Sfintii Parinti spuneau ca intrebuintarea cu masura a vinului este sanatate. De aici reiese ca nu este pacat sa bei alcool, ci sa bei alcool fara discernamant. Din cauza deprimarii, insucceselor, problemelor familiale, dragostei neimpartasite, omul a ajuns sa bea fara masura, crezand ca le poate „ineca”. Dar necumpatarea nu-i mai ofera omului sanatate, ci vatamare. A bea din ce in ce mai mult, nu inseamna a avea din ce in ce mai multe rezolvari la probleme. O astfel de cale nu face decat sa multiplice problemele. Apar tulburarile de atentie, deteriorarea memoriei, cosmarurile, insomnia, astenia, cresterea tensiunii arteriale, certurile care pot duce la destramarea familiei, violenta, trauma copiilor, etc. Nu dupa multa vreme cercul intereselor sale va fi redus la minimum. Omul ajunge sa traiasca intr-o lume ireala. Crede ca numai alcoolul ii poate oferi posibilitatea de a respira in aceasta lume „cenusie”.
Cele noua mladite amare ale betiei - Sfantului Dimitrie al Rostovului
Cea dintai mladita este intunecarea mintii, incetosarea judecatii, pierderea cunostintei. Drept aceea, cand sunt la betie, multi nu mai stiu de ei, nu isi dau seama ce fac si vorbesc, la fel ca niste nebuni, si orice rau, necinstire sau bataie ar pati, a doua zi nu-si aduc aminte. Asupra celor de acest fel se implineste zisa Scripturii: Batutu-m-a si nu m-a durut, ocara-tu-m-a si eu n-am stiut (Pilde 23, 34).
Cea de-a doua mladita este nerusinarea: betivul nu se rusineaza de nimeni, ci, pierzandu-si constiinta, rosteste vorbe spurcate, hulitoare, prostesti, jignitoare pentru un auz cu intreaga-intelepciune; gura lui se aseamana unui grajd de dobitoace, plin de necuratie imputita, iar limba -unei lopeti cu care se arunca aceasta necuratie... Ce altceva este inima acestui om, fara numai locas al multor rele, din care nu poate sa iasa altceva decat rau, dupa cuvantul Evangheliei: Omul cel rau din vistieria cea rea a inimii sale scoate cele rele, ca din prisosinta inimii graieste gura lui (Lc. 6, 45).
Cea de-a treia mladita din vita betiei este nepazirea tainei. Cel beat povesteste tuturor si fiecaruia, fara fereala, toate tainele, ale sale si straine, pe care le obladuia cu osardie in adancul sufletului sau, pazindu-le intru tacere, cat era treaz. Si nu numai atat: el pomeneste si ceea ce a trecut demult si s-a dat uitarii. Si este tot atat de obisnuit lucru pentru betiv sa descopere tainele precum ii este sa verse mancarea din stomac: nici mancarea, nici tainele nu raman in betiv.
Cea de-a patra mladita din sodomitica vita a betiei e atatarea poftei trupesti, drept care Apostolul si indeamna: Nu va imbatati cu vin, intru care este curvia (Efes. 5, 18).
Cea de-a cincea mladita, plina de otrava serpeasca, este iutimea, mania, vrajba, certurile, bataia si varsarea de sange. Imbatandu-se cu vin, oamenii se scoala cu intaratare unul asupra altuia. Iata de ce vorbeste cu dojana Parimiastul: Cui este vai? Cui sunt galcevi? Cui judecati? Cui necazuri si sfezi? Cui zdrobirea in zadar? Cui sunt ochii urdurosi ? Au nu celor ce zabovesc la vin si celor ce pandesc unde se fac ospete ? (Pilde 23, 28-29). Si inteleptul fiu al lui Sirah graieste: La vin nu te face viteaz, ca pe multi i-a pierdut vinul (Sir. 31, 29).
Cea de-a sasea mladita, plina de fiere, este vatamarea sanatatii, slabirea puterilor trupesti, tremurul mainilor, durerea de cap, slabirea vederii, patimirea stomacului, gemetele, neputintele, batranetea inainte de vreme, imputinarea anilor vietii si moartea nefericita.
Cea de-a saptea mladita e risipirea avutiei, pierderea bogatiei, lipsirea de foloase: Lucratorul betiv, graieste fiul lui Sirah, nu se va imbogati (19, 1). Ce multi sunt oamenii care din pricina betiei au ajuns de la mare bogatie in cea mai de pe urma saracie!...
Cea de-a opta mladita amara este pierderea mantuirii. La fel ca bogatia materiala, si comorile duhovnicesti se risipesc in urma betiei, fiindca betivul spre toate pacatele cuteaza. De ce pacat se ingretoseaza, se teme ori se rusineaza omul cand este treaz, nu se mai rusineaza, nu se mai teme, nu se mai ingretoseaza cand este beat.
Cea de-a noua si cea mai amara mladita a betiei este pieirea de tot a sufletului... Alti pacatosi se pot pocai si pot avea parere de rau pentru pacatele lor cand le soseste ceasul mortii, fiindca mintea lor este treaza - insa betivul care moare cum poate sa se pocaiasca, daca el nu stie de sine, daca nu-si da seama ca ii vine moartea, pe care nicidecum nu o astepta? Iar pentru cel ce moare fara pocainta gheena este cu neputinta de ocolit.
Iata mladitele acestei vii sodomitice care este betia: macar ca la gust par dintai dulci, dupa aceea dulceata lor se preface in amaraciune de fiere, in otrava de serpi si de aspide!
Pe buna dreptate Sfantul Ioan Gura de Aur ii socoate pe betivi mai rau ca pe caini si ca pe celelalte dobitoace necuvantatoare. "Nici un dobitoc", zice el, "nu mananca si nu bea mai mult decat are nevoie, si nimeni nu poate sa il sileasca sa manance ori sa bea dincolo de masura pe care o cere firea lui. Iar betivul si fara a fi silit umple tot mai mult pantecele sau, pana ce se vatama pe sine".
Sursa: CrestinOrtodox.ro
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.