Am avut ocazia sa intalnesc persoane care mi-au marturisit deschis faptul de a fi fost un copil nedorit. Un copil care, la timpul respectiv, nu doar ca nu s-a aflat in "planul” parintilor, dar care chiar a "incurcat” si "complicat" planurile lor. Am crezut atunci ca aflarea unui astfel de adevar, chiar si la maturitate, poate insemna pentru persoana in cauza o grea povara de purtat, pentru tot restul vietii. In cele mai multe cazuri, nu a fost insa asa.
Acestia au putut creste fara resentimente fata de parinti care, intr-un moment de indepartare de Dumnezeu si de intunecare a mintii, i-ar fi putut lasa prada mortii. Mai mult, isi manifesta o recunostinta aparte fata de gestul acestora - pana la urma unul normal - acela de a-i fi lasat in viata.
Aceste persoane au vazut in actul nasterii lor lucrarea directa a purtarii de grija a lui Dumnezeu. De fapt, in fiecare caz, decizia salvatoare, cea care a trasat granita dintre viata si moarte, a aparut in chip minunat, fie prin persoana duhovnicului, a unui apropiat al familiei, sau prin pozitia ferma a unuia dintre soti.
Sunt insa cazuri cand aceasta decizie salvatoare nu este niciodata luata, desi intotdeauna exista premisele ei. Cazuri cand parintii se cred suverani peste viata si moartea copilului care urmeaza a se naste. Se uita faptul ca un copil nedorit de parinti este, mai intai de toate, un copil dorit si daruit de Dumnezeu.
Omeneste cugetand, nu intelegem de ce exista persoane care doresc copii, dar nu primesc, si persoane care, fara sa ii doreasca, ii primesc de la Dumnezeu. De asemenea, nu intelegem de ce Dumnezeu chema la existenta prunci nu doar in urma legaturilor din sanul familiei, ci si din legaturi extraconjugale. Ba chiar ingaduie Dumnezeu sa existe copii care nasc copii. Prin actul credintei, marturisim insa ca prin toate aceste lucruri Dumnezeu isi manifesta pedagogia Sa.
Este o absurditate sa credem ca aducerea pe lume a unui copil este rodul intamplarii. Acest fel de a vedea lucrurile presupune ca insasi existenta noastra sa fie pur intamplatoare si chiar existenta intregului neam omenesc. Dumnezeu randuieste nasterea de prunci avand in vedere finalitatea noastra, actul suprem la care suntem chemati, mantuirea.
Asumat responsabil, orice dar de la Dumnezeu, prin urmare si pruncul, este o binecuvantare si un sprijin, in vederea dobandirii manturii. Din aceasta perspectiva, a considera un copil ca fiind nedorit, inseamna de aseamenea a intoarce spatele lui Dumnezeu, a-i respinge ostentativ darul, gesturi prin care manifestam in fond nedorirea mantuirii.
Din acest motiv, din perspectiva gestului, avortul - si celelalte forme ale uciderii pruncilor - este atat o crima, cat si un act intrucatva "sinucigas". In fond, parintii care impreuna cad de acord asupra avortului, ucid "trup din trupul lor".
Traim vremurile cand aducerea pe lume a unui copil a ajuns sa fie privita ca un eveniment de evitat, chiar si in sanul familiei. Cu atat mai mult este privita astfel, in afara ei. Este o perspectiva nefireasca si pacatoasa, care arata instrainarea noastra de Dumnezeu.
Omul zilelor noastre a devenit parca deranjat de faptul ca Dumnezeu nu il intreaba mai intai daca isi doreste acest prunc sau nu. Fiind sclav al propriilor sale planuri, obsedat sa gestioneze totul cu succes, acestuia nu ii place sa fie luat prin surprindere.
Dumnezeu este insa constant si drept in manifestarile Sale. Precum in cazul minunilor Mantuitorului, relatate in Evanghelii, actul insusi al daruirii pruncului este un tainic "credeti voi?", adresat parintilor. "Minunea" se naste acolo unde Domnul intalneste macar putina credinta.
Radu Alexandru
Aboneaza-te la newsletter Retete de post
-
alecsandrina neaguPostat la 2012-02-12 22:30
Un copil este intr-adevar un dar de la Bunul Dumnezeu indiferent de imprejurarile in care a fost conceput ,si cred ca nu noi suntem in masura sa-l privam de dreptul la viata .Daca Dumnezeu ingaduie unele lucruri ,stie ce face .
-
evanghelia teodora damian Postat la 2012-02-10 19:26
La noi acasa, copiii “au veit prea repede unul dupa altul”, cum spune maica-mea. Pentru ca le-a fost frica de bataia lui Dumnezeu, parintii nu au incercat sa ne omoare. Situatia noastra materiala a fost buna, dar mama si tata au avut multi ani impresia ca “nu si-au trait viata din cauza copiilor”. Numai unul singur dintre noi toti copiii a fost iubit de parintii; ceilalti, desi copii cuminti si “buni la carte”, am fost tolerati cu greu. De cand am devenit toti independenti, parintii nostri ne privesc pe toti cu interes si uneori exprima regretul ca “nu mai e miscarea din casa” asa cum se obisnuisera in timpul, nu foarte lung, petrecut impreuna. Dar tot nu reusesc sa ne iubeasca pe toti. Cazul “copilului nedorit” poate fi considerat o particularizare a categoriei “copil neiubit”. Nu doar de frica de “bataia lui Dumnezeu” trebuie sa –i dam sansa puiului de om sa traiasca, ci din dragoste: sa-i facem un cuib cald in inima noastra ca sa creasca mare si frumos in toate privintele.
-
ionut anghelPostat la 2012-02-09 12:32
Cand am fost eu conceput parintii mei aveau deja o fata si un baiat mai mari ca mine cu 4 si respectiv 5 ani.Cand parintii mei au aflat ca vor mai aduce pe lume inca un copil, si-au facut griji, din pricina greutatiilor si au vrut sa faca avort.Au cazut deacord amandoi ca in ziua urmatoare sa mearga la medic, insa din spusele mamei mele, in acea noapte a avut un vis ciudat, "o baba ma alerga cu un cutit si imi tot spunea daca il dai afara o sa mori", si a doua zii s-au razgandit, datorita acestui vis...eu sunt astazi pe lume si am 24 de ani,sunt mandria parintiilor mei, si acum regreta maicamea si taicamiu ca au avut acest gand, imi mai spune si acum "ce bine ca nu am facut prostiia aceea..."
Eu cred ca Dumnezeu a facut aceasta miscare, sunt convins 100% si pe langa aceasta mi-a daruit si un talent inascut la desen, acu fara lipsa de modestie, chiar am reusit sa pictez in ulei si o "Troita" in forma de Hexagon cu hramul "Sfantul Dumitru".
-
manta geaninaPostat la 2012-02-08 19:23
Eu din cauza saraciei Duhovnicesti fiind tanara am avortat de 2 ori pt ca parintii sau opus relatiei noastre..dupa mult chin si amar tot impreuna am ramas doar ca acum la 33 ani nu mai putem avea copii cel putin deocamdata...am pierdut 2 sarcini :((( care sau oprit din evolutie la 8 saptamani:(( Regret amarnic ca la-m suparat pe Dumnezeu si sper sa ma ierte ....nu pot sa spun ca sunt un om trist pt ca pana la urma L-am cunoscut pe Dumnezeu prin Scumpul nostru Isus Hristos care sa milostivit si a privit spre mine pacatoasa sunt Fericita cu Isus in inima si astept rabdatoare Binecuvantarea lui Dumnezeu sa ne ajute pe toate femeile car dorim sa devenim Mame! Doamne Ajuta!
-
anica sandraPostat la 2012-02-08 13:06
Ma intreb atunci , oare de ce familiile care-si doresc copii nu-i primesc? Nu e un repros, Doamna fereste! E o intrebare retorica, ca un gand surd. Raspunsurile sunt multe, si tocmai pentru ca sunt multe eu nu stiu care mi s-ar potrivi mie, asa ca incerc cu durere sa-mi accept destinul. Chiar si pt aceasta durere din suflet imi pare rau ca o am. In nici un caz Dumnezeu nu-mi doreste raul, tocmai pentru ca de f multe ori mi-a aratat ca ma iubeste enorm. Chiar si atunci cand m-am nascut mi-a dovedit dragostea lui. Am fost pt o secunda un copil nedorit, dar am devenit cel mai iubit si "rasfatat" copil de 34 de ani.
-
Vasa NastaPostat la 2012-02-08 12:00
Va multumesc pentru continutul articolului ! Refuz sa cred ca, un copil rezultat din incest, fara sa fie sesizate organele abilitate, (frate si sora vitrega care prin vraji a reusit sa-l tina langa ea pe frate, pana cand bunul Dumnezeu nu a mai rabdat si i-a dat in vileag, ea s-a lovit la cap si este imobilizata, iar cei 4 copii sunt dati in plasament, deoarece barbatul/fratele nu i-a recunoscut).Acestia nu pot fi fericiti si cu adevarat crescuti in credinta si nadejdea bunului Dumnezeu ! Dumnezeu sa ma ierte daca gresesc, dar pe astia nu-i consider oameni !
-
elena-liliana gPostat la 2012-02-08 11:25
Sunt de acord cu ceea ce spune Catalin Afrasinei! Asa este! Tinerii din ziua de azi trebuie sa invete sa aprecieze adevaratelel valori ale vietii acesetia, care sunt casatoria si nasterea de prunci! Doamne ajuta!
-
Péter Hercz Postat la 2012-02-08 10:59
Draga Doamnă!
Îndrăznesc să vă răspund, pentru că am fost şi sunt încă preocupat tocmai de copiii care se nasc în afara unei familii, în urma unui adulter, sau chiar viol. Consider că autorul articolului, domnul Radu Alexandru a pus punctul pe i:
"De asemenea, nu intelegem de ce Dumnezeu chema la existenta prunci nu doar in urma legaturilor din sanul familiei, ci si din legaturi extraconjugale. Ba chiar ingaduie Dumnezeu sa existe copii care nasc copii. Prin actul credintei, marturisim insa ca prin toate aceste lucruri Dumnezeu isi manifesta pedagogia Sa."
Copilul care se naşte dintr-o legătură păcătoasă poate fi un prilej de căinţă sinceră a păcatelor, ceea ce este un prim pas spre mântuirea păcătosului. Doamne ajută!
-
catalin afrasineiPostat la 2012-02-08 10:43
interesante articole, insa ar fi bine sa insistati si pe legatura dintre ortodoxie si institutiile statului roman(Min. Muncii/Familiei etc), pentru a evidentia si combate josnicia, cinismul,GENOCIDUL- aplicate cu multa maiestrie diabolica, statul nu numai ca nu incurajeaza natalitatea, familia, ci chiar doreste cu indarjire distrugerea si EXTERMINAREA copilului, a tanarului...Un exemplu absolut in acest sens este alocatia penibila>ce sa faca un adolescent in liceu cu 42 de lei, cand el are nevoie de cel putin 420 lei macar pentru caiete?!Dumnezeu sa lumineze, sa ierte pe guvernanti...
-
steliana hranovschiPostat la 2012-02-08 09:44
sunt întru totul de acord cu cele spuse în acest articol atunci când este vorba despre apariţia unei sarcini în sânul unei familii.cum poţi însă să consideri o binecuvântare, un dar dumnezeiesc, o dovadă de iubire etc. o sarcină apărută în urma unui viol sau a unui incest?
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.