Cum ne manifestam pretuirea

Cum ne manifestam pretuirea Mareste imaginea.

Unul dintre modurile fundamentale prin care ne manifestăm preţuirea faţă de semenii noştri creştini este rugăciunea pe care o facem pentru ei. Am crescut într‑o familie creştină, am fost botezat şi miruns, am primit Sfânta Împărtăşanie (Euharistie) aproape în fiecare duminică. Dar în anii adolescenţei m‑am îndepărtat de biserică şi poate de o parte din credinţa mea creştină. Timp de un an, un an şi ceva, m‑am apucat chiar să investighez practicile orientale, cum ar fi Yoga, aşa cum făceau mulţi pe la sfârşitul anilor 1960 şi începutul anilor 1970. În vara când am absolvit liceul am început să mă gândesc la Persoana lui Iisus în timp ce urmăream o cruciadă de‑a lui Billy Graham la televizor. Îmi amintesc cât de impresionat eram de credinţa sa aparent adâncă în Iisus Hristos.

Când m‑am dus, ca proaspăt admis în acea toamnă la universitatea din California, la săptămâna de orientare am cunoscut nişte grupuri creştine din campusul universitar. Unul dintre ele m‑a invitat la un eveniment de noapte într‑o vineri, în afara campusului. Şi m‑am dus. Un grup de 50 de tineri au cântat cântece creştine. Cineva ne‑a transmis un mesaj scurt despre credinţa lui în Iisus şi apoi a venit timpul de rugăciune care s‑a încheiat cu fraternizare.

Când întâlnirea a luat sfârşit iar eu mă îndreptam spre dormitorul meu, un frate creştin cu care nu vorbisem s‑a apropiat de mine, m‑a privit adânc în ochi şi mi‑a spus: „Frate, mă rog pentru tine!” Să se roage pentru mine! Cuvintele lui m‑au surprins pentru o clipă. Mi‑am spus: De ce să se roage el pentru mine? Grija şi preţuirea lui m‑au atins profund. Cineva să‑şi ia din timpul preţios al zilelor sale pline ca să se gândească la mine şi la nevoile mele şi să se roage ca Dumnezeu să mi le preîntâmpine de‑a lungul vieţii, m‑a făcut să mă simt cu adevărat special. Ştiam că mama şi tata se roagă pentru mine, dar cine era acest străin şi de ce s‑a oferit să se roage pentru mine? M‑am simţit deosebit în ochii lui. M‑a atins până în adâncul inimii, şi câteva zile mai târziu mi‑am încredinţat din nou întreaga viaţă lui Iisus Hristos. Nimic nu a mai fost la fel după aceea.

Ne arătăm preţuirea faţă de cei din biserică rugându‑ne regulat pentru ei. Ne rugăm ca voia lui Dumnezeu să se împlinească în viaţa lor. Ne rugăm pentru sănătatea şi bunăstarea lor fizică, mintală şi duhovnicească. Ne rugăm să li se dăruiască din plin harul şi mila lui Dumnezeu. Ne rugăm ca ei să cunoască plinătatea Duhului Sfânt în viaţa lor şi, dacă ştim că au anumite nevoi, ne rugăm şi pentru ele.

Cunosc o biserică unde, în stânga, lângă altar, se află o cutie pentru cereri de rugăciune. După fiecare slujbă se adună lângă cutie un grupuleț de membri ai bisericii. Mai întâi fac rugăciuni generale și apoi, fiecare pe rând, se roagă pentru nevoile speciale pe care le găsesc în cutie. Am fost la biserici unde problemele oamenilor sunt pomenite în timpul slujbei. Poate cineva merge la o operație sau are alte cereri importante. La rugăciunea mea îi pomenesc nu numai pe membri familiei mele, în mod special, dar și pe alții. Acest lucru arată valoarea pe care o au ei pentru mine.

Am învățat un lucru interesant despre rugăciunea pe care o fac pentru alții. În timp ce mă rog pentru ei, Dumnezeu lucrează în mine, îmi schimbă inima în bine. Nu ne rugăm doar pentru cei care ne simpatizează, ci și pentru cei care nu ne plac, chiar și pentru cei pe care îi putem percepe ca dușmani. Iisus ne‑a învățat să ne rugăm și să facem bine celor care ne disprețuiesc, chiar și celor care ne prigonesc și spun tot cuvântul rău împotriva noastră. Rugăciunea îmi ajută inima să se transforme, să treacă de la răzbunare la compasiune, de la mânie la iertare, de la tulburarea lăuntrică la iubire și la pacea minții.

Acest fel de rugăciune și de schimbare lăuntrică este atât de necesar astăzi în comunitatea bisericii! Rugăciunea noastră pentru alții nu numai că îi face valoroși în ochii noștri și ai lor (dacă știu că ne rugăm pentru ei), dar ne curățește inima și începem să‑i iubim și să îi prețuim și pe cei care poate nu merită (ca și cum noi am merita) ori care s‑au purtat urât cu noi. Sfântul Iacov scrie: Mărturisiți‑vă deci unul altuia păcatele și vă rugați unul pentru altul, ca să vă vindecați, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului… (Iac. 5,16).

Acesta este un verset puternic al Scripturii. Ca să ajungem drepți trebuie să avem o dreaptă legătură cu Dumnezeu și să împlinim cerințele acestei legături. O dreaptă legătură cu Dumnezeu ne cheamă la pace cu frații și cu surorile noastre. Un mod important de a ajunge la pace cu frații și surorile este să ne mărturisim greșelile unii altora și să ne rugăm unii pentru alții. Când avem o dreaptă legătură cu Dumnezeu și cu frații noștri, rugăciunea devine mai rodnică. Întrucât, atunci când ne mărturisim neputințele, păcatele sau greșelile, este nevoie de smerenie. Mărturisirea păcatelor nu este numai un lucru sănătos pentru noi și pentru cei cărora le‑am greșit, dar, rugându‑ne unul pentru altul, primim și tămăduire. Pentru o legătură dreaptă cu Dumnezeu este nevoie de smerenie.

Pe lângă smerenie, este importantă și perseverența în rugăciune. Amintiți‑vă că unul dintre aspectele rugăciunii este vorbirea cu Dumnezeu, comuniunea cu Dumnezeu, faptul că Îi faci cunoscută cererea ta. Iisus ne‑a spus: Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Căci tot cel ce cere va primi (Mt. 7, 7‑8). În altă versiune a Bibliei, acest verset este așa: Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere, ia; cel care caută, află; și celui care bate i se va deschide (Mt. 7, 7).

Această traducere a Scripturii pune în evidență necesitatea perseverenței în rugăciunile ­noastre de cerere. Prea adesea renunțăm să mai sperăm că Dumnezeu va răspunde rugăciunilor noastre. Acestea sunt tocmai momentele în care trebuie să continuăm să ne rugăm.

Rugăciunea nu ne costă nimic. Nu durează mult, dar pentru cei pentru care ne rugăm poate fi faptul crucial care le atinge inima și îi face să simtă cât de prețioși sunt pentru tine, când află că te rogi pentru ei. Lasă‑i pe cei din biserică să știe că te rogi pentru ei regulat pentru orice nevoie anume despre care ți‑au vorbit. Acest lucru le demonstrează că, într‑adevăr, îi prețuiești.

Rugăciunea trebuie să fie sinceră, desigur; cu alte cuvinte, trebuie să fie reală, adevărată, curată, autentică, din inimă. Trebuie să fim pe de‑a‑ntregul sinceri în rugăciunile noastre către Dumnezeu pentru ceilalți. Dacă oamenii află că ne rugăm sincer pentru ei, pot deveni mai deschiși și harului lui Dumnezeu în viața lor. Este adevărat că unii dintre ei se pot deja simți importanți în această lume, într‑o anumită măsură și fără Dumnezeu în viața lor. Diferența este că rugăciunea ne ajută să descoperim adevărata noastră valoare în ochii Creatorului – valoare care nu se bazează pe lucruri false. Valoarea pe care ți‑o dă lumea este, de obicei, superfluă și temporară. Valoarea pe care ți‑o dă Dumnezeu este veșnică și ne ajută să avem o legătură mai strânsă cu Creatorul nostru.

Pe lângă rugăciunea pentru frați și surori, a le da timp din timpul nostru este un alt mod de a arăta cât de importanți sunt pentru Dumnezeu și pentru noi. Se spune că „timpul înseamnă bani”. Majoritatea oamenilor consideră banii ca pe ceva de valoare; cu siguranță că muncim mult timp ca să‑i câștigăm. Reprezintă sudoarea noastră și o porție din viață. Așa încât, atunci când ne facem timp să‑i ascultăm cu atenție pe ceilalți, arătăm că prețuim ceea ce au să ne spună sau, și mai important, că îi prețuim pe ei.

Cu toții știm că într‑o zi vom muri; trupurile noastre vor înceta să mai trăiască. Duhul nostru va părăsi trupul și se va odihni întru Domnul. Asta înseamnă că avem un timp limitat pe pământ. Ni s‑a dat voință liberă să‑l folosim așa cum dorim. Unii, ca să acumuleze averi, alții, ca să consume droguri și alcool cu care să‑și aline durerile, iar alții lucrează pentru o cauză socială în care cred sau călătoresc prin lume. Unii își folosesc timpul ca să se plângă de tot ce‑i înconjoară. Sunt atâtea feluri în care ne putem folosi timpul prețios pe care îl avem aici, pe pământ…

Cât petrecem personal cu cei din biserică, care au nevoie, într‑un fel sau altul, de ajutorul nostru? Acest rol este pentru toți, nu doar pentru cei din comitete sau din cler. Unul dintre cele mai rele cuvinte care pot exista este ei. Nu numai expediind pe cineva zicând: „Ei nu contează” sau „Ei sunt altfel”, dar și lăsând în seama altora datoriile și dragostea noastră: „Se descurcă și singuri”. În biserică nu este loc de a te debarasa de alții sau de a ignora iubirea și responsabilitatea creștină.

Într‑adevăr, clerul și‑a dedicat viața îngrijirii speciale a credincioșilor, a celor din casa lui Dumnezeu, dar și a celorlalți din afara ei. Aceasta nu înseamnă însă că laicatul, poporul lui Dumnezeu, nu are responsabilitatea de a acorda timp celor din biserică. Laici sau preoți, Dumnezeu ne‑a dat timp pe pământ să facem bine altora, mai ales celor din casa Domnului. Ca mirean, se poate să nu ai la fel de mult timp ca un cleric pentru a‑i ajuta pe alții, dar trebuie să ajuți. De ce? Pentru că a‑i ajuta pe ceilalți și a da timp comunității este un act de iubire, și toți suntem chemați să ne iubim unul pe altul.

Te poți întreba: cum să încep să dau timp celor din biserică? Poți să începi prin a face cunoștință cu cei de lângă tine, la sfârșitul slujbei. Invită pe cineva la o cafea, cândva în timpul săptămânii. Ai putea chiar să‑i spui că vrei să o cunoști sau să îl cunoști mai bine. Nu te supăra dacă te refuză. Poate este o persoană timidă sau se simte stânjenită de invitație. Poate a avut un incident neplăcut cu altcineva din biserică și acum ezită să se deschidă față de o altă posibilă rănire sau trădare.

Există diverse motive pentru care oamenii pot fi pre­ca­uți înainte de a accepta o invitație sau de a vrea să se cunoască mai bine. Nu lua numaidecât personal un refuz. Nu știi ce au trăit și ce îi face să rămână rezervați. De­sigur, refuzul poate însemna și faptul că nu au momen­tan vreme de socializare. Acest lucru se poate schimba mai târziu. Motivul pentru care spun „nu” poate să nu fie atât de profund pe cât ai crede. Mergi mai departe și încearcă din nou cu un alt membru al bisericii. Până la urmă trebuie să găsești persoane doritoare să vă cunoașteți.

Un mod foarte bun de a‑i cunoaște pe alții este să te înscrii în diverse activități de grup sau în comitete din parohie. Majoritatea bisericilor au o serie de activități bisericești, de slujire a aproapelui și de grup, precum studiul Bibliei, corul, vizite la cămine, sponsorizarea grupurilor misionare, comitete de întrajutorare și activități caritabile. Unele biserici organizează, prin rotație, grupuri pentru curățenia bisericii sau pregătirea tratațiilor. Dacă vezi că biserica are o nevoie pentru care nu s‑a înscris nimeni, poți să începi să formezi tu însuți un grup, invitând pe alții să te ajute. Sunt sigur că preotul îți va aprecia ajutorul și, în plus, vei avea ocazia să cunoști alți oameni din parohie.

În orice mod ai deveni disponibil pentru a cunoaște alte persoane din biserică sau pentru a le ajuta într‑un fel sau altul, vei descoperi că fiecare are o poveste de viață de spus dacă i se dă ocazia sau dacă se simte în siguranță, emoțional, să se deschidă față de altă persoană. Cred că toți avem o problemă pe care am vrea să o spunem cuiva sau să ne împărtășim povestea și să ascultăm poves­tea altcuiva. Întrucât nici unul dintre noi nu a venit pe lume din greșeală, ci am fost în planul lui Dumnezeu de dinaintea conceperii noastre, toți avem un rost de îm­plinit în această lume și o călătorie de parcurs. Dând din timpul tău altora ca să le asculți povestea, este un mod minunat de a‑i face să simtă că au valoare în ochii tăi.

Astfel, preotul nu va fi singurul către care se pot îndrepta membrii parohiei spre a‑și exprima nevoile și a‑și descrie situația. Dacă cineva are curajul să‑ți împărtășească povestea vieții sale, acordă‑i toată atenția și ascultă cu respect.

Nu te grăbi să‑l faci să‑și scurteze povestea ca să ți‑o spui și tu pe a ta, înainte ca celălalt să termine. A asculta cu adevărat este un dar de iubire pentru celălalt.

Preot David L. Fontes,

Fragment din cartea "În fața lui Dumnezeu. Cum să te prețuiești pe tine însuți și cum să îți prețuiești aproapele", Editura Sophia

Cumpara cartea "În fața lui Dumnezeu. Cum să te prețuiești pe tine însuți și cum să îți prețuiești aproapele"

Pe aceeaşi temă

14 Iunie 2018

Vizualizari: 705

Voteaza:

Cum ne manifestam pretuirea 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE