(Evanghelia dupa Marcu Capitolul 11, versetele 11-14, 20-26)

Istorisirea evanghelica despre smochinul pe care l-a blestemat Domnul si s-a uscat starneste adeseori nedumerirea cititorilor: "Ce sa insemne asta? Cu ce-a fost vinovat nenorocitul de copac ? Cum se explica aceasta pedeapsa aspra din partea Mantuitorului, Care era intotdeauna bland si milostiv?"

De obicei, exegetii Evangheliei inteleg prin smochin poporul evreu, dand intregii intamplari un sens alegoric. Blestemul smochinului a fost o prezicere a viitorului destin al lui Israel. Fatarnic, evlavios numai pe dinafara, mandru de dreptatea sa legalista si de pazirea exacta a prescriptiilor rituale exterioare ale religiei, poporul evreu nu mai aducea demult roadele duhului aprins si vietii cu adevarat drepte. Evlavia lui era numai de ochii lumii, si in aceasta privinta amintea, intr-adevar, foarte mult de smochinul evanghelic, acoperit cu frunzis verde si falnic, insa lipsit de roade. Blestemarea smochinului insemna lepadarea definitiva de catre Dumnezeu a poporului israelit si pieirea lui duhovniceasca. Asadar, in acest episod vedem continuarea dispozitiei sufletesti a Domnului din momentul cand, in vremea intrarii triumfale in Ierusalim, a privit cu mare tristete orasul sfant, prevazandu-i caderea si prorocind despre ea. Blestemarea mochinului reprezinta aceeasi prorocie, dar exprimata prin fapta.

Pe langa asta, acum s-a aratat pentru prima data cumplita putere pedepsitoare a Domnului. Pana atunci, El ni S-a aratat doar ca pastor bland si plin de dragoste, nesfarsita milostivire si atotiertare. Trebuia insa neaparat sa le arate oameni-lor ca in mainile lui se afla si puterea de a pedepsi si ca judecata Lui poate fi nu numai ingaduitoare, ci aspra si dreapta. Sa-si aduca aminte de asta cei ce se mangaie prea mult cu nadejdea in atotiertarea dumnezeiasca fara sa aiba grija de propria indreptare si fara sa depuna nici un efort pentru a merita aceasta iertare. Atunci cand omul, aidoma smochinului uscat, nu aduce roadele pocaintei si vietii crestine, osandirea lui e inevitabila, si nadejdile lui exagerate si neintemeiate in mila lui Dumnezeu sunt nadejdi mincinoase si nimic mai mult.

Pentru noi insa, cel mai pretios loc din acest pasaj evanghelic este cel in care Domnul vorbeste despre rugaciune si arata conditiile eficacitatii ei. Toate cate cereti, rugandu-va, sa credeti ca le-ati primit, si le veti avea - iar cand stati de va rugati, iertati orice aveti impotriva cuiva, ca si Tatal vostru Cel din ceruri sa va ierte voua gresalele voastre, ca de nu iertati voi, nici Tatal vostru Cel din ceruri nu va va ierta voua gresalele voastre.

A intelege toata puterea si insemnatatea rugaciunii si a invata sa te rogi in asa fel incat sa fii auzit este un lucru extrem de important pentru oricare credincios, fiindca numai prin rugaciune se stabileste legatura nemijlocita a sufletului omenesc cu Dumnezeu si numai prin aceasta legatura omul poate primi de la Dumnezeu toate mijloacele si puterile harice de care are neaparata nevoie spre a se mantui. Cu propriile puteri slabe, el nu poate renaste si nu se poate innoi.

„Rugaciunea, spune parintele Ioan din Kronstadt, este legatura de aur dintre omul crestin, care este pribeag si venetic pe acest pamant, si lumea duhovniceasca, in primul rand cu Dumnezeu, Izvorul vietii; de la Dumnezeu a iesit sufletul, si catre Dumnezeu sa si mearga intotdeauna prin rugaciune.

Atata timp cat ne rugam cu osardie, in suflet avem liniste, caldura, usurare si lumina, fiindca atunci suntem cu Dumnezeu si in Dumnezeu. Cum lasam rugaciunea balta, incep ispitele si feluritele tulburari. O, preafericita vreme a rugaciunii!"

Intrucat Domnul este singurul izvor al tuturor bunatatilor, unindu-ne cu El prin rugaciune primim de la El toate bunatatile. „De la Atotbunul si Preadarnicul Dumnezeu putem primi prin rugaciunea credintei toate bunatatile, atat duhovnicesti, cat si cele materiale care ne sunt de trebuinta neaparata, daca dorinta noastra e nefatarnica si rugaciunea noastra este fierbinte. Si ce rugaciuni ne pune in gura Biserica? Asemenea rugaciuni incat prin ele putem cu usurinta sa-L induplecam pe Domnul sa ne trimita orice mila, orice dar bun. 

Rugaciunea cu osardie si cu lacrimi nu numai ca sterge pacatele, ci vindeca neputintele si bolile trupului si innoieste toata fiinta omului - si, ca sa zic asa, o renaste (vorbesc din experienta). O, ce dar nepretuit este rugaciunea! Asa cum aerul curat improspateaza trupul, rugaciunea improspateaza sufletul si -l invioreaza; in ea te simti mai viguros si mai vesel, la fel cum, dupa ce te-ai plimbat la aer curat, te simti mai viguros si mai proaspat atat fizic, cat si sufleteste."

Rugaciunea este hrana de care sufletul are nevoie neaparata.

„De ce trebuie si sa te rogi acasa, si sa mergi la biserica, la slujbe ? Dar de ce mananci, si de ce bei, si de ce iesi zi de zi la aer curat, sau de ce muncesti zi de zi ? Ca sa sustii viata trupului si sa o intaresti. Trebuie neaparat si sa ne rugam, ca sa sustinem si sa invioram viata sufletului, sa intarim sufletul, care este bolnav de pacate, sa-lcuratim, asa cum folosim anumite mancaruri si bauturi ca sa ne curatim de umorile si impuritatile vatamatoare din organism. Asadar, daca nu te rogi, procedezi foarte irational si nechibzuit...

Oamenii au cazut in necredinta fiindca au pierdut cu desavarsire duhul rugaciunii sau nu l-au avut si nu-l au deloc - pe scurt, fiindca nu se roaga. Stapanitorul acestui veac are loc sa lucreze in inimile unor asemenea oameni, domneste in ele. Acesti oameni nu au cerut si nu cer de la Domnul roua harului dumnezeiesc (iar darurile Domnului sunt date doar celor care cer si cauta), si iata ca inimile, care din fire sunt stricate, fara roua datatoare de viata a Duhului Sfant s-au uscat, si din pricina secetei s-au aprins, in cele din urma, cu flacara de iad a necredintei si a patimilor de tot felul, si diavolul nu face decat sa atate patimile, care hranesc acest foc cumplit, si triumfa vazand pierzania nenorocitelor suflete rascumparate cu sangele Celui ce a calcat stapanirea lui."

Bineinteles, prin insusirile sale si prin puterea sa rugaciunea poate fi extrem de diferita de la om la om. Intre rugaciunea scolarului care cere sa treaca de examen cu bine si rugaciunea pustnicului care a incremenit in extazul contemplarii de taina si nu mai baga de seama nimic din ceea ce se petrece in jur este, bineinteles, o diferenta uriasa. Mai intai de toate, marii nevoitori se deosebeau prin duhul rugaciunii aprinse, inflacarate, care la ei era statornica, in virtutea simtamantului dependentei de voia lui Dumnezeu care era adanc inradacinat in ei - dar acest dar al rugaciunii nu le-a fost dat de la inceput, ci in urma unor stradanii indelungate. Fara indoiala ca rugaciunea pastorilor nostri rugatori, cum au fost, de pilda, Cuviosul Serghie din Radonej si parintele Ioan din Kronstadt, nu a avut aceeasi putere in toate perioadele vietii lor, si ca rugaciunea copilariei lor, cu toata sinceritatea si curatia ei, n-a avut aceeasi putere ca in perioada maturitatii, cand duhul lor era deja intarit in nevointa rugaciunii.

Ce concluzie tragem de aici? Aceea ca rugaciunea trebuie exersata si poate fi invatata. „Invatati-va sa va rugati, zice parintele Ioan, siliti-va sa va rugati; la inceput va va fi greu, iar dupa aceea, cu cat va veti sili mai mult, cu atat va va fi mai usor - insa la inceput trebuie intotdeauna sa va siliti." Catre ce trebuie sa tindem la rugaciune? Cum trebuie sa fie rugaciunea spre care trebuie sa nazuim, si care sunt semnele dupa care ne putem da seama de reusita in aceasta privinta? „Trebuie nu doar sa ne rugam, zice Sfantul Ioan Gura de Aur, ci sa ne rugam in asa fel incat sa fim ascultati." Acesta este raspunsul Sfantului la intrebarea pusa mai sus.

Cand rugaciunea noastra va fi ascultata, cand Domnul va lua aminte la cererile noastre si le va implini, asta va si sluji drept semn principal (si poate unic) al rugaciunii adevarate. Aceasta reusita a rugaciunii se poate manifesta in doua feluri: in simtirea noastra launtrica (sau, cum se spune, subiectiv), si atunci cand cererile noastre sunt indeplinite in domeniul concretului (obiectiv).

Parintele Ioan din Kronstadt descrie roadele launtrice ale rugaciunii adevarate, ascultate de Dumnezeu, in felul urmator: „Cateodata, sufletul nostru este neputincios, rece, nero-ditor, ca neamurile pagane neroditoare inainte de a intra in Biserica, dar indata ce ne vom incorda inima ca sa ne rugam fara fatarnicie lui Dumnezeu, indata ce ne vom intoarce gandurile si inima catre El cu credinta vie, indata se va invio-ra, se va incalzi si va deveni rodnic sufletul nostru; ce liniste, ce usurare, ce umilinta duhovniceasca, ce foc sfant launtric, ce lacrimi calde pentru pacate, ce simtamant neprefacut al parerii de rau ca L-am maniat prin ele pe Stapanul Cel Atotbun, ce lumina in inima si in minte, ce suvoi imbelsugat de ' apa vie tasneste in inima, revarsandu-se fara impiedicare de pe limba sau din condei! Pustia sufletului infloreste ca crinul la venirea Domnului in inima."

Din pacate, definirea subiectiva a reusitei rugaciunii nu este intotdeauna corecta, fiindca adeseori oamenii lipsiti de experienta duhovniceasca iau simpla excitatie a nervilor si accesele de lacrimare sentimentala drept roade harice laun-trice ale rugaciunii.

Mult mai corecta si mai putin supusa greselii e aprecierea reusitei rugaciunii dupa rezultatele ei exterioare.

In cartea Iesirii gasim urmatorul episod. In timpul luptei israelitilor cu amalecitii, Moise, Aaron si Or s-a u suit pe varful unui munte, si cand isi ridica Moise mainile, biruia Israel; iar cand isi lasa el mainile, biruiau amalecitii. Dar obosind mainile lui Moise, au luat o piatra si au pus-o langa el, si a sezut Moise pe piatra, iar Aaron si Or ii sprijineau mainile, unul de o parte si altul de alta parte. Si au stat maini-le lui ridicate pana la asfintitul soarelui. Si a zdrobit Iosuape Amalecsi tot poporul lui cu ascutisul sabiei (les. 10-13).

Aici, pe temeiul biruintei israelitilor asupra amalecitilor st poate spune cu toata convingerea ca rugaciunea lui Moise a fost ascultata de Dumnezeu. Acelasi lucru il fagaduieste Domnul oricui se roaga cu credinta: zic voua: toate cate cereti, rugandu-va, sa credeti ca le-ati primit, si le veti avea. Aceasta fagaduinta a Domnului se implineste si in zile-le noastre. Stim reusita si puterea aproape minunata a cererilor marelui rugator care a fost pe pamant, iar acum este in ceruri, parintele Ioan din Kronstadt. Stim sute de cazuri de vindecari, savarsite cu rugaciunile lui, ale celor mai cronicizate si mai incurabile boli. Dupa cat se vede, Domnul refuza rareori rugamintile alesului Sau.

Iata o astfel de vindecare povestita de el insusi: „Cineva, fiind de noua zile bolnav pe moarte in urma inflamatiei stomacului si neprimind nici cea mai mica usurare de pe urma mijloacelor medicale, in a noua zi, dimineata, s-a impartasit cu de viata Facatoarele Taine; seara s-a facut sanatos si s-a sculat de pe patul bolii. S - a impartasit cu credinta tare. Eu m-am rugat pentru el Domnului ca sa-l vindece. «Doamne, am zis, tamaduieste-l pe robul Tau de boala sa. Vrednic este sa-i dai aceasta.» M-am rugat si in biserica, la altar, la Liturghie, in timpul rugaciunii: «Cel ce ne-ai daruit noua aceste rugaciuni obstesti si impreuna glasuite...», precum si inainte de Taine. M-am rugat, printre altele, astfel: «Doamne! Viata noastra! Pe cat imi este mie de usor sa ma gandesc la tamaduire, pe atat de usor este pentru Tine sa tamaduiesti orice boala; pe cat imi este mie de usor sa ma gandesc la invierea din morti, pe atat de usor este pentru Tine sa inviezi orice mort. Asadar, tamaduieste-l pe robul Tau Vasilie de boala sa cea cumplita si nu-l lasa sa moara, ca sa nu fie cufundati in tanguire sotia si copiii Iui» - si Stapanul, Care asculta cererile cele bune, a miluit omul care era la un pas de moarte. Slava atotputerniciei, bunatatii si luarii Tale aminte catre rugaciunile cele bune, Doamne!"

Ce trebuie pentru ca rugaciunea sa aiba putere si sa poata fi ascultata de catre Domnul? Ce insusiri trebuie sa aiba? Domnul spune limpede ca pentru ca rugaciunea sa aiba parte de reusita este nevoie, in primul rand, de credinta. Sa aveti credinta in Dumnezeu. Adevarat zic voua ca oricine va zice acestui munte: „Ridica-te si te arunca in mare", si nu se va indoi in inima lui, ci va crede ca ceea ce spune se va face,fi-va lui orice va zice.

Cat de ciudate ni se par acum cuvintele Mantuitorului! Atat de imposibil ni se pare ceea ce spune El aici... Atat de slaba este credinta noastra si atat de putin asteptam de la ea! Or, fara indoiala, cuvintele acestea ale Domnului trebuie intelese absolut literal. Rugaciunea unita cu credinta adanca face, intr-adevar, minuni. In ce trebuie sa constea aceasta credinta si ce alte insusiri trebuie sa aiba rugaciunea pentru a fi ascultata? Sa lasam sa vorbeasca despre aceasta o autoritate recunoscuta in domeniul rugaciunii: parintele loan de Kronstadt, caci marturia lui este intemeiata pe experienta personala si verificata in practica pastorala a intregii sale vieti, care a fost inchinata numai lui Dumnezeu.

Mai intai de toate, in timpul rugaciunii trebuie neapa-rat sa ne inchipuim limpede maretia dumnezeiasca, asa incat sufletul, cutremurat, sa se patrunda in intregime de simtamantul celei mai mari evlavii fata de Dumnezeu. „Cand te rogi Domnului, inchipuie-ti limpede: Cui te rogi ? Te rogi imparatului fara de inceput si fara de sfarsit a toata faptura, Atotsfantului, Atotbunului, Atotputernicului, Preainteleptului, Pretutindenea-Fiitorului, Atotdreptului, inaintea Caruia stau cu evlavie milioane de milioane de ingeri de felurite cinuri, pe Care il lauda ostile Mucenicilor, cetele Prorocilor si Apostolilor, soboarele Arhiereilor, Cuviosilor si Dreptilor..."

„Rugandu-te, trebuie sa-ti inchipui cat de nimicnica este faptura inaintea lui Dumnezeu si cum Dumnezeu tine toate ca pe o picatura de apa, cum este peste tot, lucreaza peste tot si da viata tuturor." „Cineva, in timpul rugaciunii, atunci cand devenea molesit cu duhul si cu trupul si voia sa atipeasca, se trezea singur punandu-si launtric aceasta intrebare: «Cu Cine stai de vorba, suflete al meu?» Si, dupa aceasta inchipuindu-si-L limpede pe Domnul inaintea sa, incepea sa se roage cu mare umilinta si cu lacrimi; luarea-aminte tocita i se ascutea, mintea si inima i se luminau, si se inviora tot. Iata ce inseamna sa ti-L inchipui limpede inaintea ta pe Domnul Dumnezeu si sa umbli in fata Lui! El spunea mai departe: «Suflete al meu! Daca nu indraznesti sa vorbesti nepasator cu oamenii care sunt mai presus de tine, ca sa nu-i jignesti, cum indraznesti sa vorbesti nepasator cu Domnul?»."

„Chemandu-L, la rugaciune, pe Domnul Dumnezeu, Cel in Trei Persoane, adu-ti aminte ca II chemi pe Tatal Cel fara de inceput a toata faptura, al ingerilor si al oamenilor, ca de tine se minuneaza toate puterile ceresti si privesc la tine cu dragoste pentru ca tu, cu credinta si cu evlavia cuvenita, II chemi pe Tatal lor si al nostru, Facatorul, Atottiitorul si Domnul, pe Care ele il iubesc nemasurat, fata de Care au evlavie puternica. O, ce inalta fericire, ce maretie, ce vrednicie e a-L chema pe Tatal Cel Vesnic! Sa pretuiesti mereu, neschimbat, aceasta preainalta fericire, pe care ti-a daruit-o nesfarsita bunatate a Dumnezeului tau, si sa nu cazi in nesimtire in vremea rugaciunii tale. La tine ia aminte Dumnezeu, iau aminte ingerii si oamenii sfinti ai lui Dumnezeu."

„Sa tii minte ca la tine priveste cu ochi mai luminosi decat soarele Dumnezeul Cel in Trei Ipostasuri... Roaga-te totdeauna cu inima fierbinte, iar in acest scop sa nu te imbuibi si sa nu te imbeti niciodata. Sa-ti aduci aminte cu Cine stai de vorba. Oamenii uita foarte des cu Cine stau de vorba la rugaciune si cine sunt martorii rugaciunii lor. Uita ca stau de vorba cu Cel Treaz si Atotvazator, ca la convorbirea lor cu Dumnezeu iau aminte toate puterile ceresti si oamenii sfinti ai lui Dumnezeu."

"Rugandu-te lui Dumnezeu, stai de vorba cu El fata catre fata: asadar, stai de vorba cu El cum se cuvine sa stai de vorba cu un imparat, fara ca inima ta sa se ocupe in acest rastimp cu altceva si fara sa se lipeasca de altceva. Spune-mi, daca stai de vorba cu un imparat sau o imparateasa, te vei ocupa cu alte lucruri ? Te vei uita pe fereastra la trecatori sau vei cerceta lucrurile care se afla in incapere ? N-ar fi aceasta o mare jignire pentru maiestatea imparateasca? Si atunci, cum de facem asa ceva, si mult mai rau decat atat, atunci cand stam de vorba cu Domnul?"

Trebuie sa ni-L inchipuim limpede inaintea noastra pe Dumnezeu, prezenta Lui.

„In rugaciune, lucrul cel mai insemnat, de care trebuie sa ne ingrijim in primul rand, este credinta vie si limpede-vazatoare in Domnul: inchipuieti-L limpede inaintea ta si in tine insuti, si atunci cere ceea ce vrei in Iisus Hristos si in Duhul Sfant, si vei primi. Cere cu simplitate, de nimic indoindu-te, si atunci Dumnezeul tau va fi totul pentru tine, savarsind intr-o clipa lucruri mari si minunate, asa cum sem-nul crucii savarseste mari puteri."

Adu-ti aminte ca Domnul aude fiecare cuvant al tau si poate indeplini oricare cerere a ta.  „In timpul rugaciunii trebuie sa ai asemenea dispozitie a credintei, incat in inima ta sa nu fie nici macar o clipa vreo indoiala sau gandul ascuns ca Dumnezeu nu te asculta, ci sufletul sa si-L inchipuie tot timpul pe Dumnezeu inaintea sa si sa stea de vorba cu El asa cum se cuvine sa stai de vorba cu un imparat."

„Atunci cand te rogi, sa tii minte intotdeauna ca stai de vorba cu Dumnezeu, Parintele indurarilor si a toata mangaierea, Cel neschimbat si neobosit de cererile noastre, cu Tatal, Care este intotdeauna nesfarsit de bun, de intelept, de puternic, Caruia, in virtutea nesfarsitei Lui bunatati, intelepciuni si puteri Ii este intotdeauna lesne sa implineasca toate cererile tale - la fel de lesne cum iti este tie sa te gandesti la ele si sa le doresti, la fel de usor cum iti este tie sa rostesti cuvintele rugaciunii, si chiar nesfarsit mai usor. Sa tii minte asta si sa nu te trandavesti niciodata la rugaciune."

„Daca vrei sa ceri vreun lucru bun de la Dumnezeu prin rugaciune, inainte de rugaciune pregateste-te sa ceri cu credinta tare, lipsita de indoiala, si sa iei din vreme masuri impotriva indoielii si necredintei. Este rau cand in timpul rugaciunii inima ta se istoveste in ce priveste credinta si nu rezista in ea: sa nici nu te gandesti ca vei primi ceea ce ai cerut de la Dumnezeu cu indoiala, fiindca L-ai jignit pe Dumnezeu, iar El nu da darurile Sale celui care-L jigneste."

"Domnul a zis: Toate cate veti cere rugandu-va cu credin-ta, veti primi (Mt. 21, 22). Asadar, daca veti cere fara credinta sau cu indoiala, nu veti primi. Daca veti avea credinta si nu va veti indoi (Mt. 21,21), mai spune El, veti putea muta si muntii din loc. Asadar, daca va veti indoi si nu veti crede, nu veti face asta. Asadar, fiecare sa ceara cu credinta, fara sa aiba nici o indoiala... Sa nu gandeasca omul acela ca va primi ceva de la Dumnezeu. Barbatul care se indoieste este nestatornic in toate caile sale (Iac. 1, 6-8). Inima care se indoieste de faptul ca Dumnezeu poate sa daruiasca cele cerute este pedepsita pentru indoiala: ea este chinuita si stramtorata de aceasta. Asadar, sa nu-L manii pe Atottiitorul Dumnezeu cu vreo umbra de indoiala, mai ales tu, cel ce in viata ta ai facut cunostinta de atatea ori cu atotputernicia lui Dumnezeu, indoiala este hula impotriva Lui, minciuna obraznica a inimii sau a duhului minciunii, cuibarit in inima, impotriva Duhului adevarului. Teme-te de acesta ca de un sarpe veninos - sau, mai bine zis, dispretuieste-l, nu-i da nici cea mai mica atentie.Tine minte ca Dumnezeu, in timpul cererii tale, asteapta un raspuns afirmativ la intrebarea pe care El ti-o pune launtric: «Crezi tu ca pot sa fac aceasta?» Tu trebuie sa strigi din adancul inimii: «Cred, Doamne!», si atunci va fi tie dupa credinta ta. indoiala sau necredinta ta poate fi ajutata de urmatoarea cugetare.

Eu cer de la Dumnezeu:

1. Un bun care exista, nu unul doar inchipuit, visat, care traieste doar in imaginatia mea, iar toate cate sunt au primit fiintarea lor de la Dumnezeu, caci fara El nimic nu s-a facut din ce s-a facut (In 1, 3), si, prin urmare, nimic din ceea ce exista nu exista fara El. Toate ori au primit de la El fiintarea, ori se fac cu voia sau cu ingaduinta Lui si prin mijlocirea puterilor si capacitatilor date de El fapturilor. In tot ce exista, Domnul e Stapan cu drepturi depline. Pe langa asta, El cheama la fiinta cele ce inca nu sunt (Rom. 4, 17); asadar, chiar daca as cere ceva care nu exista, El ar putea sa faca si sa-mi dea lucrul acela.

2. Ceea ce se poate, iar pentru Dumnezeu este cu putinta si ceea ce pentru noi nu este cu putinta. Asadar, nici in aceasta privinta nu exista piedici, fiindca Dumnezeu poate sa faca pentru mine pana si ceea ce dupa mintea mea e cu neputinta. Ca sa ai in timpul rugaciunii credinta neclintita ca vei primi de la Domnul orice bun duhovnicesc, sa crezi ca tu, unindu-te prin rugaciune cu Domnul, devii un duh cu Domnul (I Cor. 6, 17), iar Dumnezeu este Atotbun, Atotputernic, Preaintelept, este Atotdesavarsita Desavarsire. Asadar, si tu, in masura in care le poti primi, in masura credintei si iubirii tale, te faci partas al desavarsirilor Lui dumnezeiesti. Sa nu crezi ca ceva e cu neputinta atunci cand sufletul tau este unit cu Dumnezeu, fiindca la Dumnezeu toate sunt cu putinta (Mc. 10,27).

Sfantul Vasile al Kinesmei

Articol preluat din volumul "Evanghelia pentru omul modern, vol 1", Ed Sophia 

Cumpara volumul "Evanghelia pentru omul modern" de pe Magazinul online Carti.CrestinOrtodox.ro

• Rugaciunea inimii
  Publicat in : Religie
• Rugaciunea inimii
  Publicat in : Editoriale
• Rugaciunea inimii
  Publicat in : Religie
• Rugaciunea inimii
  Publicat in : Editoriale
• Rugaciunea inimii intr-o lume fara inima
  Publicat in : Editoriale

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: