Biruirea patimilor si dobandirea virtutilor

Biruirea patimilor si dobandirea virtutilor Mareste imaginea.

Câteva lucruri trebuincioase biruirii patimilor si dobândirii unor noi virtuti

Chiar dacă până acum ţi-am spus destule lucruri, ca să-ţi arăt mijloacele prin care să te chiverniseşti spre a te învinge pe tine însuţi şi a te întrarma cu virtuţile, e totuşi de trebuinţă să-ţi mai dau câteva sfaturi:

a) Mai întâi îţi spun că, dacă voieşti, frate, să dobândeşti virtuţile, să nu pui în practică rânduiala neschimbată a unora care urmează în fiecare zi a săptămânii pentru fiecare virtute în parte deprinderi diferite. Nu, ci rânduiala nevoinţei ta le să fie aceea de a purta un război împotriva patimilor, care de-a pururi te ispitesc şi te păgubesc, şi, totodată, de a te împodobi, pe cât cu putinţă, cu virtuţile potrivnice patimilor tale. Că, dacă vei dobândi acele virtuţi, potrivnice patimilor ce te ispitesc, negreşit vei dobândi cu uşurinţă şi prin puţine fapte şi celelalte virtuţi, cu alte cuvinte, o vei dobândi pe fiecare dintre ele la vremea cuvenită şi dintr-o pricină nebănuită; fiindcă virtuţile sunt de-a pururi legate între ele şi cel care o are pe una dintre ele deplin le are pe toate celelalte la îndemână, la uşa inimii sale.

b) Să nu amâni niciodată vremea dobândirii virtuţilor, nici pentru ani, nici pentru luni, nici pentru săptămâni, nici măcar pentru câteva zile. Ci luptă aproape întotdeauna de parcă atunci te-ai născut; luptă mereu ca un soldat proaspăt înrolat şi păşeşte spre culmea desăvârşirii virtuţilor fără oprire sau zăbavă. Fiindcă a te opri pe calea virtuţilor şi a desăvârşirii nu-i totuna cu a-ţi trage suflarea şi a-ţi recăpăta puterile, ci cu a te întoarce din drum şi a pierde din vigoare.

A te opri înseamnă părerea greşită de a fi dobândit deplin o virtute, de a nu-ţi cerceta greşelile sau de a nu căuta prilejuri şi pricini care cheamă la noi fapte de virtute. Prin urmare, să fii necurmat plin de grijă, înflăcărat şi priceput spre a nu pierde nici cele mai neînsemnate prilejuri şi pricini ale virtuţii. Iubeşte toate prilejurile şi pricinile ce te îndeamnă la virtute şi mai ales acele pricini ce sunt mai greu de biruit.

Căci şi faptele săvârşite spre înfrângerea greutăţilor mai mari ce stau în calea virtuţilor fac ca deprinderile virtuţilor să fie mai grabnice şi să aibă o rădăcină mai adâncă. Insă de pricinile care pot aţâţa ispita trupească fugi cu toată sârguinţa şi iuţeala, după cum deja ţi-am spus.

c) Să fii chibzuit şi cu discernământ în privinţa virtuţilor din afară, ce pot pricinui vătămarea şi îmbolnăvirea trupului, după cum ar fi chinuirea lui prin postiri, privegheri (dar şi alte nevoinţe asemenea) peste măsură, fiindcă acestea se dobândesc puţin câte puţin şi treptat, după cum vom arăta în continuare. In privinţa celorlalte virtuţi, care sunt cu totul lăuntrice şi sufleteşti (precum să iubeşti pe Dumnezeu, să dispreţuieşti lumea şi pe tine însuţi, să urăşti patimile şi păcatul, să fii răbdător şi blând, să-i iubeşti pe toţi, până şi pe cei ce te vatămă, şi celelalte virtuţi deopotrivă), socotesc că nu e nevoie să le dobândeşti puţin câte puţin, nici să atingi desăvârşirea acestora în trepte sau etape, ci sileşte-te să faci orice de dragul lor, pe cât îţi stă în putinţă şi cât mai grabnic.

d) Intreaga conştiinţă, dorinţă şi inimă a ta să nu cugete, nici să râvnească, nici să voiască altceva decât să biruiască acea patimă care te atacă şi cu care te lupţi şi să dobândească virtutea potrivnică acesteia. Aceasta să fie pentru tine întreaga lume, însuşi cerul şi pământul; aceasta să fie toată comoara şi întreg rostul tău: a bineplăcea lui Dumnezeu, fie că mănânci, posteşti, trudeşti, te odihneşti, priveghezi, dormi, eşti la tine acasă ori afară, săvârşeşti fapte cucernice sau te ocupi de rucodelia ta: toate acestea să fie cârmuite şi îndreptate spre a-ţi stăpâni şi învinge patima cu pricina şi spre dobândirea virtuţii opuse ei.

e) Să fii îndeobşte vrăjmaşul tuturor plăcerilor şi desfătărilor pământeşti. Că în chipul acesta vei fi războit mai puţin de celelalte rele, care, cu toate, îşi au rădăcina în plăcere. Şi odată ce le vom tăia, din ură de sine, rădăcina, îşi vor pierde puterea. Căci, dacă vei voi să lupţi pe de o parte împotriva unei răutăţi, adică împotriva unei plăceri anume, şi, pe de alta, nu vei renunţa la celelalte plăceri pământeşti, chiar dacă nu vor fi de moarte, ci îngăduite şi uşoare, negreşit războiul tău va fi aspru, sângeros şi foarte îndoielnic şi, prin urmare, arareori vei birui. De aceea, să ai mereu în minte judecata dumnezeiască: „Cel ce îşi iubeşte sufletul îl va pierde; iar cel ce îşi urăşte sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa veşnică”1; „Fraţilor, nu suntem datori trupului, ca să vieţuim după trup. Căci dacă vieţuiţi după trup, veţi muri, iar dacă ucideţi, cu Duhul, faptele trupului, veţi fi vii.”2.

f) Şi, în ultimul rând, te sfătuiesc, fiindcă e foarte bine şi chiar cu totul trebuincios dobândirii virtuţilor, să faci mai întâi o spovedanie generală, spre a te încredinţa, pe cât cu putinţă, că te afli în harul lui Dumnezeu, de la Care aştepţi toate harismele, virtuţile şi biruinţele.

SFÂNTUL NICODIM AGHIORITUL

Fragment din cartea "RĂZBOIUL NEVĂZUT", Editura Sophia

Cumpara cartea "RĂZBOIUL NEVĂZUT"

Note:
l In. 12.25.
2Rm. 8,12-13.

Pe aceeaşi temă

30 Ianuarie 2024

Vizualizari: 947

Voteaza:

Biruirea patimilor si dobandirea virtutilor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE