, dar arata si dragostea lui Dumnezeu-Tatal, iar Petru si Apostolii urmeaza aceluiasi indemn si propovaduiesc Invierea, iertarea, Viata ce izvorasc din aceasta pocainta sincera.

Citeam de curand viata Sf. Nifon Episcopul Constantianei, si el spunea unui ucenic ca nu va judeca Dumnezeu omul pentru pacatele sale, ci pentru faptul ca nu s-a pocait pentru ele. Pacate cu totii facem, de multe ori inevitabil, insa ceea ce este bineplacut lui Dumnezeu este dorinta omului de a se indrepta.

Stiu ca la fel de importanti sunt si Petru, si Pavel, dar ingaduiti-mi sa vorbim despre un amanunt al vietii lui Petru care nu este atat de "mediatizat". Pentru ca cei mai multi se refera la clipa marturisirii Apostolului, lasam de o parte lacrima lui. Hristos vorbind ucenicilor ii intreba ce cred despre El, iar singurul care raspunde corect este Petru cand zice: " Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu. Iar Iisus, raspunzand, i-a zis: Fericit esti Simone, fiul lui Iona, ca nu trup si sange ti-au descoperit tie aceasta, ci Tatal Meu, cel din ceruri. Si Eu iti zic tie, ca tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui!" (Matei 16, 16-18)

Fara nicio indoiala, marturisirea aceasta este piatra de temelie a Bisericii noastre, dar mai mult decat atat este ca, nu "trup si sange" ne descopera acestea, ci Harul Duhului Sfant cu care suntem inzestrati. Cel mai adesea pierdem Harul din cauza pacatelor si a vietii neglijente, dar putem reintra in comuniune in momentul in care ne pocaim pentru pacat.

Acum sa luam aceste doua ganduri -al pocaintei si al marturisirii credintei- si sa ne indreptam catre momentul cel mai tragic din viata Apostolului: ". atunci el a inceput a se blestema si a se jura: "Nu cunosc pe omul acesta! Si indata a cantat cocosul. Si Petru si-a adus aminte de cuvantul lui Iisus, care zisese: Mai inainte de a canta cocosul de trei ori te vei lepada de Mine. Si iesind afara, A PLANS CU AMAR."!!!! (Matei 26, 74-75)

El care marturisise pe Hristos ca Fiul al lui Dumnezeu; el care era piatra de temelie a Bisericii; el care spusese ca: "daca toti se vor sminti intru Tine, eu niciodata nu ma voi sminti!" (Matei 26, 33); el care a taiat urechea slugii ce venise sa-L aresteze pe Iisus, acum el se leapada. Dar dupa ce realizeaza ce a facut si isi aduce aminte de cuvintele Mantuitorului, plange! Se pocaieste.

Si nu este intamplator, pentru ca asa a putut trai ce inseamna cu adevarat pocainta pe care avea sa o propovaduiasca! Sa simta acea imensa bucurie a iertarii, dar si sa vada cum lacrimile curata, vindeca si sting flacarile Iadului.

Acum poate propovadui pocainta, caci a trait-o; acum a ajuns la plinatatea Harului si a Tainei Mantuirii. Pentru ca poti avea credinta, dar daca nu te pocaiesti pentru pacate in zadar traiesti. Credinta si pocainta sunt cele doua aripi cu care ne inaltam la cer, nu putem zbura numai cu una dintre ele. Continuitate apostolica exista numai atunci cand traiesti si marturisesti credinta in pocainta.

Cred si marturisesc ca ceea ce-l caracterizeaza pe Sf. Ap. Petru nu este numai credinta dreapta, ci si pocainta. Acest plans cu amar al lui ar trebui sa fie pentru noi indemn, model de viata. Si daca tot traim vremea si ceasul "cand adevaratii inchinatori se vor inchina Tatalui in Duh si adevar." (Ioan 4, 23), atunci sa marturisim Adevarul complet: credinta cu pocainta si pocainta cu credinta!

Pocainta nu ne mai caracterizeaza nici pe noi, dar sa nu stricam si credinta. Spunea Pr. Galeriu ca "cei care nu-L recunosc pe Iisus Hristos drept Fiul lui Dumnezeu din veci, aceia nu-L pot chema pe Dumnezeu cu numele de "Tata"!". Sa cercetam duhurile, sa cautam Adevarul si sa ramanem credinciosi, pocaindu-ne.

Sfintii Apostoli ne sunt modele: Petru in credinta si pocainta, Pavel in ravna si intelepciune, Ioan in dragoste. Toti au propovaduit, pentru ca propovaduirea este viata, dar si viata poate fi o propovaduire.

Arhim. Siluan Visan
 

.

Despre autor

Siluan Visan Arhim. Siluan Visan

Senior editor
153 articole postate
Publica din 01 Ianuarie 2011

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 2027

Voteaza:

Credinta in pocainta 5.00 / 5 din 2 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Constanta SzlavicsPostat la 2013-06-30 08:50

    'Spunea Pr. Galeriu ca "cei care nu-L recunosc pe Iisus Hristos drept Fiul lui Dumnezeu din veci, aceia nu-L pot chema pe Dumnezeu cu numele de "Tata" Intamplarea traita nu demult, m-a afectat cumva, mai ales ca se intampla intr-o zi de mare bucurie si pentru ca nu puteam trece usor peste, m-am gandit sa o astern. Poate fi ciudat, dar gandurile ma napadesc si simt nevoia sa le impart. Doar asa imi gasesc linistea, cand stiu, ca poate unul, din cei multi, se va folosi. Iertati-ma . In seara din Sambata Mare, inaintea Invierii Domnului nostru Iisus Hristos, fiul meu, cu o privire destul de grava, imi zice. "Mami, ti-as spune ceva, dar nu vreau sa te supar". Ingrijorata, am asteptat sa-mi vorbeasca despre nelinistea lui, care devenise automat si a mea. Putin dezamagit, imi destainuie, ca tocmai s-a intalnit cu cativa prieteni, studenti la teologie, si acestia i-au zis, ca niste prieteni, popi (iertati-ma, dar nu pot sa-i numesc preoti),le-a povestit, ca Biblia e fabricata, ca exista doar pentru manipularea oamenilor, ca totul este ireal.(Dupa parerea lor,noi,oamenii, am venit de nicaieri, ne-a creat nimeni, si ne-am trezit asa, pe un pamant cu tot ce ne foloseste, avand deasupra noastra cerul, cu lumina lui binefacatoare) Discutia pe care a avut-o fiul meu, a venit intr-un moment nu prea bun, fiind inca in stadiul de a-L cauta pe Dumnezeu si nu-i trebuie prea mult sa-si schimbe gandirea... si ca el sunt multi. Cand ne legam sufletul de asta viata si multele patimi ne orbesc, astfel de discutii ne satisfac. Gandul ca nu exista Dumnezeu ne usureaza cumva....nu ne mai mustra constiinta, putem ramane in mocirla, balacindu-ne... ne-am invatat, e bine...pana cand vine vremea sa platim, caci malul in care ne scaldam e miscator, ne mangaie, pana ne acopera. Si-atunci intreb, cine manipuleaza si cine e cel manipulat? De fapt, chiar ei sunt cei care manipuleaza, sustinand ca Biblia, fiind cuvantul lui Dumnezeu, este fabricata. Si nu le este greu sa castige suflete, slabe in credinta, ducandu-i pe drumul pierzaniei, pe drumul fara speranta. Din pacate, prada este destula, usor de prins, de manipulat. Fiind prinsi in lanturi de patimi grele, ca desfraul, drogul, tutunul, alcoolul, devenind slugile trupului, a banilor, nu realizam pacaleala, indreptandu-ne pe drumul catre hau, care duce de multe ori la sinucidere. Si-apoi intreb din nou, oare Sfintii nostri parinti, care au trait o viata in pustietate, lipsiti de ceea ce noua ni se pare imposibil, hrana, apa, imbracaminte, ce nevoie aveau de manipulare, la ce le folosea, cand ei ardeau de sfintenie, nu simteau foame, sete, frig, hranindu-se cu iubirea, credinta si rugaciunea catre Bunul Dumnezeu? Si minunile care le fac cu noi, de cate ori ne rugam cu credinta? Cei care nu-l cunosc pe Dumnezeu, nu au de unde sa stie, ca nu pot manipula pe cel care-l are pe Bunul Dumnezeu in suflet, caci Dumnezeu nu este doar o credinta, ci este o simtire, care da putere si cu EL in inima, poti duce crucea, cat ar fi de grea si teama dispare. Ei, bietii, nu stiu, ca cel care-l are pe Dumnezeu in suflet, nu-si pune nadejdea in oameni si nici nu il mai poate impresiona ceva de pe acest pamant, si ii vezi cum se uita la tine compatimitor, zambind in coltul gurii, cu o ironie trufasa…si se mira, ca poti crede in ceva ce nu vezi. Dar ii intreb, oare durerea, sufletul se vede si putem spune ca nu exista? Sunt tineri, sanatosi, siguri doar pe puterea lor, netrecandu-le prin minte, ca toate trec ca vantul si in clipa urmatoare pot pierde tot, ajungand din compatimitori in compatimiti. Sufletul este darul lui Dumnezeu, care nu se vede, dar Doamne, cat de mult doare. Stiinta a creat remediul pentru orice durere a trupului, dar a ramas neputincioasa in a vindeca un suflet chinuit si fara ajutorul Bunului Dumnezeu, durerea e nemarginita. Din pacate, ignoranta copiilor, tinerilor, este un pret greu, platit de noi, parintii. Durerile sufletului ne-ajuta pe multi dintre noi, vindecandu-ne de orbire, ca sa putem vedea creatia Lui perfecta, care suntem noi,oamenii,cu tot ce ne inconjoara si sa nu ne mai indoim niciodata de existenta Bunului Dumnezeu, care si-a trimis unicul fiu, pe Domnul nostru Iisus Hristos pe pamant, suferind pe nedrept chinul rastignirii, pentru mantuirea noastra, pentru viata vesnica. Amin.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE