Cuvinte din Patericul sarbesc

Cuvinte din Patericul sarbesc Mareste imaginea.

Impărăţia Cerurilor nu este grădina mea, grădina ta, parcul meu, parcul tău, ci noi, toţi, împreună, cei ce ne-am învrednicit să ne adunăm în jurul lui Hristos. Insă cum, cât, pentru ce... aceasta nici ochiul nu vede, nici urechea nu aude, nici la inima omului nu ajunge.
*
Ortodoxia nu este un dresaj. Ortodocşilor le-a rămas voinţa liberă, iar, de aici, atât de multă diversitate la ei, iar, la prima vedere, neorânduială. însă nu este vorba despre maşinării şi şurubele, precum este la alţii, unde tu eşti acolo prezent doar pentru ca ceilalţi să se sprijine pe tine, sau tu pe el, atunci când amândoi sunteţi disecaţi, în vreme ce alţii gândesc pentru voi.

Creştinul ortodox este, aşadar, un om viu şi trebuie să se cerceteze singur. De aceea vei vedea că un monah mănâncă într-o zi un kg de pâine, iar altul tot atât într-o săptămână; altul bea din nou, iar un al treilea nici nu gustă apă; al treilea vorbeşte, în timp ce altul doar tace. Nu se poate rândui ca toţi să fie la fel. In principiu, aceasta are cea mai mică importanţă. Fiecare om este deosebit şi, fiecăruia, Dumnezeu i se adresează în mod deosebit. Orice s-ar întâmpla, lasă-le să se întâmple, în special învălmăşeli mărunte şi josnice. Indată ce le simţi fii aici, însă fii mai presus de ele. Al nostru este să privim la Cer. „Sus să avem inimile!"
*
Creştinismul nu este a fi din poporul sârb, sau a fi sârb. Creştinismul este a fi om nou, neostenit, a te schimba de la cel mort la cel înviat, de la cel purtător de întuneric la cel purtător de lumină, de la cel stăpânit de diavol la cel ce se aseamănă lui Hristos.

*
Creştinul este bine-vestitor în lume, el este ambasadorul lui Hristos. Cu toate acestea lumea nu-l iubeşte, îl prigoneşte şi-l ucide.

Dumnezeu îngăduie tuturor să pătimească, şi din nou, fiecăruia, după măsura răbdării şi rezistenţei sale, nicidecum dintr-odată. De ce trebuie să pătimească toţi din pricina crucii?! - Fiindcă altfel ar adăuga alte răni pe trupul lui Hristos? Pentru ca alţii să se răstignească şi să învieze dimpreună cu El?

*
Adevărata teologia nu se studiază la şcoală, ci aici, la mănăstire, la sfinţi şi mucenici, pe al căror mormânt a luat naştere Liturghia. La şcoală se învaţă cum trebuie să se vieţuiască, însă aici se întinde antimisul, şi moaştele răspândesc mireasmă.
*
Şi într-o moleculă a Agneţului este prezent întreg Dumnezeu-Om.

Hristos este reperul, iar tu eşti ostaşul care mergi în pas de marş spre El. Haide, mărşăluieşte şi slujeşte-I.
*
Preotul trebuie să le fie tuturor leac.
*
Cuvintele Episcopului Nicolae au în ele însele miere, ca şi cum el ar avea faguri de miere.
*
Apusul are tot ceea ce oamenii pot, însă nu are ceea ce oamenii nu pot.
*
Dumnezeu este Cineva al nostru, Care este mai presus de toată înţelegerea.
*
Ne pregătim, ne şcolim şi ne specializăm pentru a ne lupta unii împotriva altora: frate împotriva fratelui, fiul împotriva tatălui. Şi uităm ceea ce este de căpătâi: că lupta noastră nu este împotriva oamenilor, ci împotriva duhurilor răutăţii de sub Ceruri.

*
S-a înmulţit fărădelegea, s-a răcit dragostea multora, s-a tulburat întregul univers. Oamenii nu ştiu ce va fi cu ei. Sunt departe unii de alţii, le este frig fără dragoste. Demult Domnul a întrebat dacă va afla. Fiul omului credinţă când va veni din nou. Totuşi acesta este cel mai înfricoşător dintre toate cuvinte Domnului - cel care se leapădă de Mine înaintea oamenilor şi Eu mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu Care este în Ceruri, şi înaintea tuturor îngerilor Săi.
*
A slăbit credinţa, s-a întărit cunoaşterea. Şi celor necredincioşi şi celor credincioşi le-a devenit apropiată venirea lui Hristos prin uşile încuiate, apropiată şi empiric evidentă, lată, cu ajutorul aparatului Rontgen privim la copac prin uşile încuiate în alt spaţiu. Tăcerea Sa este tămăduitoare. Iată şi monahii. Unii dintre ei cugetă la viaţă, iar alţii Ia moarte. Unii sunt atraşi către noi, iar alţii ne privesc pieziş. Cu toate acestea, toate ne pot fi spre mântuire, ca şi în cazul monahilor beţivi din Sfântul Munte.

Născătoarea de Dumnezeu i S-a arătat portarului în vis şi i-a zis să deschidă poarta să intre acei porci beţi. Mai târziu monahii respectivi s-au îndreptat şi s-au tânguit, însă au fost şi foarte bucuroşi, fiindcă Născătoarea de Dumnezeu i-a numit „porcii Săi".
*
A fi în lume şi împreună cu oamenii, şi a nu fi din această lume şi a nu participa împreună la fărădelegile omeneşti, aceasta este, din punct de vedere practic, înţelepciunea vieţuirii. Să nu fugi de oameni într-un colţ; aceasta este o rezolvare parţială. Ci să fugi de toate deşertăciunile, cu bucurie să-ţi trăieşti credinţa ortodoxă, să vadă oamenii că creştinismul nu este rău.


Cea mai importantă este bunătatea. Omul bun poate spune că rabdă, că îndură, că iartă. Fără acestea nu există nobleţe. Creştinul nu poate să bată, sfinţii nu s-au lovit, chiar dacă s-au aparat, se apără şi se vor apăra şi în viitor.
*
Dacă eşti omul lui Dumnezeu, ceea ce este al tău va trece şi asupra altora, şi ei vor deveni ceea ce eşti tu. Iată, care este sensul creştinismului: ca prin Cel Unul-Născut toţi să devină dumnezei.
*
Să-l răbdăm pe aproapele, fiindcă el s-ar putea mântui prin intermediul nostru. Dacă el nu intră, nici tu nu poţi intra, deoarece condiţia pentru intrarea ta în Rai este ca şi el să intre. Zici: sunt păcătos şi nu te îndrepţi, adică nu iubeşti. Dacă nu-l iubeşti pe fratele pe care îl vezi, cu siguranţă nu-L vei iubi nici pe Dumnezeu, pe Care nu II vezi. Iar dacă L-ai vedea nu ţi-ar fi de folos, fiindcă atunci, fiind fără dragoste în sine, I-ai zice Domnului că ţi-L închipuiai altfel.
*
Noi zicem că suntem păcătoşi, însă, în ce măsură, nu putem spune exact, fiindcă este vorba de adâncurile noastre. Iar dacă ar afla, niciunul dintre noi nu ar vrea să recunoască o asemenea responsabilitate, fiindcă i-ar fi ruşine; nici n-ar îndrăzni să accepte o asemenea vinovăţie, fiindcă i-ar fi frică că va fi bătut mult.
*
Nu osândi, ci iubeşte! Dacă vezi că toţi sunt mai buni decât tine, înseamnă că sporeşti. Insă dacă observi că eşti mai bun decât toţi, în acest caz nu ai niciun spor.

*
Tânărul nu trebuie să le vadă şi să le ştie pe toate, fiindcă aceasta îi stinge bucuria vieţii.
*
Pentru fiecare cereală să ai o piatră de moară, pentru fiecare fel de făină să ai o sită potrivită.
*
Cărţile sunt pline de sfaturi şi porunci, însă sunt puţini cei care le dau ascultare, şi încă şi mai puţini cei care le împlinesc. Dacă s-ar nota toate sfaturile, cărţile scrise nu ar încăpea în întreaga lume.
*
Nu te îmbăta cu diverse cărţi, ci fii normal şi vorbeşte cu Domnul; pentru toate să fii mort, însă, permanent, să fii tu şi Domnul. A sta înaintea Domnului nu înseamnă a înţepeni. Nu aceasta, ci a sta de vorbă cu El, a I te preda; adu-ţi aminte că eşti Iov şi sac împuţit. Să nu mergi mult în adânc, fiindcă cine eşti tu?!
*
Să sporim măcar până la înălţimea unui om normal; iar tot ceea ce este mai mult decât aceasta va fi de folos şi ţie, şi mie, şi tuturor.
*
Trebuie să taci, să rabzi multe şi să înduri până la sfârşit. Şi când sunt tunete să rabzi până la sfârşit, şi când este arşiţă să rabzi până la capăt, şi în toate astfel.

Maturitatea duhovnicească se verifică prin răbdare: dacă poţi îndura de şaptezeci de ori câte şapte ispitele de diverse feluri.
*
Cel mai bine este să îmbătrâneşti maturizându- te în ascultarea ta.
*
Creştinii îşi duc existenţa sub semnul învierii. Stau în picioare şi merg înaintea lui Hristos; nu stau în picioare doar într-un singur loc, ci se leagă de Preasfânta Treime în vremea tuturor ostenelilor lor. Şi, când şedem împreună cu alţii, noi nu suntem doar împreună cu ei, ci suntem în legătură cu întreaga planetă.
*
Este nespus de important ca noi, creştinii, să dăm mărturie bună înaintea celor din afară, fiindcă şi pentru ei noi suntem pe lume. Binele pe care noi îl avem în noi înşine trebuie să se reverse şi peste ei, pentru a vedea ei că, într-adevăr, suntem ai lui Dumnezeu.
*
Prin cinstirea tuturor şi a frumuseţii lor ne păzim de ucigătorul de suflete.
*
Când astăzi călugărul musulman te salută la Deceani cu cuvintele lui Hristos: „Iubeşte-L pe Domnul Dumnezeu tău cu tot sufletul tău", încetezi să te mai încrezi în tine însuţi cum că ai şti tot ceea ce se ascunde în sufletele oamenilor. Vor veni mulţi de la Răsărit şi de la Apus, de la Miazănoapte şi de la Miazăzi şi se vor aşeza la cina Domnului; mulţi din noul Israil, însă, vor fi daţi afară. Iată că din nou am ajuns la cuvintele Domnului.
*
Monahul nu este jandarm, cu toate că la aceasta îl obligă avuţia mănăstirii, ca, de pildă, aceea din Kosovo şi Metohia. Să te duşmăneşti cu oamenii din pricina grădinilor şi a literelor?! îngerului nu îi este potrivită ura, creştinului nu îi este potrivită păruiala; el are porunca de a-şi iubi vrăjmaşii.

Creştinii sunt mai cu seamă luptători şi biruitori doar prin frumuseţe. Pot alţii să ne fure, să ne confisce sau să ne ardă, însă casa este doar o grămadă de pietre: un maldăr se dărâmă, altul se ridică. Dărâmă şi ridică şi aceasta este totul; omului nostru îi este de trebuinţă puţină mistică... Mama ascunde şi dezvăluie, însă nu asupreşte. Ea doar dăruieşte când are şi când nu are... Ce suntem noi pentru ceilalţi oameni şi popoare?! Hrănitorii orfanilor plini de iubire de oameni?! Suntem chemaţi la aceasta. Nu avem altă armă în afară de cuvânt, nici alt leac în afară de cuvânt. Noi, creştinii, trebuie să fim tuturor acelaşi leac: şi sârbului, şi albanezului, şi croatului, rămânând în amintirea lor ca oameni ai Iui Dumnezeu. Frumuseţea, bunătatea, dragostea, acestea sunt cu ce îi îndatorăm pe oameni şi chiar de aceea nu îndrăznim să ne discredităm prin a face rău altora; nu îndrăznim să ripostăm în acelaşi fel pentru a ne răzbuna. Toţi cei ucişi ai noştri sunt mucenici şi noi mucenici. Pierzând această lume, ei au dobândit-o pe cea de Sus.

Aşadar, ei nu au pierdut nimic, ci au câştigat. Iar cei care i-au lovit trăiesc în nefiinţă, sau cei care i-au tras în ţeapă au pierdut şi aceasta şi cealaltă lume. Dacă va fi voia lui Dumnezeu, şi noi vom urma mucenicilor.
*
Dumnezeu va sparge poarta fiecărui om sau neam care îşi zideşte fericirea pe sudoarea, lacrimile şi pe sângele altor oameni, neamuri şi popoare.
*
In special, astăzi, nu este o ruşine a fugi la mănăstire şi a te ascunde sub chivot, printre sfinţi, aşa cum copilul se adăposteşte în spatele poalei mamei sale.
*
Inainte oricărei lupte creştinii intră în luptă ca biruitori, fiindcă Hristos a înviat! A fi lângă El şi a aştepta plinirea vremii. A fi trist din pricina păcatelor, da; însă a fi şi bucuros datorită învierii. Hristos a biruit. Amin.

Povăţuiri ale Părinţilor de la Mănăstirea Deceani transcrise de fratele David
Calendarul „Biserica", 1988

Vladimir Dimitrievici

Fragment din cartea "Fara Dumnezeu nici peste prag, vol II"; Editura Egumenita

Cumpara cartea "Fara Dumnezeu nici peste prag, vol II"

 

18 Septembrie 2018

Vizualizari: 553

Voteaza:

Cuvinte din Patericul sarbesc 5.00 / 5 din 1 voturi.

Cuvinte cheie:

patericul sarbesc

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE