Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, sărbătoriţi la 8 noiembrie de către credincioşii ortodocşi, fac trecerea de la venerarea sfinţilor şi a moaştelor la cultul îngerilor.

Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil datează din secolul al V-lea. La început, a fost o simplă aniversare a sfinţirii unei biserici a Sfântului Mihail, aceasta fiind ridicată la ordinul lui Arcadius din Constantinopol. Cu timpul, acest praznic a ajuns să se adreseze şi Sfântului Gavriil, ca apoi să devină sărbătoarea închinată tuturor Sfinţilor Îngeri.

Biserica Ortodoxă îi cinsteşte pe sfinţii ei încă de la înfiinţare şi îi va preţui până la sfârşitul veacurilor. În Calendarul ortodox este fixată o zi de sărbătoare pentru fiecare dintre aceştia. Viaţa, activitatea şi minunile fiecărui sfânt au fost consemnate din primele veacuri creştine şi se păstrează până în zilele noastre, sub forma sinaxarelor, proloagelor, mineielor, acatistelor, din care se citeşte zilnic la slujbele religioase.

Creştinism versus păgânism
Pentru cercetătorii apuseni, raţionali şi ghidaţi de modul de gândire specific Apusului, condus de raţiune şi, de ce să nu spunem, gândirea iluministă, cultul martirilor este numai o receptare şi o dezvoltare oarecum anacronică a cultului eroilor antici. Cei mai mulţi dintre aceştia consideră că în cultul creştin al martirilor a supravieţuit cultul antic al eroilor, argumentând aceasta prin similitudinea actelor cultice care însoţesc aceste credinţe. Spre exemplu, cercetătorul Fustel de Coulanges subliniază că sărbătorile închinate martirilor sunt identice cu zilele închinate eroilor antici: Parentalia-Feralia (13-21 februarie), Lemuria (9, 11, 13 mai), Rosalia (23 mai).

Tradiţia greacă acorda titlul de erou oamenilor iluştri, fie pentru că erau consideraţi de origine divină, fie pentru mari fapte de vitejie, fie pentru servicii însemnate aduse omenirii; există convingerea că eroii, îndată după moarte, erau admişi în familia zeilor, devenind astfel părtaşi la natura şi puterea divină. Spre exemplu, despre Heracle, mitologia antică consideră că imediat după moartea sa pe rug a fost ridicat de tatăl său la cer şi dus în Olimp.

Creştinismul a desfiinţat, într-un anumit sens, graniţa între sacru şi profan, dând posibilitatea tuturor să devină sfinţi. De o parte, dispariţia acestei graniţe nu înseamnă profanizarea universală, ci deschiderea tuturor posibilităţilor pentru sfinţire, iar de cealaltă parte, a nega putinţa accesului tuturor la sfinţenie înseamnă a nega dumnezeirea activă în umanitatea asumată a Fiului lui Dumnezeu.

Încă din antichitate, aproape toate popoarele creştine au dat naştere la sfinţi din sânul lor. Românii şi grecii au dat cel mai mare număr de sfinţi din calendarul ortodox, dar nu lipsesc nici sirienii, egiptenii, perşii, armenii, gruzinii, celto-galii, ruşii. Din anul 1955 în lista sanctorum au fost trecuţi şi sfinţii de neam românesc.

Cultul îngerilor
Cultul îngerilor are un fundament biblic, fie că e vorba de Vechiul Testament, fie că ne referim la Noul Testament. Cu toate acestea, în creştinismul primar constatăm o oarecare rezervă faţă de cinstirea îngerilor, datorită denaturării sau practicării abuzive şi eronate a acestui cult. De fapt, este vorba despre două influenţe: una venită din partea păgânilor care asimilau pe îngeri cu numeroasele zeităţi adorate de aceştia, cealaltă din partea gnosticilor, care confundau îngerii cu eonii. Totuşi, nu trebuie confundată venerarea pe care creştinii o acordă îngerilor cu cinstirea pe care o dau divinităţii.

Cultul Sfinţilor Îngeri a luat amploare încă din creştinismul timpuriu, mai ales în Egipt, Italia şi Siria, unde întâlnim cele mai numeroase paraclise şi biserici închinate sfinţilor îngeri. Biserica Ortodoxă acordă o atenţie deosebită venerării îngerilor. În acest sens, în Sinaxarul ortodox au fost rezervate cinci zile liturgice închinate pomenirii şi cinstirii Sfinţilor Îngeri: Soborul Sfinţilor Mihail şi Gavriil, la 8 noiembrie, Minunea Sfântului Arhanghel Mihail de la Choes, la 6 septembrie, Soborul marelui voievod Gavriil, la 26 martie, cel de-al doilea Sobor al Arhanghelului Gavriil, la 13 iulie şi Arătarea Arhanghelui Gavriil la coliba unui călugăr din Sfântul Munte, la 11 iunie.

Cultul îngerilor este la mare cinste şi în Biserica Romano-Catolică. Astfel, în calendarul catolic întâlnim cinci sărbători, de diferite grade, închinate Sfinţilor Îngeri, o importanţă deosebită acordându-se sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil.

Soborul îngerilor
În tradiţia Bisericii sunt cunoscuţi un număr de şapte Arhangheli: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Salatiil, Gudiil şi Varahiil. Mihail, care se tâlcuieşte "puterea lui Dumnezeu" şi este voievodul oştilor cereşti, primul din ceata Sfinţilor Arhangheli, poartă sabie de foc şi are rolul de a păzi legea lui Dumnezeu şi de a birui puterea vrajmaşilor. Gavriil, care înseamnă "bărbat-Dumnezeu", este arhanghelul bunelor vestiri. El nu poartă sabie de foc, ci crin, fiind aducătorul veştilor bune. Rafail, al treilea arhanghel, este tămăduitor al neputinţelor omeneşti. Uriil este luminător al celor întunecaţi. Salatiil este îngerul care se roagă fierbinte pentru neamul omenesc. Gudiil este îngerul care aduce veşnic slavă lui Dumnezeu şi celor ce se nevoiesc la fapte bune. Varahiil, ultimul arhanghel, este aducător de binecuvantare dumnezeiască pe pământ.

Sacrul şi profanul
Conform tradiţiei, în ajunul sărbătorii se oficiază slujba de priveghere, seara, la care sunt prezenţi ierarhul locului şi alţi invitaţi, precum şi o mulţime de credincioşi. În unele locuri, privegherea durează toată noaptea, fiind însoţită de litie, acatistul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, citirea moliftelor, miezonoptica, psaltirea şi alte citiri şi cântări.

În această zi, după slujba religioasă, se citesc rugăciuni de dezlegare pentru cei prezenţi, după care preotul se dezbracă de veşmintele preoţeşti şi le pune peste credincioşi, gestul având leac pentru multe boli, în special cele mintale. În timpul Sfintei Liturghii, la ieşirea preotului cu sfintele daruri, mulţi credincioşi pun în calea preotului haine pentru a trece peste ele şi a obţine vindecare şi sfinţenie pentru cel care le va purta. Bisericile care au hramul Arhanghelilor dăruiesc credincioşilor cozonac şi un pahar cu vin sau organizează o agapă frăţească în curtea bisericii sau în interiorul acesteia.

Se spune că Arhanghelii sunt conducătorii cetelor de îngeri, având aripi şi purtând săbii, ca simbol al biruinţei şi sunt călăuze ale sufletelor în drumul acestora spre rai. Arhanghelul Mihail a însoţit poporul ales în pământul făgăduinţei, dar şi cele zece pedepse, a fost păzitorul oştilor lui Isus Navi, a stins cuptorul celor trei tineri din Babilon, a păzit pe Daniil în groapa cu lei şi tot el a dat biruinţă lui Ghedeon în luptă. Arhanghelul Gavriil a vestit naşterea Maicii Domnului, a fost primul care a rostit numele lui Iisus, i-a dat nume lui Ioan Botezătorul şi a descoperit magilor taina întrupării Mântuitorului.

În folclorul religios românesc, dintre cei doi arhangheli, mai venerat este Mihail. Se spune că el poartă cheile raiului, este un înfocat luptător împotriva diavolului şi veghează la capul bolnavilor, dacă acestora le este hărăzit să mai trăiască, fiind şi un stăpânitor al văzduhului, alături de prorocul Ilie.

În viziunea populară, Arhanghelii asistă şi la judecata de apoi, ard păcatele acumulate de patimile omeneşti fireşti şi purifică, prin post, conştiinţele. De aceea, multe familii creştine îi aleg ca patroni şi ocrotitori spirituali ai casei şi ai gospodăriei. În zonele muntoase, stăpânii oilor îi desemnează pe arhangheli ca “patroni ai oilor”, având grijă ca acestea să fie sănătoase şi cu spor la mărirea turmelor.

Conform tradiţiei, în sâmbăta dinaintea sărbătorii Sfinţilor Arhangheli se duc bucate şi colivă la biserică şi se dau pomeni de sufletul morţilor. De “moşii de toamnă”, mulţi creştini împart vecinilor şi săracilor farfurii sau străchini cu mâncăruri şi căni pline cu vin. Tot acum, se aprind lumânări pentru cei morţi, dar şi pentru cei vii.

Aşadar, Biserica Ortodoxă, prin misiunea ei în societatea românească, a produs o schimbare radicală în folclorul românesc, împletind în mod armonios cele două componente importante, profanul şi sacrul.

Ştefan Popa