- Avem o problemă cu fiul cel mare. A ajuns sub influenţa negativă a celor de vârsta lui şi acum nu putem s-o scoatem la capăt cu el. Ieri am fost chemaţi la grădiniţă, unde ni s-a spus despre comportamentul lui. Băiatului îi plăcea să-şi facă de cap şi înainte, dar acum, când este împreună cu prietenii, este deja mai mult decât o simplă ştrengărie. Am încercat să-i explic că ar trebui să se ţină departe de asemenea băieţi şi să îşi aleagă prietenii... Ce părere aveţi? Vor avea vreo înrâurire poveţele noastre asupra copilului?
- Poate că, atunci când va fi mare, el va înţelege şi va depăşi asta. Dar, înţelegeţi, copiii caută apreciere - aprecierea şi încuviinţarea noastră. Vor ca noi, dar şi alţii, să avem o părere bună despre ei. Vor să ia parte la cele ce se întâmplă. Ei încă nu înţeleg cine sunt şi conştiinţa lor depinde în mod direct de exemplul pe care îl arătăm noi, dar şi alţii. De aceea, la şcoală ei îi imită pe copiii care le dau sentimentul implicării în ceva. Uneori aceşti prieteni sunt buni, alteori, nu prea. Dar copiii noştri sunt atraşi de ei, pentru că nu ştiu cine sunt în realitate şi încep să se schimbe sub influenţa lor. Prin urmare, trebuie să ne ajutăm copilul să nu se identifice cu toate aceste lucruri mărunte care îi aduc plăcere şi sunt la modă astăzi, ci să-i facem cunoscut scopul pentru care trăieşte.
E greu să-i spui că nu are voie să facă năzbâtii, că trebuie să fie un băieţel cuminte, când în jur toţi îşi fac de cap, atât la şcoală, cât şi la grădiniţă. Bunăoară, dumneavoastră apreciaţi această grădiniţă după nivelul de învăţare, dar ce ziceţi de alţi indici necesari pentru dezvoltarea armonioasă a copilului? De exemplu, disciplina. Ii învaţă oare acolo pe copii stăpânirea de sine? Ce contează cât de dezvoltată este mintea noastră? Dacă ne lipseşte disciplina, nu vom putea să fim disciplinaţi. Şi atunci, ce folos? Este ca şi cum ai avea un milion de dolari şi n-ai şti unde i-ai pus. La fel şi copilul, dacă nu şi-a însuşit autodisciplina necesară pentru a învăţa şi a munci, mintea îl va duce oriunde, dar nu acolo unde trebuie. Inţelegeţi?
Societăţii noastre, din punctul meu de vedere, îi lipseşte pivotul moral. In aceste condiţii, cum putem să le spunem copiilor: „Nu face prostii! Nu te purta urât!"? Dar de ce ei trebuie să nu facă prostii şi să nu se poarte urât? Pentru că nu este bine? Dar de ce nu e bine? Ce vom răspunde la asta? îi vom spune copilului că Dumnezeu nu vrea ca el să se poarte aşa? El ne va contrazice, spunându-ne că nu crede în Dumnezeu. Şi aşa va respinge orice argument al nostru. Va spune că, dacă se va purta frumos, ceilalţi îl vor considera neghiob. Şi asta îi va aduce o supărare foarte mare. Pentru noi - nu, dar pentru el - da.
Astăzi este foarte dificil să le comunici copiilor adevăratele valori. Desigur, mi-e uşor să vorbesc, eu nu am copii. Dar, dacă aş avea, nu i-aş da la şcoală. I-aş înscrie în programul de şcolarizare la domiciliu, căci nu aş vrea ca lumea să-i pervertească. Aş aştepta până ar creşte şi şi-ar însuşi temeinic valorile morale pentru ca, lovindu-se de lume, să facă faţă presiunii ei, să nu cadă. M-aş îngrijora foarte mult dacă mintea copilului meu ar ajunge sub influenţa lumii. Pentru că ştiu cum s-ar termina totul: cu pierderea credinţei în Dumnezeu, cu pierderea oricărei moralităţi şi convingerea că toate faptele tale sunt corecte...
Arhimandritul Ioachim Parr
Cand cei doi devin una, Editura Egumenita
Cumpara cartea "Cand cei doi devin una"
-
Educatia copiilor
Publicat in : Cum indrumam copilul in viata duhovniceasca
-
Educatia copiilor
Publicat in : Credinta -
Rolul familiei in educatia copiilor - o perspectiva eclesiala
Publicat in : Morala -
Pedeapsa si rasplata in educatia copiilor
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.