In rugaciunea numita "Plansul de joi seara", Sfantul Efrem Sirul arata cele doua moduri in care omul se poate raporta la diavol, precum si folosul pe care omul intelept il castiga din existenta diavolului:

"Intelege, o, suflete, ca veacul acesta se aseamana locului celui de lupta si balaurul cel tare intotdeauna se straduieste sa biruiasca. De oarecare se biruieste si se calca, iar pe oarecare ii biruieste si ii calca. De oarecare se surpa si se batjocoreste, iar pe oarecare el ii surpa si-i batjocoreste.

Intelege ca unii adica, prin inselarea lui, se biruiesc, iar altii, prin lupta lui, se incununeaza; unii adica, prin amaraciunea lui, veselia vietii celei vesnice o dobandesc, iar altii, prin dulceata lui, amaraciunea muncii celei vesnice o afla; unii adica, prin desavarsita neagoniseala, cu lesnire pe dansul il biruiesc, iar pe altii, pentru infasurarea celor pamantesti, cu lesnire el ii biruieste. Celor ce-L doresc adica pe Dumnezeu din tot sufletul lor, razboiul sau ca un nimic se socoteste, iar celor ce doresc lumea, razboiul sau greu si nesuferit le este."

Spre moarte, prin inselare!

Omul care nu-L cunoaste-iubeste pe Dumnezeu are toate sansele sa faca doua mari greseli, in raportarea lui la diavol: prima, sa nu creada in existenta diavolului, punand totul pe seama unor forte antagonice greu de definit, iar a doua, sa-l vada pe diavol in spatele fiecarei greutati pe care o intampina, socotind ca el este chiar si acolo unde, de fapt, nu este. Atat in primul caz, cat si in al doilea, omul merge spre moarte, prin inselare, facand bucurie "celui" in care fie nu crede, fie crede prea mult.

Clive Staples Lewis concentreaza minunat acest lucru, spunand: "In ce priveste diavolii, omul poate face doua greseli la fel de insemnate, dar opuse. Una e sa nu creada in existenta diavolilor. A doua e sa creada in existenta lor si sa-si bata capul cu diavolii in prea mare si daunatoare masura. Diavolii insisi se bucura in aceeasi masura de ambele erori si-l vor saluta pe materialist, ca si pe magician, cu aceeasi desfatare."

Diavolul nu merita nici cea mai mica atentie. Trezvia si discernamantul, pe care se cuvine sa le aiba orice crestin, nu trebuie sa aiba in vedere lucrarile-viclesugurile diavolului, ci toate acele ganduri, cuvinte si fapte prin care ne indepartam de Dumnezeu, pierzand harul Sau. Atunci cand trezvia are in vedere mai mult urmarirea mestesugirilor diavolesti, riscam sa sporim frica de diavol, dandu-i, astfel, o si mai mare putere asupra noastra, iar nu frica de Dumnezeu, singura care il face neputincios pe diavol.

Omul inselat printr-o trezvie gresit orientata, insa, ajunge sa confunde lucrurile, vazandu-l pe diavol chiar si acolo unde nu este. Din pacate, insa, oamenii inselati au atata convingere in ceea ce spun, incat este cu neputinta sa le spui ca lucrurile nu stau așa cum cred ei. Adica, odata ce ajung sa creada ca diavolii s-au pornit impotriva lor, cautand prin orice lucru sa le tulbure linistea (ceea ce, in definitiv, nu este gresit), oamenii cu greu isi mai pot reveni. Unora ca acestia, degeaba le vei vorbi despre credinta in Dumnezeu si dragostea pe care El o poarta fiecarui om.

Spre exemplu, cand Avva Varsanufie a fost intrebat: "Deoarece picioarele și mainile ma dor cumplit, din pricina reumatismului, nu cumva este de la demoni? Ce sa fie, cand vad in vise fiare salbatice?", el a raspuns: "Nu te necaji, dragul meu, caci nu este de la demon, cum crezi tu. Cat despre fiarele salbatice, care iți apar in vise, sunt inchipuirile demonilor, vrand ca prin acestea sa te amageasca. Insa Domnul ii va nimici pe ei, prin puterea cuvantului Sau. Amin!" Deci, sa nu vedem lucrarea diavoleasca acolo unde nu exista, iar cand nu stim cum sa discernem un anumit lucru, sa alergam la cei care pot face aceasta.

Spre mantuire, precum sfintii !

Parintele Arsenie Papacioc, fiind intrebat despre rabdarea ispitelor, a spus: "Daca ar sti cat de mult ne ajuta la mantuire, diavolul ar fi mai putin ispititor." Acest cuvant pune mai bine in lumina cuvantul Sfantului Efrem Sirul, despre cei care se mantuiesc, amintit mai sus: "Unii, prin lupta lui, se incununeaza... prin amaraciunea lui, veselia vietii celei vesnice o dobandesc... prin desavarsita neagoniseala, cu lesnire pe dansul il biruiesc... celor ce-L doresc pe Dumnezeu din tot sufletul lor, razboiul sau ca un nimic se socoteste..."

Diavolul nu trebuie sa ne dezvolte ura nici macar fata de el. Urandu-l tot mai mult pe diavol, inima noastra se va intari in aceasta ura, pe care, mai apoi, riscam sa o indreptam in directii gresite, adica spre pacatosi, mai mult decat spre pacat. Sfantul Siluan Athonitul ajunsese sa simta mila pana si fata de diavol, ca faptura a lui Dumnezeu instrainata pentru totdeauna de El. Deci, sa nu-l uram, sa nu-l iubim, ci sa sa nu-i acordam nici cea mai mica atentie.

Doar iubindu-L pe Dumnezeu "cu toata inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul si din toata puterea" putem sa nu-i mai acordam diavolului nici cea mai mica atentie. Tot asa, iubirea si teama de a nu pacatui inaintea lui Dumnezeu vor alunga toata frica de diavol si de lucrarile-minciunile lui.

Sfintii erau luptati de diavoli mai mult si mai direct decat noi deoarece pe ei nu putea sa ii indeparteze altfel de frica de Dumnezeu. Deci, urmand sfintilor, cu cat il vom iubi mai mult pe Dumnezeu, cu atat nu ne va mai interesa persoana diavolului, indiferent de ispitele si infricosarile pe care ni le arunca inainte, pe calea spre mantuire.

Teodor Danalache

• Ispitele aduse de diavol asupra sfintilor
  Publicat in : Pilda zilei
• Ispitele
  Publicat in : Editoriale
• Ispitele si pacatele in invatatura parintilor filocalici
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Ispitele din cadrul slujbelor
  Publicat in : Editoriale