Sfantul Maxim Marturisitorul - aparator al dreptei credinte

Iubiti frati si surori intru Domnul

Mantuitorul nostru Iisus Hristos s-a intrupat, ne-a invatat si s-a jertfit pentru noi, spre a ne izbavi de pacat. Insa, pentru ca mantuirea noastra sa fie asigurata si dupa plecarea Sa dintre noi, prin inaltarea la cer, El a infiintat Biserica Sa (Matei XVI, 18; Fapte XX, 28) spre a ne distribui prin ea harul mantuitor. Din Biserica fac parte toti cei care cred si se boteaza in El si-l urmeza dreapta credinta.

Mantuitorul continua sa conduca Biserica in chip nevazut, pentru ca El este capul ei (Efeseni I, 22-23; Coloseni I, 18), iar crestinii madularele trupului Lui. Acestia stau intr-o stransa legatura cu Mantuitorul, cat si intre ei. Caci toti crestinii care formeza Biserica stau intr-o stransa legatura nu numai intre ei, cei vii, ci si cu cei morti. Toti formeza o comuniune vie ca un organism asa cum ne invata Sf. Apostol Pavel (Romani XIV, 8-9) si toti se ajuta intre ei. Chiar cei vii (biserica luptatoare) comunica si se ajuta cu cei morti (biserica triumfatoare) prin rugaciune. Cei vii se roaga pentru iertarea pacatelor celor morti, iar cei morti, cei bine placuti lui Dumnezeu - sfintii -se roaga, mijlocesc la Mantuitorul pentru cei vii.

Din aceasta stransa comuniune intre biserica luptatoare si cea triumfatoare si intre capul ei (Mantuitorul Hristos) avem cinstirea sfintilor. Sfintii sunt acei oameni alesi si bineplacuti lui Dumnezeu pentru ca s-au consacrat intru totul slujirii Lui. La inceput, in Noul Testament, toti cei botezati in Hristos, toti crestinii erau numiti sfinti. Mai tarziu, denumirea de sfant s-a restrans numai la martiri intii, apoi a trecut la apostoli, prooroci, cuviosi, mari invatatori. Totusi un numar restrans ce au dus o viata virtuoasa si de desavarsire aproape de mucenicie erau socotiti sfinti.

Din motivele aratate, crestinii ii cinstesc pe sfinti si le inalta rugaciuni. Insa, inchinarea, rugaciunea, are doua forme: a) inchinarea sau rugaciunea catre Dumnezeu: ,,Domnului Dumnezeului tau sa te inchini“ (Matei IV, 10); este o inchinare desavarsita, absoluta (latrie) si b) inchinarea sau cinstirea sfintilor este o inchinare relativa pe care o adresam sfintilor numita dulie, pentru ca ei sunt fiinte marginite ca si noi. Gestul este acelasi: cand ne inchinam lui Dumnezeu si cand ne rugam sfintilor, dar sentimentul interior este altul.

In Biserica, noi cinstim pe sfinti pentru ca acestia au colaborat cu Dumnezeu prin harul Lui si s-au invrednicit de o viata virtuoasa. Sfintii sunt numiti prieteni ai lui Dumnezeu ,,Voi sunteti prietenii Mei, daca faceti ceea ce va poruncesc“ (Ioan XV, 14; Iacov II, 23), si casnicii Lui: ,,Deci dar nu mai sunteti straini si locuitori vremelnici, ci sunteti impreuna cu sfintii si casnici ai lui Dumnezeu“ (Efeseni II, 19)

Printre acesti prieteni si casnici ai lui Dumnezeu se innumara si Sfantul Maxim Marturisitorul cel pe care il praznuim astazi.

Iubiti frati crestini

Sfantul Maxim Marturisitorul, unul dintre cei mai mari teologi si scriitor mistici ai Bisericii Ortodoxe s-a nascut in jurul anului 580 la Constantinopol, intr-o familie aristocrata, La doar noua ani ramas orfan de ambii parinti este luat in grija unei manastiri din Palestina, care s-a ingrijit sa-i dea o educatie aleasa de la cei mai mari si intelepti dascali ai vremii. La varsta de treizeci de ani, in jurul anului 610, imparatul Bizantului, Heraclie, vazand intelepciunea si viata desavarsita pe care o ducea Sfantul Maxim, l-a adus la curtea imparateasca facandu-l mare sfetnic al imparatiei, dar nu ramane in aceasta functie decat putina vreme.

S-a retras la manastirea Hrisopolis (Scutari) unde s-a facut calugar. Aici a ramas pana in 624 sau 625, cand s-a refugiat datorita amenintarii persane la Manastirea „Sfantul Gheorghe din Cyzic, in Asia Mica. In 626, noi incursiuni ale persilor au provocat dispersarea tuturor traitorilor din aceasta manastire. Sfantul Maxim a ajuns mai intai in Creta, unde a avut o disputa cu episcopi adepti ai monofizismului severian, iar apoi, in Africa, stabilindu-se in Manastirea Eucratos de langa Cartagina.

Aici l-a cunoscut pe Sfantul Sofronie, staretul manastirii, ales mai tarziu patriarh al Ierusalimului. Dupa moartea Sfantului Sofronie (638), incepatorul luptei contra monoenergismului, Sfantul Maxim a ramas cel mai important aparator al Ortodoxiei. In special intre anii 640-646, el a demascat in scris eroarea monotelita, prin redactarea unui important numar de mici tratate teologice si polemice, precum si a primei parti din Ambigua (catre Toma). In luna iulie a anului 645 s-a intalnit la Cartagina cu Pyrrhus, fostul patriarh al Constantinopolului, destituit de imparatul Constantin al III-lea, si l-a convins, pentru scurt timp din nefericire, sa renunte la monotelism. Tot cu incurajarea Sfantului Maxim, episcopii din Africa au tinut in anul 646 o serie de sinoade locale in care au condamnat edictul imperial editat de imparatul Heraclie, acte care au oficializat - din ratiuni politice - ereziile cunoscute sub numele de monoenergism si monotelism, si au adresat scrisori catre imparatul Constans al II-lea, patriarhul Pavel al II-lea al Constantinopolului (641-653) si papa Teodor al Romei pentru a le face cunoscuta pozitia lor. In acelasi an 646, Sfantul Maxim a plecat din Africa spre Roma, prin Sicilia, unde a prezentat calugarilor de acolo invatatura sa antimonotelita. In 648, imparatul Constans al II-lea publica edictul Typos prin care interzicea, sub amenintarea unor pedepse grave, orice discutie despre una sau doua energii si despre una sau doua vointe in Mantuitorul Hristos. Drept raspuns, noul papa Martin I (649-653) a convocat in octombrie 649 un sinod la Lateran, care a condamnat edictele Ekthesis si Typos si a anatematizat printre altii pe patriarhii Serghie, Pyrrhus, Pavel al II-lea ai Constantinopolului. Sfantul Maxim a participat in mod activ la acest sinod pe care il pregatise deja impreuna cu inaintasul lui Martin, papa Theodor. Tot el a intocmit, se pare, documentatia cu textele patristice necesare condamnarii monotelismului si a redactat o parte din acte. Aceasta lupta neobosita pentru apararea Ortodoxiei a dus la judecarea sa in 655 la Constantinopol, urmata de exilarea sa in localitatea Byzia din Tracia. In pofida tuturor incercarilor, batranul monah nu si-a parasit credinta. El era stalpul Ortodoxiei dupa cum reiese dintr-un mesaj al imparatului Constans al II-lea.

In mai-iunie 662, a fost rejudecat, anatematizat si condamnat la biciure, smulgerea limbii si amputarea mainii drepte. Deportat in Tara Lazilor, in sud-estul Marii Negre si inchis in 8 iunie 662 in fortareata Schemaris (in Georgia de astazi), Sfantul Maxim a murit pe 13 august in acelasi an.

Drept maritori crestini

Sfantul Maxim Marturisitorul este unul dintre cei mai mari teologi ai timpului sau. De la el ne-a ramas o serie de opera, care vin sa combata ereziile aparute in acea perioada.

Astfel, din perioada petrecuta de Sfantul Maxim in Manastirea „Sfantul Gheorghe“ din Cyzic (624-626) dateaza printre altele: „Cuvantul ascetic“, „Cele 400 de Capete despre dragoste“, „Epistolele 2 si 3 despre dragoste“, catre Ioan Cubicularul, „Intrebari, nedumeriri si raspunsuri“ si „Viata Maicii Domnului“. Altele au fost redactate in prima parte a sederii Sfantului Maxim in Africa: „Ambigua“, partea a II-a, „Talcuirea la Tatal nostru“, „Mistagogia“ (628-630), „Raspunsurile catre Talasie“, „Raspunsurile catre Theopempt“, „Cele 200 de Capete teologice si iconomice“, „Cele 15 Capete si Cele 10 Capete“. Toate aceste opere au fost traduse de marele teolog al nostru, Dumitru Staniloae, si sunt cuprinse fie in Filocalie, fie in volumul Parinti si Scriitori Bisericesti. Caracterizand ansamblul operei Sfantului Maxim, pr. prof. D. Staniloae spunea: „Scrisul lui este o sinteza grandioasa si personala a marilor curente filosofice ale antichitatii si a principalelor idei patristice.

Unul din marile merite ale Sfantului Maxim este acela de a fi corectat aceste conceptii, condamnate de Sinodul V Ecumenic (Constantinopol, 553), dar cu mare trecere printre monahii timpului sau. El pune in locul triadei cosmologice a lui Origen (nemiscare - miscare - creatie) o alta: creatie - miscare - nemiscare (stabilitate). Aceasta din urma triada, bazata pe invatatura biblica despre creatie, permite o corecta si reala perceptie a transcendentei divine si a dinamicii intrinsece a lumii. Ea intra totodata in perfecta armonie cu apofatismul si reprezentarea simbolica si mistica a Bisericii si a Sfintei Liturghii, in care Sfantul Maxim urmeaza Sfintilor Capadocieni si Sfantului Dionisie Areopagitul. Inceputul lumii se afla in actul atotliber si atotbun al lui Dumnezeu, Care prin Logosul Sau creeaza lumea. Acest act este totodata si inceputul miscarii lumii spre scopul ei care este Acelasi Dumnezeu. Omul primeste de la Creatorul sau existenta si existenta vesnica. Viziunea asupra existentei pe care Sfantul Maxim o deschide cititorului scrierilor sale este cu adevarat inaltatoare. Creatia intreaga si timpul sunt opera lui Dumnezeu si au de aceea o valoare inestimabila.

Astfel, Dumnezeu este Unul in fiinta si intreit in Persoane. Omul este unul ca persoana si uneste prin firea sa compusa din suflet si trup lumea spirituala si pe cea materiala. Sau, umanitatea este una dupa fire si contemplata in multimea persoanelor umane.

Pentru intreaga sa contributie la cristalizarea si formularea invataturii dreptei credinte, biserica la intitulat ,,Marturisitorul“. Noua, celor care astazi il pomenim nu ne ramane decat sa zicem: Bucura-te, Sfinte Cuvioase Maxim, alauta a Sfintei Treimi, luminatorule cel mare in fapta si cuvant. Amin.

Preot David Marian, parohia Nuntasi, Constanta

.